În viața mea nu mi-am început așa tradițional ziua de 1 Decembrie. Firește, nu cred că la fel de tradițional ca Furdui Iancu, de exemplu, sau Fuego, dar orișicât.
M-am trezit cu cartea lui Delavrancea sub nas (luată ieri, 5 lei, Inmedio) și am citit vreo două povestiri (De Moș Ajun, Bunica, Bunicul) de era să mă pun pe bocit și să mă culc la loc. Dar ceva, ceva a biruit, m-a făcut să mă smulg din așternuturi și să umblu prin casă, chit că mă culcasem la două și mă chemase copilul dintr-un pat în altul pe la 6, când descoperise evadarea.
Ce era să fie? Patriotismul? Pisica cu ritmuri circadiene criminale? Dorința de a vopsi balconul pe dinafară în lavabilă tricoloră ignifugă? Fanfara locală, care uneori își testează instrumentele pe nunțile din vecini! Veacurile de istorie care merită amintite și slăvite în fiecare an fix 1 bucată zi, pân'pe la douăspce fix, că apoi se face prea frig?
NU!
Slana.
Am făcut slană cu usturoi și boia, fiartă în moare. Am făcut prea multă și n-am avut macră sau împănată de loc, soțul fuge de ea - și de mine după ce o mănânc - ca un moroi de sabia sfântului Andrei, dar mie îmi place. Mă culc cu gândul la ea, mă scol cu gândul la ea. Singurul regret e că acuși mi se termină mini-concediul și, oricât de patrioți mi-s colegii, mă tem că slana în moare cu usturoi și boia, cu ceapă și pâine proaspătă, e pe lista produselor banate de la pachețel.
Mulțani români, să fiți mai harnici, mai norocoși și mai buni. Că restul am tot fost.
0 comentarii:
Post a Comment