Pseudoepitaf

Cand oi muri, sa-mi mai lasati
pe careva-n mormant.
Si-asa suntem prea multe oase
la prea putin pamant.
Aruncati-ne-acolo, unul pe altul,
grasul pe slabul,
scundul pe naltul.
Tigvele noastre, de ganduri golite,
se vor atinge, in sfarsit linistite,
rotulele noastre vor ciocni in noapte
mii de povesti cu sotron si cu pietre sparte,
Se vor impinge albe bazine
lipsite de povara unui vai, ce rusine.
Un prea intuneric, un soare prea sus
vor fi nestiute si vom dormi dus.
Doar dus, nu si-ntors, ce gluma nefasta,
voi rade din ce dinti mi-or ramane in teasta
"Nu stiu ce vrei sa-ti spun despre ea,
e prea demult, abia-mi amintesc,
ma-ta mare radea mereu ca o proasta,
din orice, din nimic, mereu din ceva
si cred c-ar fi furat si rasul altcuiva."