Azi fu ziua Luceafarului si news feedul memoriei colective s-a umplut de referinte la somnoroase pasarele, luceferi, flori albastre, aduceri aminte fie duioase, nostalgice, fie cu recunostinta sincera a omului care a trecut prin iad. S-a vorbit fireste si despre cat ne-a mancat unora din noi zilele si noptile cate un mare maestru in "ce-a vrut sa spuna autorul", cu editiile sale inepuizabile de carti de comentarii.
Mie mi-a placut sa studiez opera lui Eminescu. Eu una am avut insa parte si de profesori buni, inteligenti, care au sprijinit originalitatea si opinia in defavoarea memorarii mecanice.
Dar alunecand pe firul amintirilor mi-am amintit si de una din pietrele de incercare pe care singura mi le-am pus in cale - anume BACul. Cand am dat eu BACul eram intr-o perioada adolescentina cam neagra, cam distructiva. ma durea in cur de bac, mai pe scurt, decisesem ca si-asa lumea se va sfarsi si eu cu tot cu ea, sau invers. Ma rog, mi-a trecut in vreo doua luni apocalipsa.
Si m-am trezit in fata liceului, doar cu ce ramasite mai aveam prin memorie de pe vremea cand invatasem sau poate fusesem atenta prin clase - amintiri cam vagi si cam indepartate, intreband diversi colegi care ieseau usurati sau daramati din sala clasicul - Ce ti-a dat?
- Leoaica tanara, iubirea.
- Vorbesti serios, asta era in manual?!
Am primit priviri amuzate de genul "haha, funny, te tii de bancuri". Doar ca nu ma tineam. Eram complet clueless si urma sa intru in bac in juma de ora. I was fucked.
Am intrat in sala. Comisia - niste "universitari". De ce, habar n-aveam. Pentru ca eram noi liceu mai cu motz sau pentru ca doreau sa fie comisia obiectiva si de aia adusesera profesori din alt judet.
Trag biletul. Ma uit. O poezie de Bacovia "la prima vedere". Din fericire nu si la prima mea vedere, ca eu apucasem sa o citesc intr-o pasa mai mov de-a mea. Amurg Violet era, da. Ma uit si pe celalalt subiect si simt cum imi pica inima in pantofi. La Tiganci, Mircea Eliade - firul epic.
In apararea mea, citisem orice altceva de Mircea Eliade numai La Tiganci nu. Citisem proza fantastica - exceptand nenorocita asta, evident - , citisem si Istoria Religiilor, si Huliganii, bocisem si cu Intoarcerea din Rai in mana...dar La Tiganci fusese predata la clasa intr-o zi cu mult soare. In care eu ma aflam prin afara salii. Chiuleam, da. M-am intors, am intrebat cum a fost, mi s-a zis "ti-a pus absent, am trecut la La Tiganci, e subtirica, pare misto", ok, am uitat complet. Apoi m-am mai impiedicat de ea dar n-am deschis-o niciodata. Nu stiu de ce. Tot ce stiam despre blestemata nuvela era ca e publicata de Editura Cartea pentru Toti parca? si avea un copac pe coperta.
Inaintea mea, un pustan speriat tot. Ala din comisie il asculta cum dondane pe silabe nu stu ce fragment de comentariu despre "teatrul contemporan". Il intrerupe si il intreaba care e ultima piesa de teatru vazuta. Ala a sa lesine in front si zice ca nu isi aminteste. Ok, prima? Aaaaa, punguta cu doi bani? Rasete. Fie. Te trec. Sa te duci la teatru. Ma duc!
Ma indrept spre catedra cu sentinta in mana. La Tiganci, La Tiganci, firul epic, adica practic A s-a dus la B, s-a intalnit cu C. Actiunea. Ce stiu eu din nuvela? Ca are un copac pe coperta. O sa pic bacul la romana. Incredibil. Cine-or fi astia?
Si imi amintesc intr-o strafulgerare ca parca imi zisese una ca profesorul din comisie e cam curvar. Ok, curvar e un cuvant dur. Ca ii plac femeile.
Right. Anunt ca voi incepe cu poezia lui Bacovia (in gandul meu "pentru ca altceva si-asa nu stiu"). Cei din comisie dau din cap, fara sa se uite macar la mine.
- Simbolismul, incep eu cu voce cam gatuita, e ca o femeie.
Capul profesorului se ridica brusc cu o licarire de interes in ochi.
Taci ca te-am prins.
Si da-i si sapa. Simbolismul, acest curent literar atat de feminin, prin toanele sale, prin sugestie, prin fluviul de culori si parfum, prin sensibilitatea sa schimbatoare, aceasta depresie, acest je ne sais quoi al simturilor. Iata metaforele ca niste fuste infoiate, iata culoarea violent lovita de panza textului, ca un fard pe pleoape incercanate. Iata fragilitatea, iata luna, iata farul, iata repetitivitatea apasatoare. Iata-l pe Bacovia prins in timp, intr-o perpetua migrena atemporala, ca o musca intre doua foi, incapabil sa evadeze din luciditatea apasatoare a prezentului, macar de-ar fi avut bafta lui Eminescu, care dintr-o garafa de vin prost se facea si muci si vedea si luceferi pe toti peretii.
Bun. Comisia ranjindu-mi larg si luminata la fata.
Doar ca pisasem nefericita de poezie pana nu mai ramasese nimic din ea.
- Va rog, treceti la al doilea subiect.
Capul meu cel prost, cum am putut sa nu arunc macar un ochi?Ce cretina. Acu ce-i zic? Uite-i cum se uita la mine, ce sa zic? Hai sa aplic tactica crastavetelui, care este o planta curcubitacee.
Si da-i. Nuvela La Tiganci este scrisa de Mircea Eliade, care a facut si-a dres. Si care a fost coleg de generatie si cu Noica, apropos, care a scris aia si ailalta, vai dar si cu Ionescu, dar stiati, si cu Cioran, ah ce generatie, ia sa va vorbesc despre ea. Si acum inapoi la...nu la La Tiganci, ca pe aia n-o stiu, inapoi la Eliade, stiti, nuvela face parte din genul fantastic, din care gen fac parte si aia, si aia, si ailalta, si ailalta ca pe toate le-am citit exceptand asta cu copacul ma-sii de copac de tampita ce-am fost de n-am citit-o, dar stiti, pe langa proza fantastica a mai scris si filosofie, si hai sa o dam si in Istoria Religiilor, va rog, lasati-ma s-o scald nitel si prin Intoarcerea din Rai. Si daca tot am ajuns aici, va rog, mai e o statie pana la Huliganii, hai si pe la ei.
Si da-i si fa drifturi prin literatura anilor '30 si scald-o cand pe un mal cand pe altul. Intr-un final realizez ca epuizasem si timp si subiect si tot.
Cam atat, pana aici mi-a fost. Eh. Macar ies triumfal cu tot cu sut in cur. Trag aer in piept si zis.
- Iar in ceea ce priveste nuvela La Tiganci...
si ma pregatesc sa adaug "n-am citit-o dar o citesc ACUM ACUM dati-mi cartea ca o mananc, dumnezeii ei de nuvela, nu am nici o scuza, asa e, dar frate crede-ma am citit la viata mea doar ca nu si pe asta, am uitat complet, ce vrei, am 18 ani, am dileme existentiale si drame sentimentale, ma bate soarta si eu sunt atee, n-am citit-o si gata!"
Si profesorul ridica mana in sus. Ma opresc. Aerul se opreste. Timpul se opreste. Viata mea se opreste.
- De ajuns, domnisoara. Nota 10, va multumim.
Ies din sala cu inima izbindu-mi-se de piept ca o vulpe in capcana. Am furat bacul?
Am furat si-am mai si scapat?
Ma cheama inapoi supraveghetorul fix cand sa ies din scoala, sarind cate patru trepte. Mor pentru a doua oara in decursul zilei de azi. S-au prins, m-au prins. Intru spasita inapoi.
- V-am chemat sa va felicitam.
Vai, m-ai omorat, am ras cu lacrimi si nu e deloc o metafora. Tot biroul meu munceste de zor in call-uri si discutii si sedinte si eu rad si rad si nu ma mai opresc :)))) esti geniala, mai femeie!
ReplyDeleteIa uite cum se fura BAC-ul! :)) Din punctul meu de vedere, chiar l-ai luat pe bune - ai avut o opinie a ta, nu repetata papagaliceste. :D
ReplyDeleteEu azi am indraznit sa poste pe blog ceva profan tare - unul din porcusorii mei de guineea implineste un an. Iti dai seama ca mi-am luat palme dupa cap de la un cititor ca nu am scris nimic de Eminescu...
:)) Si...ai mai citit La Tiganci?
ReplyDeleteImi dau seama cu tristete ca eu nu mai stiu ce mi-a picat...
ReplyDeleteGenial! Am murit odata cu tine! :D
ReplyDeleteStiu ca nu e bine sa razi de greul altuia, dar am ras copios! :))) Si mi-a placut tare mult "patatnia" ta. Ca sa nu-ti zic ca mie la bac mi-a picat "Flori de mucigai" pe care le uram din tot sufletul cu mucegaiul de pe ele si cu Arghezi in frunte. Dar nah, daca nu ar fi nu s-ar povesti! :) You made my day! :)
ReplyDeleteEu chiar am invatat mult pentru bac... dar tot era sa mi-o iau.
ReplyDeletePe vremea respectiva, in fiecare an se dadeau aceleasi subiecte, publicate pe net din anul precedent. Si am facut noi subiecte cu profesorul pana s-a terminat semestrul si mai ramasesera vreo 2 nediscutate. Asta e, doar n-or pica fix alea! Evident, fix alea au picat. Era ceva cu Blaga. Nici pana in ziua de azi nu stiu ce vroia. Dar asta e, nu puteam sa intreb comisia ce dracu' vrea sa zica intrebare... Din fericire, invatasem partea de teorie - conceptia apolonica si dionisiaca, bla bla. Dupa 10 minute, cand tocmai mi se terminasera ideile, comisia mi-a spus ca am luat 10 si ca am tratat subiectul cel mai bine dintre toti candidatii!
Iui, de-ar fura cât mai mulți bacul așa :D
ReplyDeleteViața mea „era să se sfârșească” la un examen, oral, primul din viața de studentă bursieră: primul subiect - brici...și dă-i și spune tot ce știi, ba și ceea ce nici nu credeai că știi, numai să stai cât mai departe de subiectul nr 2 - Barbu Paris Mumuleanu - pentru că....nimic.
Si când auzii „foarte bine, sunt convinsă că și la 2 te-ai descurca pe măsură, dacă la 1 ai făcut așa prezentare”...fix în momentul în care voiam să spun, spășită și înspăimântată de urmare - „la 2 nu știu nimic, în afară de faptul că e (pre)romantic”...( nici la încadrare nu eram ff sigură :D) am crezut că visez. Măcar era un vis frumos, ceea ce trăisem în timpul răspunsului până atunci se încadra la coșmar, negru coșmar.
Mie mi-a picat Baltagul si Lapona Enigel. Super linistita, citisem Baltagul, iar Lapoina... era poezia mea preferata (devorasem cam tot de Barbu pana la acea data).
ReplyDeleteIn comisie, niste intepati scarbosi. M-au intrerupt aproape de la inceputul primul subiect, cu un glas superior, sa ma intrebe pe unde umblase doamna Lipan. Doamna ajunsese pana pe la Galati, din cate imi amintesc eu acum. Aia, nuuuuu, GRESIT, afost si in Muntenia, tii minte ca se refea la "munteni"?!
Intepenesc. Le explic ca muntenii inseamna oamenii de la munte. Aia nu si nu, ca se vede ca nu am citit.
Aoleu, ce jignire!!! :)))
In fine, extrem de dezamagiti de mine ma trec la subiectul 2. Eu deja eram complet demoralizata, imi venea sa plang de fetele lor scarbite si sa ies naiba din bac.
Dar am inceput sa povestesc de Lapona... si a inceput sa iasa la iveala pasiunea varstei si vorbeste si vorbeste, o iau pe teme tot mai complexe, mai "inalte".
Observa ca profesorii se foiesc, apoi raman gura casca si se uita cu ochii mari.
Prin curaj si inchei triumfal cu un citat de insusi Barbu, lung de vreo 2 pagini (memorie de om tanar :))).
Liniste si guri cascate. Si nu ma abtin "Sa va explic in cuvinte simple?" :))
Si asteptam tzidula aia sa se intoarca la mine cu vestea ca am picat bacul. Nici nu imi mai pasa. Razbunasem muntenii :))
S-a intors cu 10 si eu am plans nervos cand am ajuns in curte :)))
@ Diana - am citit-o de nervi, si tot din cauza nervilor am citit pe sarite si cu gandul mai mult la spaima pe care o trasesem din pricina ei.
ReplyDeleteAr fi un moment bun sa o recitesc.
@ Ama - minunat moment :)
Sa fiu sincera si eu stiam ca Muntenia...n-are munti. Sau ma rog. E partea valahiei dintre Dunare si Carpati. Sau dintre Olt si Carpati. Bine ca n-am dat BAC la geografie.
Spumos descris bacul.
ReplyDeleteEu cred ca inca mai "fura" lumea bacul asa, sau vreau sa cred.
Trebuie sa recunosc ca nu mai retin ce mi-a picat la oral la bac, probabil si datorita faptului ca, din pacate, am prins varianta cu ADMIS/RESPINS.
Citind si pe FB si aici atatea experiente similare, incep sa ma intreb daca nu cumva onoratele comisii stiau din prima ca suntem la furat, auzindu-ne cum bodoganim minute in sir prin livezi de pruni.
ReplyDeleteGenial! De proza scurta sa fie cartea pe care o sa o publici, da? Vai, ce mi-a placut, cum am fost acolo cu tine! super!
ReplyDeletegata si eu cu "blestemul eminescian" :))
ReplyDeletehttp://hai-hui-stangaci.blogspot.ro/2014/01/ce-e-scoala-fara-eminescu.html