Showing posts with label viata de zi cu zi. Show all posts
Showing posts with label viata de zi cu zi. Show all posts

31 March 2015

Trei luni de cosmar

Am decis sa pun capat blogului intr-o incercare de a usura in vreun fel o perioada teribil de dificila. O incercare de a scutura vreun balast, ceva, orice. Cum n-are nimic de-a face sula cu prefectura si vaca cu vacanta, am inchis blogul degeaba si necazurile si-au continuat sirul.
Fac eforturi sa nu mai dau valente personale blogului si totusi, e un blog personal, de la asta a pornit - in naivitatea mea l-am tratat ani buni de zile ca pe un jurnal, pana sa realizez ca e putin cam ridicol sa-ti asterni insemnarile pe un panou public. Insa pe de alta parte, uite, la ultimul hop pe care l-am avut de trecut, multi dintre voi mi-ati sarit in ajutor. Si va accept ajutorul cu multa recunostinta....iar daca va mai vine in minte vreun mod de a ma ajuta in situatia asta, propuneti, fac tot efortul sa ies din ea.
Dar sa-mi rezum felul in care mi-am petrecut eu anul 2015 de cand a inceput.
Am iesit din sarbatori proaspat angajata. De fapt, schimbatul locului de munca a fost singura parte buna. M-am destelenit din vreo 8 ani de "tot pi loc pi loc pi loc" in care, de ce sa neg, m-am complacut si de a caror caldura imbietoare si a caror avantaje m-am bucurat din plin.
Abia instalata in noul job, m-a pocnit maseaua. Pe sase ianuarie scriam aceasta postare, care sper sa va fi convins pe macar unii dintre voi sa se duca la dentist mai devreme ca mine:

http://kariokaspot.blogspot.ro/2015/01/cum-sa-nu-mergi-la-dentist.html

Luate zi libere pt operatie, scos masea, umblat nauca de cap vreo doua zile. Okay.


Mai trec vreo cateva saptamani. Tata e diagnosticat cu o boala grava, e operat la Fundeni, supravietuieste. Acum stam cu inima stransa asteptand sa vedem cum trece prin tratament.

In aceeasi perioada cu operatia tatei, de fapt chiar cu o zi inainte, am tras ca dementa intr-un weekend sa termin o carte de tradus. Asta inseamna ca dupa stat o saptamana gheboasa la munca am mai stat doua zile gheboasa si acasa. si cand am terminat de tradus, m-am dus la Alex in camera unde am stat ghici cum - gheboasa - si am citit vreo 3 carti de povesti. Apoi am dat sa ma ridic de-acolo si asa am ramas vreo 10 zile, Da-i. Du-te, cauta-te, vaieta-te. am ramas cu o mana stanga beteaga inca vreo doua saptamani si cu certitudinea ca sunt mai stramba decat ma stiam. Trebuie sa fac vreodata un RMN. Dar ghici ce. Am abonament la Medsana si Regina Maria. Ortopedul de la Regina Maria mi-a recomandat RMN care ma costa "dacat" vreo 800 lei cu discount. La Medsana aflu ca daca mi l-ar recomanda unu de la ei, ar fi gratuit. Okay. Ma duc acolo, evident, mi se recomanda kinetoterapie, care ce chestie, nu e inclus in abonamentul Medsana (dar e dincolo, unde nu imi fusese recomandata) si costa vreo 150 x 10 sedinte = futu-i. Decid sa iau la rand toti ortopezii si neurologii din ambele clinici pana nimeresc unu care imi recomanda ceva ce nu platesc pe abonamentul clinicii aleia. Dar nu apuc, pentru ca ...

.... intre timp tata pleaca acasa, oarecum mai intremat si totul pare sa revina la normal incetisor. Ne apucam sa facem planuri de concediu. Alexandru pare sa fie pe cale sa raceasca, Smarcaie nitel. Nu ne nelinistim. Nu curge nasul.nu tuseste, doar asa, un vag inceput.
Din inceputul ala ajungem in 3 zile internati la IOMC cu pneumonie interstitiala acuta, ambii plamani, si amigdalita. Va rog, va rog, duceti copiii la medic sa ii asculte, chiar daca pare f usoara raceala.
Asta a fost luni noapte.

de la 8 jumate seara la 11 jumate stam la camera de garda la Grig, Alexandrescu. la 11 jumate suntem inauntru, radiografie, plamanii, pana si eu realizez ca e groasa, ma inmoi si dau sa plang. Doctorita de garda implora prin telefon, cu rugaminti, vreo 3 spitale, incercand sa gaseasca un pat liber pentru noi. Gaseste la IOMC.

O saptamana, 2 branule, o gramada de vene sparte,  12 ore perfuzii, nimic mancat, aproape deloc dormit, 5 zile si nopti antibiotic si aerosoli mai tarziu, ma rog sa fiu externata si eu o zi mai devreme. Trebuia sa fim externati luni. Suntem externati duminica dimineata. Tocmai aflasem de un caz de rotavirus la salonul de langa noi.

Apucam sa ne bucuram fix o zi de externare. A doua noapte, adica azi noapte,Alex urca de la 38.3 la 39.1 Revenim la Medsana-IOMC.
nimerim 3 medici, 3 idei diferite, care converg in acelasi punct: nu s-a vindecat. Mai mult ca sigur e vina mea. Poate ziua aceea in plus petrecuta acolo ar fi finalizat tratamentul. Poate daca se declansa febra in spital stiam o treaba. Poate trebuia sa cerem radiografie si la iesire.

Acum suntem acasa, Alex e tot bolnav, dar oarecum mai bine. Asteptam cu groaza noaptea. Deocamdata 37.7
 Datorita voua, oameni pe care i-am intalnit o data, de doua ori, dar cu care vorbesc pe internet, sau care au mai citit uneori ce nazbatii am scris, am obtinut in cateva minute niste fiole pe care le cautaseram fara succes inca de asta toamna. Speram sa mearga tratamentul propus.
Pe 9 soseste si tata, sa isi inceapa un tratament de care recunosc ca ma tem la fel de tare aproape ca de boala in sine. Pentru ca tata e bolnav, fragil si batran. Iar tratamentul acela e un parjol care nu cruta.

Si cam asa am dus-o eu in ultima vreme. Ar fi probabil un moment bun sa devin superstitioasa. Parca nu se mai termina.
Multumesc tuturor pentru ajutorul prompt si neconditionat oferit. Apreciez mult si sunt foarte recunoscatoare.
S-ar putea sa mai am nevoie de voi. Alex merge la somn, iar eu ma pregatesc pentru inca o noapte de veghe.

Read More

15 March 2015

Pauza

Fara dramatisme inutile, iau o pauza.
Mi s-a acrit sa scriu pentru altii. Indiferent daca sunt altii dragi, altii straini.

Si cred ca daca ajung sa ma gandesc "eh, ar cam trebui sa mai scriu ceva", nu e bine. Ce scriam eu, bine sau prost, scriam din impuls sincer si nu dintr-o inghiontire al acestui pinten, "ar trebui", care ma cam impinge acum.
Si mai am cateva lucruri de rezolvat.
Timp putin, clipe scumpe si oameni dragi de vazut. Vorbe de spus, nu de scris.

Sa ne revedem cu bine!
Read More

10 March 2015

Cu talpile goale pe drum

Astazi la ora noua dimineata cei care doresc si pot sa-i fie aproape Crinei Coliban ii vor fi alaturi, in procesiunea funerara a bunicii sale. Vor porni din fata spitalului Tractorul, Brasov, de unde a fost lasata sa plece batrana in papucei de casa si halat, si vor merge pana la Braila, unde a incercat sa ajunga.

Firul trist al lucrurilor:

Bunica Crinei Coliban a avut un atac de cord. A fost chemata salvarea. A fost adusa la spitalul judetean Tractorul, unde a fost internata. Membrii familiei au plecat sa-i aduca haine.
In timpul acesta, batrana, confuza, a cerut sa plece acasa.
Asa ca au lasat-o. Dupa un scurt interogatoriu "cum te simti, mamaie?" si dupa ce un medic a stabilit ca are orientare spatio-temporala deci duca-se, ca doar atat iti trebuie sa ajungi din Brasov la Braila, la 80 de ani, dezbracata si prin ger.

A doua zi dimineata, Crina Coliban isi gaseste bunica desculta, cu burta goala lipita de un camp inghetat. Murise, cu o paturica alba stransa intr-un ultim gest de aparare in jurul capului.

Noi incetam sa mai fim oameni cand intram pe poarta unei institutii de aici. Fiii si fiicele noastre devin copilul. Bunicii si parintii nostri devin bolnavul. Noi devenim apartinatorii. Devenim note pe un catalog, cifre pe o fisa, statistici intr-un raport, pierderi intr-un buget, note pe-un catastif. Intram intr-un mare malaxor al dezumanizarii, cruzimii si nepasarii.

Si nimic nu poate scuza sau motiva asta. In aceleasi institutii in care se gasesc justificari pentru a lega copii de pat, se vor gasi, fireste, si justificari pentru a lasa o batrana sa plece spre moarte, in ger. Dar nu si in ochii nostri.

Cu tot ce ne sta in puteri, trebuie sa luptam. Nu atat spre culpabilizare cat spre responsabilizare civica. Pe langa cei din spital, zeci de alti oameni au privit impasibili cum bunica Crinei Coliban rataceste inghetata pe strazi. Culpabilizarea lor e tardiva; responsabilizarea noastra e necesara.


Read More

06 March 2015

Când nu sunteți acasă

Dragul meu,

Blogul ăsta a debutat acum mulți ani pe un forum acum mort și îngropat, cu un fel de scrisoare adresată ție. De atunci ne-am mai potolit, îndrăgostit, liniștit, dar din când în când tot îmi vine să-ți mai scriu. Dacă tot mă ai în RSS feeds, măcar să citești și ceva dedicat ție.
Azi nu sunteți acasă. Tu ești în mașină, conduci ca nebunul melcul, prudent și înțelept cum ne dorim eu și maică-ta. Iar eu, din cauză că ăștia de la grădiniță fac dezinfecții mai ceva ca blocul operator de la Bagdasar, a trebuit să lucrez azi de acasă.
 Vă iubesc foarte mult, să știți. Pe amândoi. Dar doamne, ce dimineață minunată e asta în care nu sunteți acasă. Tu mai stai singur, cu turele tale de noapte și după-amiază, dar pentru mine solitudinea casnică a devenit o închipuire morganatică.
Și ce fac eu acum că sunt de capul meu, că nu mai aud nici un mami, nici un Ina, nici un unde, nici un vino?
Well. Niște chestii complet plictisitoare.
Moșcăi la un task pt muncă în timp ce fierb niște ouă. Amândoi detestați alimentele noi, așa că decât să mă enervez văzându-vă strâmbăturile, mai bine gătesc pentru mine. Azi am în meniu ouă umplute. Cu maioneză, ton, măsline, ficat, ceapă verde, castraveciori. Nu toate deodată, evident. Știu că-s aperitive - nu mă interesează. E ziua de solitudine în care pot mânca aperitive la cină și supă la micul dejun. Mai știu și că v-ați strâmba precaut la orice nu face parte din cele 6-7 feluri pe care le co
Pe aragaz mai sunt și vreo 15 kile de supă (baza de mâncare, elixir de răceală și pătură comestibilă pentru suflete anxioase), de răcit și congelat.  Mă îngroziți când vă fofilați printre picioarele mele când manevrez mase mari de lichid clocotit. Iar câinele NU intră în bucătărie când ești tu plecat. Na. Nici măcar nu încearcă.
Încerc să mă uit la un film, la altul, la al treilea, dar ma plictisesc toate. E o senzație bizară.

Aștept să veniți și să vă aud vocile, una sonoră, mică, impetuoasă, alta joasă, tandră, calmă. Mi-e dor de voi, ce-i drept.
E uimitor de multă liniște. Deocamdată nu-i rău deloc. Deci așa îți petreci tu diminețile, hă? În liniște. Not bad, mister, not bad at all.


Later edit:
Alex întreabă de tine într-una.
Am aflat că ți s-a stricat nu știu ce la mașină și chiar ai mers ca melcul. Ei ca să vezi.
Am făcut mult, mult prea multe ouă umplute.
E frig afară și nu prea vreau să scot câinele, dar n-are cine.
Un pat de 2 metri lățime e destul de dezolant în condițiile astea.
Ok, în mod oficial mi-au ajuns cele câteva ceasuri de solitudine și pace. E urât când nu sunteți acasă.






Read More

19 February 2015

Sa mai si râdem

Incercam fara pic de jena sa convingem copilul sa incerce sa puna gura pe carne, promitandu-i morganatice efecte pozitive. Cum ar fi ca o sa creasca mai mare, mai puternic etc.
Coafura rezista, fireste, si nici vorba de  asa ceva.
Insa in seara asta, se duce si-l mangaie pe tacsu pe genunchi, intr-o efuziune de tandrete. Si apoi ma incurajeaza - "O sa ai si tu par din asta asa frumos, mare pe picioare, ca tata."
Eu marai "daca ajung la timp la cosmetica, poate nu".
Alex cere explicatii, eu prefer sa rezum decat sa ma pierd in ele - n-o sa am asa par pe picioare, nu. Sotul imi arunca o ocheada prudenta dar recunoscatoare.
Alex gaseste solutia.
- Trebuie sa mai mananci niste carne.
- ??
- Trebuie sa mai mananci niste carne, asa este. Daca mai mananci carne, o sa ai si tu asa, barba, mustata, par frumos pe picioare. Asa este.


:|


Guess who's going vegan.


Read More

05 February 2015

Somnul lui, somnul meu

Fățucă e în vacanta si sta cu cine se nimerește, pe-acasă.

Asa, ca fapt divers:

Dintre noi doi, eu sunt aia care face tămbălău la nesomn și se vaită și trântește și bufnește. Tac-su se târăște doar cu ochi triști de căprioară nedormită de colo colo.

Când doarme mama, adică eu, adormitul e litera de lege, dar trezitul e după chef.  Adică nu-i nimic dacă dorm ca oricum dacă ii e sete, vrea sa știe dacă s-a deschis calculatorul, vrea sa se joace cu locomotiva cu sirena, it's ok, după părerea dumisale. Si in general dupa ce face ochi, daca e sa mai dorm inca, are cam 50 de urgente si stringente pe minut. Apa caca pipi ou paine ceai tren desene. Scapă toate obiectele de metal, troncăne și merge cu grația sonoră a unui zimbru pe tocuri. Dacă protestez, se scuză cu caps lock: N-AM VRUT!!!

Când doarme tac-su în schimb, merge pâș pâș. Doamne ferește să dea drumul la ceva care face zgomot, Doar doarme tati. Nu-i vine să bea apă, să meargă la baie, să nimic. Și dacă troncăn eu ceva din greșeală, mă apostrofează în șoaptă, indignat: șșș!!! doarme tati!

Așa se face că eu azi m-am trezit la șase.
Iar domnul tacsu probabil încă doarme. Vegheat de grijuliul său fiu, care face totul pe silent acum.

Mi-e ciudă? Normal.
Să sun să zic că am uitat ceva, numai așa de-a naibii, să-l scol?
Hai totuși nu azi, că e ziua lui :)

Read More

13 January 2015

Sfaturi pe care mai bine nu mi le-ai mai da

....doamnă sau domnule doctor.
Știu că majoritatea sfaturilor dumitale trec pe lângă urechile pacienților ca gloanțele vâjâind pe lângă ale lui Winnetou. Știu că dacă măcar una dintre cucoanele venite la cerut bilet la salină s-ar lăsa de fumat, ar fi mai bine. Știu că dacă măcar una dintre duduile venite să se plângă că au o mare retenție de apă în organism (a dreacu apă, numai pe burtă și pe cur s-ar reține) nu s-ar mai recompensa cu câte o pizza cât roata carului pentru fiecare săptămână reușită de Montignac sau Dukan, ridurile dumitale de pe frunte s-ar mai reduce. Știu, dragul meu dentist, că dacă măcar un sfert din cei care acuză genetica păguboasă și poate apa fără fluor, ca la americani, se spălau mai des pe dinți sau te vizitau mai frecvent, aveai mai puțin de lucru.
Dar știu și că dați sfaturi absolut imbecile uneori, fix ca să vă aflați în treabă.

1. Stați mult pe scaun, la calculator? N-ar trebui.

Ei lasă-mă, nu m-aș fi gândit. Și eu care aveam de gând să-mi dedic toată viața statului în buci și cu ochii în ecrane.
Ce ar trebui să fac? Ce răspuns te aștepți să primești, când avertizezi cel de-al 400-lea IT-st sau HR-ist sau om de birou văzut pe ziua de azi că nu e bine să stea în cur și că statul la calculator peste 6 ore pe zi e dăunător. Noi ce-ar trebui să-ți răspundem?
No bine că mi-ai zis, mâine-mi dau demisia, mă duc și mă fac miner sau balerină. Eram contabil, dar fuck it, dacă mi-a zis medicul de familie sau ortopedul că nu e bine, apăi mă duc să merg în mâini la circ de mâine. Eram programator, dar plm, dacă așa mă sfătuiți, mă duc să mă fac gimnast. Chit că am 43 de ani. Am 50 de ani, am lucrat o viață în confecții sau la institutul de statistică, dar dacă ziceți dumneavoastră, da-o-n plm de pensie, mă las de muncă și tătă zâua de mâine am să umblu bolundă pe străzi. Sfatul medicului!
Serios, CE crezi că pot să facă 99% din pacienții tăi? Au un serviciu, ca și tine, și dumneata stai încoțopenit pe scăunelul ăla din cabinet tot 8, 9, 10, 12 ore pe zi. Poate te mai dezmorțești la gărzi, dar și noi ne mai dezmorțim prin metrou. Ce vrei să fac, să jefuiesc o bancă să scap de scolioză?

2. Evitați stressul.

Cum?
Chestia asta e aruncată așa sec și absurd de zici că stressul e Stressul, adică un tip cu palton pepit și pălărie, care de obicei se plimbă între Armenească și Moșilor joia dupe prânz, uneori o ia la picior și spre Universitate dacă e frumos și e sâmbătă, și dacă tot știi pe unde se învârte, mai bine n-o iei pe acolo în acele zile. Cum să-l evit? Să evit, adică să nu confrunt, să nu rezolv, ci pur și simplu să mă car din situația stresantă? OK!
Deci mâine dacă mi se împiedică iar copilul pe scări și pică în cap, fuck it, o iau rapid înapoi la picior, mă încui în casă și ascult Buddha Bar. Scuze dar e stresant. Da, știu, responsabilitate, dar vezi matale, sfatul medicului.
Dacă apare vreo problemă la job, și e pusă pe tapet într-o ședință, mă ridic și plec, pentru că așa mi-a prescris doctorul. Dacă mă cheamă înapoi, îmi dau demisia. Îmi dau demisia calm.
Dacă e îngrămdeală la metrou, ies și-o iau la picior. Dar dau de o bifurcare imposibil de soluționat. Dacă mă grăbesc, graba e o formă de anxietate, deci mă stresez. Dacă nu mă grăbesc, întârzii. Să nu mă mai duc deloc acasă? oare nu ar fi stresant?
Deci, pe scurt, CUM SĂ NU TE STRESEZI, MĂ? Ce adult normal, cu diverse ființe în întreținere, cu facturi, job, prieteni, partener de viață, abonament metrou, rovinietă expirată, plombe picate, soacră des vizitatoare, concedii în programare etc etc samd știi tu care să nu se streseze ? Explică-te. Mă somezi să nu mă mai stresez, fie, zi-mi tu CUM. Dacă nu te stresează asta, desigur.

3. Ar fi bine să retrageți copilul din colectivitate.

Sfatul ăsta îl primeam doar de la unii pediatri, și probabil o să-mi fie cu păcat, dar dacă e să iau la inventariat rețetele de la ei și de la ceilalți, erau fix ăia care recomandau antibiotice numai cât se uitau spre el și în general fiecare rețetă pentru un căcat de răceală ajungea să arate ca almanahul farmaceutic român pe anul curent.
(Paranteză - absolut toate antibioticele pe care am încercat să le dau vreodată le-a borât sau scuipat. Cam pe la al 3lea tub m-am prins că le cumpăr degeaba.)
Ceilalți care recomandau suflat muci, hidratare și ținut pe acasă dacă dă în tuse recomandau de obicei să ducem copilul la loc când își mai revine nițel, reasigurându-mă de normalitatea virozelor și de caracterul lor inevitabil în copilărie.
Anyway. Ideea e că recomandarea cu unde să duci copilul sau unde să nu-l duci, venind din partea ta spre niște oameni pe care nu-i cunoști, de multe ori nu își are locul. Pentru că de multe ori, mai ales în cazul celor care duc copilul la stat și la program prelungit, nu ai unde să-l duci în altă parte. Uneori bunicii mai mor, părinții la fel, uneori sunt la jumătate de țară distanță, alteori mai bine ți l-ar crește câinii decât neamurile, mă rog, sunt cazuri și cazuri. În cazul nostru, e distanța. Iar retrasul din colectivitate ar echivala fie cu dusul copilului la 400 km distanță și văzutul o dată pe lună - opțiune încurajată cu lejeritate de o tută pe care n-o s-o uit prea curând, ducă-și-ar ea plozii la mama dracului juma de an, dacă i se pare așa minunată ideea - fie cu lăsatul de job al unuia din adulți, și surpriză, pur și simplu pentru 1 an de făcut muci există și adulți care n-au chef sa se cace într-o viață de muncă. Sau nu-și permit.
Așa. Și tu explici, te justifici a zecea oară în anul respectiv: Am să-mi iau concediu medical, nu îl pot retrage. Nu pot lua bonă, bunicii sunt departe.
Iar Vittănștein se uită la tine și repetă, ritos:
Mai bine ați retrage copilul și l-ați duce direct la pregătitoare.
Eu ultima dată am zis ok, îl las aici în cabinet, vin la 6 să mi-l iau. S-ar putea să întârzii puțin, că e aglomerat la metrou. Facem așa zilnic, până la pregătitoare?




Read More

24 June 2014

Detalii

Sesizez uneori mici detalii in tinuta care declanseaza mari stereotipii de abordare si gandire.

Exemplu:

1.Ieri purtam niste salvari largi, colorati, care ar putea cu succes trece si drept fusta daca stau jos. Daca nu stau jos cracita, that is. Mai purtam si niste cercei lungi, colorati.
Fost cu Alex la Mega Image, cumparat inghetata(in lipsa timpului, chefului si abilitatii de a face una acasa), Alex are 3 ani, Alex traieste la timpul prezent, deci Alex vrea inghetata ACUM. Asezat pe bordura, scos doua lingurite. Dig in.
Alex se murdareste de inghetata la bot. Trecatorii ma privesc lung si cam stramb. Unul la un moment dat e induiosat de faptul ca pup copilul si scotoceste prin buzunar. Scotocesc si eu prin buzunar, pentru ca ma suna cineva. Scot telefon distept. Trecatorul face ochii mari si se prelinge cam rusinat in supermarket.

Concluzie
Salvari + cercei lungi + mancat inghetata in public stand jos + copil cu inghetata la bot = cersetoare - posibil tiganca
Salvari + cercei lungi + mancat inghetata in public stand jos + copil cu inghetata la bot + smartphone = cetateanca ok, posibil cam hippie.


2. Azi port aceiasi cercei lungi, o rochie maxi neagra, cu niste flori pe poale si umerii goi.

iesit dimineata afara. Primit complimente - ce romantic, ce frumoasa rochie, ce nobila tinuta (nobila, really? ok)

A inceput sa ploua si am imprumutat un blazer mai lung de la colega mea. Brusc m-am metamorfozat intr-o florareasa, privita cu suspiciune de nenea de la paza cand intru inapoi in cladire. M-a complimentat totusi, de dimineata, cand n-aveam blazer.

3. Eu, cu

fusta, bluza, balerini = o oarecare dusa intr-o oarece directie sa faca ceva
aceeasi fusta, bluza, tocuri = curva / nimfomana iesita in mod absolut sigur dupa prada. dupa pradat soferi cu claxoane, desigur.


4. tata, trimis acum ceva ani de bunica-mea sa-i cumpere purcel din iarmaroc.

Pleaca grabit direct de la clasa, unde avusese inspectie, si ajunge in iarmaroc, unde framanta glodul laolalta cu ceilalti, asa in costum si pantofi cum e. Nimereste un vanzator si incepe negocierea godacului. Spre marea sa satisfactie, obtine un pret chiar mai bun decat spera.

Motiv:

"Pai v-am vazut la cravata, vad ca sunteti om serios!"

4. Eu in slapi, tricou si blugi, la magazin

- Ce sa-ti dau, ce mai faci, ia si tu de-acolo painea ca nu ajung

Eu in rochie, tocuri, acelasi magazin

- Buna ziua doamna, imediat va dau painea, sarumana.  :))



Nu acuz, doar ma amuz.






Read More

24 April 2014

Din cotidian

1. Clubul aplaudacilor voluntari

...sau cam asa ceva, va invita pe 7 mai la metrou la Unirii, M1, la inca un eveniment marca DeliveringLife. Eu am auzit de mai demult de ei si eram cat pe-aci sa si ajung la unul dintre evenimentele lor, cel cu cutia de anul trecut. Foarte simpatici.

Invitatia se adreseaza tuturor, scopul adunarii e sa insenineze macar pentru cateva clipe ziua cuiva. Si unde in alta parte mai nimerit decat la metrou, acest veritabil Styx bucurestean, unde nimeni nu zambeste vreodata. Nici macar bebelusii nu rad in metrou. Sau rad, dar nu-i rasul lor. Serios, maine, azi, poimaine, cand mergeti cu metroul, aruncati un ochi la ceilalti si la voi. Cu totii avem moaca aia de mi-e cald, nu te uita la mine, nu vreau sa fiu aici,mi-e foame, intarzii, nu ma atinge, vreau sa fiu pe o barca, am sa ma prefac ca sunt teribil de posomorât, no eye contact, e nepoliticos să atingi pe cineva chiar și din priviri, am să mă prefac că sunt mort măcar până schimb magistrala.

Dacă zăriți vreun vesel, e provincial proaspăt sosit. Îi trece.
Sau poate zărim mai mulți, după 7 mai, cine știe. În tot cazul, în linkul de mai sus aflați tot ce trebuie.


2. Ne dăm în bărci

...când plouă, ne adresăm ministreselor cu fă și presei cu ho, ratăm la mustață ocazia de a fi decorați de o fosă septică defectă cu singurele decorații pe care le-am putea merita. Vorbesc la plural, pentru că nu ne-am votat singuri ca să ieșim prim-miniștri, nu?



3. O soluție etică pentru maidanezi ar fi fost sterilizarea și adopția,

....deci colegiul medicilor veterinari a decis să complice procedura de sterilizare a câinilor, astfel:
- costurile sar de la o medie de 150 la 450 de lei
- apar o serie de analize complet inutile solicitate acum în plus față de trecut
- câinii cu stăpân - deci și cei proaspăt adoptați - nu mai pot fi castrați la medici de stat.

Prin urmare, rata adopțiilor, și așa foarte palidă comparativ cu vociferările diverselor asociații pisi pisi, lugu lugu, hau hau, a scăzut undeva la 20% din cât era. Minunat. Prin urmare, se eutanasiază și mai mulți câini. Pentru că, mai nou, ca să-l lași pe unul fără ouă, îți trebuie:

 Se vor urmari (...) examene de laborator - minimum hemoleucograma si examen biochimic sangvin (glicemie, proteine totale, uree, creatinina, ALT, ASP, timp de coagulare) - in functie de examenul clinic si de anamneza se mai pot realiza examen biochimic sangvin (lipaza pancreatica, amilaza pancreatica, GGP, fosfataza alcalina, bilirubina totala, determinarea electrolitilor si a gazelor sangvine, ionograma) ; examen cardiologic (EKG si ecocardiografie) ; examene serologice specifice, examinare radiologica a toracelui si examen ecografic abdominal"

Pe banii tăi, ăsta care stai și le silabisești acum.
Pentru că banii de vile și pentru conturile altora nu cad din cer. Cad din curul câinilor și din buzunarele noastre de fraieri.
Până de curând nu era nevoie, dar ce știm noi. Evoluează și coaiele astea, de la un mandat la altul.






Read More

20 March 2014

Floarea, parul sau salariul.

Saptamana asta n-a putut sotul sa vina cu mine sa-l luam pe Alex de la cresa, iar eu din motive obscure TOT nu am inca permis, deci am ajuns la taxiuri.
Prima zi am nimerit un taciturn, spre bucuria mea.
A doua zi am nimerit o tanti dogita la voce dar calda la suflet, care a oprit cu curu-n trafic ca sa cobor eu sa cumpar apa copilului de la un chiosc. Apa pe care insistase acelasi copil cu doar 4 minute inainte ca nu o vrea, deci sa o lasam la vestiar. Cer scuze micii busculade produse. Numai de o toanta care se da jos sa ia apa n-aveati nevoie, stiu.
Ieri am nimerit un domn vorbaret. Il alesese Alexandru, molfaind dintr-o briosa si mergand tinta fix la taxiul lui.
Nu prea pot spune ca ma omor dupa taximetristii vorbareti, pentru ca de obicei iti ofera viziuni despre lume, viata, politica, familie, religie, muzica, pietoni, ceilalti participanti la trafic, de care te-ai putea lipsi. Domnul nu facea exceptie in ravna de a-si oferi parerile, doar ca niste mici detalii au facut monologul dumnealui suficient de interesant pentru a fi redat.

Afland ca l-am luat de la cresa.
- Io nu sunt de acord cu cresa.
-.... [oh boy, here we go]
- Io nu sunt de acord, ca adica ce e aia sa faci copil sa ti-l creasca altu'. Si sotia mea a muncit, dar i-am zis sa se lase de servici, ca sa creasca copilu'. [sic]

Ma pregatesc sa mormai ca unii n-au incotro si morti-copti trebuie sa-si tina doua salarii in casa. N-apuc, mai bine ca n-apuc.

- Imi zicea unu' ca dom'le, ca sa vezi, io am rate la banci, si i-am zis pai ce ba, nu te-ai gandit la rate cand ai facut copilu'?
Raspund mental ca nu, pen'ca de obicei cand facem rate suntem tineri si cretini, cand facem copii suntem mai putin tineri si, sa speram, nu asa cretini, iar cand achitam ratele suntem cu un picior in groapa si complet inapti de reproducere. Din toata pledoaria rostesc un singur argument, anume ca nu toti avem bafta de parinti care sa ne lase case mostenire si atunci iata o cheltuiala in plus pe luna, cam cat un salariu mediu eventual. Cade de acord ca e norocos ca nu plateste chirie sau rata ipotecara. Apoi revine indarjit la problema copilului institutionalizat.

- Acum si al meu e la gradinita, ca are patru ani jumate (  sa va traiasca...), multumesc, dar cat e el mic, pai ce, il face robot! Si asa il face robot, mai incolo! Pai ce, sa se culce sa manance la ora fixa, sa asculte da doamna aia, da doamna ailalta, si daca nu ii vine sa doarma la ora aia fixa ce face?
- Ramane treaz?
- Nu ramane, ca se unifi...uni..robotizeaza de adorm toti la aceeasi ora dupa aia.

Exact cand ma rugam cui o fi pe-acolo pe sus sau pe jos sa schimbam subiectul, mi se implineste dorinta. Vorbim despre spitale acum. Fckin great. Mai lipsesc politica, religia si moralitatea, dar am o banuiala ca le bifam si pe asta pana in Aviatiei. Imi povesteste ca au dus copilul cand avea 3 luni, la Elias, cu o febra usoara si fara sa fi mancat toata ziua. Pana au ajuns la spital, probabil de la aerul curat, copilului ii trecuse si febra si lipsa de apetit si tot. Au dat sa plece, medicul i-a oprit,

- ...ca daca tot ati venit, sa stea cu maica-sa peste noapte sa ii facem niste analize, asa , de verificare. A doua zi ma suna nevasta plangand si zbierand, ca vino repede, a murit copilu, a facut stop cardiorespirator, nu mai sufla, vino. Am ajuns intr-un suflet, am zburat pana la ei, acolo incercase cica trei ceasuri sa ii puna o branula o asistenta si nu putuse si facuse copilu' soc. De doua ori, noaptea. Traia, da i se oprise si inima si respiratie de doua ori.
- De la branula?!
- De la chin ce-a tras de l-a chinuit aia!
Raman perplexa si ma uit mai atent la el. Parca n-ar minti, i s-au aburit ochii si buza de jos i s-a lungit si tremura. Se tine sa nu planga.
- Daca te duci cu sarumana la ei te calca in picioare, doamna!
-...ei, nu chiar...
- Pai io ma dusesem cu flori la ei, doamna! Cu flori! Si cand am auzit ce i-au facut, am lasat florile si am luat un par.
- Un ce?!
- Un par! Am venit cu paru', i-am luat la rand pe toti, de la bodyguard la asistente, medici, tot spitalu'!
- ...mne' pazeste...
- M-a dat si la televizor.
- Va cred.

Ma tot chinui sa schimb iar subiectul, dar dracul cel rau imi da ghes si pistonez tot pe tema asta.
- Pai si ce-au facut?
- Au chemat SMURDul!
- Pentru ei?
- Pentru copil! Ca n-aveau in tot spitalu din aia de monitorizare ca intrase copilul in soc. A venit SMURDU cu de toate.
- Da, sa stiti ca si eu donez 2% la SMURD, susur eu impaciutoare, sunt minunati si fac multe lucruri bune...
- Pai da,  si nici nu le trebuie par!
- Poate nu le-o fi trebuit nici astorlalti...
- Da cum sa aduc copil sanatos, sa imi zica sa il tin asa, peste noapte, la niste analize, ca cica daca tot am ajuns, si sa vin sa mi-l iau aproape mort?
- Cine stie ce-o fi fost acolo...
- Doamna, io i-am zis la doctor, domle, io sunt sofer, daca vad ca nu stiu sa conduc o masina, incerc o data, incerc de doua, o dau la altu care stie sa o conduca, ma duc la un instructor, nu pisez la ea pana o fac praf!

Dubiile mele pacifiste nu prea ajuta. Vrand nevrand, monologul vireaza catre spagi. Mentionez in treacat despre episodul cand am operat copilul de polipi la fix 2 zile dupa scandalul de la Alexandrescu, fireste, cu 0 lei, 0 bani.
- Eu am venit cu flori si a doua zi, da nici n-a vrut sa le ia.
- ...Pai dupa par...
- Da stiti, nu e ei de vina, sistemu e de asa natura ca ii impinge. Daca le-ar da un salariu mare, mare de tot, sa le ajunga la toate cheltuielile si la toata cartea invatata...
Ma ajuta sa cobor, surade lui Alexandru si ma goneste sa nu mai scutur firimiturile pe care i le-a facut pe bancheta, zicand ca scutura el. Cand sa plec, ma priveste in ochi si-mi spune concluzia zilei de azi.
- Ce sa-i faci, doamna, cumva tot trebuie sa ne descurcam. Floarea, parul sau salariul.








Read More

28 October 2013

Buna dimineata!

Vreti sa debordati de energie matinala?
Grijile si nesomnul va apasa?
Ora de iarna in plus tot nu va ajunge?
Vreti sa fiti fresh imediat ce v-ati dat jos din pat?
Dureaza prea mult pana faceti cafeaua acasa, iar cea de la birou are gust de tinctura naturista?

Spalati-va pe dinti cu Diclac Gel, cum am facut eu din greseala!
Incurcand tuburile, fireste.


Read More

15 October 2013

Mortul e de vină

S-a umplut internetul de clipul asta de mai jos. Inainte sa dati click pe el, vi-l rezum, sa nu vi se ofileasca sufletele delicate. In acest clip vezi cum moare unul, cu o bucata de carnat in gat. Pe la minutul 3 jumate ii blocheaza caile respiratorii. Apoi il vezi cum moare. Apoi gramada de oameni buluciti cu sfaturi care mai de care mai imbecile, cum ar fi sa-i dam una dupa ceafa, altul cu o sticla de apa sa i-o bage pe gat, etc. Altii doar tragand de el iar altii zbierand sau pur si simplu STÂND.
Read More

20 August 2013

07 May 2013

Ce mancam intr-o saptamana?

Unul dintre proiectele fotografului Peter Menzel consta in fotografierea coșului săptămânal de alimente al unor familii, din zone variate ale globului.
Proiectul a fost publicat în cartea Hungry Planet, pe care mi-aş dori-o în bilbiotecă; dar toate la timpul lor.

Iată câteva din imagini, plus comentariile mele absolut redundante şi truiste pe marginea lor:

Mexic


Îmbucurător de multe legume, îngrijorător de multe sucuri. De fapt ce m-a uimit cu precădere în această suită fotografică de obiceiuri culinare a fost cantitatea, după mine enormă, de sucuri consumate. Apă nu mai ştim să bem? De ce, n-are electroliţi?

UK


USA

Infim de puține fructe şi legume proaspete. Nici carne proaspătă. De fapt cam nimic proaspăt, majoritatea alimentelor sunt pre procesate, ready to eat. Multe chipsuri, multă ciocolată, multe porcării. Sper din suflet că au uitat să includă apa sau că nu avea sens să îşi bage chiuveta în fotografie; văd doar sucuri şi siropuri.



Australia 

Ouă multe, ceea ce după mine e bine. Ceva fructe, ceva legume, iarăşi batalionul de sucuri. Şi cereale naşpa. Probabil mic dejun. Nişte bidoane în care sper să fie în sfârşit apă!

Germania

Ceva mezeluri, ceva lactate, nişte pizze congelate, ceva vegetale proaspete, fructe mai mult de 1 pe zi per membru de familie (dar posibil sa le facă suc sau shake?) şi intimidant de MULTĂ BERE. Frate, ce de bere! Ca în bancurile cu nemţi. Au şi ei suc, dar măcar nu e carbogazos. Revine apa în forţă. Apreciem. Măcar aştia sunt hidrataţi.

Italia


Multe fructe, multă pâine, iar suc. Chestii pentru paste. Iar cerealele alea nasoale. Iar pentru mic dejun copii. Mama lor de filme americane.

Canada


Oarecum echilibrat, nu? Legume, fructe, carne, peşte (ce e ăla, somon? nice!), lactate, brânzeturi. Cantitate infimă de pâine comparativ cu Italia. Sau cu noi, hahaha. Au şi ei nişte prostiuţe prin meniu dar ca procentaj mănâncă hrană normală în pondere majoritară.

Franţa

Ce puţin dar variat mănâncă ăştia! De la familia aceasta cred că ar trebui sa iau exemplu personal. Sucuri non carbogazoase, apa, legume, zăresc o sticlă de vin, brânzeturi, foarte puţină pâine şi în general varietate mare de alimente însă în cantităţi mici. Un borcan de Nutella pe fundal, malefic :)) Au şi nuci şi fructe uscate. Apreciem, apreciem...


Japonia


Mult peşte, ceea ce e fain, câteva legume şi fructe şi o puzderie de semipreparate şi sosuri şi ingrediente şi instant noodles. Meh.

China

DOZATOR DE APĂ! Apă plată! NICI UN SUC! Gata, mă mut la ăstia. Din ce am văzut până acum, îmi place meniul lor săptămânal tare mult. Fructe, legume, carne de pui şi porc, multe fructe uscate, ouă, lactate, condimente, ok, ăştia gătesc şi ....aaaaa....KFC. Fries & Cola. Ah, ba nu, uite suc, la doze, într-o stivă mică. Eh well nimeni nu-i perfect. Insist pe ideea mea că familia asta mănâncă ok. Asta în afara cazului în care bidoanele alea sunt cu ulei de palmier si tot ce vad eu pe masa asta se consuma la tigaie. Probabil ca da. Eh.

Polonia

Multe ciocolăţele, ceva legume, vreo două fructe rătăcite (observ că sunt invers proporţionale cu numărul de fructe, mmmmmmsăăăăă luăăăăămmmm ammmmminteeeeee.....), Cola la pet, ceva apă, carne de pui, multă mâncare ieftină la conservă pentru căţel.

Kuwait

Oaie, peşte doradă, ouă, mei? sau o cereală, fructe, legume, apă. Dacă toţi mănâncă doar atât toată săptămîna, e de admirat. Sunt opt. Sau alea două sunt servitoare şi fac foamea? Nu cred, totuşi.

Mali




Chad



Of, viaţă. Ia să trăim noi 15 oameni o săptămână fierbând la cerealele alea şi rozând câte un cotor de fruct, ne-ar sări toate balonările şi indigestiile si "aaaaolei, iar sarmale? m-am plictisit de sarmale!"


India


Domle, mie îmi place ce văd. Nu prea văd carne, dar nu mă pricep. Nu cumva multi dintre ei sunt vegetarieni prin religie? În orice caz, varietate mare de legume şi fructe proaspete. Maleficul Pepsi strikes again, dar e doar 1 sticla ratacita la 4 oameni.


Bhutan

Din nou, mulţi oameni la puţină mâncare. Cred că îi salvează sacul acela de ce-o fi el acolo, probabil ingredient principal pentru vreun terci sau pâine. Sau poate suntem noi mâncăi şi nu realizăm că uneori puţinul e mai bun.

Am sărit Ecuador, Guatemala - foarte multe fructe si legume, deloc carne si cred că încă o ţară.
Sursa pozelor şi lista completă le găsiți aici.

Disclaimer: Fireşte că nu îmi imaginez că fiecare din familii este reprezentativă pentru o întreagă ţară. Chiar şi în culturi arhaice şi în comunităţi izolate, individualitatea îşi spune cuvântul, la fel şi gradul de educaţie şi puterea de cumpărare.
Însă a fost interesant de rasfoit prin aceste obiceiuri culinare. Tot interesant a fost să observ că unii oameni mănâncă sanatos pur şi simplu pentru că nu au de unde să mănânce prost. La noi e cam fix invers. Ai bani - coşul de legume, puiul oşenesc şi La Colline. N-ai bani? KFC, parizer, salam cu 9% carne, suc de toate felurile.

Vă încurajez să vă mai uitați prin portofoliul fotografului mai sus citat. Eu una am să văd dacă şi de unde pot împrumuta măcar vreo carte de-a lui. Sau poate găsesc pe vreun site.

Vă urez poftă buna.


Read More

06 February 2013

Cine se scoala de dimineata...

...n-are incotro.

Am avut o jumatate de zi fructuoasa si super faina, in urma careia am ajuns acasa desalata si hartanita ca Bator al Fefeleagai.
Trezit din somn cu multe ore inainte de momentul in care mi-as fi dorit sa ma trezesc din somn.
Lapte, imbracat copil, schimbat haine, etc, ritualul de dimineata.
Aruncat ochii in sus spre cuier, junghi acut intre omoplati. Era sa raman asa, cu ochii holbati la cuier si umerii intr-o caricaturala rastignire laica. Blestemat si pizduit printre dinti scolioza mamii ei de scolioza, cu scaunul si calculatorul cui m-a facut pe mine sa stau gheboasa 10 ore pe zi. indreptat spre masina ca Quasimodo, cu un umar intr-o parte si un omoplat in sus. Respirat prudent si icnit la fiecare frana, curba sau stop.
Mers la cresa, depozitat copil, luat ramas bun, copil nebagat in seama, dat cu flit, cuibarit in bratele pufoase ale ingrijitoarei. Plecat cu resemnarea "bine ca nu plange".
Ajuns la medic. Aflat cu resemnarea ca nu e bine ca stau la calculator asa mult. Abtinut cu greu sa intreb daca nu cumva imi poate da o foaie de trimitere care sa ma repartizeze undeva la vreun club de yoga, contra aceluiasi salariu, din moment ce asta e serviciul meu, stau in cur si dau din taste. Ce sa fac, sa ma pun in maini?
Primit medicamente, ceva Midocalm si inca ceva. Primit si recomandare la inot. Raspuns ca nu stiu sa inot. Dar masaj? Masaj stiu. Nu, masaj sa va faca cineva, un kinetoterapeut. Desigur, imediat ce se face ziua de 32 de ore or sa imi incapa toate, si kinetoterapeutul, si facultatea de terminat, si licenta de dat, si scoala de soferi, si masajul si inotul si dracu mai stie ce. Pana atunci, luat reteta, uitat la ea, multumit frumos, carat in galop (sontac-sontac de fapt) spre metrou. In drum spre casa, verificat card, gasit suma modica de bani primita drept cadou de ziua mea. Tata nu stie exact cand e ziua mea dar stie exact ca sunt mereu leftera de ziua mea. Tot e bine. De fapt cred ca e mult mai bine.
 Virat catre un taxi, rugat dus la mall. La mall constatat cu stupoare ca se deschide la 10. Invartit ca un coi in caldare printr-un Carrefour gol. Gasit ciolane cu maduva si piept de vitel. Cumparat. Cautat IAR chiloti pentru Le Plod. Vazut la preturi absolut stupide. Zis mental "ia mai caca-te tu in strampi pana la salariul alalalt", trecut mai departe. Si asa e prea devreme sa incepem cu renuntatul la Pampers.
Gasit alte chestii in schimb. Uimitor ce rapid faci cumparaturi cand nu ai de cine te ciocni in aglomeratie si nu are cine te fute la cap insoti la cumparaturi. Da, prefer sa fac cumparaturile singura.
Invartit printre patruzeci de mii de cercei si zdranganele, ales in sfarsit 2 perechi (cadou de la mine pentru mine pe banii lui taica-meu. Multumesc frumos). Intrebat in sinea mea daca prima pereche nu e cam infantila si a doua nu e cam opulenta. Decis ca nu ma intereseaza, imi plac.
In sfarsit deschis mall. Dus fuga la mall, verificat email, nimic nou sub soare, ok. Scotocit prin patruzeci de mii de magazine cu haine femeiesti. Remarcat covarsitoarea diversitate la hainele femeiesti si saracia lucie in alegeri la alea barbatesti. Uitat de patru ori la firma si manechin, sa ma asigur ca nu am gresit departamentul, din cauza toalelor metrosexuale. Prea multe tricouri barbatesti roz cu paiete. Prea multe palarii ridicole. Prea mult estrogen in carnea de pui. Intrebat in sinea mea daca nu cumva sunt cam sexista. Dat peste egari masculini, decis ca nu. Intrebat in sinea mea oare ce ar zice vanzatorii si vanzatoarele de o suta de ori mai aranjati ca mine, cu smocurile lor de bretoane date cu gel, daca ar sti ca am in rucsac un kindle si niste ciolane de vitel. Preferat sa nu aflu.
In sfarsit nimerit cadouri mai acatarii pentru sot. Insfacat. Alergat inapoi. Cand sa intru in taxi, Ikea m-a rapit, m-a luat pe sus, m-a batut, m-a tarat pe scara rulanta si m-a obligat sa mananc niste chiftele cu sos. Am luat si o cafea. Dat sa plec, impiedicat de o reclama. 17 caserole la 20j de lei. Hm, imi zisei eu, nu e rau deloc. Ia sa le iau, sunt sigura ca sunt pe aici pe aproape.
Bantuit prin Ikea, nu erau pe aproape, erau fix in cel mai indepartat punct cu putinta. Luat cu naduf caserole. Indesat in rucsac. Fugit la munca, cu remuscari amarnice. Lasat ciolane. Remarcat ca nu s-a intamplat nimic intre timp. Pfiu. Pus cerceii noi. I'm ready to rumble.

Read More

13 October 2012

M-am tuns.

Spre surpriza mea, postarea in care detaliam cum m-am slutit singura a devenit rapid populara, semn ca nimic nu-i mai relaxant decat sa razi de altul.

Ok, pai ce sa zic. Fusai la tuns. Imi intrebasem in prealabil colega cum sa ajung acolo, mi-a zis "ah e aproape, iei cateva statii autobuzul cutarica fix de aici din fata firmei" imi zic "oh, dar ce poate fi mai lejer, cateva statii", iau autobuzul si abia in miscare realizez ca totusi "cateva" ar fi trebuit cuantificat in ceva concret.  Cateva, cate? 5? 3? 12?

Incep sa ma foiesc intreband prin autobuz de numele strazii, mi se raspunde ca habar nu am, cu o simpatie sincera in priviri (de genul "uite-o si p'asta cum s-a urcat ca Laika in naveta"), intr-un final ma hotarasc ca au trecut 4 statii si is de ajuns, cobor, intreb o baba care se misca leganat si maiestuos ca un dirijabil cu gumari de respectiva strada. Imi raspunde afirmativ "stiu unde e".
"Pai si imi...ziceti si mie?"
"Stai ca merg si io tot intr-acolo".
Ma uit cu groaza la ea si realizez ca vom ajunge probabil prin mai in ritmul asta si-i explic "doamna, stiti, eu merg mai repede si am si intarziat cred putin" si falfai demonstrativ din maini, mimand un sprint de pe loc. Usor dezamagita imi da coordonatele (prima pe stanga, inapoi 1 statie) si dispar meteoric din campul sau vizual.

Ajung la dom' stilistu. Incepem vopsitul - de ce m-oi fi vopsit, ma intreb eu acum, cam tardiv si cu cativa zeci de RON mai usoara, daca am vopsit fix nuanta pe care o aveam deja  - si in timpul asta stilistul sta incruntat si ofteaza adanc, din tot sufletelul sau, cu ochii in dezastrul facut de mine cu foarfeca. Imi explica: "Incerc sa gasesc o ceva, o solutie, un...ceva care sa semene a ceva...care...sa..ceva" Sunt perfect de acord, fix asta i-am cerut si eu: "Fa ceva!"

Si ceva mi-a facut. Eu sunt multumita, ma temeam ca ma intorc cheala ca Vin Diesel de la el. Mi-a iesit un soi de bob dar cu o nota cam punk in motz si la spate - deh, interventia proprie. Tantile din salon, restul clientelor si toti cei care m-au intalnit pe la serviciu m-au complimentat calduros. M-a fleostit, fireste, MULT PREA realistul meu sot care mi-a reamintit ca "si daca te duci intr-o zi cheala tot o sa se gaseasca una sa declare ca-ti sta bine".



Read More

11 October 2012

Cum sa ma tund maine?

Nu vroiam sa ma tund. N-as fi vrut sa ma tund niciodata. Nu vreau sa se tunda nimeni, niciodata. In special femeile. Ador parul lung. Imi plac femeile cu parul frumos, imi plac carliontii, imi place si parul drept, imi plac buclele, imi plac cocurile, imi plac cozile, imi plac impletiturile si da, daca ar fi sa am un fetis cred ca ar fi reprezentat de par.
Si daca m-ar intreba vreun psihopupu de ce, n-ar avea mult de sapat; stiu foarte bine de ce si nici nu am nevoie de cine stie ce sapaturi prin amintirile obscure ale copilariei.
pentru ca m-au tot tuns, de aia!
Pentru ca de mica adoram fetitele cu pampoane si codite si fluturasi si bilute in par si pentru ca, dintr-o comoditate (na, ca am zis-o) mascata de diverse scuze stupide, parintii mei m-au tuns baieteste. Dar nu doar baieteste. In cel mai urat, mai anost si mai penibil stil baietesc. Acum cand zice una "m-as tunde baieteste", inseamna de fapt ca se gandeste la o freza "a la garconne", care sa-i scoata pometii in evidenta si sa-i aduca mai multa lumina in ochi, sa arate lumii ciufuri rebele si cefe fragede.
Eu cand zic ca ma tundeau baieteste ma refer la dusul - pe sus - la frizerul din colt, batran, astmatic si plin de flegme si matreata, care imi incropea un breton tremurat, intotdeauna prea scurt, cerut insistent PREA scurt "ca sa nu mai venim iar peste o saptamana", niste perciuni care sugerau absente dezechilibre hormonale (serios ce dracu e aia, perciuni la fetite?)  si in rest niste cioturi de par amarate si anoste ca mine.
Ma simteam urata ca un cur de baba dupa tuns si fiecare poza a copilariei  - pana am crescut suficient de mare sa pot sa nu ma mai las dusa la tuns - arata asta; aveam un zambet fortat si stramb si imi tot cautam caciuli cu ciucuri sau cu orice care ar putea da impresia de lungime. Am gasit odata o odiosenie de caciula, de forma unui dirijabil sau a unei mingi de rugby. In fiecare extremitate laterala avea cate o COADA impletita, din ate. Am purtat caciula aia continuu pana mi-au ascuns-o; daca as fi putut, mi-as fi cusut-o de cap. Avea par lung! era caciula cu par lung!
Scuzele erau pertinente si le credeam cu amaraciune. Nu puteam avea par lung si trebuia breton pentru ca venindu-mi par in ochi riscam sa dezvolt ticuri si sa smucesc din cap continuu (bullshit. ) Par lung per total nu puteam avea din diverse ratiuni , mormaieli si bombaneli. Plus, mereu fagaduinta ca daca ma voi tunde scurt o sa imi creasca o mare coama deasa si stufoasa la un moment dat  (double bullshit, cu genetica nu te pui)

Ei bine, am scapat. Mi-am lasat parul lung si totusi, cumva, nu reusesc sa trec de jumatatea liniei spatelui. Cand sunt pe cale sa trec, mereu fac eu o traznaie de trebuie sa ajung la frizer. Se intampla asta asa, la 3-4 ani distanta.
Ca atunci cand m-a pocnit, la 18 ani, cheful de a deveni din negru (vopsit) corb...blonda platinata, in aceeasi zi. Si am reusit, cu pretul a doua treimi din par. Detalii aici.
Sau ca acum, cand mi s-a incalcit.
de incalcit de incalceste oricum. Ziua, noaptea, pieptanat, nepieptanat, in coada sau liber, numai cat de uiti spre el si zmac! produce un caltz. Nu stiu de ce. Din cauza texturii, prea moale, prea fin.
Totusi de data asta n-a mai fost doar textura de vina.

Inainte sa am copil, o baie pt mine decurgea cam asa:
turnat chestii in apa care fac spuma sau miros frumos (chestii pe care eram sa imi rup gatul, cand am exagerat o data cu uleiurile de baie)
adus carti
inmuiat tacticos in apa
citit juma de biblioteca
observat ca s-a racit apa, schimbat apa
incetisor , tacticos, samponat, sapunit, etc, nu mai intru in detalii ca le stiti si voi daca va spalati (ceea ce sper in mod sincer)
....iar citit
mai turnam niste chestii in apa
ne mai samponam
3 days and 47 hours later...
...ok ne clatim
4 hours later...
....ok punem balsam..
15 generations later
ei hai sa ies.

Acum, avand copil, baia e dus de multe ori si daca e sa fie baie in cada, apai se produce cat mai rapid si mai zmucit si mai militaros cu putina. Si pentru fiecare clabuc in plus si pentru fiecare zbieret de triiiiista eeeeste caaaaprioaaaraa ratacitaaa printreee muuuuuunti al fiului meu, care se considera deja abandonat de ticaloasa de ma-sa daca indraznesc sa dispar mai mult de 60 de secunde, ma simt teribil de vinovata.

Asa ca am sarit peste una-doua etape ale acestui ritual igienic. Cum ar fi, peste pieptanat.
N-a trebuit mult, doar vreo doua zile. S-a format un mic caltz, apoi un mare caltz, apoi un caltzoi, apoi The Caltz, frate. La sfarsitul saptamanii incercam deja, cu lacrimi, balsam, draci, vulgaritati verbale si piepteni de toate dimensiunile, sa desfac facatura ce-o facusem fara voia mea.

N-am reusit. O sa ziceti ca sunt proasta, n-am sa va contrazic, dar nu am reusit. Cu balsam, cu ulei de masline, cu leave-in, cu incercari din aproape in aproape, cu smucituri bruste de era dracu sa ma scalpez, cu pieptan, cu perie, cu degetele, n-a mers frate.

Asa ca intr-o zi m-am nimerit singura acasa. Ce prilej minunat. Si am mai icnercat o data cele de mai sus. Si n-a mers. Si bocita toata deja, am aruncat ochii peste marea de borcane, borcanele, balsamuri si piepteni si...undeva, spre margine, am zarit-o lucind sardonic. Da, tata, o foarfeca poate luci sardonic. A mea asa luceste. Nu-ti convine, esti probabil invidios.
Si cum lucea ea sardonic, mi s-a urcat un nod in gat si m-am uitat la suvitele lungi si matasoase - de atata balsam - din jurul cuibului de ciori ce imi tinea loc de par. Si mi-am zis "nu, nu, pai cat am asteptat eu sa creasca...." si am facut o ultima incercare sa desprind CEVA, un fir de par, o singura suvita din conglomeratul ala cu consistenta de scaiete. Si n-am putut.
Si foarfeca a lucit iar sardonic. Si mi-a zis (da ba, foarfeca mea mai si vorbeste, problem?) in soapta insidioasa: "da-l in ma-sa-n cur. E par. Creste el."
Si crant de ici, crant de colo, am dat jos cuibul de ciori. Si am ramas cu....
bai, nu stiu sincer cu ce am ramas, ca mi-e groaza sa ma uit la spate cu oglinda mai atent. Cert e ca am procedat ca baselu, anume am strans grijuliu ce par mai aveam si l=am prins intr-o coada care acu a devenit penibil de subtirica si de mica. Cum nu pot umbla cu limbricul asta in loc de coada la infinit, mi-am luat un voucher si maine ma duc la stilist. Adica la frizer, da mi-e frica sa ii zic asa, sa nu ma sluteasca mai rau.
Nu stiu cum dracului sa ma tund. Nici nu am prea multe optiuni. Imi doresc numai sa mestereasca stilistu' italian cu toata stiinta lui in floace si foarfeci si sa faca sa para groaznica slutire drept ceva intentionat si cat de cat ok.
Ma si vopsesc, daca tot e. Am intrebat mai multa lume cum sa ma tund si vopsesc. Majoritatea mi-au exemplificat boburi french style, lejere si superbe, dar eu stiu mai bine. Stiu ca in spatele frezei aleia "lejere" stau 3 ore de bibilit, 3 perechi de maini, 14 produse de styling si 7 oglinzi. Si eu n-am de niciunele din astea.
O alta prietena, inimoasa si buna de felul ei, mi-a zis ca ea ar baga mana in foc ca imi sta bine cum s-a tuns Keira Knightley. Nu stiu cum s-a tuns, dar caut. Insa fara prea mare tragere de inima, pentru ca aceeasi prietena ar baga mana in foc si ca eu seman cu aia. Mda. Seman cam cat seamana un cur de ceaun cu o oglinda venetiana, dar fie, complimentele de dar nu se cauta la acuratete.

Deci, maine ma tund. Am sa povestesc ce si cum cand revin, daca revin. Ca poate il fac din greseala "don' frizar" pe stilistu' si ma spinteca in doua cu o foarfeca.
Read More

25 June 2012

V-am zis cu radiografia?


Eu: ti-am zis cu mine la radiografia dentara?
M: nu
Eu: trebuia sa fac o radiografie
Eu: tanti aia
Eu: nush cum se cheama profesia
Eu: era asa cam zuzi
Eu: io cu maseaua bubuind
Eu: ea visatoare zice "cantati la pian?"
Eu: io "nu!"
Eu: "ah, am crezut ca da, aveti asa niste degete gracile...."
Eu: io perplexa decid sa tac
Eu: aia continua
Eu: "si ce mana delicata"
Eu: imi venea sa zic "vrei sa ti-o vezi in cur, asa gracila cum e?"
Eu: Anyways
Eu: apare in sfarsit cu un sort IMENS
Eu: de plumb
Eu: greu frate
M: cunooosc!
Eu: zici ca era hamu de carutza
Eu: zic "asta ce e";
Eu: "pai contra radiatiilor" zice ea si urmeaza o prelegera infioratoare despre efectele nasoale si neprevazute
Eu: aha\
Eu: si apoi ma iluminez brusc
Eu: ficatii, stomacu, ok
Eu: "da capul?!"
Eu: si ea da din umeri "eh, capu...." cu sensul de plm, zi merci ca te las cu pancreasu

Read More

22 May 2012

Amice, esti un dobitoc.

Trebuia sa platesc intretinerea. Intre 8 si 9. M-am invartit o ora cu Alex ba in sling ba pe jos pe tricicleta ba de manuta. Nimic.
Vizavi, trei fetite zgomotoase cromatic si auditiv, pe role, in parcarea interioara - goala - a unei firme, supravegheate de un domn carunt.
Apar 2 baieti pe role, vor sa se alature, fetitele chiraie dramatic si domnul carunt ii indeparteaza. Fetitele se aduna multumite intr-un coolt si ciripesc victoria. Mie imi vine in minte "For the Birds" - Pixar.

"Toti prietenii mei sunt acolo"
Cobor ochii si dau de un baietel plinut, aproape ciocolatiu. Cu sprancene negre, burtica si ochi catifelati.
"De ce nu mergi sa te joci cu ei?"
"Pentru ca nu am voie. Individul acela mi-a vorbit urat si nu imi permite."
Ma foiesc mental, surprinsa de dictia bizara. Ma uimeste dictia copiilor "de azi" si alegerea cuvintelor, intonatia. Copiii care sunt lasati prea mult la tv sunt atat de usor de ghicit, parca ar purta un tricou cu "Disney is my only friend". Recunosc de la o posta exagerarea vocalei, limba de lemn a traducatorilor si intonatia scartaita a actorilor care dubleaza. Fuck Disney.
"Nu te lasa sa te joci acolo?"
"Nu, m-a gonit." Si genele lungi se pleaca asupra ochilor, intr-o tristete dezarmanta.
"Ai facut ceva?"
"Nimic, m-am dus sa ma joc doar."
"Individul" e portarul care ma spioneaza mohorat de dupa baricada de sticla a usii de la firma. Cica l-a facut nesimtit si principalul motiv pentru care l-a gonit e ca "pentru ca nu stiu sa vorbesc". Ce porcarie. Dau sa trec strada sa ma iau de el dar apoi imi reamintesc ca in fond e un spatiu privat. Hm. Atunci alea mici de ce se joaca acolo? Ce-o fi avut cu asta micu, i-o fi zis vreun neologism care l-a pus in dubii. Sau o fi tigan. Ma mai uit odata la baiat, e brun cu accente de catifea si desi tenul pluseaza, accentul si atitudinea nu fac parte deloc din specificul natiei. Un copil de tigan (si acu scuzati rasismul) l-ar fi pus la punct sau umplut de noroace verbale pe respectivul paznic. Daca scena asta se petrecea in Baicului, in zona in care am stat eu acum ceva ani,  paznicul ar fi fost deja asediat de mama, bunici, tati, unchi, matusi, veri iar usa aia ar fi fost mata de atata scuipat. Deci poate n-o fi tigan si paznicul poate n-o fi vreun porc rasist. Sau poate da. Sau poate a facut asta micu ceva. Le-o fi speriat pe astea. Insa baiatul pare atat de inofensiv si moale, rasuceste un betisor cu mainile grase incat tai de pe lista posibilitatea asta. Pff...hai sa ma duc totusi.
Nu apuc, pentru ca interlocutorul meu ma intreaba "Acesta este copilul tau?"
"Da"
"Ce varsta aveai cand te-ai casatorit?"
"25 de ani"
"Oh!" exclama teatral micul meu intervievator. Dupa pauza de rigoare, adauga "asta este mult, in comparatie cu mama mea."
"Mhm..." cad si eu de acord, intr-o doara.
"...mama s-a casatorit la paisprezece ani."
E randul meu sa exclam un "oh!" prudent si sa ma gandesc "frate, paispe ani, la paispe ani nici nu stiu daca aveam par la..."
si gandurile mele murdare sunt intrerupte iarasi de dictia cristalina
"Sora mea are treisprezece ani iar eu noua".
Continuam discutia, mai vorbim de "individ", imi povesteste ca se va muta in curand "intr-o vila la Pipera", de cele trei masini pe care le-au avut pana acum, de cainele de la vila. Il incurajez spunandu-i ca acolo va avea prieteni noi si ca macar va scapa de "individ". Aproba cu un entuziasm mimat politicos.
Apare un alt baiat, tot pe role, transpirat tot, il abordeaza direct "baiatu' ia zi, ai vazut doi baieti..." si ii descrie pe cei goniti de domnul carunt. Nu aude sau nu baga in seama formula de salut cu care a fost intampinat "Buna! vrei te rog sa te joci cu mine?" si ceva in mine se strange ghem, ok poate avea dreptate sa nu se entuziasmeze prea tare, poate e fix din categoria nefasta a lui "vrei te rog sa te joci cu mine" care ajunge pana la urma sa se joace doar cu cele o suta de masinute singur prin sufragerie, cu Disney in fundal. Futu-i ma-sa de selectie sociala.
Baiatul pleaca, apare cineva la balcon si intreaba ceva intr-o limba hrascaita. ii spune Mustafa. Ah ok, ma iluminez. Sunt arabi. Mustafa povesteste incidentul intr-o araba presarata cu romana, "...nesimtit...idiot...nu ai ce cauta...pleaca". Mda.
Apare si tatal care converseaza intr-o romana stricata cu el, tot de la balcon
"Muztaba, ge s-a indamblat?"
Aceeasi relatare, dar intr-o romana fluenta si bizar de corecta. Ultimul tip pe care l-am auzit vorbind atat de corect e mort de cativa ani si se numea Pruteanu. S-o fi reincarnat in asta micu. Ce ghinion. Oricat de corect ar vorbi n-o sa treaca vreodata de zidul de indivizi.
Spre dezamagirea ambilor (visam sa iasa cu un iatagan ceva sau barim o petarda), tatal rezolva conflictul pe principiul inteleptului: cedeaza.
"Daga a zis za nu te duci, nu te mai du acolo."
Clanc. S-a inchis fereastra.
"Dar nu am cu cine ..."
Il iau pe Alex in brate, jenata, si imi fac de lucru cu slingul.
"...sa ma joc."
Alex casca, e somnoros, tipa de la intretinere mi-a tras clapa. Dau sa plec dar il reasigur pe Mustafa ca in nici un caz n-are dreptate individul, ca e un baietel destept si ca stie sa vorbeasca mai bine decat multi dintre cunoscutii mei. Imi raspunde iarasi, cu aceeasi politete impaciuitoare "Multumesc". Mda. Apa de ploaie, eu cu complimentele mele. Ridic ochii instinctiv si dau de alta pereche de ochi, puternic fardati, care imi zambeste recunoscator. Mama lui Mustafa a iesit si ea sa arunce un ochi. Flutur o mana si ma duc spre casa.

Ma tem de fundamentalistii religiosi de orice factura ar fi; si ma tem de Islam ca forta in asa hal incat evit pana si sa imi imaginez cum ar fi daca ar fi sa fie ce vor ei sa fie. Insa nu cred ca tratand urat ORICE emigrant arab, izolandu-l de mic si injurandu-l, ne alegem cu ceva bun. In nici un caz nu ne pictam portretul de "caini necredinciosi" in culori mai pastelate.

Deci stimate individ, n-am ce sa-ti fac pentru ca pana la urma pazesti un spatiu privat. Esti un dobitoc impaclit, atata pot sa-ti spun. Te temi de oameni pe care nu-i cunosti si te cuvinte pe care nu le intelegi. Sunt sigura ca te-ai dus acasa si i-ai povestit strambei de nevasta-ta cu mandrie cum ai aparat tu firma si patria si norodul de asaltul otomanilor, reincarnat intr-un baietel grasut de noua ani. Care folosea cuvinte din mai mult de doua silabe, spre scarba si spaima ta.

Later Edit:
am uitat sa scriu in post ca dupa ce a inchis ta-su fereastra
m-a intrebat
"oare de ce te simti foarte greu cand iti vine sa plangi?"




Read More

26 April 2012

Despre castiguri si pierderi

Prima data am castigat un set de decoratiuni pentru camera copilului. Le-am tot rasucit de pe o parte pe alta, minunandu-ma de ce mari si faine erau. Si apoi am regretat amar statutul meu precar de chiriasa, plus faptul ca deja eram pe picior de mutare.
Odata ajunsi in noua locuinta am constatat ca proprietara e o octogenara tipicara si usor senila si am amanat lipitul de stickere pentru cand om avea barlogul nostru propriu. Insa cateva luni mai tarziu, prada unui impuls de moment, am scos colile si am inceput sa umplu peretii camerei de elefanti, tigri, liane, testoase, flori si girafe.
A meritat? 100%
O sa faca baba infarct daca intra in camera asta?
110%, mai ales ca as putea bate pariu ca a uitat ca avem si caine, desi stam aici de prin iarna.

Acu m-am trezit ca am castigat o pereche de jeans. Foarte fain. Trebuie sa recunosc ca aici competitia a fost mai slabuta. Sau ma rog, invers, nu stiu....jeansii erau numarul 36 si in afara de mine s-au mai gasit doar 4 silfide care sa se inscrie pentru ei. Deci am avut 1/5 sanse.

O mica parte din mine, meschina si mercantila, imi sopteste sa incep sa bantui blogurile si sa ma inscriu la tot ce prind. Un jeans de ici, un mutunache de dincoace.
Din fericire e sugrumata prompt de o MARE parte din mine care se rusineaza de asemenea porniri si baga pumnul in gura unei lacomii in faza incipienta. Chiar citeam blogurile cu pricina - unul e din categoria de toate despre toti, inclinat catre parenting totusi, celalalt e "ce pot face doua maini dibace. Ma rog, ale ei, ca ale mele sunt stangi si de lemn, daca e sa te iei dupa ce iese din ele.
Nu ma vad bagandu-ma in seama sau imbulzindu-ma pe bloguri pe care nu le citesc. Habar n-am. Mi se pare urat. Si asa ma simt cu musca pe caciula pentru astea doua chestii castigate.

 una din marile mele temeri e sa nu fiu pomanagita sau atarnache. Cred ca e o reactie viscerala, dezacord voit si total cu atitudinea lui taica-meu, plescar si milog, care m-a impins in diverse situatii groaznic de jenante pe parcursul vietii petrecute cu el.

Un exemplu: intotdeauna am evitat sa vorbesc despre boala maica-mii sau in fine, despre situatia de acasa. Cu atat mai putin pentru a obtine favoruri sau mila. Mila m-a ingrozit intotdeauna; o simteam plutind ca o peltea imponderabila pe deasupra mea, in privirile celor care stiau ce se petrece. In special in ochii parintilor prietenilor / colegilor. Spre exasperarea mea, am aflat ca uneori ma mai dadeau si exemplu "uite, saraca, vai de capul ei si citeste, vorbeste frumos, se duce la olimpiade....". Prima data cand am auzit asta mi-a venit sa vars si sa plang simultan.

Tata in schimb, fix pe dos. Indemnurile sale incepeau cu"asculta la mine, Ina, te invat de bine, sunt umblat prin lume" si se terminau cu mine livida si incruntata si el explodand "nimic n-o sa iasa de capul tau!"
Indiferent daca aveam sanse sau nu, daca era admitere la liceu, olimpiada sau o simpla foaie de analize medicale, tata ma indemna sa exploatez situatia de acasa in cel mai slugarnic mod posibil.
"Zici asa, prima data zici sarumana (nu am mai zis de atunci in viata mea) dom'director si continui: sunt o fata sarmana, mamica mea e bolnava, taticul meu (nici mamica / taticu nu le-am zis vreodata ) e profesor, cadru in invatamant, am o situatie foarte grea, va rog daca puteti tine cont de ea?"

Nu pot cuantifica in cuvinte scrise cantitatea de scarba fizica resimtita doar la idee in sine. Ideea de a ma umili, ideea de a umbla cu bucile in sus si nasul in pamant, ideea de a desface brusc nodul de tacere si umbra pe care il purtam in mine, doar pentru un cacat de loc in fata la o coada sau o posibila emotionare a mai stiu eu cui dom'inspector.

Dupa ce a murit mama, textul s-a schimbat un pic, pe alocuri. "sunt o biata fata orfana, mamica a murit, taticul e profesor". Am refuzat cu aceeasi scarba, am fost expediata cu aceeasi exasperare sincera "o sa ajungi sa pasti  magarii la mamai-ta in Oltenia. Nu asa se reuseste in viata!"

Cu timpul am conchis ca taica-meu e vag scrantit sau oricum, de pe alta lume. Pentru ca timpul trecea, eu crescusem, intrasem pe rand la liceu, facultate, munca, job dupa job fara sa aplic vreodata formula magica cu fetita orfana si fara sa zic vreodata sarumana. Cu toate astea, reusitele au fost mereu considerate noroc chior, nemeritat si temporar, desi traiesc pe picioarele mele de mai bine de 12 ani.

Ultima data cand a revenit sfatul asta m-a bufnit rasul. Ii povesteam lui taica-meu ca am de gand sa imi fac mutatie in Bucuresti daca reusesc. Si evident a psalmodiat cu tonul plangacios de odinioara:
"Zici asa, sarumana doamna proprietara. Sunt si eu o fata orfana.....ce razi?"
"rad pentru ca am treij de ani si la varsta asta serios ca nu mai conteaza daca esti orfan sau nu. In inca 15 ani o sa fim orfani cam toti."
"Hm. Atunci zi asa. Sunt si eu o fata sarmana...."
"Dar nu-s sarmana! nici n-am fost vreodata!"
"Ina, asculta-ma pe mine ca-s umblat prin lume....."


Nu mi-am facut mutatie inca, apropos. Insa revenind la ideea de baza. Ma bucur cand castig chestii. Doar ca sper ca le merit, pana si cand sunt niste nimicuri intr-o tragere la sorti.



Read More

Facebook

Karioka. Powered by Blogger.

Tags

#rosiamontana (2) 198 (1) abuz (8) adoptie (2) AION (1) ajutor (10) alaptare (1) alimentatie (10) amintiri (17) animale (3) anotimpuri (3) arta (1) atelier (1) autism (1) award (1) babywearing (4) bac (2) Basarabia (2) biciclete (1) Bucuresti (1) bullshit (5) Cai (1) caini (15) capot (1) carti (3) carti pentru copii (2) cărți traduse (3) coada-coada (1) concediu (7) concurs (3) condus (1) copii (67) coruptie (4) cos saptamanal (1) crima (5) CRJ (1) crossbordering from andreanum (1) culinar (16) custom made (1) dana blandu (1) daydreaming (4) despre copii (2) dezvoltare (10) dezvoltare personala (1) doi ani (2) dumbrava minunilor (1) entatie (1) femei (6) film (5) filme (2) filozoafa de weekend (4) fotografie (2) frumoasa si chestia (1) fumat (2) gaming (2) Gheorghe Serban (1) gramatica (3) Grigore Alexandrescu (2) htc (1) intentii (6) internet (24) interviuri (13) ipocrizie (7) Irecuperabili (6) keywords (2) la dentist (4) lene (1) liebster (1) limba romana (1) liniste (4) lol (15) Mamagolo (1) maria rosetti (1) Maruta (1) Mihai Ciobanu (1) music (17) nutritie (2) oameni (68) odiseea imobiliara (3) pedofilie (2) penal (1) poezie (1) polipi (1) prostie (18) psihiatrie (1) psihologie (1) reclama (11) recomand (11) religie (6) ring-sling (2) roborock (1) romania (1) rosia montana (1) ruxanda guger (4) sanatate (6) sarcina (2) scurte (20) shopping (2) Simona Tache (1) sling (1) spaga (2) spital (4) sport (2) teapa (2) tv (5) unguri (1) Veronica Bereanda (10) viata de zi cu zi (80) Waking up (11) web (2) World of Warcraft (7) wow (1) WTF (26) www.davidkinsella.com (1)