Intalnit cu unul din instructorii de la scoala de soferi. Salutari calduroase, alea alea.
Zic "unul dintre", pt ca am facut scoala cu 3, prin rotatie, ca sa fiu sigura ca o termin odata in maxim 2 luni, nu ca ma lalai juma de an.
Ceea ce s-a si intamplat, prin vara m-am apucat, in octombrie aveam permis - cumva am nimerit un interval in care se suplimentasera aia de la examen, ca altfel, stiu pe unul care a inceput scoala 1 luna dupa mine si inca isi mai asteapta programarea.
In fine. Revenind la peripetii.
Inainte sa imi iau permisul, sotul + amicii barbati mi-au oferit cateva caveat, sa zic asa, cateva "vezi sa nu cumva sa".
1. Vezi sa nu cumva sa te uiti la permis, apoi sa-l pui la sertaras si sa nu te mai urci la volan.
2. Vezi sa nu cumva sa te astepti sa poti conduce doar cu barbatul langa tine, ca eu nu-s arab, plus, de aia te-am incurajat sa iti iei permisul de atat amar de zile, ca sa zburdam fiecare fericiti unde avem treaba.
3. Vezi sa nu te blochezi pe un traseu, sa ajungi ca pensionarii aia care traiesc de 70j de ani in Bucuresti, dar stiu sa mearga doar de la piata acasa.
Daca primele 2 le-am ocolit cu succes, era sa pic in capcana de la pct 3. Vreo juma de an am mers de acasa la serviciu. Adica intr-o mare linie dreapta, cu o curba la final, ca nu poti totusi sa parchezi oriunde.
Apoi am adaugat timid un Carrefour la traseu.
Apoi am descoperit traseul spre mall. Ce fericire pe mine.
Apoi ala spre medici.
Apoi ala spre cursurile de pian pt copil.
si cam atat.
Fiecare traseu nou ma umplea de neliniste. Daca iar moare telefonul? Daca iar se blocheaza Waze? de unde stiu pe unde s-o iau? De unde stiu unde sa ma incadrez? Daca nu am unde parca acolo? Cum adica "vezi si tu?" etc etc etc
Pana la urma, realizand ca mi-am prefabricat un destin de sobolan in laborator, cu traseele mele predeterminate, mi-am luat inima in dinti si am inceput sa merg si la plezneala, in destinatii necunoscute. Da, m-am ratacit infiorator de vreo doua ori si da, nici cand m-au adus in excursie la Bucale n-am vazut orasul pe atatea parti ca acum, dar nu, n-am patit nimic totusi.
Inca sunt zone in care nu am ajuns pana acum, din simpul motiv ca n-am ce cauta acolo. Imi trebuie totusi un motiv, nu pot sa poluez asa de dragul expeditiei.
Insa recent a trebuit sa iau niste chestii de la o prietena, altfel nu se putea, deci am ajuns pe....Planeta Berceni!
E un cartier absolut strain mie. N-am lucrat acolo, n-am stat acolo, n-am invatat acolo si n-am vizitat in veci pe nimeni acolo pana acum. Pentru noi, astia din celelalte planete, din nordul capitalei, e un taram cetos si indepartat, de unde se aud uneori strigate slabe: "dar e foarte frumos aici!.... Stau la 20 minute de Unirii!....Avem metrou macar!"
Asa ca m-am urcat in masina, verificat motorina, luat baterie portabila sa nu mai crape telefon cu Waze cu tot, si du-te, Rosinanta.
Si m-am tot dus. Frate, da departe mai sta. Stiti ca inca aveam un rest de emotii cu giratoriile. Mi-au trecut. La cate giratorii erau.
N-am ratat aproape nimic, exceptand un coscogeamite pasajul, dar am revenit pe traseu cu succes.
Pt urmatoarele luni, din motive medicale, expeditiile mele vor fi purtate in stil Jules Verne, adica din fotoliu sau din pat, cu gandul.
Dar si cand m-oi scula. Sa vezi atunci haladuit.
0 comentarii:
Post a Comment