03 August 2018

Să fie totul ca înapoi

M-am încurcat iar astăzi când scriam unei prietene. Am folosit incorect sensul unui cuvânt. Și ca de obicei, pe lângă jena momentului, am avut acea groază gâtuită undeva într-un colț al minții, "Doamne, oare mă apropii..."

Și am rugat-o ca atunci când voi fi dementa și voi mai ști doar cinci cuvinte, dintre care unul va fi căcat, să-și aducă aminte că odată am știut mai multe.

Am dat unfollow unei pagini care tot anunță tot felul de descoperiri, posibilități de diagnostic, noi cauze, noi posibile tratamente. Toate astea mă umplu de disperare. Îmi întăresc certitudinea că salvarea e aproape, dar nu suficient pentru mine.

Desigur, poate nu voi avea. Dar acest poate e atât de palid, biet scut ce nu zăgăzuiește talazurile de gânduri negre.

Mă tot milogesc de neurologi, le scriu, le vorbesc, mă prezint la consult. Mă refuză politicos, cu milă reținută. Mă îndeamnă să mă duc să învăț un dans nou și să mănânc mai mult pește. Îmi spun că nu au cum sa afle câți ani de luciditate mai am. Nici dacă îi mai am. Unul mi-a povestit cu tâlc propria viață, cum ajuns la 90 de ani bolnav, sărac și umilit de confrați. Și cum demența a ajuns ultima lui grijă. Tristă consolare.

Aproape zilnic mă gândesc la mama.
Mă gândesc la ea in momente simple, mă gândeam la ea curățând legumele pentru ciorbă și la dexteritatea pe care o căpătase cu cuțitul ei mic. gândesc că ar fi uimit-o și ar fi încântat-o curățitorul de legume. In asemenea momente îmi vine in minte, când mă gândesc că ar bucura-o unele lucruri, altele ar dezgusta-o, cu altele nu s-ar descurca deloc.

Să fie oare dragostea asta față de trecut perfidul semn care ne unește. Să fie oare trecutul un iubit cu sărut otrăvit, care șoptește "Mai stai cu mine, de data asta stai ceva mai mult, oricum aici ți-e cel mai bine, rămâi cu mine. Ce mai cauți în prezent? Te înșeală, te dezamăgește, iar viitorul te înspăimântă. Rămâi cu mine și va fi totul ca înainte, ah, ce formulare ridicolă, va fi chiar mai bine, va fi totul ca înapoi, înainte nu va mai exista vreodată. Doar înapoi, înapoi, înapoi în timp, înapoi în tine vom merge, va fi totul din ce in ce mai înapoi, înapoi când știai să citești, înapoi când știai cum te cheamă, înapoi când știai cuvinte multe și felurite și le așterneai în așa fel încât să te țină minte alții".

Read More

09 May 2018

Această perpetuă grijă pentru aproape

De când am din nou bebeluș m-a tras ața (și nici eu nu m-am zbătut prea rău) să arunc câte un ochi pe diverse comunități online dedicate puericulturii (mă obsedează cuvântul ăsta, e de un scorțoșism sublim). Și cum stăteam eu așa și mă uitam la diverse comitete și comiții care prezidează și explică noțiuni teribil de importante, cum ar fi cum trebuie oferit un morcov fiert, și la dezbateri care fără îndoială vor curba definitoriu omenirea, cum ar fi ce să-i cerem menajerei să facă și ce nu, m-a trosnit o idee.

Nobody fucking cares.

De la discuții pro anti vaccinare (actually wait, scuze, aici m-am răzgândit - astea-s serioase de-a binelea) până la multitudinea de tabelașe și rahaturi care înconjoară diversificarea, constantă este această grijă feminină pentru ce deține aproapele feminin. Pentru ce are cealaltă femeie, cum își crește copiii, ce le dă, cât le dă, când și cum îi învață să se cace, etc. Mizilicuri ridicol de mărunte, că nu s-ar îngrijora una pentru cum interpretează alta o curbă Gauss la muncă, desigur. Și firește, justificarea e că ne pasă - ne e milă de copiii ceilalți , crescuți fără învățămintele noastre, care ah și vai, vor fi mai-puțin-de-cristal ca ai noștri, mai unloved, mai morți chiar, cu vreun morcov în gât sau piure în nas, mai schinguiți afectiv și emoțional etc etc. Ne preocupă în așa hal această bunăstare încât scriem mare și lătăreț pe blog, pe FB, pe grupuri, prin cărți, peste tot, despre cum ne perpelim de grija copiilor altora, atât de incomplet și prost crescuți de altele. De acolo, din fotoliul nostru olimpian al desăvârșirii noastre parentale, vărsăm lacrimi de obidă și amar pentru nefericiții care nu au parte de mămici informate ca noi.

La primul copil am crezut că e vorba despre o simplă auto-gratulare, sau în cazul comunităților, despre un fel de labă-n cerc pe teme mămicești - ba tu ești cea mai bună mamă, ba tu, ba tu ești cea mai obosită și cea mai martiră, ba tu. Acum însă că nu prea mă mai bag în seamă cât mai degrabă observ, cred că am dat în sfârșit de capul acestui fenomen vechi de când lumea. E dominare toată ziua. Pur și simplu e modul în care aleg să se domine într-un spațiu și teren în care se simt safe. Și invariabil acest teren ajunge să fie crescutul de copii, pentru că e de altfel plin de nisipuri mișcătoare și ape schimbătoare, de subiectivisme, lacune și incertitudini, numai bune de jonglat cu ele.

Recent m-am trezit băgată într-o oală în care nu mă doream învârtită deloc. Printr-un magazin mă trezesc arătată cu degetul și aud „uitați, așa, ca doamna e bine. Dumneavoastră nu aveți unul ergonomic.” Purtam pe Sonia într-o chestie, nu contează de care. Mă uit la posesoarea de deget - o mămică îmbujorată de fiorii evanghelizatului de babywearing. Întorc capul să văd cui anume sunt dată model - o familie așezată la masă. Între ei, un buflei cu altă chestie de purtat lângă el, din aia non ergonomică.

Lăsând la o parte considerentele purtatului crăcit sau descrăcit, ocazional sau des, etc. M-am cărat de acolo cât am putut de repede, având doar asta în minte. O tanti s-a dus expre, vorba lui mamaie, la o masă unde mâncau niște oameni și i-a interpelat, oprindu-i din mâncat, pentru că aveau nu știu ce port bebe la ei. Mai mult, a purtat discuția asta cu voce tare, în picioare, în plină forfotă și a mai oprit și pe una să-i fie martoră și exemplu la această glorioasă misiune apostolică a dumisale.

În fine, deci reluând - e dominare mascată în grijă. Grijă pentru copiii tăi, de când sunt fetuși până votează, grijă pentru ce ai prin casă, pentru ce-ți pui în cap, pentru cum calci cămăși. Și nu că aș fi vreo Simone de Beauvoir myself, dar nu e ridicol totuși, nu sunt atât de mărunte și insignifiante toate căcățișurile astea? Nu sunt surprinzător de exclusiv casnice, nu ajung să amplifice totuși importanța unor aspecte care deși importante NU au de ce să fie dezbătute și întoarse atât pe toate părțile, nu te țin legată de piciorul patului?

E dominare toată ziua. Mici cohorte se adună și decid practic să nu se contrazică în veci și să repete ca pe o mantră un mic set dogmatic de chestii pe care ajung în timp să le ridice la rang de adevăr. Aceste mici cohorte își formează apoi sateliți, grupurile lor de aplaudaci, și tot așa, și atrag mereu și mereu nou-venite care să le ostoiască, cu inocenta lor „dezinformare” (nu trebuia să dau cartof la 5 luni? Nu e ok căruciorul ăsta?) setea de dominare, de explozie a exasperării pseudo materne MĂI FATĂ, dumnezeule, dar tu nu știi că nu așa se face, etc etc etc, n-ai citit cartea măreței noastre profete cutărici, care zice că e ok să plângă / nu e ok deloc să plângă / e ok să plângă dar numai în brațe / nu e ok în brațe / e ok în brațe dar preferabil în acest sistem de purtare, cumpără de aici / etc?

Pur și simplu e aceeași arhaică cățeleală de șezătoare, fată hăi dar tu chiar nu știi să coși o iie, Doamne, mâni-ta aia ce te-o fi învățat, of, of, dă încoace că fac eu, vai ce bine că m-am nimerit aici.

None of them really cares. Nimănui nu-i pasă cu adevărat din toate aceste veșnic indignate, îngrijorate, cu capul jumate peste gardul tău. E dominare în toată regula și atâta tot. Și asta nu e neapărat ceva rău sau ceva malefic sau ceva nou. E doar nițel stupid pentru că îmi reconfirmă că solidaritatea feminină se educă, se impune, se cere învățată - în niciun caz nu vine de la sine. Putem să facem câte campanii #metoo, #mulțumesc_pentru_flori și alte cele vrem noi; nimeni nu ne dă în cap cu mai multă voluptate decât noi, una alteia.



Read More

18 April 2018

Meditatii la minut

Ma sidereaza uneori glorificarea feminitatii africane, idealizarea ei dpdv maternal, la modul bucolic-ignorant. de obicei porneste de la vreo doua aspecte pozitive- babywearing prelungit, sa zicem.
Dar de multe ori in aceleasi comunitati sunt maritate si violate copile de 10 ani, mutilate unele de 7, etc, pana mea, nu pot sa inchid ochii la tot valul de primitivism si ferocitate pentru ca vai, ce frumos sta un bebe intr-o carpa. Peste 3 ani bebele ăla va căra alt bebe în aceeași cârpă.
Cand eram mica si nu exista CNA erau difuzate pe TVR documentare care astazi nu ar mai trece in veci de filtrul difuzarii pe post. Majoritatea erau frantuzesti. Printre care si unul despre mutilarea genitala in MAJORITATEA statelor africane.
Scenele filmate acolo mi s-au parut de o cruzime si o nedreptate teribila, dar am mai retinut ceva - femeile erau cele care tarau fetitele, barbatii stateau pe margine, sarbatoreau acolo in legea lor.
Am bagat si asta la cap si am vazut-o reconfirmata iar si iar si iar, in diverse paturi sociale si societati - femeile sunt deseori cele care insista cel mai abitir ca restul femeilor sa fie in vreun fel sau altul injosite, subordonate sau mutilate *ca si ele*.
E o uluitoare hotarare de a te face sa-ti fie rau, cum imi e mie, care transcende si epoci si continente; fie că e vorba de apărătoarele criminalilor de la Tanacu, de filmările uluitoare ale femeilor care zdrobesc cu pietre capul altei femei pentru vreun păcat numai de ele văzut, de târât de mâini și picioare copile să le fie tăiată vulva cu un gilette plin de praf, de curentul nouveau-mere-heroine, care militează cu furie anti libertăți deosebit de greu câștigate asupra corpului și destinului nostru, al tuturor, e în definitiv vorba de femei care fac toate eforturile să nenorocească alte femei. Ca să nu cumva să fie mai întregi, mai libere, mai presus, mai sigure, mai educate, mai orice altceva.
Dacă este ceva care m-a uimit vreodată la esența feminină din nefericire este această disensiune și ură pe care încep s-o bănuiesc a fi veche ca prima coastă a Evei. Din nefericire, tendința de dominare feminină se înrăiește înlăuntrul comunității feminine, ca o unghie care se încovoaie să străpungă carnea din care iese. Sindromul poiatei de găini, cu o figură masculină de autoritate (preot, medic, Hitler, politician, you name it) adulat de femei complet submisive lui și feroce în autoritate în rest, care se sfârtecă între ele și se pun la punct în zeci și sute de feluri.
N-am reușit să găsesc până acum camaraderia feminină, mi-e greu și să alătur aceste cuvinte. Cunosc / am relații de prietenie între două-trei femei care trec rareori totuși probele de aur ale succesului personal, ale timpului și ale disensiunilor de opinie.
Mai degrabă știu amiciții entuziaste într-un grup de vreo 4-5, care însă, luate la bani mărunți, se disecă în nesfârșite tangouri, perechi de bârfă și înțepături, care la rândul său se reduc la simple tendințe de dominare pasiv agresivă sau frontală. Dar nici în aceeași familie nu am văzut acel tip de camaraderie nescrutătoare, calmă, bonomă, pe care o au de obicei grupurile masculine.
Încep să mă asigur, că de crezut credeam asta de foarte mult timp, că pur și simplu nu există. Undeva în genomul nostru stă o sămânță de năpârcă, care ne învață să călcăm șansele celeilalte pe cap. Poate ține de inițiala noastră structură poligamă, în care dacă fraternizai (frate e masculin, apropos) prea intens cu colegele de grotă îți rămâneau copiii nemâncați. Nu știu. Însă în stridentă discordanță cu declarațiile pătimașe despre feminism și sororities stă această cățeleală malevolentă, de la surori în aceeași casă până la simple trecătoare pe stradă. Niciodată nu ni s-a făcut rău pe cât ne-am făcut noi una alteia.
Read More

31 March 2018

Curând

Va fi atât de frumos, curând, foarte curând, o simt. Dincolo de toată mohorala, dincolo de clisă și frig și ploi, curând, foarte curând va veni.

Curând, Herăstrăul va fi cald și parfumat ca umărul unei fete, curând sălciile vor înverzi și se vor umple de fremătări de aripi. Curând vor ciripi vrăbii și copii, curând soarele va încinge deopotrivă spinări gârbovite și căpșoare pufoase.

Curând iarba va căpăta frăgezimi nebănuite, curând se vor încinge apele și peștii din ele vor dansa ascunși.

Curând ne va sufoca teiul cu parfumul său umed, curând lumina va săgeta necruțătoare ca o lance, curând ne vom dezveli cu toții stângaci, curând ne vom topi sub arșiță, năuci, ca zdrobiți într-o îmbrățișare prea strânsă. Curând vor fi toate amețitor de calde și vibrante, curând toate ciolanele se vor dezmorți și vor începe să se miște în același dans.

Curând unii bătrâni vor privi o cea din urmă vară a lor, și privirile lor încețoșate vor contempla cu aceeași uluire razele soarelui ca în prima lor vară. Curând vor fi valuri și stânci și apusuri și flori, curând vor umbla înlănțuiți pe alei îndrăgostiții, în impertinenta lor beție, ignorându-ne, ne-existându-ne în sublimul lor egoism.

Curând vor umple copiii fiecare colț de ecourile stridente ale începuturilor lor de viață, curând o înghețată le va fi făclia care le va lumina sau zdrobi fericirea unei zile de vară. Curând vor alerga după ei rotofeie bunici, iluminate de drag, gârbovite de teamă, cu apă nu-prea-rece și mâini nu prea iuți.

Curând vor umbla în pas săltat femei frumoase, înfrumusețate, cărora le vor răsări flori pe poalele rochiilor și în priviri, curând ciorapi subțiri vor învălui elastice pulpe, curând se vor auzi tocuri bătând o minunată cadență pe asfaltul uscat, bucle și râsete se vor sălta în spirale. Curând obrajii fetelor vor mirosi a caise, curând vor trece pe lângă noi cete de tineri în pas săltat, grăbit, curând ne vor năuci cu neștiutoarea grație a celor de la început de drum.

Curând mă vor durea ochii și sufletul și coșul pieptului de atâta frumusețe a verii. Curând, foarte curând mă voi ține și eu, șontâc-șontâc, după acest alai de lumină și cald.
Read More

03 February 2018

Detest Iarna



Cred că mi-a plăcut iarna doar câțiva ani. Ăia în care m-au luat verii mei la săniuș. Și doar pentru asta. În rest, am detestat anotimpul ăsta în toate felurile, în toate zonele, din noiembrie până-n aprilie, și la oraș și la țară, și cu Moș Gerilă și cu Moș Crăciun, și cu zăpadă și fără, și cu porc și cu curcan.

Iarna în copilărie


Cum spuneam, săniușul a fost un scurt și intens moment în care iarna n-a mai fost chiar așa nasoală. Verii mei știau niște derdelușuri bune. De exemplu, unul care trecea printr-o spărtură de zid a parcului, trecea de-a curmezișul o șosea pe care ne dumnezăiau îngroziți șoferii care vedeau moartea (noastră) cu ochii, și apoi o lua la vale pe încă o stradă foarte înclinată, aruncându-ne practic în fața altor mașini care măcar urcau cu greu sau deloc (ghețuș).

Făceam și trenulețul pe asemenea traseu. Adică un copil stă pe burtă și își bagă gleznele pe după tălpicile saniei din spate, pe care se află alt copil care stă pe burtă și tot așa. Curbele se luau în plină viteză, vreo 5-7-12 șiri de spinări pe cale să se frângă, scăpând prin ceea ce azi am numi noroc porcesc. Când nu ne coordonam, uneori zburam de-a dreptul de pe șosea, peste bordură, în pădure. Picai cu tot cu trenuleț în vreo râpă sau te înfigeai cu capul într-un copac. Aș vrea să vă dau satisfacție ăstora cu „și iată că n-am pățit nimic” dar vă reamintesc, totuși, că dacă NOI adică eu și cu tine n-am pățit-o, o fetiță a murit fix așa, la săniuș, dând cu capul de un copac anul trecut.

Mai era o vagă bucurie, colindatul. Mergeam cu colindul, cu uratul și cu sorcova. Zic vagă pentru că eram mult prea mică și bunica mă înfofolea în așa hal încât abia mergeam. Disconfortul de a fi înfofolită în atâtea basmale și sumane acoperea iluzoria mândrie de a ști tot Plugușorul plus vreo 5 colinde (pe lângă deja odiosul domdom). 

O altă problemă ar fi că verii mei, ca și ai țării politicieni, îmi explicau ei niște șmecherii, că să le dau banii acu și iau ei o bicicletă cu care ne dăm toți la vară, în fine, și fix ca acum, eu prestam, eu dădeam, eu cu nimic nu mă alegeam.

În rest, iernile copilăriilor mele sunt legate de înfofoleală. Combinezonul cosmonaut care făcea fâș fâș și în care NU TE PUTEAI SCĂRPINA, Dumnezeule mare, orice te mânca, și te mâncau multe, pentru că ștrampi, fular peste gură și nas, legat la spate să nu ți-l poți deznoda (eu mi-am ros eliberarea dintr-unul), vestuță înțepăcioasă de lână, pulovere lungite la mâneci dar uitate scurte în șale și strâmte în spate. Muci peste muci peste iar muci. Ghete prea mari și șosete prea strâmte. Zăpada care se infiltra perfidă pe la cusăturile tălpii, de ajungeai cu picioarele rebegite și murate acasă. Buze spuzite. Postul Crăciunului adică 40 de zile de cartofi, fasole și varză. Sfâșitul postului, adică o abundență de cărnăraie care nu-ți place neapărat, dar pentru care adulții fac mare tărăboi și cu care te îndoapă în neștire. Indigestie.

Iarna în adolescență


A fost de tot rahatul datorită machismelor hivernale, care implicau mozolitul (frecatul) cu zăpadă. Aveai de ales, ori chicoteai și picai moale pe niște zăpadă și lăsai vreun prost să-ți bage zăpadă în sân și mai știu eu pe unde, ori te luptai ca răzeașa lui Tomșa Vodă și pierdeai pe veci șansa de a fi integrată în acest bizar ritual de curtare.

Am menționat bulgăreala? Nu. Da, îți luai și bulgări, când nu te așteptai. Tot din preaplin de simpatie probabil.

Iarna Urbană - la maturitate


M-am făcut om mare cam brusc, când am plecat de acasă și mi s-au terminat ultimii bani de pe card. A trebuit să mă angajez. Iarna de om angajat e cam amărâtă. Aluneci în drum spre muncă și îți dârdâie curul în diverse stații. Mergi ca pinguinul. Cazi ca pinguinul.


Te mănâncă izmenele (ștrampii, colanții), dacă ai. Îți dorești izmene, dacă n-ai. Dacă n-ai avut bani de încălțări bune, ți se murează picioarele. Dacă ai avut, ți le strici în amestecul de sare și jeg de pe stradă. Îți curg mucii și ți-i sufli discret. Și cei din jurul tău, care n-au descoperit discreția. Nici batista.

Prinzi fix o zi două de frumusețe iernatică, în care zăpada albă acoperă practic sutele de rahați de câine și om și miile de flegme și alte mizerii umane. În care calci inocent pe deasupra stratului deseori prea subțire de zăpadă. Le vei găsi pe talpă, când încerci să te scuturi să nu vii de-a tăvălugul în fața biroului. Unde cineva isteț s-a gândit că ar fi super fain să pună gresie din aia perfect netedă și lunecoasă, pe care să te duci ca spermatozoidul pe țavă numai ce pui piciorul.

După cele două trei zile de alb urmează vreo 4 luni de gri. Zăpada se transformă în muci înghețați și dați cu lama deoparte și de alta. A străzii. Dacă ai noroc. Deoparte și de alta sunt trotuare. Dacă vrei să mergi pe ele, succes. Poate reușești să umbli prin zăpadă, poate nu-ți fac creierii muci nici țurțurii pe care nu-i dă nimeni jos pentru că așa e iarna. De parcă vara când trăsnește și fulgeră ar scoate cineva paratrăsnetele pentru că e natural fenomenul.

Nu ia nimeni zăpada să o ducă nicăieri. Pentru că, deși veșnic surprinși de apariția ei (ba că e prea devreme, ba că cri cri cri, n-am crezut c-ai să mai vii), cei de la primărie știu sigur că undeva, cândva, se va topi.

De topit se topește la Paști.

Dacă ești părinte, adaugi la astea și:

- înfundat copii în diverse articole vestimentare care mai de care mai dificil de pus pe ei
- vreo patru sute de viroze pe săptămână
- fentat cu disperare vizitele altora cu mucii pe piept, care nu văd nicio problemă în a te molipsi și pe tine. sau pe ai tăi.
- Moș Crăciuni peste tot și un singur salariu
- vreau la sanie, mi-e frig pe sanie, cară sanie, împinge sanie, urcă sanie, pula zăpadă de sanie


etc etc etc

Iarna la țară


Majoritatea celor care idilizează iarna la țară au fost musafiri la țară. I-a scutit gazda de sculat țăndări de frig la ora 5 să spargă lemne sau să sufle în sobă. De asemenea, nu știu dacă o pensiune la Moeciu sau, în fine, oriunde în altă parte, echivalează cu realul „la țară” dintr-o țară în care trei sferturi din spațiul rural se cacă într-o gaură printre pruni, cu ceva scânduri în jur.

Că veni vorba, iată încă un motiv de detestat iarna la țară. Motivul pentru care e făcută respectiva chestie în fundul grădinii e lesne de priceput: tradițional dar și pragmatic, evităm să ne căcăm lângă casă dacă nu putem trage apa. Când te scoli și te trece și aluneci în toate părțile pe potecuța lucioasă de ger spre locul de repaos și întristare (întristare când vezi că iar ți-a rupt mamaie almanahele ălea bune), numai bucuriile iernii nu te inundă.

Da, sunt sigură că e minunată iarna într-o ilustrată sau un wallpaper de pe Pinterest. Ceșcuță de cafea în mână, te uită cum ninge decembre. Din casă. Sure. Așa și Vezuviul ar fi fost fabulos de admirat de departe. De foarte, foarte departe.

De asemenea, la țară iarna se petrece afară la săniuș doar dacă ai 6 ani. În rest, se petrece rânind bălegar proaspăt și punându-l peste cel înghețat, deșfăcând ciocălăi, dând zăpadă, spărgând lemne, punând apă caldă la păsăret și animale, sunând la ENEL pentru că te-au lăsat de o săptămână în beznă, încălzind apă în lighean să-ți dezmorțești picioarele, etc șamd.


Am auzit că e frumos la ski. Dar cât dracului să schiezi? O săptămână, ok. Și pentru o săptămână de concediu petrecut undeva la dracu-n praznic, unde și-a înțărcat Schumacher norocul, eu să consider că totuși e frumos cu 6 luni de frig și gri? No way.

Privesc cu tristețe afară și știu că iarna are poate rolul ei și că absența ei e semn de încălzire globală, nu de împlinire a speranțelor mele. Dar asta nu mă împiedică s-o detest și acum, și la anul, și în vecii vecilor, amin.


Read More

10 August 2017

Ține minte

Aproape am alunecat în somn toți trei. Sunt graniță între cei doi copii ai mei, unul înăuntru, altul în afară, amândoi ghemuiți sub ocrotirea mea.

Ține minte clipa asta. Clipa asta din noapte în care-ai fost hotar blând și adormitor între ei doi, în care li s-au atins prin tine membrele, în zvâcnet moale de vis.
Ține minte clipa asta, amândoi fragili, amândoi visându-și zilele ce vor să vină.

Ține minte amândouă perechile de mâini căutându-te în somn, ține minte fetița, înlăuntrul tău, arcuindu-se ca o pisică, împingându-și călcâiele în mijlocul tău, ține minte băiatul, zvelt și catifelat, alungindu-se lângă inima ta.

Ține minte rotundul perfect al acestei clipe.
Read More

03 August 2017

Printre străini

Dau rar pe acasă și să fiu sinceră, în ultima vreme dintr-un soi de obligație / vinovăție / temere că poate ratez ultima oară când o văd pe bunica. Merge pe 92 de ani. Toți care aveți persoane apropiate vouă trecute de o anumită vârstă știți ce zic; te tulbură și te rușinează gândul că poate vei amâna vizita pe altădată, iar în loc de altădată vei primi un telefon. La care ți se va spune că altădată a devenit niciodată.

Dar altfel, suport cu greu vizitele în sânul familiei. Când nu se ceartă și se acuză între ei (pur conversațional, așa socializează neamul meu), mă acoperă pe mine de pelteaua scârboasă a compătimirii. La care am o imensă reacție de respingere. Am mai vorbit despre asta, despre neplăcerea de a fi compătimit dar și despre groaza de a nu mă trezi milogindu-mă.

În fine, principalele direcții pe care tinde să se ducă smiorcăiala sunt:

1. Sărmana de tine, ai crescut fără de mamă - cu asta au lăsat-o mai moale, poate de unde la 35 de ani nu mai e așa de uluitor să n-ai mamă.

Dar tot revine iar și iar tema asta, evident cu fluctuații de bătut cu pumnul în piept - eu te-am crescut, eu te-am șters la cur, aici nu dincolo ai învățat să mergi, mă-ta te-a izbit cu landoul de perete și a zis „cine-a vrut copii să și-i crească”, erai spuzită toată, etc etc.

Pe de o parte am ascultat povestea asta de o mie una de ori. Nu prea se pupă cu alte izvoare istorice, să zic așa. Vreo 2 bunici din zone geografice diferite plus o mamă care acum nu se mai poate apăra au susținut că în grija lor am făcut primii pași și am spus primele cuvinte. Dar în fine, ce mai contează? Am 35 de ani, umblu în două labe și nu-mi tace gura, deci mission accomplished, oricare ați fi fost.

Pe de altă parte, sunt suficient de coaptă încât să recunosc lauda de sine sub această pojghiță de comemorare a bietei de mine, carele dacă nu erau ele nu mai trăia probabil, etc etc. Și pute. A putred și a urât.

2. Sărmana de tine, dusă acolo printre străini.

Adică aici. În București.
De la o vreme, de fapt de când am copilul, mă tot gândesc la asta. Înainte mă amuza doar portretizarea mea drept sărmană căprioară, vulnerabilă, singură și orfană pe deasupra, în lumea rea și plină de străini a Bucureștiului. Acum însă mă scoate de-a dreptul din sărite.

Cu ce dracului m-ar fi ajutat să stăm cur în cur până la adânci bătrâneți, ca Titi și Aglae?
Exceptând probabil un surplus de găini și borcane de peltea, perspectiva mă îngrozește.
De la 18 ani sunt singură. De la 18 ani fiecare loc de muncă mi se datorează mie, cu o singură excepție regretabilă. Am acceptat o dată între joburi să pună o vorbă pentru mine preaslăvitul meu unchi, ăla care mi-a tăiat elanul de a scrie ce citiți acum, declarând odată satisit „m-am săturat de puștanii ăștia de 25 de ani care-și scriu memoriile”.

Datorită unicei sale intervenții, receptată și lăudată în neam de parcă mă înscăunase țiitoare de pontif sau ceva, am rezistat vreo lună într-un post de corector, la un rahat de revistă cu redactori agramați și cu vreo 300 de cititori în toată țara, cu tot cu familiile angajaților. După ce mi s-a atras atenția să nu mai corectez cacofonii și agramatisme pentru că tulbur ego-ul creativ al diverselor fosile, m-am cărat. A fost prima și ultima dată când a intervenit cineva pentru mine. Dacă rămâneam acasă și nu plecam printre străini, asta mă aștepta, pe veci. Pentru că vin dintr-un oraș mic, pol al șomajului și al violenței, în care sunt două trei servicii cât de cât, date pe milogeli, pile și plecăciuni.

Nu știu dacă am mai povestit de sfaturile tatei și de prăpastia care am realizat că se cască între cele două lumi ale noastre - lucram într-una din corporațiile astea mai nou mult hulite, aveam team leaderi și manageri și romgleză și limbaj de lemn și termene de livrare și tot tacâmul și eram pur și simplu venită de pe stradă la interviu cu CV-ul în mână, testată, acceptată, angajată. Tata se dădea de ceasul morții că nu știu să mă port.

„Te duci acolo la șefa ta, iei un buchet de flori și niște cafea și-i zici - Sărumâna doamna directoare...nu te râde! sunt o fată sărmană, tăticu e bugetar, mămica a murit...”
Imaginați-vă numai ținând acest discurs aici, printre străini. Printre străinii care te angajează fără buchete de flori și fără mămici moarte pe tapet.


Dar poate dacă rămâneam acolo în asta consta lungul meu drum anevoios spre pensie. În buchete, cafele și limbi în cur.
O altă revelație a fost că, de fapt, străinii nu-s străini deloc. În atâția ani de zile, am legat prietenii strânse. Am călcat și peste vreo două năpârci, dar nimic nu m-a dezamăgit mai puternic decât propria familie. Pentru că atunci când am dat cu adevărat de greu, tot străinii  mi-au fost alături. Oameni complet dezinteresați, majoritatea necunoscându-mi odiseea orfanatică recomandată de tata ca background de conversație.

Și da, mi-a fost greu. M-am bălăngănit ca o bilă de pinball, am rămas fără bani, fără timp, fără soluții. Și au venit înapoi, cu ajutor sau fără. Dar au venit aici, printre străini. Familia a rămas acel conglomerat sterp de văicăreli, pe care era mai bine să-i ții departe de problemele tale. Pentru că tot ce păreau să poată face era să te caine la telefon asupra a cât de rău le pare de tine și ce bine era dacă nu plecai printre străini. 

Apoi a apărut limanul de stabilitate, și relațională și financiară și văicărelile au continuat să-și zdrăngăne stridența de tablă la fiecare vizită. Da, ți-o fi bine acolo, dar ești printre străini. Da, oi avea șefi buni, dar ți-s străini, nu sunt ca aici (ca aici unde? la buchetul de flori și sărumâna, dom director?) Da, poate vă merge bine căsnicia, poate sunteți fericiți, dar maică, e greu de voi printre străini. Practic parcă n-aveai voie să fii fericit sau să reușești vreun căcat fără ei. Era o negație absolută a oricărui pas înainte.

Și apoi am început să am nevoie de ajutor și am cerut, cum altfel, în familie, pentru că la asemenea taifune de iubire declarativă și compătimire ajungi să ai speranțe. Copilul a apărut cu pleiada de muci, boli și zile de vacanță care încearcă greu amărâtele concedii ale oricăror părinți care muncesc. De partea cealaltă, când am cerut ajutor, am fost contracarată cu regrete fierbinți dar și o pleiadă de vii de cules, hramuri de gătit pentru, porci la țară, persoane de îngrijit și în general o miriadă de motive pentru a nu mă putea ajuta. DAR asta nu conta, cât că de la 400 km depărtare, le era, pe rând sau în cor, foarte milă de noi, așa greu cum ne era, singuri printre străini.

A doua sarcină a fost plină de hopuri și de spaime. Încă din primele luni am trecut prin tot felul de sperieturi, internări și riscuri. Din luna mai am rămas în repaos medical, cu un viitor incert în față și multă nevoie de ajutor concret și imediat. L-am cerut, și am auzit iar placa mult roasă cu vai, vai cât mi-e de milă de tine acolo dar...
Dar căcat. Dar vax. Dar nimic.
Până la urmă a venit taică-meu o săptămână, ajutând selectiv, după cum îi convenea - a scos câinele temeinic, a solicitat să îi gătesc recunoscând dezarmant că habar nu are nici să fiarbă apă, a ignorat și scos din minți alternativ copilul și într-un final a dat să se care la plimbare, să caște gura la mașini. Dacă nu mă lăsam convinsă de efuziunile sale declarative, chemam unul dintre străini nu doar ocazional și măcar știam că pot să stau naibii la pat de-a binelea, cum ar fi trebuit.

Pentru că aici voiam să ajung: toți acești oameni acoperiți de acest termen, străini, nu mi-s străini deloc. Mi-au fost alături, mi-au îngrijit copilul, mi-au oferit sfaturi, și-au deschis casele și inimile și uneori și portofelele pentru mine. S-au interesat și în continuare se interesează cu intenția onestă de a ajuta concret, nu de a-și acorda struna vreunei noi smiorcăieli pe o informație nouă. În străini am încredere. Cu străinii am trăit atâția ani de zile. Străinii au venit să se bucure când am mai împlinit un an de când eram părinți, ne-au felicitat pentru fiecare reușită și ne-au încurajat pentru fiecare insucces.

Nu am mulți prieteni, și pe an ce trece devin din ce în ce mai ciufută și mai refractară - deci clar nu va crește numărul lor. Însă toți acești oameni care m-au ajutat în toți acești ani rămân pentru familia mea străini. Pentru că nu ne leagă o relație de rudenie sau una de asociere religioasă sau de alianță. Pentru asta, cumva ar trebui să fie inferiori, mai prejos, mai de neîncredere, pentru asta eforturile și gândurile lor ar trebui să fie așa, de-a doua mână.

Am decis de curând că pentru a liniști familia, vom boteza și al doilea copil. Asta înseamnă că am ales o familie dragă noua dintre acești străini să participe la un ritual. Se vor destrăina subit oare, în ochii familiei mele, dacă asistăm laolaltă la turnatul de apă în cap? Oare tot ajutorul pe care ni l-au oferit până acum va străluci brusc, iluminat de această alianță? Oare abia acum va conta? Acum nu vom mai fi printre străini?

Zilele astea îmi îndrept gândurile către toți străinii din viața mea. Străinii care m-au ajutat să-mi cresc copilul, să-mi îndrept pașii, să îmi recapăt uneori sănătatea, care mi-au însoțit zi de zi anii de muncă. Străinii care nu vin cu flori, dar vin cu soluții, străinii care nu mă știu de când eram uite-atâtica, dar cărora nu le trebuie asta ca să se implice. Am amintiri cu toți străinii ăștia. Pe unii îi văd aproape zilnic, pe alții nu i-am mai văzut de ani de zile. Pe unii nu i-am văzut chiar deloc. Cu unii vorbesc la telefon, cu alții pe internet. Cu alții mă văd la o cafea, alții îmi intră în casă. Dar viața mea, aici, printre străini, e mult mai bună datorită lor.



Read More

28 June 2017

”Am venit, dar nu erați la adresă”

De câte ori n-ați auzit asta de la un curier?
Și de câte ori erați, de fapt, la adresă?
De destule ori încât, atunci când mi s-a întâmplat și mie asta, să mi se spună că-i ceva „clasic”. Serios, clasic? Așa redefinim clasicismul serviciilor?

Cum trebuie să stau prin casă, îmi fac majoritatea cumpărăturilor online mai nou. Nici înainte nu mă prea dădeam în vânt după mers prin magazine, dar acum chiar nu se poate.
Am avut două chestii de primit prin Urgent Cargus, de la Emag respectiv Germag (mi se pare mie sau începe să-i cheme cam la fel pe toți?) și ambele au întârziat.

Prima oară
Primesc SMS de la Urgent Cargus. Că asta e faza exasperantă, primești SMS mai întâi. Ba eu primesc chiar câte două, să fie. SMS-ul zice cam așa:

„Stimabilă cucoană. Stați acasă în ziua de DD-MM-YY, în intervalul orar X-Y, că vine curierul nostru să vă aducă ce prostii v-ați mai luat.”

Și stă cucoana. Că oricum n-avea unde dracu se duce. However, de pe vremea când eram mobilă, am căpătat obiceiul să sun în ziua cu pricina curierul, ca să știu când vine. Pt că intervalul din SMS e foarte lax: între 9 și 17.

Urma să vină vineri. Sun:
- Bună, sunt cutare cu adresa cutare. Când anume veniți în cursul zilei de azi?
- ăăăă... pe laaaa... 11-12-1. Până-n 2.
- Bun așa.

Trece 12, trece 1, trece 2, trece 3, trece 4, pula curier. Sun înapoi.

- Zisăși că vii până-n două.
- Așa?
- ... și e 5. Presupun că nu mai ajungi azi?
- Păi, vreți sâmbătă?
- Vreau când puteți, da.

(absolut nici un cuvințel de scuze, făi, că n-am ajuns, nada)

În fine. Sâmbătă nimic, luni nimic. Luni după amiază mă uit pe site după AWB și constat că acolo era trecut că ajunsese curierul, dar EU zisesem că să nu vină în ziua aia, sau cam așa ceva, reprogramare livrare la cererea mea. Cum ar  veni, „ding-dong! bună ziua, cu pachetul sunt. Oooo, azi nu, e sfântul Coletăranie și nu primesc pachete azi, te rog, du-te cu el de-aici și vino în altă zi”?
Așa că sun în call center, rezist cele 45 de minute de teroare auditivă (bandă cu fâșâieli și încurajări călduroase de a închide și a trimite un mail) și dau de unul care mă întreabă afabil dacă vreau să-l primesc marți, ca pe un soi de hatâr făcut mie.

- Dacă-l aștept de vineri, tu ce crezi, îl vreau marți?!
- ...

Cât despre ce scria pe site, hihi, „a trecut greșit”. Desigur.

A doua oară
La mai puțin de o săptămână, cumpăr ceva de la Germag (apropos, sacourile alea de școlărei sunt mai frumoase ca pe site. Pe site arată înfiorător, dar sunt pozele proaste. Chiar sunt ok) și dau cu ochii, la opțiuni livrare, tot de Urgent Cargus. Of. Ok.

Ca de obicei, bla bla, 2 SMS-uri, „pe data de X între orele Y și Z, păzea că vine mărețul curier”. Ca de obicei sun să aflu când vine, îmi răspunde un Sictirilă cu același super profesionist „păi cred că poate pe la.. înspre...etc”.
Aștept, trece poate, trece înspre, trece pe la, am un deja vu și sun din nou. Dar, surpriză! Text schimbat:

- Păi am sunat, doamnă, și mi-ați respins apelurile de două ori.
- Eu?!
- Da.
- De pe nr ăsta?!
- Da.
- Și ați fost și la adresă?
- Da, am fost la ... ăăăă ... (recită adresa de pe ceva) și nu mi-ați răspuns la interfon. Păi io ce era să fac, să stau să aștept la ușă cu orele....

Ceea ce, firește, mi-a pus capac. PLM, zi „făi, n-am ajuns că n-am ajuns, n-am ajuns că mă cocoșează ăștia cu livrările, n-am ajuns că e cald, n-am ajuns că te-am sărit”, dar nu-mi zi că am respins apeluri și n-am răspuns la ușă. Când eu nici n-am unde dracului să fiu altundeva, că nu mă pot mișca din casă.

Mă uit pe telefon, poate-s proastă și n-am văzut. Dar zisese că i-am respins apelurile, nu că n-am răspuns. Mă uit, evident -  N-am niciun apel de la el. Sun la RDS, întreb de desfășurător, mi se explică cum că-l primesc în format PDF, pe mail. Evident, nici un apel inițiat de curier pe ziua aia.

Sun înapoi în call center, mai trec de 45 de minute de „bine ați venit, momentan toți etc etc”. Dau de unul, mă plâng lui, și ăla promite că depune sesizare și verifică.

Anyway, pe scurt, pași de urmat când vi se mai face măgăria asta și vouă:
1. Sunat, depus sesizare telefonică
2. Scris email, cerut răspuns cu nr înregistrare al sesizării
3. (opțional) anunțat și firma de la care ați achiziționat produsul de problema cu livrarea. Da, nu livrează ei, dar da, dacă ar fi suficiente plângeri, ar schimba livratorul. Eu am anunțat, la ce car de draci aveam.
4. (opțional din nou) Plângere ANPC, categoria - servicii. La dovezi etc atașamente PDF puteți trece mailurile, sesizarea, print screen după SMS, etc. La pasul ăsta am renunțat totuși când mi-au trimis nr înregistrare sesizare, am zis să aștept să văd dacă se soluționează ceva.

Ideea e că ba nu, nu e cuvântul tău contra lui Minciunache. Minciunache are un GPS lipit de fund, dacă nici n-a trecut, ce să mai zic de staționat la adresă, se poate vedea - DACĂ sesizează careva asta. Amândoi aveți un desfășurător al apelurilor, care se poate verifica.

Cam în vreo 4 zile primesc și mail oficios, în care sunt anunțată la plural (poate eram mai mulți în BCC, ce să zic) cum că s-au efectuat verificări, s-a identificat „situația” și s-au aplicat măsuri de corecție.

Acu, repet. Niciunul dintre noi nu-i cretin să își dorească teleportată coletăria instant. Pentru mine, absolut orice scuză exceptând să fiu mințită că am refuzat coletul / nu eram unde eram  / n-am răspuns și a sunat / a sunat și i-am respins e 100% pertinentă. Și dacă m-ar suna unul să zică „sunt la bere, musai vreți azi pachetul” aș zice „nu, doamne fere, lasă să-ți tihnească”. Dar să ajungă clasic să fii făcut prost în față, asta chiar e intolerabil. Și se poate schimba, dar ziceți totuși și voi ceva.


Read More

24 June 2017

Ce apps de cumpărături mai folosesc

De ceva timp si pentru încă ceva timp sunt consemnată în casă. Long story short, din cauza unei intervenții chirurgicale de anul trecut, am scăpat de o belea mare și am dat în altă belea (destul de) mare: spre a doua parte a sarcinii, anumite componente ale mele au început să cedeze presiunii și greutății în creștere. A copilului, că eu dacă am luat juma de kil în astea 9 luni, bine ar fi.

În fine, așa că am ajuns osândită să-mi petrec vara în pat / pe canapea. Rezultate sunt, adică procesul de scurtare a colului s-a stopat imediat ce am început repaosul. Sunt și consecințe: am devenit ciufută, plictisită și amărâtă că anotimpul meu preferat (eu le suport cu chiu cu vai pe celelalte 3, pentru mine doar vara există) se scurge pe lângă mine anul ăsta.

Deci ce să fac, 1st world problems, stau în casă și toc bani. Ai mei, ce-i drept. Și în caz că nu vreți / nu puteți să ajungeți la cumpărături, iată cu ajutorul căror aplicații reușesc eu să-mi găuresc bugetul, chiar și stând în pat:

1. OLX
Sursa mea favorită de chestii second hand, în limitele (de altfel destul de laxe) bunului simț. De exemplu lenjerie second nu mi-aș lua, dar cărucior sau pătuț pentru copil clar da. Mi-am luat o tonă de chestii de pe OLX, inclusiv scaune pt mașină cu tot cu banchetă - la prețul cu care unii vând huse.
N-am întâmpinat probleme cu aplicația până acum, nu spamează (spre deosebire de cea de la Emag, pe care am dezinstalat-o după ce m-a anunțat de vreo 8 ori pe lună de MARILE REDUCERI IREPETABILE OMG OMG, CUMPĂRĂ ACUM) și ocupă spațiu puțin.

2. Bringo
A apărut de curând, am folosit-o cu succes până acum. Practic trimiți pe unul să-ți facă cumpărăturile din supermarket. Eu comand dintr-un supermarket mai apropiat mie, dar sunt destule magazine listate - majoritatea supermarketurilor mari din zonă plus unele magazine cu delicatese, produse bio, artizanale, specialități cafea etc.
Livrarea e vreo 20 de lei, dar uneori prinzi oferte cu transport gratuit. Și prima comandă tot gratuită e.
Nu am avut de ce mă plânge până acum.
În rest, nu ocupă mult spațiu și nu spamează - trimite ce e drept notificări cu ofertele, de genul „săptămâna asta ai transport gratis dacă cumperi X chestie”.
Se pot lăsa notițe celui care-ți livrează. De exemplu eu i-am transmis domnișoarei care-mi va căra 3 etaje sacoșele (doamne, dacă știam că nimeresc o duduie așa gingașă poate nu comandam jumate de aprozar) ca vinetele să nu fie mari și babane, ci cât mai tinere și subțirele. Înainte să plece, te sună să întrebe dacă mai ai ceva de pus pe listă sau de scos, etc, deci sunt destul de flexibili.

3. eBay
Mărețul avantaj pentru mine e că, spre deosebire de Aliexpress sau altele, pe eBay se acceptă PayPal.
Până acum. experiența mea a fost ... bunicică. Da, găsești chestii mai ieftine, dar dacă vrei să fie CELE MAI ieftine, nu te aștepta să fie o super calitate - sunt chinezării. Eu iau nimicuri de până în 10 euro, pt că nu știu și nu cred că vreau să știu unde e poșta vamală în sect 1 - oricum nu pot ajunge acolo. Până în 10 eur ajung la OP local și pot fi ridicate și de soțul meu.
Până acum, la fiecare comandă, din vreo 4-5 obiecte comandate s-a pierdut unul pe drum. Asta e partea proastă. Partea bună e că mi s-a făcut refund pe loc - la câteva ore după ce am semnalat prin email că nu am primit produsul. Luați aminte, băi Emag și alții ca voi.
De asemenea, quite a turn off - timp mare de așteptare. Între 2 săpt și 2 luni dacă vine din Asia, ceva mai puțin dacă e din EU sau au măcar depozite pe aici.

4. FoodPanda sau Oliviera
Le-am încercat și sunt ok ambele. Mici, nu ocupă spațiu, n-am remarcat să spameze prea rău cu notificări sau oferte.
Nu prea comand, cu tot repaosul prefer să gătesc pentru că suntem o familie extraordinar de sclifosită și e greu să încropim un meniu să ne mulțumească pe toți. Dar când și când, merge și comandat câte ceva.
Oliviera avea însă un bug pe la Al Safi parcă, l-am semnalat acum vreo 2 săpt, poate l-au rezolvat între timp. Până la urmă am dezinstalat-o.

Cam atât. De încercat am încercat mai multe, dar doar pe astea le-am păstrat. Unele spamau îngrozitor, altele mergeau prost, altele erau prea stufoase, altele sărace în opțiuni. Astea, până una alta, merg ok și cu ajutorul lor mă ruinez financiar cu succes, câte un pic în fiecare zi.




Read More

21 June 2017

...Dar nu vreau să fac reclamă

Stimați consăteni de blogosferă, cititori, forumiști și ce dracului mai căutăm pe internet.

Vă rog frumos să vă dezbărați de această preocupare care nu vă aduce nici un fel de fală, poate doar ridicolul propriu și iritare a interlocutorului: obsesia de a nu face cumva, involuntar și neplătit, reclamă cuiva.

Mai dă-o dracului de treabă. Nu poți citi despre cum și-a schimbat unul dormeza, a plecat altul în vacanță, al treilea a găsit un iaurt care-i place și al patrulea își primește scutecele pentru plod la ușă, fără să faci un fel de slalom de ghiceli și deducții printre indicii și aluzii și făcut cu ochiul, ca să afli de unde dracului și-a procurat bunurile și serviciile despre care vorbește. Pentru că nu vrea să facă reclamă.

Și de ce nu vrei ?

Se desprind de aici două mari curente de gândire, unul mai bont ca altul:

1. Pentru că nu vrea să fie bănuit pe nedrept, de cititori sau de moderatori de forum, că ar fi fost mituit de către giganții industriei ca să zică „Mi-am luat ieri o gogoașă de la Mega”, pentru pervertirea opiniei publice întru câștigarea de foloase nemeritate și îmbogățire rapidă.
2. Pentru că Mega NU l-a contactat ca să-i ofere foloase nemeritate și îmbogățire rapidă încă.

Hai mai dă-o-n bărci de treabă, serios. NU vom tăbărî  cu sutele de mii pe Altex, doar pentru că zici tu că ți-ai găsit acolo prăjitor de pâine. NU trăiește Ikea din 3 postaci și 8 pișcoturi. Și NU sunteți toți așa fondatori de opinie de să vă frăsuiți ca mândra-n poartă până ziceți de unde v-ați luat dozator de apă.

Apel și la moderatorii de forum - bre, nu ești cerber la poarta raiului. Nu acolo stă ROIul Amazonului, în pitpalac.com/forum . Hai să nu ne mai căcăm pe noi atât.

În fine. Cu riscul pe deplin asumat de a fi crezută o unealtă capitalistă de spălare pe creier, vă anunț că am luat de pe Emag niște lenjerii de pat, un dozator de apă de la Carrefour, pâine și hârtie igienică de la Lidl și niște cireșe din piață, de la a treia babă pe stânga.
Read More

Facebook

Karioka. Powered by Blogger.

Tags

#rosiamontana (2) 198 (1) abuz (8) adoptie (2) AION (1) ajutor (10) alaptare (1) alimentatie (10) amintiri (17) animale (3) anotimpuri (3) arta (1) atelier (1) autism (1) award (1) babywearing (4) bac (2) Basarabia (2) biciclete (1) Bucuresti (1) bullshit (5) Cai (1) caini (15) capot (1) carti (3) carti pentru copii (2) cărți traduse (3) coada-coada (1) concediu (7) concurs (3) condus (1) copii (67) coruptie (4) cos saptamanal (1) crima (5) CRJ (1) crossbordering from andreanum (1) culinar (16) custom made (1) dana blandu (1) daydreaming (4) despre copii (2) dezvoltare (10) dezvoltare personala (1) doi ani (2) dumbrava minunilor (1) entatie (1) femei (6) film (5) filme (2) filozoafa de weekend (4) fotografie (2) frumoasa si chestia (1) fumat (2) gaming (2) Gheorghe Serban (1) gramatica (3) Grigore Alexandrescu (2) htc (1) intentii (6) internet (24) interviuri (13) ipocrizie (7) Irecuperabili (6) keywords (2) la dentist (4) lene (1) liebster (1) limba romana (1) liniste (4) lol (15) Mamagolo (1) maria rosetti (1) Maruta (1) Mihai Ciobanu (1) music (17) nutritie (2) oameni (68) odiseea imobiliara (3) pedofilie (2) penal (1) poezie (1) polipi (1) prostie (18) psihiatrie (1) psihologie (1) reclama (11) recomand (11) religie (6) ring-sling (2) roborock (1) romania (1) rosia montana (1) ruxanda guger (4) sanatate (6) sarcina (2) scurte (20) shopping (2) Simona Tache (1) sling (1) spaga (2) spital (4) sport (2) teapa (2) tv (5) unguri (1) Veronica Bereanda (10) viata de zi cu zi (80) Waking up (11) web (2) World of Warcraft (7) wow (1) WTF (26) www.davidkinsella.com (1)