Stalpul casei si painea de pe masa

Nu stiu daca va amintiti de seria mea de tentative mai mult sau mai putin reusite de interviuri cu testosteron. Daca nu, si nici de cautat in link nu va arde, nu-i bai ca va rezum eu. Am rugat mai multi barbati din cercul meu de cunostinte sa imi raspunda la diferite intrebari. Unul e boem, visator si sensibil. Altul e retinut, consecvent, corect. Altul e trecut prin viata, altul parca zboara pe deasupra ei.
Niciunul din interviuri nu s-a asemanat celuilalt. O singura linie comuna a trecut prin ele. Anume ca barbatii resimt ardent presiunea de a pune painea pe masa. De a fi principalul sustinator financiar al familiei, daca nu si singurul de multe ori.
Toate bune si frumoase, pana la un punct insa. Punct in care uneori, unii dintre ei nu mai ajung sa puna painea pe masa. Sau punctul in care o familie are de fapt vreo doi stalpi financiari. Sau cade responsabilitatea pe celalalt membru al cuplului, sotia. De aici lucrurile se complica bizar si bolnav, intr-o drama despre care vad ca prea putin se vorbeste.

Acum ceva timp, sa tot fie vreo doi ani, mi-a dat cineva un link, al unei discutii publice. O doamna intreba onoratul public anonim daca sa divorteze sau nu de sot. Sa lasam absurdul aducerii chilotilor din familie pe postamentul avizierului public. Uneori cvasi anonimatul forumurilor si retelelor de socializare e cel mai bun patrafir de spovedanie. Sa ne concentram pe motive.
Motivul era ca sotul ramasese fara serviciu, postul sau fusese restructurat, iar acum facea eforturi sa gaseasca alt loc de munca, dar mai greu. In timp ce cauta joburi si se prezenta la interviuri, mai facea si urmatoarele (listate de femeia aceea , nu fabulez)
 - curat
- mancare
- dus adus copil de la gradinita
- stat cu copilul, jucat, plimbat, etc

De astea doamna respectiva recunostea ca nu are cum sa se agate ca repros. Totul era bine, casa curata, copilul fericit si ingriit, deloc neglijat. Dar situatia in sine, faptul ca ea era cea care acum aducea banii in casa, ii destabilizase in asa hal micul sistem de valori si ierharhie sociala, incat se gandea la divort.
Am citit mai departe. O covarsitoare majoritate de doamne au declarat ca ele nu ar sta in casa cu asa
- lepra
- trantor
- parazit
- carpa

Ok.

Deci sa rezumam. Daca o femeie alege sa stea acasa, sa ingrijeasca copiii, sa tina casa bec, sa cumpere cele necesare, sa gateasca, ea este o:
- eroina
- monument al abnegatiei si sacrificiului parental
- fiinta altruista care jertfeste propriul destin carieristic pentru buna dezvoltare a copiilor
- gospodina
- casnica
- omul cu 5 joburi, (cum zarisem nu stiu ce poster care tot bantuia pe FB intr-o vreme - sofer, menajera, bona, bucatareasa, pedagog, etc)

Daca un barbat alege - de fapt nu alege, ajunge, din lipsa de alternative, independent de vointa sa, sa faca aceleasi lucruri, este un parazit de care trebuie sa ne debarasam urgent?

Numai mie imi adie o boare de cacat dinspre acest sistem de logica?

Discutand despre acest caz cu vreo doua colege, au aparut si "dar daca"-urile. Femeia era deci indreptatita, conform unora, sa se descotroseasca de nenorocit, daca poate le facea pe toate alandala.
Atata doar ca daca ajungi acasa si gasesti femeia cu toate alandala, copilul bazaind, mancarea afumata si jucariile imprastiate, o pupi pe frunte si-i zici "ce zi grea ai avut azi". Dar daca gasesti barbatul, il pui sa se pupe singur in cur si-l dai afara?

M-ati rugat cativa dintre voi sa scriu cate ceva si despre baieti sau mamele de baieti. Aleg sa scriu despre femei si barbati, in postura adulta. Si acesta este apelul meu la echitate in judecata.

Nu stiu daca ati vazut Mama Illegal, documentarul lui Ed Moschwitz despre femeile din Republica Moldova plecate la munca in strainatate si despre impactul major pe care il are acest fenomen asupra familiilor lor. Nu doar copiii sufera. Intregi familii se destrama. Si la noi in tara situatia este aceeasi.

Documentarul urmareste destinele a mai multe familii in care mamele ajung sa plece in strainatate, pentru a lucra ca menajere sau bone sau infirmiere. Cunoasteti povestea. Probabil cunoasteti si urmarile.
In special in sate si in oraselele fost industrializate, este aceeasi. Majoritatea barbatilor cu studii medii au ramas someri. Nu mai e nevoie de strungari, de lacatusi, de fierari, nu mai exista combinatele siderurgice, metalurgice, nu mai exista nimic. Si in acest mic univers patriarhal a disparut dumnezeul - painea de pe masa. Femeile in schimb au putut sa se adapteze. Au putut sa isi ofere contra cost priceperea de a ingriji, alina, curata, freca. Sunt mai de incredere. Pana la urma, cati dintre voi ati angaja ca bona un barbat de 55 de ani? Nu foarte multi. Multe neveste nu se mai intorc deloc. Ajung sa compare vietile intre ele si cumva chiar si truda ca servitor unil din alta tara pare mai luminoasa,mai curata decat vreun colt de bordei din lut.Multe dintre ele au trecut printr-o viata chinuita, grea, in care si-au ocupat locul umil si secundar in celula familiei. Multe ajung sa priveasca jenate catre locurile de unde au plecat. Le putem condamna? Nu. Dar putem vedea aceasta drama drept o razbunare, o intoarcere cruda a rotii? Nici asta. O bucurie, o reactie de triumf ar fi extrem de meschina si prosteasca. De ce sa te bucuri? De raul unei familii intregi? De copii ramasi pe drumuri? De cupluri sfaramate?

 Ramasi in urma, barbatii nu stiu ce sa faca. Pierd controlul asupra lor dar si asupra copiilor. Multi se apuca de baut. Altii incearca din rasputeri sa se adapteze. Nu doar disparitiei sotiei cat si disparitiei lor, ca rol in familie. Painea de pe masa nu mai e in mana lor. Si s-au nascut si au crescut stiind la fel de bine pe cat stiu ca au doua picioare ca trebuie sa puna  ei painea pe masa. Altfel sunt trantori, altfel sunt scarbe, altfel sunt javre, altfel merita sa moara sau sa se descotroseasca oricine de ei.
Si uite asa, unii isi pun si streangul de gat.

Rugamintea mea, catre voi, cele 88% doamne care imi cititi blogul (conform statisticilor,cel putin), este sa priviti cu echitate si cu justete catre omul de langa voi. Om care poate ramane intr-o buna zi fara o mana sau fara o slujba sau paralizat sau cu afacerea ruinata. Deci fara paine de pus pe masa. Barbatul meu e bine sanatos si angajat, in caz ca deja mintea unora sfaraie cautand implicatii personale. Nu, n-am, din fericire.

In fiecare din interviurile acelea cu tatii si barbatii am intrebat, unde se putea, cum ar fi daca s-ar inversa rolurile. Daca femeia ar ajunge sa fie ea cea care aduce banii in casa. Majoritatea au raspuns glumet, condescent, politicos, usor evaziv.  Puneti-va cu toata seriozitatea intrebarea asta, intr-o buna zi. Crestem femei si barbati. Acum sunt copii, asa este. Dar in ceva ani, care se vor duce mult prea repede, vor fi adulti. Si vor avea nevoie si de dragoste dar si de paine pe masa. 

Economia e cum e, crizele vin si se duc. Locurile de munca si-au pierdut de mult cuiele in care pareau sa fie batute in vechiul sistem. Care vechi sistem s-a tot dus, de un sfert de veac. Formam familii pe stereotipuri si cofraje vechi si ruginite. La fel de bine putem ramane oricare dintre noi someri. Si uneori presiunea unei paini pe masa atarna la fel de greu ca un gat in streang.

Daca gasiti documentarul, va incurajez sa il vedeti. Discutasem in prealabil cu Ed si dorise sa ma puna in legatura cu unii dintre tatii  / sotii din film. Am renuntat, totusi.Ce sa-i intreb? "nu-i asa ca te simti ca o carpa? nu-i asa ca, redus la rolul pe care il avea inainte sotia, ai prefera sa nu mai fii deloc decat sa fii asa? "

Tot ce pot spera este ca aceste familii sa fie vreodata reunite. Iar noi, ca oameni cu scaune la cap, diplome in mana si inalte opinii filozofale, sa putem avea justetea de a aplica egalitatea....in mod egal.