Simona, Canapeaua si Maruta.

Disclaimer: Nu am nimic cu niciunul dintre aceste 3 personaje.
N-am nimic cu Simona Tache, dimpotriva, mi-e simpatica si citesc ici colo ce scrie.
N-am nimic cu Maruta, mi-era si el simpatic acum patru sute de ani la Tonomatul de pe 2. Intre timp el s-a protevizat iar eu nu ma mai uit la televizor de ani de zile. Nici cu sotia sa. Dimpotriva, consider ca are o voce excelenta.
N-am nimic nici cu canapelele....ok, ba da, cu canapelele am ceva. Le detest sincer. Pentru ca in lungul meu periplu de chiriasa am dormit cand pe una cand pe alta, una mai nasoala si mai inghiontitoare ca alta. Am ajuns sa le cunosc dintr-o privire.
Alea de musama sau piele te pacalesc cu intretinerea mai usoara. De unde. Se jegosesc mai ceva ca un fund de ceaun si se lipesc ca ventuza de piele. Niciodata nu sta lenjeria de pat pe ele si nici haina pe tine. Te prind intr-o stransoare in care te smulgi cu greu, ca din pupatul unui unchi libidinos. Cu un "tzzzzzzoc!"sonor.
Alea textile, cum e Heppilica, se scamoseaza.
TOATE se dezbarneaza cand ti-e lumea mai draga si pe absolut toate am dormit prost, foarte prost sau nemaipomenit de prost.

Dar de ce scriu aceste randuri?
Nu doar pentru ca e luni si nu mai pot deja de masea, de atata munca si de o usturime stranie in gat (stai sa vezi ca iar racesc) , dar si pentru ca Simona Tache a scos, cu inocenta cruda a nestiutorului, o neagra amintire din memoria mea. Amintire mascata si abil uitata, infofolita acolo sa nu mai revina vreodata in memorie.  Si apare Simona pe tocuri, tzoc tzoc tzoc si zice "hehe, iete, am scris ceva despre Maruta si Andra"!"

Maruta si Andra?!
Maruta si Andra!
iar Maruta si Andra?!! NUUUUUUUUUUU!! doamne, abia ce uitasem de ei.

Intamplarea face ca intre copilul meu si copilul astora sa fie doar cateva zile diferenta.
Tot intamplarea face ca intre mine si soacra-mea sa se afle doar un telefon mobil, cu abonamente reciproc avantajoase, multe minute incluse si alte bunataturi.
Si tot intamplarea - sau, poate, deja soarta? - face ca intre soacra-mea si Maruta sa nu se afle nimic.
Absolut nimic. Nici cutremure nici revolutii nici taifun nici nimic nu o pot clinti, nu pot distruge aceasta legatura aproape simbiotica dintre ea si el, in fiecare zi la Happy Hour.

Destul de previzibil, bucuria maternitatii (si paternitatii) ne-a cuprins pe tuspatru, eu cu barbat-meu, Maruta cu Andra. Diferenta e ca noi bombardam cu vesti si informatii doar vreo 2 prietene si alea mamici, pe cand Maruta indreptase artileria grea catre toata tara, frate. Altfel nu imi explic de unde asediul sustinut de catre soacra.

"Mama. ci faci?"
"Bini fac" (singura sansa sa recapat accentul moldovenesc e sa vorbesc cu un moldovean de-al meu. Chance granted)
"Ai arsuri?"
"Nu prea, de ce?"
"Andra cica are arsuri, mama."
"Mda, ok"

"Mama, ci faci? Ai pofte?"
"Nu in mod deosebit, nu."
"Nici a lu' Maruta n-are" constata cu madrie madam soacra.
"Nici sa n-aiba" bomban si eu, sa ma aflu in treaba.

"Ci faci? Ai vazut Andra, cu burta mari si pi tocuri."
"Ci faci? Ai vazut ci s-o ingrasat si ci piept mari are Andra?"
"Ci mai faci, mama? Cred ca Andra naste in curand, tu?" (moment in care mi-a venit sa zic "EU PUN MANA pe un umeras si-l scot acuma, mama lui de plod, pai da mai sta mult acolo ca mi-o ia Maruta inainte, poftim, HAPPY NOW?"

Am nascut. Al lui Andra a fost mai mare la nastere. Stiu asta pentru ca mi s-a spus.
Am inceput sa ies prin parc cu asta micu. Telefoanele continuau sa sune. Ci faci , ok, si Maruta face asa, ok, Andra nu face asa , OK, FUCKING OK.

"Tu ii dai suzeta?"
"Nu, zic eu"
"Pai di ci?"
"Pai pentru ca am doua tzatze si suge din ele cand mananca, cand nu, doarme sau se juita pe pereti, nu stiu, nu vad sensul suzetei, de aia."
"Andra ii da suzeta"  raspunse soacra, cu ton de argument suprem.
"Da sa-i dea si sosete cu tuica din partea mea, ce treaba am eu?!" explodez eu, si conversatia se termina intr-o raceala indignata de ambele parti.

Mai trec cateva saptamani, alt telefon.

"O filmat Maruta la iel in casa"
"Bravo lui. Filmez si eu daca vrei," raspund eu incercand in zadar s-o dau pe gluma.
Soacra continua imperturbabil: "si.....ave balansoar."
"Asa."
"Tu ai?"
"N-am da nici nu-mi trebuie"
"Da di ci? Andra are."

La vreo luna dupa primesc balansoar cadou si ma mananca in cur sa sun sa zic "Poftim, avem si noi acum". Implacabila vine si replica "Ci frumos, ca Maruta!"

Si tot asa. Maruta face in sus, Maruta in jos, Andra ii da legume la borcan, tot soiul de amanunte halucinante - si enervante, pana can ajunsesem sa ma intreb daca nu fabuleaza soacra-mea. Dar nu fabuleaza, pentru ca e o doamna cinstita si corecta. Nu, aia era fix realitatea, desprinsa de pe canapeaua hepilica si livrata mie telefonic. 75% din subiectul emisiunii se pare ca era copilul lor. Si 95% din convorbirile telefonice. Minunat.

Am ajuns sa-i detest. Stiu ca nu am nici o treaba cu mine, stiu, rational vorbind ca nici eu cu ei, dar am ajuns sa-mi doresc sa le pice curentul in emisiune sau sa le vina un chef nebun sa se faca pastori protestanti in Uganda, orice.
Am ajuns sa impletesc in barba diverse mormaituri  "...mnezaii lui de televizor....cu canapeaua...si suzeta si balansoarul...."

Am ajuns sa aflu si ca nu sunt singura.  Intr-o buna zi ii povesteam nenumaratele aspecte de obicei intime, in cazul asta publice, ale evolutiei familiei Maruta, unei prietene cu copil de aceeasi varsta. Si evident, cum am ajuns sa le aflu in ciuda faptului ca m-am descotorosit de tembelizor de aproape un cincinal. Si prietena mea rade si imi povesteste cum soacra i-a felicitat pentru alegerea numelui David, pentru ca e un nume minunat, nu de alta dar si Andra si Maruta fix acelasi nume l-au ales (alaturi de alte milioane de romani dar ce conteaza). Si cum sotul, exasperat, a intrebat "pai ii mai zicem David?....cum, sa-l cheme ca pe al lui Maruta?"

Si cum ma invarteam eu intr-o buna zi prin parc, ghici cine trec pe langa mine, impingand si ei la carut. Andra si Maruta. Am avut un soc cultural, cred. Sau nu cultural. Visceral.

 Nu stiam ce sa fac, aveam porniri contradictorii. Imi venea sa le blochez landoul lor cu landoul meu, ca in filmele cu gangsteri, si sa ii mitraliez cu intrebari de genul "Ba, da mai tii mult canapeaua aia? Mai vorbesti mult de copilul ala? Ce ma intereseaza domle ca are suzeta? Nu mai pot io de balansoaru' tau!".

Am ales alta cale. Intr-o buna zi m-am itit in calea lor si le-am dat-o pe soacra-mea la telefon. explicandu-le sumar ca e o mare fana. O asa mare fana incat ii iese iubirea de Andra si Maruta pe urechi si pe receptorul mobilului. Pentru ca eu stiu cate kile a avut copilul lor la nastere si ce culoare are suzeta si totusi nu am televizor si nici telepata nu-s.

Odata cu convorbirea in sine mi s-a topit si orice antipatie as fi avut pentru ei. Pe de o parte m-a dezarmat o privire cam jenata si cam fastacita cand am rezumat pe scurt de unde stiu eu atatea chestii despre ala micu al lor. Pe de alta parte, soacra-mea s-a lichefiat intr-o mica balta de miere si crini si a plutit pana sus, pe releul Cosmote, pe un norisor frumos in forma de Hepilica. Asa fericita n-am vazut-o nicicand.
Si pentru ca, de atunci, ori au alte subiecte astia doi in emisiune ori altceva, dar subiectele conversatiilor noastre telefonice nu mai sunt bazate pe ce e la televizor.


Si uite-asa. Acu sa vedem cand l-oi face pe al doilea mostenitor. Doamne pazeste si apara, sper sa nu ramana gravid Fuego in perioada aia.