10 Covers

Asta e una din postările scrise mai mult pentru mine decât pentru voi.
Deci nu vă învinovățesc deloc dacă nu pare nimic interesant.
Este pentru mine. Și cum eu plătesc, eu dansez....


...am de gând să vorbesc despre covers mai celebre decât originalele. Adică reinterpretarea unor melodii, pentru puriștii cu gâtlegău sensibili la romgleză. Dar ce tot spun, ziceam că scriu pentru mine. Cu romgleza înainte marș, atunci.

1. HURT - Nine Inch Nails original / Johnny Cash cover

Probabil coverul care mă impresionează cel mai mult din cele pe care le știu ar fi cel al lui Johnny Cash, la Hurt. Piesa originală e scrisă de Trent Reznor, Nine Inch Nails.

 În varianta originală, Hurt e agresiv, self deprecating, ascendent în furie, sumbru. În perioada în care îl scrisese, Trent Reznor se lupta cu dependența de heroină și toate nenorocirile care decurg din asta.

Cu șapte luni înainte să moară, Johnny Cash face un cover după acest cântec. Curățat de toată furia, Hurt devine o dezolantă mărturie a regretelor tardive, a singurătății în fața morții. Soția lui Cash va muri la trei luni după filmarea videoclipului. Singura modificare adusă textului stă în "crown of thorns" - referință poate la religiozitatea lui Cash. 

Deși inițial flatat dar neconvins de ideea ca Johnny Cash să-i preia cântecul, Trent Reznor renunță odată ce-l aude. 

"I pop the video in, and wow... Tears welling, silence, goose-bumps... Wow. [I felt like] I just lost my girlfriend, because that song isn't mine anymore... It really made me think about how powerful music is as a medium and art form. I wrote some words and music in my bedroom as a way of staying sane, about a bleak and desperate place I was in, totally isolated and alone. [Somehow] that winds up reinterpreted by a music legend from a radically different era/genre and still retains sincerity and meaning — different, but every bit as pure."

2. HALLELUJAH - Leonard Cohen Original  / Jeff Buckley Cover

Leonard Cohen a rescris de vreo 80 de ori versurile acestui cântec până să fie mulțumit de el.

Și odată ce a fost mulțumit și l-a lansat la apă, a wild whispery fragile Jeff Buckley came along. Coverul său rămâne cel mai cunoscut, surclasând popularitatea originalului.



"Cohen murmured the original like a dirge, but ... Buckley treated the ... song like a tiny capsule of humanity, using his voice to careen between glory and sadness, beauty and pain... " (Time)

Jeff Buckley a murit în 1997, înainte să apuce să vadă succesul deplin al interpretării sale. Abia în 2002 a început să facă valuri, atingând un apogeu postum între 2007-2010.
Cohen încă trăiește, are 79 de ani, în caz că vă întrebați.


3. NIRVANA COVERS

The Man who Sold the World fusese scris si interpretat de un destul de ezitant David Bowie, în 1970. A trecut aproape neobservat.
Nirvana în schimb l-a urcat în atenția colectivă în 1993. Plin de cuvinte de laudă pentru ei, David Bowie a avut un singur cui - anume că îl exasperau tinerii care îl încurajau la concerte spunându-i că e foarte cool că vrea să cânte ceva de la Nirvana.

LAKE OF FIRE aparține de fapt celor de la Meat Puppets și suna cam așa,

...până să ajungă în varianta mai lentă și acustică a celor de la Nirvana. Și dacă nu ajungea, probabil nici acum nu auzeam de ei prin părțile noastre. 

În clipul de mai jos apar cei doi frati din Meat Puppets, invitati de Nirvana la MTV Unplugged alături de ei.

4. WONDERWALL - original Oasis / cover Ryan Adams

Ryan Adams, nu Bryan Adams, da? Deci nu nenea cu husky voice și cheesy pop songs, care dădea sfaturi despre ce și cum despre femei cu măști de catifea.

Wonderwall devenise în anii 90 coșmarul oricărui posesor de chitară. Sau norocul chior, dacă voia să agațe ceva. În varianta originală e optimist și aproape arogant în încrederea autentică, crudă, pe care o are oricine într-o dragoste nou înfiripată. Se pare că fusese compus de Noel pentru prietena sa.

Și totuși doar câteva note schimbate ajung să transforme tonul în ceva cu totul diferit. Renunțare, dubiu, tristețe. Notabil e că această versiune (Wonderwall a avut o căruță de covers, mai mult sau mai puțin reușite) a câștigat atenția apreciativă a lui Noel Gallagher. Când îți zice autorul că nu mai contează ce-a vrut să zică el, e bine și cum ai dat-o tu, e de bine. 

5. I WILL SURVIVE - original Gloria Gaynor - cover Cake 

Originalul, apărut în 1978, a devenit între timp un fel de imn disco și un imn în general al recuperării, al adunatului măselelor de pe jos, al plecatului demn cu amprenta de șut pe cur, al regenerării afective după o relație dezastruoasă.

Coverul lui Cake e aproape parodic, lăsând la o parte înjurăturile strecurate ici colo, care nu i-au atras deloc aprobarea lui Gaynor. Supraviețuirea celor de la Cake e mai degrabă un târâș pe brânci, o mahmureală cruntă și o încurajare venită parcă mai degrabă din lipsa de alte opțiuni.

6. RESPECT - Original Otis Redding / Cover Aretha Franklin.

Probabil cea mai năucitoare răsturnare de situații și roluri din lista asta. 

Imnul pe care (aproape) orice feministă respectabilă îl cântă cu o mână-n șold, ștergând bine praful cu cealaltă, era de fapt o rugăminte eufemistică din partea unui bărbat către soția lui, de împlinire mai cu zel a unor anumite obligații conjugale.

 "Respect" fiind un eufemism pentru sex - faza aia cu give it to me when you get home rings any bells? În rest, poa' să ningă poa' să plouă, poate să-l toace de bani, numai să-l "respecte" mai des dacă se poate.

În gura - probabil aurită - a Arethei Franklin și cu oareșce schimbări de versificație ici colo, cântecul devine nu doar unul dintre cele mai mari hituri ale carierei sale, dar și un clasic al genului.

7. NOTHING COMPARES TO YOU - Original Prince / Cover Sinéad O'Connor

Nici eu nu știam, nu. 

Originalul lui Prince e, well, aidoma lui Prince. N-a avut mare succes nici în 1985, când a fost oferită unuia din proiectele muzicale ale lui Prince, nici cine știe ce când a cântat-o el însuși. Nici în duet nici solo. Hm, I wonder why...

În 1990 însă, Sinéad O'Connor preia cântecul și și-l însușește pe drept merit. Despuiat de toată libidinoșenia funk, de instrumentalul bogat, de senzualitatea de flirt, cântecul devine unul din cele mai puternice hituri pop ale anilor 90, propulsând-o pe Sinéad către stardom și așternând calea altor mulgătoare de lacrimi cu suflet fragil, plămâni sănătoși și ochi pătrunzători, cum ar fi Adele.

8. DRIVE ME WILD - Original Prince (Vanity 6) / Cover Foo Fighters

Probabil sufocat de prolificul său creativ, Prince mai toarnă un proiect muzical, sub forma unei trupe feminine, Vanity 6. Cărora le încredințează, printre altele și acest cântec, în 1982. Dar nu și haine. Sponsorizatul merge până la un punct doar.





Foo Fighters îl includ pe albumul lor din 2007. Cu mult mai multă hărmălaie și păstrând fidel tonul afectat-seducător, reușesc să scoată o glumă muzicală bonomă dintr-un fel de sex phone line commercial track.

Ok, ăsta ultimul e famous cover doar pentru mine. But then again, so is this blog post.

9. EVERYBODY WANTS TO RULE THE WORLD - Original Tears for Fears / Cover - Lorde

În varianta originală de la Tears for Fears are amprenta new wave caracteristică.

...iar în varianta Lorde, această Lana del Rey with brains de doar 17 ani, e dark și gloomy.
Mie îmi plac ambele.

10. MAD WORLD - Original Tears for Fears / Cover Gary Jules / Michael Andrews

La aproape 20 de ani după lansare, Gary Jules și Michael Andrews refac hitul celor de la Tears for Fears, aplicând încă o dată cu succes conceptul less is more. Dezbrăcat de tempoul rapid, de instrumentația bogată, cântecul redevine hit în maniera minimalistă propusă de cei doi pentru coloana sonoră a filmului Donnie Darko.