Buletinul

Și în ziua a cincea, Dumnezeu a făcut buletinul. Și a fost bine.
Pentru că s-a gândit el că formularea "creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul" ar putea fi luată cam ad litteram [poate de unde a sărit peste PÂNĂ CÂND, eventual să fi adăugat și un IAR APOI OPRIȚI-VĂ], așa că a hărăzit ca pe acest pământ, sau mă rog, pe ăsta de sub picioarele mele, sector 1 București, viețuitoarele făcute întru chipul și asemănarea sa să nu poată viețui prea confortabil fără nenorocitul de act de identitate.

Iar apoi, după ce a făcut buletinul, Dumnezeu a făcut ghișeul și coada. Și n-a fost bine.
Și a lăsat 15 babe sictirite să foiască 45 de hârtii. Și n-a fost bine.
Și a zis "aplicație pe calculator am să vă dau, dar nu și glaglore întru folosința-i, și nici bani de suport IT să v-o depaneze. Crăpa-v-ar din juma în juma de oră." Și n-a fost bine.

Dar era vineri și era program scurt, așa că a plecat acasă și le-a lăsat așa.

Prin urmare, la câteva milioane de ani după pauza de masă divină (sau vreo câteva mii, conform celor făcuți din coaste și lut și-un cotor de măr), însămi eu necredincioasa m-am prezentat cu hârtiile după mine la scos de buletin. Degeaba m-am prezentat, pentru că îmi trebuiau două chestii teribil de importante, care puteau fi cumpărate, respectiv achitate una la dracu-n praznic și alta unde și-a înțărcat mutu iapa și și-a belit surdul grapa. Un timbru de 5 lei, la poștă și o taxă de 7 lei la Direcția Taxe și Impozite. Din fericire, pe când mă întorceam pleoștită spre casă, m-a agățat Gena și m-a dus cu mașina.  Mă întorc la poliție, dau peste o coadă, mă așez la ea. Și stăm, și stăm, și oftăm, și facem conversație măruntă, și mă scuzați, dăcât o hârtie am adus, mbine, mă scuzați, dăcât cinci minute, aiurea, 15 ca popa, dăcât un picuțel, am uitat un act, am ceva de vorbit, etc, într-un final ajung și eu în fața ușii. Am parcurs vreo 55 centimetri în vreo 70 de minute.

Băi, și-apare un moș. Înainte să-l văd, l-am auzit. Târșa-târșa, sforrrrrc mucul tras pe gât, cohâc-cohâc tusea, iar târșa-târșa, iar mucul, etc. Și apare. Se uită la coadă. Se uită la ușă. Se uită iar la coadă. Vreo 14 oameni. Nu bun. Sforrrrc, mai înghite un muc, poate leșină vreunul de scârbă. De unde.
Trece de jumatea cozii, ajunge în față, se uită la mine, mă uit la el, trece de mine, întreabă "aici se fac buletine?" în speranța, admit, înduiosătoare, că poate-i zice careva "nu tataie, nu unde stau proștii ăia acoloșa la coadă, vino dincoace unde nu e nimeni, că firește, numai matale-ți faci buletin din tot Bucureștiul."
Speranța moare ultima da nici mult n-o duce. I se confirmă că da, acolo se fac. I se indică și unde să stea, ignoră, se târșâie până la o altă ușă unde nu e coadă și se prelinge pe ea. Iese scos de umeri aproape matern de o duduie, care-i indică a doua oară, dar mai apăsat, că "dincoace, unde stau dumnealor la rând. " Se întoarce încăpățânat pe călcâie și dă s-o ia înapoi după ea, insistând "dar eu sunt aici să fac buletin", de parcă noi eram dincoace la desfăcut ciocălăi, dar mă rog. Ea îl răsucește iar și îl așează pe băncuță "uitați, nu e nevoie să stați î picioare, stați aici comod, vă aduc apă, o pernuță.....da unde e cererea?"
Păi n-am.
Păi trebuie.
Păi eu vreau buletin.
Păi trebuie cerere, și se repede să-i aducă una.
Completați.
Nu pot să scriu. Mă doare mâna.

Mă înmoi toată și mă ofer să i-o scriu eu. Mă întâmpină două perechi de ochi ostili, moșul cumva are impresia că-i stric pasiența cu băgatul în față , duduia declară că el și numai el trebuie să și-o scrie, într-un final i-o scrie tot ea. Liniște, pentru moment. Întreruptă de câte un muc dat pe gât. Involuntar îmi vin în minte stridiile. Bine că n-am mâncat nimic.

Tot nu-i mulțumit. Se tot uită la ușă, la mine, la ușă, la coadă, la ușă, iar la mine. Stă bine, tot stă, iar el ar vrea să intre. Se ridică. Vine lângă ușă. Flanchez ușa. Se uită la mine. Mă uit la el. Oftează,oftez. Tușește, tușesc. E deja zece și am lăsat încă trei moși, o gravidă și un nene care avusese dăcât un minut de stat și se lălăise vreun sfert de ceas.Iar ajung la prânz la muncă.

 Ostilitatea e clară. Ne holbăm unul la altul ca doi motani în rut. Ne tot vorbim din priviri. "Nu te las. Poți să fii de-un leat cu Bălcescu, tot nu te las. Te-ai foit atâta între uși și pe lângă noi și pe altă ușă și înainte și înapoi de ajungeai în Chitila până acum. Ai o pernă și un scaun. Puteai să stai naibii jos. Dar nu vrei. Vrei musai să te strecori pe lângă mine și să intri, fără măcar să mă întrebi dacă te las. A dracului să fiu dacă mă dau de-aici." El nu-mi zice nimic din ochi. Poate doar "dă-te. dă-te. dă-te."

Se deschide ușa și mă strecor ca acvila în zbor pe ea. O și închid bine. Dau de un polițist cu chef de halcă. Ne hăhăim pe-acolo, constată că i-au mai venit și fete tinere la buletin, nu numai murături (spre jena mea și privirea neagră aruncată de o biată "murătură" care tocmai ieșea). Se posomorăște nițel când dă de bărbatu-meu prin actele de casă. "Ah, căsătorită", mârâie el. "...și copil", adaugă, resemnat.
La poză ne mai hăhăim nițel, mai mult el,"hăhă, cu rochia asta fără umeri zici că sunteți dezbrăcată în poză", "ei, lăsați că eu o să știu că nu eram" "păi da, cum ar fi ..." zice el gânditor, dar mai știu eu ce filme are în cap sunt brusc întrerupte de....moș! care se scurge în birou și se înfinge în fața lui, pe scaun.

- Am venit să fac buletin, șoptește confidențial moșul.
- ...păi stai tataie, că toți au venit la buletin, uite mai fac cuiva acilea, n-o vezi?

Nope, nu mă vede. Cum n-a văzut nici restul de 14 de la coadă. Eu abia mă țin de râs. Polițistul dă să se enerveze. Moșul insistă, cu încăpățânare surdă.

- Dar eu sunt aici la buletin.
- Păi și eu tot la buletin, de treizeci de ani tot la buletine sunt, da mai sunt și alții, așteaptă matale afară pe pernuță și când îți vine rândul ...

Și odată-l văd că bagă o mână zbârcită într-o paporniță, aruncă spre mine o privire care mă reduce la sughițuri de râs "na, te-am nimicit" și scoate, după lungi foieli, un pachețel mic, mi, cel mai mic, ăla de două cești de cafea sau ceva, de Jacobs. Aruncă spre mine încă o privire triumfătoare și împinge pachețelul spre polițist. Dă din cap cu înțeles.

- Haideți, luați-l ...

Polițistul se uită perplex la pachețel,la moș, și împinge înapoi. Pachețelul revine înapoi, cu aceeași privire de "știm noi, ce să ne mai coim atât,dă-o p-asta afară și rezolvă-mă". Și tot așa de vreo 3 ori, ca într-un comic joc de șah cu un singur pion, până când, exasperat, polițistul se ridică de la birou, îi pune la loc pachețelul în paporniță și-l scoate cam împins-târșâit din birou, ca pe-un dulăpior.

- ....mne iartă-mă, da nu ne înțelegem. Stai bre, ce vrei s-o dau pe ast...pe doamna afară că mi-ai adus matale cafea, nu vezi că fac buletin deja aici altcuiva, uite acilea stai ... [se aud hodorogeli pe hol și vocea moșului insistând "dar eu vreau buletin!"] ...da știu că vrei, toți vrem, așteaptă nițel, ia uite, ai și apă aici ....tranc, se închide ușa.

Facem poza, etc. Constat că mai trebuie niște acte, cad de acord să le aduc în timpul zilei, îngheț.
- Mai stau o tură la coada asta? Neapărat azi? Păi nu mai ajung deloc la birou.
- Ce coadă, nicio coadă, intrați și ziceți că aveați un act de lăsat.

Îmi amintesc brusc de ăia pe care i-am înjurat cu dăcât o hârtie mai am și decid să le bag pe sub ușă mai degrabă. Sunt complet la antipod de moș Cafea, nu m-aș băga în față niciodată, mi-e groază. Am stat la coadă și cu un picior tăiat până la os, lăsând pe alții cu diverse zgănci sau analize să se bage.

- Și....când vă trebuie buletinul?
- păi nu știu? cât de curând, că am de dat permisul, de înscris copilul ...da parcă scria treizeci de zile?
- Ei, treij dă zile pe dracu.
- păi cât atunci?

Drept răspuns, îmi mâzgălește numărul lui de mobil pe o hârtiuță și mi-o înmânează, sucind șăgalnic din musteață. Iau hârtiuța, rânjesc și eu și mă car. Revin cu actele lipsă și evident, nu intru în față, dar nici nu stau la coadă. Dau peste duduia dădăcitoare de moșuleți și i le pun î brațe, explicând că mă linșează ăia dacă încerc să mă bag peste ei. Și nici cafea n-am.

Iar acum ghici ce, am pierdut hârtiuța. We meet again, coadă dragă!