Am fost și la Roma un weekend prelungit.
N-am câștigat la loto, doar am luat niște bilete f ieftine cu mult timp înainte, apoi am stat cu emoții jumătate de an, sperând să se lege toate: să nu facem niciunul COVID sau altceva de să nu putem pleca, să fim cu toții sănătoși, să nu se anuleze vreun zbor etc.
Toate s-au legat și, jumătate de an mai târziu, ne-am dus fericiți către Roma. Eu nu mai fusesem. De fapt, eu nu mai fusesem cam pe nicăieri, cu excepția Bulgariei și a Greciei. Mare parte a lumii mi-e cunoscută doar din cărți și fotografii și sper să pot să mai văd câte ceva din ea, măcar în cealaltă jumătate a vieții, în care tocmai am intrat (zisei eu, visând cu mult optimism că poate prind 80 de ani).
Cum scriam și data trecută, sunt o avidă gură-cască prin muzee. Ca să parafrazez un mare filosof român, ai, n-ai cultură, te duci la muzeu - asta sunt eu.
În școală am fost destul de tămâie la unele materii și am niște goluri pe care încerc să le acopăr acum, om mare fiind. Mai o carte, mai o Wikipedia, mai o vizită la muzeu, mai o gafă care-mi lasă uneori soțul consternat de neștiința mea. Până mor, ajung eu și la genunchiul broaștei.
Prima oprire a fost la Villa Borghese, impunător edificiu, care adăpostește și una dintre cele mai frumoase colecții de artă ale lumii.
Despre operele lui Gian Lorenzo Bernini știam amândoi, dar nimic nu ne pregătise pentru uluirea de a le vedea aievea. În carne și oase ar fi aproape potrivit de spus pentru operele sale.
Câtă frumusețe în detaliile sale! David mușcându-și încordat buza și avântându-se să arunce piatra spre Goliat, disperarea și furia Proserpinei, urma lăsată de degetele lacomului Zeus în coapsa ei, felul în care se lasă ușor salteaua sub trupul desăvârșit al lui Venus Victrix. Sunt o minune de privit.
La un moment dat, fluxul de oameni s-a precipitat. Gărzile au devenit mai stricte, avertizau unii oameni să se acopere.
Aerul a devenit greu, de nerespirat aproape, și amețită fiind de căldură și de atâtea ore de uitat peste tot, am întrebat unul dintre paznici unde mă aflu. Mi-a surâs, amuzat, și mi-a răspuns: „You are in the Sixtine Chapel! Look up, ze fingers”, și și-a apropiat arătătoarele, indicându-mi celebra scenă din Facerea lui Adam.
M-am uitat în sus, forțându-mi vertebrele, și iată, la câțiva metri deasupra capului meu chiaunit de atâta minunăție, Geneza lui Michelangelo își oferea privitorilor frumusețea eternă.
Ce n-am prevăzut a fost că voi fi ruptă de oboseală până ajung acolo, dar și că celebra frescă este de obicei prezentată pe detalii, și pe o suprafață plană. Decenii de artă și detaliu sunt greu de cuprins cu privirea în doar câteva minute. E copleșitor.
Înainte să fac și ultimii pași, l-am zărit pe Michelangelo, în autoportetul său din scena Judecății celei din Urmă. Realizată câteva decenii mai târziu după bolta capelei Sixtine, scena îl înfățișează pe Michelangelo drept Sfântul martir Bartolomeu (cel jupuit de viu).
Am continuat să ne plimbăm prin oraș, vizitând cartiere, parcuri, muzee în fiecare zi. Ne-am nimerit într-un weekend în care Papa tocmai beatifica câțiva martiri, voluntari, oameni din presă sau corpul religios, care-și jertfiseră viața spre binele omenirii. Orașul era plin de procesiuni și grupuri de sute de măicuțe și preoți catolici. La un moment dat, întorcându-ne dinspre Vatican, ne-am pierdut pur și simplu într-o mare de veșminte în culori blânde - gri, albastru, albe, verzi, negre.
Am zis de câteva ori că dacă nici atunci nu iau Covid, nu știu când mai iau, pentru că am stat nas în nas cred cu mii de oameni, dintre care mare parte strănutau continuu, fără cel mai mic gest de a-și acoperi gura și nasul. Într-un final, așteptatul în aeroport, în aer închis, la o coadă de tușitori și strănutăcioși, mi-a pus capac. M-am întors cu simptomele specifice de răceală - gâdilat în nas și senzație ca de după plâns, ochi fierbinți, etc. Conform testului rapid, COVID n-a fost. Dar un guturai care m-a ținut în casă vreo 10 zile, tot a fost.
Concluzie de final: A fost frumos și m-aș mai duce. Spre deosebire de Barcelona, unde a fost frumos dar nu insist să mă mai duc musai. Poate tura viitoare mergem cu tot cu copii, acum că am vizitat tot ce puteau strica sau sparge, le putem omite din traseele viitoare.
Sănătoși să fim, să putem munci și călători :)
0 comentarii:
Post a Comment