Taramul Zmeilor - farame de vis

Am avut sansa sa le cunosc pe fetele de la Taramul Zmeilor demult, pe cand nu exista inca nici un taram, iar zmeii fie dormeau in negura de dinainte de facere fie aveau vieti nu atat de bucolice precum cele prezente.
Mai precis, am decis ca vreau sa ajut si eu intr-un adapost pentru cai. N-a fost o alegere grea de facut, pentru ca doar unul am gasit in Bucuresti si acolo m-am dus. Adapostul era destinat cailor abandonati sau parasiti, multi dintre ei dupa o viata de munca in conditii groaznice, bolnavi, batrani, schiopi, cu plamanii si oasele pulbere.

As vrea sa ma pot lauda intens cu ispravile si izbandirile mele legendare de acolo, dar n-am cu ce. Am stat putin, ajuns rar si vorbit mult. M-am impleticit pe acolo incercand sa ajut cu ce puteam si ce stiam. In schimb am sa vi-i laud pe altii.

Erau acolo un grup mic de vreo 4 fete - din care am pastrat legatura cu doua - care veneau zilnic si faceau voluntariat pe bune. Adica nu doar venit cu trei morcovi in sacosa si pieptanat calutul. Le-am vazut pe Alina si Mady facand de toate, spaland cai, curatand grajd, reparand gard, plimband caini, facand tratamente, incalecand, hranind, strangand, tot. In continuare le dau exemplu ori de cate ori vine vorba despre ce inseamna sa faci cu adevarat voluntariat intr-un adapost de animale.

Teo Bandut si Florian Stan au fost doi dintre donatorii privati ai adapostului. Luna de luna au adus bani pentru furaje, tratamente, reparatii. Luna de luna au fost, posibil, principalii finantatori. Intr-o buna zi insa - si scuzati-ma pentru lipsa de detalii, dar e o poveste incurcata si n-o stiu atat de bine - au constatat ca banii donati de ei (deloc putini) au ales se pare alte destinatii, mai de soare pline, decat cele initiale. Au ales sa se retraga.

Au decis sa aiba grajdul lor propriu. Au luat de la adapost doi cai: Decebal si Calin. Calin avusese un traseu sinuos al vietii. Fusese cumparat cu rugaminti si scapat de  un sat intreg care voia sa-l omoare - cu furci, cu topoare, Rebreanu-style. Era agresiv si isi muscase proprietarul. L-au cumparat, castrat, dresat, reabilitat la adapost. Decebal  fusese abandonat pe un maidan.
Alaturi de ei, au venit si Banzai si Holtei. Amandoi fosti cai de concurs, care ridicasera multi sportivi la rang de campioni. Acum erau lasati in conditii greu de imaginat, sa-si termine batranetile de mizerie in uitare si suferinta.

Grajdul a luat fiinta incet dar sigur. Caii si-au gasit liniste si adapost. S-au alaturat celor adoptati Rafael, un Gypsy Vanner si Samir, un arab. S-au alaturat incet si cainii. Si ai proprietarilor dar si ai nimanui. Unii pierduti pe camp.Altii pecare n-avea cine sa-i piarda si nici sa-i caute.Au aparut incet incet si pisicile. Si un iepure.Un felde mica Arca alui Noe se contura, intr-o oaza de pace si respect. Nucleul de voluntari inimosi de la fostul adapost se alaturase noului proiect. Era soare si pace si bine.

La mai putin de un an dupa ce si-a vazut visul cu ochii, Stan a plecat dintre noi. Boala necrutatoare, cancerul, i-a inchis ochii si i-a dus pasii departe de toti cei dragi. A lasat in urma o familie zdrobita de durere, o sotie, un copil, si un vis abia infiripat.

Visul acesta il tine inca printre noi. Fiecare scandura din grajd, fiecare zambet, fiecare speranta, fiecare raza de lumina de la Taramul Zmeilor sunt inca ale lui. Sunt inca el. O mare parte din sufletul sau a ramas aici. Si nu-l cunosc, nu am apucat sa schimb doua vorbe cu el, dar daca ajungeti la Taramul Zmeilor vreodata, va va vorbi el voua. Va va vorbi despre povesti cu final luminos, despre sotia sa care incearca sa-i duca visul mai departe, despre fiul sau de care ar fi atat de mandru, despre blandete, generozitate, altruism, intelegere, despre fiecare cal, salvat sau cumparat. 

Ramasa singura, Teo incearca sa pastreze Taramul Zmeilor in picioare. E greu sa tii atatea suflete. Solutia gasita a fost sa le ofere voua. Taramul Zmeilor a devenit centru de agrement, in loc de grajd privat, si si-a deschis portile tuturor celor care vor sa-i treaca pragul. 

Va incurajez sa mergeti, daca va plac oamenii,

caii, 

cainii,

 pisicile,

 iepurii, 

pasarile

soarele, copiii. 

Daca aveati de gand sa-l dati pe cel mic la echitatie

 sau daca doar doreati sa-i organizati o petrecere mai cu dichis. 

Daca v-ati visat vreun Atilla sau Ginghis-Khan cand erati mic 

Sau poate o amazoana. 

Daca vreti doar sa-i atingeti. Daca vreti sa vedeti cate minuni a reusit sa faca pana acum terapia hipica. 

Sau daca vreti sa va poarte pe aripile sale visul altcuiva. Altcuiva care acum nu mai e printre noi. 

Va rog, mergeti la Taramul Zmeilor. E o oaza de liniste, respect, demnitate, frumusete. Teo nu-si doreste altceva decat sa vada visul sotului sau ca ramane in picioare, ca se poate sustine singur. O poate face cu ajutorul vostru, daruindu-va in schimb bucurie si pace.

Mergeti sa ascultati povestile despre cum au fost salvati si reabilitati atatia caini si cai si oameni acolo. Mergeti, mergeti, va indemn din suflet. Am sa merg si eu, cat de curand. Abia astept.