Pufarinele

Doua saptamani am stat despartiti. El la bunici, eu aici. A prins si timp urat, a stat o saptamana in casa, amarat. Cealalta saptamana s-a zghiuit fericit prin tot colbul de la tara, si asa se face ca astazi a revenit acasa victorios, parlit de soare si plin de zganci, vanatai, zgarieturi si vitamina D.
Dupa pupaturile, exclamatiile si despachetatul de rigoare, vine la mine si-mi intinde o punguta crampotita.
- Ce-ai acolo?
- Vrei si tu? ma intreaba Alexandru, imbietor.
- Dar ce-s?
- Pufarine.
- Nu merci, raspund eu, bombanind in gand, toate porcariile i le dau dar de-acu ce sa mai zic, nici eu nu-s usa de biserica, si asa a mancat jumate de punga, ma rog, pff, pufarine, ce-s alea, porumb? porumb cu zahar si coloranti. mda. Ah well, sa lasam, nu-i un capat de tara.
- Nu-ti plac? intreaba Alex cu o nuanta pe care n-o pot citi pe moment in glas. Apoi, cum eu deja ma luasem cu altele, lasa usurel punguta pe langa mine si se strecoara in camera lui.
Terminand cu despachetatul, sun pe soacra-mea sa-i zic ca i-au ajuns baietii cu bine acasa. Si tot vorbind, o aud cum imi zice:
- I-a placut la noi, dar voia si acasa. Ii era dor de tine, atata ce-o mai corcolit punguta aia de pufarine si o tot zis "i le dau lui mami, astea-s pentru mami", o zi intreaga o carat-o dupa el.
- ....

Asa ca acum va scriu aceste randuri, imi pup ficiorul de cate ori il prind in raza mea de actiune si n-ati mancat voi in viata vietilor voastre caviar mai gustos cum sunt pufarinele astea de le mananc eu acum.