27 June 2022

City Trip la Roma

 Am fost și la Roma un weekend prelungit.

N-am câștigat la loto, doar am luat niște bilete f ieftine cu mult timp înainte, apoi am stat cu emoții jumătate de an, sperând să se lege toate: să nu facem niciunul COVID sau altceva de să nu putem pleca, să fim cu toții sănătoși, să nu se anuleze vreun zbor etc.

Toate s-au legat și, jumătate de an mai târziu, ne-am dus fericiți către Roma. Eu nu mai fusesem. De fapt, eu nu mai fusesem cam pe nicăieri, cu excepția Bulgariei și a Greciei. Mare parte a lumii mi-e cunoscută doar din cărți și fotografii și sper să pot să mai văd câte ceva din ea, măcar în cealaltă jumătate a vieții, în care tocmai am intrat (zisei eu, visând cu mult optimism că poate prind 80 de ani).

Cum scriam și data trecută, sunt o avidă gură-cască prin muzee. Ca să parafrazez un mare filosof român, ai, n-ai cultură, te duci la muzeu - asta sunt eu. 

 În școală am fost destul de tămâie la unele materii și am niște goluri pe care încerc să le acopăr acum, om mare fiind. Mai o carte, mai o Wikipedia, mai o vizită la muzeu, mai o gafă care-mi lasă uneori soțul consternat de neștiința mea. Până mor, ajung eu și la genunchiul broaștei.

Prima oprire a fost la Villa Borghese, impunător edificiu, care adăpostește și una dintre cele mai frumoase colecții de artă ale lumii.

Despre operele lui Gian Lorenzo Bernini știam amândoi, dar nimic nu ne pregătise pentru uluirea de a le vedea aievea. În carne și oase ar fi aproape potrivit de spus pentru operele sale.

Câtă frumusețe în detaliile sale! David mușcându-și încordat buza și avântându-se să arunce piatra spre Goliat, disperarea și furia Proserpinei, urma lăsată de degetele lacomului Zeus în coapsa ei, felul în care se lasă ușor salteaua sub trupul desăvârșit al lui Venus Victrix. Sunt o minune de privit. 






.


Există o sală întreagă dedicată vânătorii. 
M-a încântat să descopăr siluete de ogari, practic neschimbate. 
Sunt printre cele mai vechi rase de câini din lume și silueta lor, abstractă și elegantă ca o semnătură, a rămas aceeași de mii de ani.





Noi am petrecut ore întregi prin Villa Borghese, dar nu ne-am dar seama cum a trecut timpul. M-a durut groaznic ceafa în schimb, de la atâta uitat în sus și admirat nenumărate detalii.
Și tot cred că aș mai găsi ani de zile altele noi de văzut.


Întregul oraș este plin de istorie și artă. Fântâni, biserici, grupuri statuare, catedrale, urme ale Imperiului Roman - fresce, băi, temple. 

Roma e puternic motorizată, italienii nu dau semne că vor să devină pietoni prea curând. Am văzut foarte puține zone cu acces pietonal. Și multe străduțe foarte înguste, unde aș fi jurat că e acces pietonal pentru că nu părea să încapă vreo mașină pe ele, apoi auzeam un claxon și constatam că nici măcar sens unic nu e si vin chiar doua masini, care cumva trec una pe langa alta.
Traficul din Roma e de un haos colosal, dar cumva inofensiv. Toată lumea conduce și șofează peste tot, dar cumva nu se blochează. 
Claxoanele de avertisment sunt rare, spre deosebire de Sicilia, unde auzeam constant tit-tit chiar si anticipativ, înainte de vreo curba fără vizibilitate. 
Toată lumea se strecoară, face slalom printre turiști, da cu spatele pe jumătate de strada, ia scurtături nebănuite. Se parchează pretutindeni, in toate felurile, si foarte aproape - eu probabil as ajunge sa nu mai parchez nicăieri, sau sa-mi ia 20 de minute sa ies dintre doi italieni parcați.


Deși am zis că mă feresc să arăt ce am prin farfurie, fac niște excepții. 
Am descoperit burrata în Roma, o brânzică untoasă, cremoasă, semi-lichidă, abia închegată. 
E fabuloasă în salate, iar Laura zice că și noi putem găsi variante foarte bune la Lidl, când au săptămâna italiană. M-am uitat și pe la Mega, dar nu am văzut.
Eu am mâncat-o mai jos într-o salată de cicoare, foarte răcoroasă și plăcută, și alta asortată.






Încă o descoperire notabilă a fost că pizza chiar poate fi cu orice. 
Am făcut ochii mari zărind pizza cu pește și cartofi, cu cartofi prăjiți și felii de crenvuști, cu mazăre, cu sos de roșii.... și, mai jos, specialitatea casei la o pizzerie f apreciată din zona unde ne-am cazat, o pizza cu urdă și feliuțe subțiri, transparente, de slană afumată.
Eu am gustat - dar n-am mai pozat - niște gustări formate din paste, smântână și brânzeturi făcute guguloi, date prin pesmet și prăjite. Delicioase. 



Mi se pare uluitor că italienii mănâncă atâtea chestii care se zice că îngrașă - carbohidrați, grăsimi, zahăr, dar au cel mai scăzut indice al obezității din Uniunea Europeană. De mâncat mănâncă bine și des. Habar nu am care le e secretul, dar poate-l aflăm și noi.

O zi întreagă aproape am petrecut în muzeele Vaticanului. La finalul zilelor acestea de admirat și minunat aveam ceafa țeapănă și picioarele îndurerate, dar ne-am simțit amândoi nespus de împliniți. 
Era un flux constant, dar cumva aveam toți loc să vizităm, să privim, să citim pe îndelete. 

Să fiu sinceră, nu m-au impresionat deloc grupurile cu ghid - auzeam, în trecere, aceleași glumițe răsuflate, aceleași trivia facts destul de previzibile, și faptul că ți se impunea ritmul grupului nu mi se părea minunat.
Când eram într-o secțiune cu artă modernă, a trecut pe lângă noi un grup de turiști cuminței, curioși, cu ochii căscați în toate părțile. În fruntea lor, un ghid plictisit a gesticulat spre zona unde eram noi, zicând în trecere, fără măcar să se oprească: „....Și acolo e un Dali, donat muzeului în ...”, și uite-așa s-au dus, lungindu-și gâturile și fără să se oprească la niște lucrări ale căror detalii ne opriseră pe noi câte un sfert de ceas. Înțeleg că, ghid fiind, o mai fi văzut tabloul ăla de 100 de ori doar luna aceea, dar tot nu s-ar justifica pentru mine o astfel de excursie la trap, prin artă.

La un moment dat, fluxul de oameni s-a precipitat. Gărzile au devenit mai stricte, avertizau unii oameni să se acopere. 

Aerul a devenit greu, de nerespirat aproape, și amețită fiind de căldură și de atâtea ore de uitat peste tot, am întrebat unul dintre paznici unde mă aflu. Mi-a surâs, amuzat, și mi-a răspuns: „You are in the Sixtine Chapel! Look up, ze fingers”, și și-a apropiat arătătoarele, indicându-mi celebra scenă din Facerea lui Adam. 

M-am uitat în sus, forțându-mi vertebrele, și iată, la câțiva metri deasupra capului meu chiaunit de atâta minunăție, Geneza lui Michelangelo își oferea privitorilor frumusețea eternă.


Ce n-am prevăzut a fost că voi fi ruptă de oboseală până ajung acolo, dar și că celebra frescă este de obicei prezentată pe detalii, și pe o suprafață plană. Decenii de artă și detaliu sunt greu de cuprins cu privirea în doar câteva minute. E copleșitor. 

Înainte să fac și ultimii pași, l-am zărit pe Michelangelo, în autoportetul său din scena Judecății celei din Urmă. Realizată câteva decenii mai târziu după bolta capelei Sixtine, scena îl înfățișează pe Michelangelo drept Sfântul martir Bartolomeu (cel jupuit de viu).


Am continuat să ne plimbăm prin oraș, vizitând cartiere, parcuri, muzee în fiecare zi. Ne-am nimerit într-un weekend în care Papa tocmai beatifica câțiva martiri, voluntari, oameni din presă sau corpul religios, care-și jertfiseră viața spre binele omenirii. Orașul era plin de procesiuni și grupuri de sute de măicuțe și preoți catolici. La un moment dat, întorcându-ne dinspre Vatican, ne-am pierdut pur și simplu într-o mare de veșminte în culori blânde - gri, albastru, albe, verzi, negre. 

Am zis de câteva ori că dacă nici atunci nu iau Covid, nu știu când mai iau, pentru că am stat nas în nas cred cu mii de oameni, dintre care mare parte strănutau continuu, fără cel mai mic gest de a-și acoperi gura și nasul. Într-un final, așteptatul în aeroport, în aer închis, la o coadă de tușitori și strănutăcioși, mi-a pus capac. M-am întors cu simptomele specifice de răceală - gâdilat în nas și senzație ca de după plâns, ochi fierbinți, etc. Conform testului rapid, COVID n-a fost. Dar un guturai care m-a ținut în casă vreo 10 zile, tot a fost.

Concluzie de final: A fost frumos și m-aș mai duce. Spre deosebire de Barcelona, unde a fost frumos dar nu insist să mă mai duc musai. Poate tura viitoare mergem cu tot cu copii, acum că am vizitat tot ce puteau strica sau sparge, le putem omite din traseele viitoare.

Sănătoși să fim, să putem munci și călători :)

0 comentarii:

Post a Comment

Facebook

Popular Posts

Karioka. Powered by Blogger.

Tags

#rosiamontana (2) 198 (1) abuz (10) adoptie (2) AION (2) ajutor (10) alaptare (3) alimentatie (12) amintiri (18) animale (5) anotimpuri (4) arta (1) atelier (1) autism (1) award (1) babywearing (4) bac (2) Basarabia (2) biciclete (1) Bucuresti (1) bullshit (6) Cai (1) caini (16) capot (1) carti (6) carti pentru copii (5) cărți traduse (4) coada-coada (1) concediu (7) concurs (3) condus (2) copii (71) coruptie (5) cos saptamanal (1) crima (5) CRJ (1) crossbordering from andreanum (1) culinar (16) custom made (1) dana blandu (1) daydreaming (4) despre copii (2) dezvoltare (10) dezvoltare personala (1) doi ani (2) dumbrava minunilor (1) entatie (1) femei (7) film (7) filme (3) filozoafa de weekend (4) fotografie (2) frumoasa si chestia (1) fumat (3) gaming (3) Gheorghe Serban (1) gramatica (3) Grigore Alexandrescu (2) htc (1) intentii (6) internet (24) interviuri (13) Ioana Neagu (1) ipocrizie (7) Irecuperabili (6) keywords (2) la dentist (4) lene (1) liebster (1) limba romana (1) liniste (4) lol (15) Mamagolo (1) maria rosetti (1) Maruta (1) mașini (1) Mihai Ciobanu (1) music (18) nutritie (2) oameni (69) odiseea imobiliara (3) pedofilie (2) penal (1) pisici (2) poezie (1) polipi (1) prostie (18) psihiatrie (1) psihologie (1) reclama (11) recomand (12) religie (6) ring-sling (2) roborock (1) romania (1) rosia montana (1) ruxanda guger (4) sanatate (6) sarcina (2) scoala (1) școală (2) scurte (20) shopping (2) Simona Tache (1) sling (1) spaga (2) Spectra 9+ (1) spital (4) sport (2) teapa (2) tv (6) unguri (1) Veronica Bereanda (10) viata de zi cu zi (86) Waking up (11) web (2) World of Warcraft (8) wow (1) WTF (28) www.davidkinsella.com (1)