Fireste ca au existat dintotdeauna ostilitati si ironii de la o patura sociala la alta. Dar nu tin minte sa fi vazut atata ura. Justificabila. Desi, fireste, lipsita de etica. Pentru ca binele uneia devine raul celeilalte.
Inainte mai mergea cum mai mergea balada cu talpa tarii, care munceste pe ogor, pune painea pe masa oraseanului contopist, baga granele-n hambar, scoate cifra la hectar si asa mai departe. Acum ... nu stiu cine mai crede asta, cu halul in care a ajuns agricultura. Dar si cu relatari, deloc imaginare, cum ar fi cele ilustrate de imaginea de mai jos.
Putinii care muncesc o fac prost, singular, ajung cu chiu cu vai la limita subzistentei, zadarniciti de o mie de cuie in talpa batute an de an, dar si de raca proverbiala dintre vecini, care-i impiedica sa se grupeze si sa-si adune putinul in ceva care le-ar putea aduce o bruma de profit - sau macar descotrosi de paguba . Mereu m-a uimit aceasta oda a cantitatii de efort depuse, ca motiv primordial de lauda si admiratie. Nu mai conteaza daca-i iese sau nu, nu mai conteaza daca are efect sau nu, nu mai conteaza daca munceste doar pentru el sau si pentru altii, dar trudeste ca boul in jug, iata-l, sa-l aplaudam.
Pai de boi ducem noi lipsa?
Am citit prin copilarie o colectie de fabule de Kralov. Si una mi-a ramas in minte drept reprezentativa pentru tipul asta de laba-n cerc, anume lauda pentru efort.
Era despre o maimuta care observa cum un plugar e apreciat de cei din jur, cand vine obosit de la munca. Asa ca se hotaraste sa trudeasca si ea, anume toata ziua se chinuie sa traga o buturuga din pamant. Si da-i si trage. La sfarsitul zilei, maimuta e lac de sudoare si constata, furioasa, ca n-o lauda nimeni.
Stam mai bine dincoace? Deloc. Peticului de pamant muncit cu truda dar degeaba ii corespund borduriadele si multe alte proiecte gaunoase de haideti sa haidem.
Nu stiu daca am cum sa numar de cate ori am auzit "fiecare trage pentru patratica lui". Ne-am umplut de patratele. Corporatisti, politicieni, asistati, someri, popi, parinti, profesori, toti avem cate o patratica mica, in care tragem pentru ea, din patratica altuia.
Si patratica aia formeaza inca o patratica, la fel de dusmanoasa si restrictiva, doar ca mai mica. Corporatistii fara copii nu-i inteleg prea bine pe ceilalti cu copii. Bugetarii invidiaza sectorul privat, sectorul privat ironizeaza si acuza bugetarii. Parintii nu inteleg carieristii. Studentii nu inteleg profesorii. Profesorii ajung sa-si deteste elevii. Bucurestenii primesc bani sa-si achite facturile pentru incalzire. Cei din cutare oras cer bani sa-si repare digurile, sa nu-i ia apa iar. Platim factura sau reparam digul?
Toate masurile luate ajung sa fie in detrimentul cuiva. Si toate initiativele din ultima vreme,toate ideile vehiculate au ajuns sa fie receptate drept impotriva cuiva. Cei care sunt taxati contra celor asistati. Cei tineri contra celor batrani. Niciodata nu cred ca am asistat la un asemenea nivel ridicat de ostilitate, la o prapastie atat de mare intre noi si ei. Umbla prin popor o parodiere a stindardului lui Ponta, cel cu "presedintele care uneste impotriva sa". Vai, cat de gresita si indepartata de realitate mi se pare gluma. Nicicand n-am fost mai dezbinati, mai alimentati de ura si egoism. Nicicand n-am fost mai pe cale sa ne dam cu patratelele in cap unul altuia.
Undeva, de undeva, ceva nu ajunge. Avem o plapuma mult prea scurta, mult prea roasa, pe care o tot smucim de la unul la altul, lasandu-ne periodic cu picioarele goale si curul in aer. Uitam sa intrebam cine ne-a dat gioarsa asta sa ne invelim cu ea. Ajungem sa ne dorim sa putem vreodata sa dam dracului un ghiont jos din pat celuilalt, si toata plapuma aia roasa si scurta si vai de curul ei sa ne ramana noua.
Doar ca tot frig ne-ar fi.
Ai surprins perfect ,din pacate, situatia . E o ura generala care nu cred sa se termine prea curind.
ReplyDeleteTris, trist ... de adevarat.
ReplyDelete