Floarea, parul sau salariul.

Saptamana asta n-a putut sotul sa vina cu mine sa-l luam pe Alex de la cresa, iar eu din motive obscure TOT nu am inca permis, deci am ajuns la taxiuri.
Prima zi am nimerit un taciturn, spre bucuria mea.
A doua zi am nimerit o tanti dogita la voce dar calda la suflet, care a oprit cu curu-n trafic ca sa cobor eu sa cumpar apa copilului de la un chiosc. Apa pe care insistase acelasi copil cu doar 4 minute inainte ca nu o vrea, deci sa o lasam la vestiar. Cer scuze micii busculade produse. Numai de o toanta care se da jos sa ia apa n-aveati nevoie, stiu.
Ieri am nimerit un domn vorbaret. Il alesese Alexandru, molfaind dintr-o briosa si mergand tinta fix la taxiul lui.
Nu prea pot spune ca ma omor dupa taximetristii vorbareti, pentru ca de obicei iti ofera viziuni despre lume, viata, politica, familie, religie, muzica, pietoni, ceilalti participanti la trafic, de care te-ai putea lipsi. Domnul nu facea exceptie in ravna de a-si oferi parerile, doar ca niste mici detalii au facut monologul dumnealui suficient de interesant pentru a fi redat.

Afland ca l-am luat de la cresa.
- Io nu sunt de acord cu cresa.
-.... [oh boy, here we go]
- Io nu sunt de acord, ca adica ce e aia sa faci copil sa ti-l creasca altu'. Si sotia mea a muncit, dar i-am zis sa se lase de servici, ca sa creasca copilu'. [sic]

Ma pregatesc sa mormai ca unii n-au incotro si morti-copti trebuie sa-si tina doua salarii in casa. N-apuc, mai bine ca n-apuc.

- Imi zicea unu' ca dom'le, ca sa vezi, io am rate la banci, si i-am zis pai ce ba, nu te-ai gandit la rate cand ai facut copilu'?
Raspund mental ca nu, pen'ca de obicei cand facem rate suntem tineri si cretini, cand facem copii suntem mai putin tineri si, sa speram, nu asa cretini, iar cand achitam ratele suntem cu un picior in groapa si complet inapti de reproducere. Din toata pledoaria rostesc un singur argument, anume ca nu toti avem bafta de parinti care sa ne lase case mostenire si atunci iata o cheltuiala in plus pe luna, cam cat un salariu mediu eventual. Cade de acord ca e norocos ca nu plateste chirie sau rata ipotecara. Apoi revine indarjit la problema copilului institutionalizat.

- Acum si al meu e la gradinita, ca are patru ani jumate (  sa va traiasca...), multumesc, dar cat e el mic, pai ce, il face robot! Si asa il face robot, mai incolo! Pai ce, sa se culce sa manance la ora fixa, sa asculte da doamna aia, da doamna ailalta, si daca nu ii vine sa doarma la ora aia fixa ce face?
- Ramane treaz?
- Nu ramane, ca se unifi...uni..robotizeaza de adorm toti la aceeasi ora dupa aia.

Exact cand ma rugam cui o fi pe-acolo pe sus sau pe jos sa schimbam subiectul, mi se implineste dorinta. Vorbim despre spitale acum. Fckin great. Mai lipsesc politica, religia si moralitatea, dar am o banuiala ca le bifam si pe asta pana in Aviatiei. Imi povesteste ca au dus copilul cand avea 3 luni, la Elias, cu o febra usoara si fara sa fi mancat toata ziua. Pana au ajuns la spital, probabil de la aerul curat, copilului ii trecuse si febra si lipsa de apetit si tot. Au dat sa plece, medicul i-a oprit,

- ...ca daca tot ati venit, sa stea cu maica-sa peste noapte sa ii facem niste analize, asa , de verificare. A doua zi ma suna nevasta plangand si zbierand, ca vino repede, a murit copilu, a facut stop cardiorespirator, nu mai sufla, vino. Am ajuns intr-un suflet, am zburat pana la ei, acolo incercase cica trei ceasuri sa ii puna o branula o asistenta si nu putuse si facuse copilu' soc. De doua ori, noaptea. Traia, da i se oprise si inima si respiratie de doua ori.
- De la branula?!
- De la chin ce-a tras de l-a chinuit aia!
Raman perplexa si ma uit mai atent la el. Parca n-ar minti, i s-au aburit ochii si buza de jos i s-a lungit si tremura. Se tine sa nu planga.
- Daca te duci cu sarumana la ei te calca in picioare, doamna!
-...ei, nu chiar...
- Pai io ma dusesem cu flori la ei, doamna! Cu flori! Si cand am auzit ce i-au facut, am lasat florile si am luat un par.
- Un ce?!
- Un par! Am venit cu paru', i-am luat la rand pe toti, de la bodyguard la asistente, medici, tot spitalu'!
- ...mne' pazeste...
- M-a dat si la televizor.
- Va cred.

Ma tot chinui sa schimb iar subiectul, dar dracul cel rau imi da ghes si pistonez tot pe tema asta.
- Pai si ce-au facut?
- Au chemat SMURDul!
- Pentru ei?
- Pentru copil! Ca n-aveau in tot spitalu din aia de monitorizare ca intrase copilul in soc. A venit SMURDU cu de toate.
- Da, sa stiti ca si eu donez 2% la SMURD, susur eu impaciutoare, sunt minunati si fac multe lucruri bune...
- Pai da,  si nici nu le trebuie par!
- Poate nu le-o fi trebuit nici astorlalti...
- Da cum sa aduc copil sanatos, sa imi zica sa il tin asa, peste noapte, la niste analize, ca cica daca tot am ajuns, si sa vin sa mi-l iau aproape mort?
- Cine stie ce-o fi fost acolo...
- Doamna, io i-am zis la doctor, domle, io sunt sofer, daca vad ca nu stiu sa conduc o masina, incerc o data, incerc de doua, o dau la altu care stie sa o conduca, ma duc la un instructor, nu pisez la ea pana o fac praf!

Dubiile mele pacifiste nu prea ajuta. Vrand nevrand, monologul vireaza catre spagi. Mentionez in treacat despre episodul cand am operat copilul de polipi la fix 2 zile dupa scandalul de la Alexandrescu, fireste, cu 0 lei, 0 bani.
- Eu am venit cu flori si a doua zi, da nici n-a vrut sa le ia.
- ...Pai dupa par...
- Da stiti, nu e ei de vina, sistemu e de asa natura ca ii impinge. Daca le-ar da un salariu mare, mare de tot, sa le ajunga la toate cheltuielile si la toata cartea invatata...
Ma ajuta sa cobor, surade lui Alexandru si ma goneste sa nu mai scutur firimiturile pe care i le-a facut pe bancheta, zicand ca scutura el. Cand sa plec, ma priveste in ochi si-mi spune concluzia zilei de azi.
- Ce sa-i faci, doamna, cumva tot trebuie sa ne descurcam. Floarea, parul sau salariul.