Despre luceferi și altele

Mergem spre casă de la școală. Alex e cu gândurile lui, eu cu ale mele. Împreună, ocolim rahații de câine. E mai solicitant decât ați crede. Prea multe gânduri. Prea mulți rahați.

- Mama?
- Mmmm?
- De ce a murit Eminescu?
- A fost bolnav, răspund eu automat, apoi îngheț. Poetul nepereche, năruit de sifilis, mort într-un ospiciu, sărac și nebun. În ce m-am băgat?

- Ce boală a avut? continuă Alex.
Să-i zic că gripă? Nu, că e epidemie și se sperie naibii. Apendicită? God.
- E.. o... De la.. Nu se știe exact. De la o boală netratată bine.

- Se ia?
- Se ia. (Te rog, nu mă întreba cum. Nu întreba cum. Nu întreba cum. Nu-s pregătită nu neapărat să-ți zic despre bolile cu transmitere sexuală, cât să aud de la dracu știe ce profesor cum i-ai repovestit tu ce-ai înțeles din moartea poetului și demența sifilitică.)
- Cum?
-  Tocând banii strânși chetă de Maiorescu cu Junimea pe curve în Viena  N-aș ști să spun exact, avea mai multe probleme, dar ideea e că acum nu cred că mai mori de la așa ceva, pentru că între timp au apărut tratamente pentru toate afecțiunile de care suferea...

Și mintea copilului meu face din nou un salt, scoțându-mă din tot buclucul ăsta cu luceferi în mizerie și boli dificil de explicat.
- Mă întrebam. De unde știi care-s mâinile și picioarele la o caracatiță?