N-am absolut nimic măreț sau extraordinar care să merite împărtășit în ultima vreme. Avem ceva planuri, dar le țin ferite până le văd materializate. Deocamdată, ziua la birou, seara la tradus.
Mi-am amintit de o fază petrecută acum mulți ani. Împărțeam biroul cu niște fete dragi, care făceau customer support în franceză.
Ei, și sună unul mai glumeț, află că suntem de Roumanie și începe hăhăiala.
- Vai, dar sunteți chiar foarte simpatici, aveți niște nume haioase, mă prăpădesc de râs, jur.
- Ok ...
- Adică mai toate numele voastre sunt absolut hilare, Niculescu, hăhăhăhă, înțelegi? Ni-CUL-escu! ahahaha! (cul = cur în fr.). N-am mai auzit așa ceva! Mă jur, mor de râs.
Iar colega îl ascultă stoică și îi răspunde într-un final:
- Mhm. Da, așa e, e foarte amuzant. Da. O zi bună și dumneavoastră. Au revoir, monsieur Pichat.
Super tare!!! Eu m-am prăpădit de râs mai rău decât monsieur Pichat :-))))))))))
ReplyDeleteMie mi-au facut-o cand m-am casatorit cu bretonul meu. La starea civila primarul orasului unde ne-am luat a citit toata polologhia, inclusiv numele de fata al mamei si strazile unde locuiau... Mama saraca statea atunci pe strada Mihai Eminescu.
ReplyDeleteCand a ajuns aici, primarul si fufa care ii tinea foile au pufnit in râs. Am râs si eu, ce era sa fac... doar nu era sa ii zic, bai bulanje-ule :)