A trecut.

- Ci-i asta ?
- Hm? mormai eu, absent.
- Ci-i asta, aici?
Ma uit, e semnul de la vaccin, de pe brat. Nu tin minte exact cand l-am facut, dar tin minte cat de spectaculos mi-a copt si ce febra mi-a dat.
- E o buba, raspund eu, nemeritat de laconic, in timp ce tot caut reteta pentru cina.

Alex ma masoara din ochi si imi dau seama ca i se invart rotitele in cap si ca daca nu fac o precizare i se invart in mai stiu eu ce directie. Adaug.
- Mi-au facut o injectie cand eram mica, cu un ac, si asta a facut buba.
- Doare?

Ezit. Enumar in gand de cate ori m-au mintit ca "nu doare, e cat o piscatura, abia simti". La pus cercei pe la 7 ani, la analize, la injectii, la vaccin, la anestezie, la operatie, la dentist, la...la...la...Si dezamagirea care dubla durerea, ca m-au mintit. Hai sa nu mint. Macar eu.

- Doare cand faci injectie, da, dar doar atunci, dupa aia nu mai.
Ma intorc cu ochii in ecran. Cinci minute si ma indrept spre bucatarie. Sunt tot racita cobza, am pacla in cap si in nas si in piept si cumva fiecare deget cantareste 3 kilograme.

Țoc.

Am simtit pupatura umeda, scurta, apasata. Alex m-a pupat pe semnul de la vaccin. Ma intorc spre el si habar n-am ce sa-i zic. Mi s-au transformat cuvintele in melasa.
- Am pupat buba, explica el cu tonul unui profesor docent. Nu mai doare. A trecut.

Asa e, a trecut. Mi-au trecut toate.