Cifre

Din cei 80% care s-au declarat împotriva eutanasiei, doar 7% au declarat că ar adopta un câine. Poate. Ar. Condițional-optativ.
Deduc optimist că restul de 73% ar dona oricând o sumă lunară unor adăposturi, sau 2-3 ore pe săptămână pentru voluntariat, așa că pun aici lista de adăposturi din România, cu mica precizare că ar fi o idee bună să mergeți în persoană să vedeți ce și cum. Nu de alta, dar poate cotizați cu spor la cauciucurile de vară ale vreunui pui de primar sau ale vreunei cucoane care într-o bună zi își zice "băi, scumpe s-au mai făcut vacanțele astea. Ia să pun eu de-o fundație". Am pățit-o și eu. De vreo două ori, chiar. Totuși, speranța moare ultima.

http://www.vier-pfoten.ro/adopta-si-salveaza/lista-adaposturilor-publice-si-private-din-romania/

Mi se tot spune că primesc răspuns săptămâna asta de la bancă. Problema e că mi se tot spune asta de vreo trei săptămâni. Ultimul motiv fusese că e vineri. Nu că e vineri și au program scurt sau că e vineri și sărbătoresc vreun sfânt, sau că e vineri și au un team building sau orice posibil artificiu de scuză. Nope.
E vineri, fraiere, prin urmare fuck off. Ciciacasă.

De câte ori aud motive din astea care mă pun în cur, de atâtea ori empatizez - că așa-i frumos - și pun realitatea lor în termenii realității mele, corporatiste. Știu că tabloul general prezintă pe una sau unul care freacă netul în căutare de poze cu pisici și citate din Chirilă, și mai primește și o cârcă de bani pe asta, doar că mă întreb, ignorând cu grație ignoranța din jur, cam câți din colegii mei sau cei de pe la alte mult hulite corporații mai aveau job dacă

- ziceau că e vineri, coaie, mă leși? acu ți-ai găsit?
- se stropșeau la clienți ca madamele de pe la ghișeele de poștă sau completat formulare
- răspundeau cu textele binecunoscute  "nu știu, nu merge aplicația, nu e treaba mea, eu nu știu ce v-a zis colegu, că n-am treabă cu el, etc"
- se rățoiau ca bețivul la papuci de câte ori nimereau pe vreunul mai îngî-îngî - și există un anume departament, de suport lvl 1, care aproape că numai îngî-îngî nimerește.

Și deși tocmai traduc de zor la o chestie care e o preafrumoasă pledoarie utopică, de câte ori mă întreb ce anume mă oprește pe mine, sau pe alții ca mine, să muncesc prost și să răspund în doi peri, răspunsul e că eu mă știu perisabilă și înlocuibilă. Pe lângă etica muncii pe care încerc să o conserv, dintr-un respect pe care personal nu-l doresc impus nimănui - ori îl ai, ori nu-l ai, eu una n-aș putea face fițele și măgăriile astea chiar de m-aș tâmpi și mi-aș dori, pentru că m-aș trezi șomeră. Ceea ce nu e neapărat cazul tuturor.

Și cu asta vă las și eu, că e vineri.
E vineri și am de lucru. Și paradoxal, am de gând să-l și termin.