Ghiveci de ganduri

Draga cititor mai vechi. Ma stii ca sunt cu mintea-n sapte parti si ca de ma nasteam pe meleaguri de Uncle Sam pline, probabil eram trecuta pe Ritalin din frageda pruncie. Scuza-mi ghiveciul de mai jos.
Draga cititor mai nou. Daca tot esti cititor, citeste dracului mai sus.

Dezvoltand putin pe tema ideii mele cum ca oferitul de hrana, intr-un anumit context, e o forma de dominare casnica, inclin sa cred ca se intoarce la radacina actului hranirii, unde cel hranit era vulnerabil, recunoscator si  receptor (pruncul) iar cel ce hraneste este atotputernic, ofera, deci are, detine sursa de hrana si de viata - parintele.
Ma tot gandesc la indemnatul asta obsesiv dar ia si mananca, mananca, mananca". E posibil sa suplineasca si un gol conversational; o gazda nu atat de elocventa sa nu stie cu ce altceva sa iti umple gura si tie si siesi in afara de sarmale. Dar insist sa cred ca e mai mult de atat. Undeva acolo e un soi de dominare din relatia hranire - hranit. Sotul meu evita cu obstinatie sa se lase hranit adica sa manance la masa cuiva, in casa cuiva. Odata cand ne-a gatit cineva abia a gustat. Daca-l iei la intrebari, nu va sti sa spuna de ce are aversiunea asta. Si totusi inclin sa cred ca undeva testosteronul i se incarliga in forma de spinos semn de intrebare, de suspiciune capoasa si respinge astfel forma asta nutritiva de alint / dominare. Cand vine vorba de restaurant, cu cat mai impersonala e servirea, cu atat mai slaba dominarea. Esti la fast-food, astepti la rand, reciti ce ingrediente vrei, ti se trantesc repede in fata niste chestii identice. Esti la un restaurant? Apare un chelner, iti arata un meniu, iti sugereaza ce sa mananci, iti ofera farfuria, se intereseaza onctuos de satisfactia ta gustativa. Zdrobitoare e dominarea in casa altcuiva. Nu poti alege meniul, nici portia, nici suita si cu cat e mai gustos cu atat gazda triumfa iar tu te guduri ca un catel mic. Mic si satul.Tot ce poti face e sa refuzi, ceea ce se considera nepoliticos si duce de altfel la reactii sincere de regret cu o oarecare unda de iritare.
Mi-a venit ideea asta citind pe un forum cum o nora, aflata de altfel la cutite cu soacra-sa, i-a dibuit in timp punctul sensibil, care o face pe biata batrana sa fiarba in suc propriu si ii scurteaza ce ani o mai avea, clocind preinfarcturi in valuri de colesterol si fiere. Nu mananca atunci cand e la soacra acasa.
Si de ce s-ar infuria atat soacra cand nora cea perfida pe care oricum nu o suporta NU ii mananca la masa si NU ii macina din resurse? Pai de ce nu s-ar supara, revin eu cu incapatanare pe teoria mea, daca insasi masa si gestul de a o hrani nu reprezentau direct dominarea , modul de a o reduce la stadiul de prunc, de cel-ce-primeste-hrana-mea.
La Cina cea de Taina Iisus isi desavarseste superioritatea ca faptura divina asupra apostolilor sai lumesti, devenind hrana si ridicand astfel actul hranirii pe ultima sa treapta.
Mda, si cam atat pe tema asta. Ar mai fi de zis si de perorat si de inflorit. Acu' nu va luati si voi dupa mine, vine Pastele in curand, vine suita de mese festive, de matusi gospodine si de fripturi si oua fierte, ar fi ridicol sa stati cu matele ghioraind, aparandu-va darz demnitatea si inceputul de ulcer. Lasa, baga la mat. Ce mai conteaza de ce primesti. Eu una accept intotdeauna invitatiile la masa, exceptand din partea unor persoane care ori gatesc infiorator de prost, ori gandesc infiorator de putin. In rest, mi se rupe de posibila lor dominare subversiva de care probabil nici nu-s constienti. (Plus, e doar o teorie. Chillax, lasa polonicul jos, draga cititor.)

Inca o idee pe marginea caruia doream sa dezvolt de mai demult; discutam cu o prietena despre un anumit blog, al unei anumite doamne. Imi spune: "o plac, o citesc de ceva timp, desi multe femei se plang de vulgariatea sa in limbaj. Indiferent de ideile sustinute, nu pot trece peste anumite sclipiri ale limbajului sau licentios si cand am postat pe Facebook ceva scris de ea, la cateva secunde dupa au aparut comentand ca le displace limbajul ei"'.
O citesc si eu pe tanti aia, recunosc, de mult mai putin timp decat ea pe mine, si sincera sa fiu comparativ cu ce porcosenii scot eu uneori, ea e o maicuta florentina. Insa cunosc placa. Mi-a fost servita si mie.
Eu le zic panselute astora. Le detest. Infiorator de mult le detest. Niciodata nu vor vedea fondul de forma si sunt genul care speculeaza orice polemica si argumentatie pentru a se agata de un mic colt, fie limbajul, fie un inchipuit atac la persoana, fie un inchipuit atac la o alta categorie de persoane careia decid brusc sa le devina Jeanne D'Arci [sic] si pe scurt, indiferent de polemica, indiferent de subiect, de la politica la religie, de la copii la cum sa fierbi un kil de lapte, vor exploda in palpitatii scrise si lacrimi tastate. Se vor declara jignite, umilite, inspaimantate, ba de ideile sustinute, ba de limbaj, ba de vai, parca mi s-a parut. Un fel de  "aceste cuvinte ne doare" umflate cu heliu si devenite dirijabil in lungul si gaunosul lor periplu.
Revenind la limbaj, nu stiu ce sa zic. Hai sa zicem ca daca e un text porcos dintr-un capat intr-altul ok, atunci te ingretoseaza sau daca are o vulgaritate sau violenta absolut gratuite - ca intr-una din piesele de teatru romanesti din primul deceniu post-decembrist. Insa poti sa simti , efectiv, cand o panseliuta e la vanatoare de cuvinte murdare. Spicuieste paispe pagini elocvente, citeste rabdatoare randuri peste randuri, argumente, idei, citate, si gaseste sa zicem la a 15a pagina alineatul 3  un "ce pula mea". Aha! tresalta panseluta, asta cautam.
Si ce e de fapt iritant nu lamentarea in sine cat scopul sau. Care scop nu e de a infiera si cenzura scarbavnicele scriituri sa mai scoata capul din tiparnitele internetului, ci de a evidentia, prin contrast si vaicareala, cat sunt de pure si virginale intr-ale cugetului aceste adevarate matroane contemporane. Dar vai, unde mi-s cavalerii sa imi sustina salele cambrate intr-un delicat lesin. Aer, aer, saruri, ostenii mei, miasmele acestei hade fiare mi-au inmuiat genunchii de scolarita. Himenul meu lingvistic se simte amenintat de pulimea din aceste randuri. Inca putin si dau un strigat, eu nu stiam de existenta acestor cuvinte si acum mi se vor intortochea in urechi si le voi visa la noapte, involburandu-mi pasnice vise caste. Caci eu sunt de-a pururi nefut  bine-crescuta si educata domnita Panseluta.
Mda. Ce sa zic. A se scuti, a ne lasa. Am avut parte de reactii din astea la majoritatea chestiilor scrise mai cu naduf. Cum ar fi articolul despre Secom sau despre Bereanda. Cum n-am de gand sa candidez la vreun premiu de popularitate prea curand, recunosc ca numai de tuflit panselute nu m-am ingrijorat cand am scris.
Ar mai fi o chestie totusi. Pe de o parte, vulgaritatea verbala controlata (adica nu scris pe garduri si nu urlat dupa femei pe strada), intr-un spatiu privat, cum ar fi propriul blog sau propria dumitale camera, serveste drept supapa in mod excelent. Am mai scris pe aici despre asta. 

Mai aveam ceva de zis dar am uitat ce. Uite iarasi avantajul unui blog fara standarde calitative; incepi cand vrei, termini cum poti.