Atât îmi ia să ajung din Vaslui în București. A trebuit să revin astăzi, A. și A2. mai stau o săptămână. Lucky them.
Scriu aceste rânduri nu pentru că ar fi extraordinar de interesant ce mi se întâmplă și nici din plictiseală, doar că de câte ori mă pun pe scris ceva, colega mea de băncuță e foarte impresionată și își strânge nițel geanta lângă ea. Asta e foarte bine, pentru că geanta ei e nițel cam pe locul meu, și din ce-mi dau seama tot îngrămădindu-mă cu ea în buca dreaptă, pare să-i adăpostească piatra de mormânt sau barim o troiță mică.
We started out on the wrong foot. On the wrong place, adică. Mine. Eu aveam 36, ea n-avea 36 dar stătea pe 36. Ea mi-a zis cu aroganță de contesă ”nici măcar n-aveam bilet pe locul ăsta!”, eu am rânjit și-am ridicat din umeri, răspunzând cu onestitate că nu-mi pasă. Ea și-a mutat îmbufnată, cu smucituri, papornițele și geanta adăpostitoare de dracu știe ce, eu i-am înmânat și restul de posesiuni uitate lângă geam, anume 3 coji de banană. Paranteză - eu știam că nu-i bine să mănânci prea multe, că te constipi. De când mergem, a mâncat 4, Și cu astea 3 mâncate între Iași și Vaslui, rezultă că se cacă stânci diseară.
N-am mai mers de tare multă vreme cu trenul. Doar două lucruri au rămas la fel; pasagerii și durata călătoriei. În continuare ne ia în 2016 cât ne lua în 1932. În continuare, dacă știi încotro să te uiți, zărești mici fragmente cehoviene de viață.
Colegii mei de insulă - că văd că nu mai avem compartimente - sunt toți săriți de 50 de ani. Cum spuneam, îmi folosesc laptopul ca pe un scut tehnologic, împotriva posacei doamne de lângă mine. Când se uită prea urât, mă pun pe scris în el. E abia 7 și eu mai am de stat încă 3 ore aici, deci s-ar putea ca asta să fie o postare lungă. Când scriu în el, se trage nițel mai încolo, ceea ce-mi aduce o imediată ușurare. Inițial am deschis site-ul dprciv să mai fac ceva chestionare, și cred că sigla MAI mi-a adus o binecuvântată distanțare de cel puțin 8 minute. Filmul Stranger Things a avut efect contrar, suscitând interes pieziș și îngrămădiri inoportune. Un excel deschis la întâmplare a făcut-o să se ridice de-a binelea și să facă ceva pași pe hol. Nu mai am nimic mai acătării instalat pe laptopul ăsta. Oare dacă deschid Camtasia sau Notepad++ se mută? Nu cred.
Ar trebui să vă încurajați vârstnicii să se împrietenească și ei cu tehnologia. Le-ar face, ca nouă tuturor de altfel, viața mai ușoară și mai comodă. Soacră-mea din fericire primește cu bucurie orice gadget și se descurcă foarte bine cu el. Și de când are smartphone, laptop și internet, viața ei s-a schimbat mult în bine. Are rețete, acatiste, bârfe și interviuri sub nas. A scăpat parțial de sub jugul televizorului, ca unică sursă de informare. Ne poate vedea și auzi pe gratis. Inclusiv pe fiul ei din UK. Google i-a devenit confident discret și atoateștiutor - ”tăti celi știe, tăti celi!”
Camarazii mei de drum nu-s așa orientați spre prezent, așa că pentru ei călătoria e de trei ori mai lungă. Doamna de lângă mine are un telefon minuscul,cu butoane. S-a uitat de vreo două ori în el, i-a citit agenda, apoi a agățat un vânzător ambulant - A-lune, BIS-cuiți, Apăminera-LĂ! - și l-a devalizat pe jumătate. Și de atunci, mai mănâncă, mai doarme, mai pufnește.
Alți doi moțăie intermitent. Ultimul vorbește la telefon, așa cum vorbesc la telefon oamenii peste 50 de ani care au primit recent telefon și pe care nu-i prea sună nimeni: tare, răcnit, și cu cotul mai sus de ureche. Dă bipuri ca să fie sunat înapoi, și când e sunat face un rictus de manager hăituit de investitori mărunți.
- DA! Da. Îș la Focșani. Da. Ai făcut borș? Cu ci?
Vă las. Geanta vecinei începe să mă înghesuie. Tastatul meu asiduu a impresionat-o pe timp limitat. Mă apuc să fac o schemă în Visio, ceva.
P.S. Oare găsesc Uber la gară, la 10.00 ?
0 comentarii:
Post a Comment