Showing posts with label viata de zi cu zi. Show all posts
Showing posts with label viata de zi cu zi. Show all posts

20 March 2014

Floarea, parul sau salariul.

Saptamana asta n-a putut sotul sa vina cu mine sa-l luam pe Alex de la cresa, iar eu din motive obscure TOT nu am inca permis, deci am ajuns la taxiuri.
Prima zi am nimerit un taciturn, spre bucuria mea.
A doua zi am nimerit o tanti dogita la voce dar calda la suflet, care a oprit cu curu-n trafic ca sa cobor eu sa cumpar apa copilului de la un chiosc. Apa pe care insistase acelasi copil cu doar 4 minute inainte ca nu o vrea, deci sa o lasam la vestiar. Cer scuze micii busculade produse. Numai de o toanta care se da jos sa ia apa n-aveati nevoie, stiu.
Ieri am nimerit un domn vorbaret. Il alesese Alexandru, molfaind dintr-o briosa si mergand tinta fix la taxiul lui.
Nu prea pot spune ca ma omor dupa taximetristii vorbareti, pentru ca de obicei iti ofera viziuni despre lume, viata, politica, familie, religie, muzica, pietoni, ceilalti participanti la trafic, de care te-ai putea lipsi. Domnul nu facea exceptie in ravna de a-si oferi parerile, doar ca niste mici detalii au facut monologul dumnealui suficient de interesant pentru a fi redat.

Afland ca l-am luat de la cresa.
- Io nu sunt de acord cu cresa.
-.... [oh boy, here we go]
- Io nu sunt de acord, ca adica ce e aia sa faci copil sa ti-l creasca altu'. Si sotia mea a muncit, dar i-am zis sa se lase de servici, ca sa creasca copilu'. [sic]

Ma pregatesc sa mormai ca unii n-au incotro si morti-copti trebuie sa-si tina doua salarii in casa. N-apuc, mai bine ca n-apuc.

- Imi zicea unu' ca dom'le, ca sa vezi, io am rate la banci, si i-am zis pai ce ba, nu te-ai gandit la rate cand ai facut copilu'?
Raspund mental ca nu, pen'ca de obicei cand facem rate suntem tineri si cretini, cand facem copii suntem mai putin tineri si, sa speram, nu asa cretini, iar cand achitam ratele suntem cu un picior in groapa si complet inapti de reproducere. Din toata pledoaria rostesc un singur argument, anume ca nu toti avem bafta de parinti care sa ne lase case mostenire si atunci iata o cheltuiala in plus pe luna, cam cat un salariu mediu eventual. Cade de acord ca e norocos ca nu plateste chirie sau rata ipotecara. Apoi revine indarjit la problema copilului institutionalizat.

- Acum si al meu e la gradinita, ca are patru ani jumate (  sa va traiasca...), multumesc, dar cat e el mic, pai ce, il face robot! Si asa il face robot, mai incolo! Pai ce, sa se culce sa manance la ora fixa, sa asculte da doamna aia, da doamna ailalta, si daca nu ii vine sa doarma la ora aia fixa ce face?
- Ramane treaz?
- Nu ramane, ca se unifi...uni..robotizeaza de adorm toti la aceeasi ora dupa aia.

Exact cand ma rugam cui o fi pe-acolo pe sus sau pe jos sa schimbam subiectul, mi se implineste dorinta. Vorbim despre spitale acum. Fckin great. Mai lipsesc politica, religia si moralitatea, dar am o banuiala ca le bifam si pe asta pana in Aviatiei. Imi povesteste ca au dus copilul cand avea 3 luni, la Elias, cu o febra usoara si fara sa fi mancat toata ziua. Pana au ajuns la spital, probabil de la aerul curat, copilului ii trecuse si febra si lipsa de apetit si tot. Au dat sa plece, medicul i-a oprit,

- ...ca daca tot ati venit, sa stea cu maica-sa peste noapte sa ii facem niste analize, asa , de verificare. A doua zi ma suna nevasta plangand si zbierand, ca vino repede, a murit copilu, a facut stop cardiorespirator, nu mai sufla, vino. Am ajuns intr-un suflet, am zburat pana la ei, acolo incercase cica trei ceasuri sa ii puna o branula o asistenta si nu putuse si facuse copilu' soc. De doua ori, noaptea. Traia, da i se oprise si inima si respiratie de doua ori.
- De la branula?!
- De la chin ce-a tras de l-a chinuit aia!
Raman perplexa si ma uit mai atent la el. Parca n-ar minti, i s-au aburit ochii si buza de jos i s-a lungit si tremura. Se tine sa nu planga.
- Daca te duci cu sarumana la ei te calca in picioare, doamna!
-...ei, nu chiar...
- Pai io ma dusesem cu flori la ei, doamna! Cu flori! Si cand am auzit ce i-au facut, am lasat florile si am luat un par.
- Un ce?!
- Un par! Am venit cu paru', i-am luat la rand pe toti, de la bodyguard la asistente, medici, tot spitalu'!
- ...mne' pazeste...
- M-a dat si la televizor.
- Va cred.

Ma tot chinui sa schimb iar subiectul, dar dracul cel rau imi da ghes si pistonez tot pe tema asta.
- Pai si ce-au facut?
- Au chemat SMURDul!
- Pentru ei?
- Pentru copil! Ca n-aveau in tot spitalu din aia de monitorizare ca intrase copilul in soc. A venit SMURDU cu de toate.
- Da, sa stiti ca si eu donez 2% la SMURD, susur eu impaciutoare, sunt minunati si fac multe lucruri bune...
- Pai da,  si nici nu le trebuie par!
- Poate nu le-o fi trebuit nici astorlalti...
- Da cum sa aduc copil sanatos, sa imi zica sa il tin asa, peste noapte, la niste analize, ca cica daca tot am ajuns, si sa vin sa mi-l iau aproape mort?
- Cine stie ce-o fi fost acolo...
- Doamna, io i-am zis la doctor, domle, io sunt sofer, daca vad ca nu stiu sa conduc o masina, incerc o data, incerc de doua, o dau la altu care stie sa o conduca, ma duc la un instructor, nu pisez la ea pana o fac praf!

Dubiile mele pacifiste nu prea ajuta. Vrand nevrand, monologul vireaza catre spagi. Mentionez in treacat despre episodul cand am operat copilul de polipi la fix 2 zile dupa scandalul de la Alexandrescu, fireste, cu 0 lei, 0 bani.
- Eu am venit cu flori si a doua zi, da nici n-a vrut sa le ia.
- ...Pai dupa par...
- Da stiti, nu e ei de vina, sistemu e de asa natura ca ii impinge. Daca le-ar da un salariu mare, mare de tot, sa le ajunga la toate cheltuielile si la toata cartea invatata...
Ma ajuta sa cobor, surade lui Alexandru si ma goneste sa nu mai scutur firimiturile pe care i le-a facut pe bancheta, zicand ca scutura el. Cand sa plec, ma priveste in ochi si-mi spune concluzia zilei de azi.
- Ce sa-i faci, doamna, cumva tot trebuie sa ne descurcam. Floarea, parul sau salariul.








Read More

28 October 2013

Buna dimineata!

Vreti sa debordati de energie matinala?
Grijile si nesomnul va apasa?
Ora de iarna in plus tot nu va ajunge?
Vreti sa fiti fresh imediat ce v-ati dat jos din pat?
Dureaza prea mult pana faceti cafeaua acasa, iar cea de la birou are gust de tinctura naturista?

Spalati-va pe dinti cu Diclac Gel, cum am facut eu din greseala!
Incurcand tuburile, fireste.


Read More

15 October 2013

Mortul e de vină

S-a umplut internetul de clipul asta de mai jos. Inainte sa dati click pe el, vi-l rezum, sa nu vi se ofileasca sufletele delicate. In acest clip vezi cum moare unul, cu o bucata de carnat in gat. Pe la minutul 3 jumate ii blocheaza caile respiratorii. Apoi il vezi cum moare. Apoi gramada de oameni buluciti cu sfaturi care mai de care mai imbecile, cum ar fi sa-i dam una dupa ceafa, altul cu o sticla de apa sa i-o bage pe gat, etc. Altii doar tragand de el iar altii zbierand sau pur si simplu STÂND.
Read More

20 August 2013

07 May 2013

Ce mancam intr-o saptamana?

Unul dintre proiectele fotografului Peter Menzel consta in fotografierea coșului săptămânal de alimente al unor familii, din zone variate ale globului.
Proiectul a fost publicat în cartea Hungry Planet, pe care mi-aş dori-o în bilbiotecă; dar toate la timpul lor.

Iată câteva din imagini, plus comentariile mele absolut redundante şi truiste pe marginea lor:

Mexic


Îmbucurător de multe legume, îngrijorător de multe sucuri. De fapt ce m-a uimit cu precădere în această suită fotografică de obiceiuri culinare a fost cantitatea, după mine enormă, de sucuri consumate. Apă nu mai ştim să bem? De ce, n-are electroliţi?

UK


USA

Infim de puține fructe şi legume proaspete. Nici carne proaspătă. De fapt cam nimic proaspăt, majoritatea alimentelor sunt pre procesate, ready to eat. Multe chipsuri, multă ciocolată, multe porcării. Sper din suflet că au uitat să includă apa sau că nu avea sens să îşi bage chiuveta în fotografie; văd doar sucuri şi siropuri.



Australia 

Ouă multe, ceea ce după mine e bine. Ceva fructe, ceva legume, iarăşi batalionul de sucuri. Şi cereale naşpa. Probabil mic dejun. Nişte bidoane în care sper să fie în sfârşit apă!

Germania

Ceva mezeluri, ceva lactate, nişte pizze congelate, ceva vegetale proaspete, fructe mai mult de 1 pe zi per membru de familie (dar posibil sa le facă suc sau shake?) şi intimidant de MULTĂ BERE. Frate, ce de bere! Ca în bancurile cu nemţi. Au şi ei suc, dar măcar nu e carbogazos. Revine apa în forţă. Apreciem. Măcar aştia sunt hidrataţi.

Italia


Multe fructe, multă pâine, iar suc. Chestii pentru paste. Iar cerealele alea nasoale. Iar pentru mic dejun copii. Mama lor de filme americane.

Canada


Oarecum echilibrat, nu? Legume, fructe, carne, peşte (ce e ăla, somon? nice!), lactate, brânzeturi. Cantitate infimă de pâine comparativ cu Italia. Sau cu noi, hahaha. Au şi ei nişte prostiuţe prin meniu dar ca procentaj mănâncă hrană normală în pondere majoritară.

Franţa

Ce puţin dar variat mănâncă ăştia! De la familia aceasta cred că ar trebui sa iau exemplu personal. Sucuri non carbogazoase, apa, legume, zăresc o sticlă de vin, brânzeturi, foarte puţină pâine şi în general varietate mare de alimente însă în cantităţi mici. Un borcan de Nutella pe fundal, malefic :)) Au şi nuci şi fructe uscate. Apreciem, apreciem...


Japonia


Mult peşte, ceea ce e fain, câteva legume şi fructe şi o puzderie de semipreparate şi sosuri şi ingrediente şi instant noodles. Meh.

China

DOZATOR DE APĂ! Apă plată! NICI UN SUC! Gata, mă mut la ăstia. Din ce am văzut până acum, îmi place meniul lor săptămânal tare mult. Fructe, legume, carne de pui şi porc, multe fructe uscate, ouă, lactate, condimente, ok, ăştia gătesc şi ....aaaaa....KFC. Fries & Cola. Ah, ba nu, uite suc, la doze, într-o stivă mică. Eh well nimeni nu-i perfect. Insist pe ideea mea că familia asta mănâncă ok. Asta în afara cazului în care bidoanele alea sunt cu ulei de palmier si tot ce vad eu pe masa asta se consuma la tigaie. Probabil ca da. Eh.

Polonia

Multe ciocolăţele, ceva legume, vreo două fructe rătăcite (observ că sunt invers proporţionale cu numărul de fructe, mmmmmmsăăăăă luăăăăămmmm ammmmminteeeeee.....), Cola la pet, ceva apă, carne de pui, multă mâncare ieftină la conservă pentru căţel.

Kuwait

Oaie, peşte doradă, ouă, mei? sau o cereală, fructe, legume, apă. Dacă toţi mănâncă doar atât toată săptămîna, e de admirat. Sunt opt. Sau alea două sunt servitoare şi fac foamea? Nu cred, totuşi.

Mali




Chad



Of, viaţă. Ia să trăim noi 15 oameni o săptămână fierbând la cerealele alea şi rozând câte un cotor de fruct, ne-ar sări toate balonările şi indigestiile si "aaaaolei, iar sarmale? m-am plictisit de sarmale!"


India


Domle, mie îmi place ce văd. Nu prea văd carne, dar nu mă pricep. Nu cumva multi dintre ei sunt vegetarieni prin religie? În orice caz, varietate mare de legume şi fructe proaspete. Maleficul Pepsi strikes again, dar e doar 1 sticla ratacita la 4 oameni.


Bhutan

Din nou, mulţi oameni la puţină mâncare. Cred că îi salvează sacul acela de ce-o fi el acolo, probabil ingredient principal pentru vreun terci sau pâine. Sau poate suntem noi mâncăi şi nu realizăm că uneori puţinul e mai bun.

Am sărit Ecuador, Guatemala - foarte multe fructe si legume, deloc carne si cred că încă o ţară.
Sursa pozelor şi lista completă le găsiți aici.

Disclaimer: Fireşte că nu îmi imaginez că fiecare din familii este reprezentativă pentru o întreagă ţară. Chiar şi în culturi arhaice şi în comunităţi izolate, individualitatea îşi spune cuvântul, la fel şi gradul de educaţie şi puterea de cumpărare.
Însă a fost interesant de rasfoit prin aceste obiceiuri culinare. Tot interesant a fost să observ că unii oameni mănâncă sanatos pur şi simplu pentru că nu au de unde să mănânce prost. La noi e cam fix invers. Ai bani - coşul de legume, puiul oşenesc şi La Colline. N-ai bani? KFC, parizer, salam cu 9% carne, suc de toate felurile.

Vă încurajez să vă mai uitați prin portofoliul fotografului mai sus citat. Eu una am să văd dacă şi de unde pot împrumuta măcar vreo carte de-a lui. Sau poate găsesc pe vreun site.

Vă urez poftă buna.


Read More

06 February 2013

Cine se scoala de dimineata...

...n-are incotro.

Am avut o jumatate de zi fructuoasa si super faina, in urma careia am ajuns acasa desalata si hartanita ca Bator al Fefeleagai.
Trezit din somn cu multe ore inainte de momentul in care mi-as fi dorit sa ma trezesc din somn.
Lapte, imbracat copil, schimbat haine, etc, ritualul de dimineata.
Aruncat ochii in sus spre cuier, junghi acut intre omoplati. Era sa raman asa, cu ochii holbati la cuier si umerii intr-o caricaturala rastignire laica. Blestemat si pizduit printre dinti scolioza mamii ei de scolioza, cu scaunul si calculatorul cui m-a facut pe mine sa stau gheboasa 10 ore pe zi. indreptat spre masina ca Quasimodo, cu un umar intr-o parte si un omoplat in sus. Respirat prudent si icnit la fiecare frana, curba sau stop.
Mers la cresa, depozitat copil, luat ramas bun, copil nebagat in seama, dat cu flit, cuibarit in bratele pufoase ale ingrijitoarei. Plecat cu resemnarea "bine ca nu plange".
Ajuns la medic. Aflat cu resemnarea ca nu e bine ca stau la calculator asa mult. Abtinut cu greu sa intreb daca nu cumva imi poate da o foaie de trimitere care sa ma repartizeze undeva la vreun club de yoga, contra aceluiasi salariu, din moment ce asta e serviciul meu, stau in cur si dau din taste. Ce sa fac, sa ma pun in maini?
Primit medicamente, ceva Midocalm si inca ceva. Primit si recomandare la inot. Raspuns ca nu stiu sa inot. Dar masaj? Masaj stiu. Nu, masaj sa va faca cineva, un kinetoterapeut. Desigur, imediat ce se face ziua de 32 de ore or sa imi incapa toate, si kinetoterapeutul, si facultatea de terminat, si licenta de dat, si scoala de soferi, si masajul si inotul si dracu mai stie ce. Pana atunci, luat reteta, uitat la ea, multumit frumos, carat in galop (sontac-sontac de fapt) spre metrou. In drum spre casa, verificat card, gasit suma modica de bani primita drept cadou de ziua mea. Tata nu stie exact cand e ziua mea dar stie exact ca sunt mereu leftera de ziua mea. Tot e bine. De fapt cred ca e mult mai bine.
 Virat catre un taxi, rugat dus la mall. La mall constatat cu stupoare ca se deschide la 10. Invartit ca un coi in caldare printr-un Carrefour gol. Gasit ciolane cu maduva si piept de vitel. Cumparat. Cautat IAR chiloti pentru Le Plod. Vazut la preturi absolut stupide. Zis mental "ia mai caca-te tu in strampi pana la salariul alalalt", trecut mai departe. Si asa e prea devreme sa incepem cu renuntatul la Pampers.
Gasit alte chestii in schimb. Uimitor ce rapid faci cumparaturi cand nu ai de cine te ciocni in aglomeratie si nu are cine te fute la cap insoti la cumparaturi. Da, prefer sa fac cumparaturile singura.
Invartit printre patruzeci de mii de cercei si zdranganele, ales in sfarsit 2 perechi (cadou de la mine pentru mine pe banii lui taica-meu. Multumesc frumos). Intrebat in sinea mea daca prima pereche nu e cam infantila si a doua nu e cam opulenta. Decis ca nu ma intereseaza, imi plac.
In sfarsit deschis mall. Dus fuga la mall, verificat email, nimic nou sub soare, ok. Scotocit prin patruzeci de mii de magazine cu haine femeiesti. Remarcat covarsitoarea diversitate la hainele femeiesti si saracia lucie in alegeri la alea barbatesti. Uitat de patru ori la firma si manechin, sa ma asigur ca nu am gresit departamentul, din cauza toalelor metrosexuale. Prea multe tricouri barbatesti roz cu paiete. Prea multe palarii ridicole. Prea mult estrogen in carnea de pui. Intrebat in sinea mea daca nu cumva sunt cam sexista. Dat peste egari masculini, decis ca nu. Intrebat in sinea mea oare ce ar zice vanzatorii si vanzatoarele de o suta de ori mai aranjati ca mine, cu smocurile lor de bretoane date cu gel, daca ar sti ca am in rucsac un kindle si niste ciolane de vitel. Preferat sa nu aflu.
In sfarsit nimerit cadouri mai acatarii pentru sot. Insfacat. Alergat inapoi. Cand sa intru in taxi, Ikea m-a rapit, m-a luat pe sus, m-a batut, m-a tarat pe scara rulanta si m-a obligat sa mananc niste chiftele cu sos. Am luat si o cafea. Dat sa plec, impiedicat de o reclama. 17 caserole la 20j de lei. Hm, imi zisei eu, nu e rau deloc. Ia sa le iau, sunt sigura ca sunt pe aici pe aproape.
Bantuit prin Ikea, nu erau pe aproape, erau fix in cel mai indepartat punct cu putinta. Luat cu naduf caserole. Indesat in rucsac. Fugit la munca, cu remuscari amarnice. Lasat ciolane. Remarcat ca nu s-a intamplat nimic intre timp. Pfiu. Pus cerceii noi. I'm ready to rumble.

Read More

13 October 2012

M-am tuns.

Spre surpriza mea, postarea in care detaliam cum m-am slutit singura a devenit rapid populara, semn ca nimic nu-i mai relaxant decat sa razi de altul.

Ok, pai ce sa zic. Fusai la tuns. Imi intrebasem in prealabil colega cum sa ajung acolo, mi-a zis "ah e aproape, iei cateva statii autobuzul cutarica fix de aici din fata firmei" imi zic "oh, dar ce poate fi mai lejer, cateva statii", iau autobuzul si abia in miscare realizez ca totusi "cateva" ar fi trebuit cuantificat in ceva concret.  Cateva, cate? 5? 3? 12?

Incep sa ma foiesc intreband prin autobuz de numele strazii, mi se raspunde ca habar nu am, cu o simpatie sincera in priviri (de genul "uite-o si p'asta cum s-a urcat ca Laika in naveta"), intr-un final ma hotarasc ca au trecut 4 statii si is de ajuns, cobor, intreb o baba care se misca leganat si maiestuos ca un dirijabil cu gumari de respectiva strada. Imi raspunde afirmativ "stiu unde e".
"Pai si imi...ziceti si mie?"
"Stai ca merg si io tot intr-acolo".
Ma uit cu groaza la ea si realizez ca vom ajunge probabil prin mai in ritmul asta si-i explic "doamna, stiti, eu merg mai repede si am si intarziat cred putin" si falfai demonstrativ din maini, mimand un sprint de pe loc. Usor dezamagita imi da coordonatele (prima pe stanga, inapoi 1 statie) si dispar meteoric din campul sau vizual.

Ajung la dom' stilistu. Incepem vopsitul - de ce m-oi fi vopsit, ma intreb eu acum, cam tardiv si cu cativa zeci de RON mai usoara, daca am vopsit fix nuanta pe care o aveam deja  - si in timpul asta stilistul sta incruntat si ofteaza adanc, din tot sufletelul sau, cu ochii in dezastrul facut de mine cu foarfeca. Imi explica: "Incerc sa gasesc o ceva, o solutie, un...ceva care sa semene a ceva...care...sa..ceva" Sunt perfect de acord, fix asta i-am cerut si eu: "Fa ceva!"

Si ceva mi-a facut. Eu sunt multumita, ma temeam ca ma intorc cheala ca Vin Diesel de la el. Mi-a iesit un soi de bob dar cu o nota cam punk in motz si la spate - deh, interventia proprie. Tantile din salon, restul clientelor si toti cei care m-au intalnit pe la serviciu m-au complimentat calduros. M-a fleostit, fireste, MULT PREA realistul meu sot care mi-a reamintit ca "si daca te duci intr-o zi cheala tot o sa se gaseasca una sa declare ca-ti sta bine".



Read More

11 October 2012

Cum sa ma tund maine?

Nu vroiam sa ma tund. N-as fi vrut sa ma tund niciodata. Nu vreau sa se tunda nimeni, niciodata. In special femeile. Ador parul lung. Imi plac femeile cu parul frumos, imi plac carliontii, imi place si parul drept, imi plac buclele, imi plac cocurile, imi plac cozile, imi plac impletiturile si da, daca ar fi sa am un fetis cred ca ar fi reprezentat de par.
Si daca m-ar intreba vreun psihopupu de ce, n-ar avea mult de sapat; stiu foarte bine de ce si nici nu am nevoie de cine stie ce sapaturi prin amintirile obscure ale copilariei.
pentru ca m-au tot tuns, de aia!
Pentru ca de mica adoram fetitele cu pampoane si codite si fluturasi si bilute in par si pentru ca, dintr-o comoditate (na, ca am zis-o) mascata de diverse scuze stupide, parintii mei m-au tuns baieteste. Dar nu doar baieteste. In cel mai urat, mai anost si mai penibil stil baietesc. Acum cand zice una "m-as tunde baieteste", inseamna de fapt ca se gandeste la o freza "a la garconne", care sa-i scoata pometii in evidenta si sa-i aduca mai multa lumina in ochi, sa arate lumii ciufuri rebele si cefe fragede.
Eu cand zic ca ma tundeau baieteste ma refer la dusul - pe sus - la frizerul din colt, batran, astmatic si plin de flegme si matreata, care imi incropea un breton tremurat, intotdeauna prea scurt, cerut insistent PREA scurt "ca sa nu mai venim iar peste o saptamana", niste perciuni care sugerau absente dezechilibre hormonale (serios ce dracu e aia, perciuni la fetite?)  si in rest niste cioturi de par amarate si anoste ca mine.
Ma simteam urata ca un cur de baba dupa tuns si fiecare poza a copilariei  - pana am crescut suficient de mare sa pot sa nu ma mai las dusa la tuns - arata asta; aveam un zambet fortat si stramb si imi tot cautam caciuli cu ciucuri sau cu orice care ar putea da impresia de lungime. Am gasit odata o odiosenie de caciula, de forma unui dirijabil sau a unei mingi de rugby. In fiecare extremitate laterala avea cate o COADA impletita, din ate. Am purtat caciula aia continuu pana mi-au ascuns-o; daca as fi putut, mi-as fi cusut-o de cap. Avea par lung! era caciula cu par lung!
Scuzele erau pertinente si le credeam cu amaraciune. Nu puteam avea par lung si trebuia breton pentru ca venindu-mi par in ochi riscam sa dezvolt ticuri si sa smucesc din cap continuu (bullshit. ) Par lung per total nu puteam avea din diverse ratiuni , mormaieli si bombaneli. Plus, mereu fagaduinta ca daca ma voi tunde scurt o sa imi creasca o mare coama deasa si stufoasa la un moment dat  (double bullshit, cu genetica nu te pui)

Ei bine, am scapat. Mi-am lasat parul lung si totusi, cumva, nu reusesc sa trec de jumatatea liniei spatelui. Cand sunt pe cale sa trec, mereu fac eu o traznaie de trebuie sa ajung la frizer. Se intampla asta asa, la 3-4 ani distanta.
Ca atunci cand m-a pocnit, la 18 ani, cheful de a deveni din negru (vopsit) corb...blonda platinata, in aceeasi zi. Si am reusit, cu pretul a doua treimi din par. Detalii aici.
Sau ca acum, cand mi s-a incalcit.
de incalcit de incalceste oricum. Ziua, noaptea, pieptanat, nepieptanat, in coada sau liber, numai cat de uiti spre el si zmac! produce un caltz. Nu stiu de ce. Din cauza texturii, prea moale, prea fin.
Totusi de data asta n-a mai fost doar textura de vina.

Inainte sa am copil, o baie pt mine decurgea cam asa:
turnat chestii in apa care fac spuma sau miros frumos (chestii pe care eram sa imi rup gatul, cand am exagerat o data cu uleiurile de baie)
adus carti
inmuiat tacticos in apa
citit juma de biblioteca
observat ca s-a racit apa, schimbat apa
incetisor , tacticos, samponat, sapunit, etc, nu mai intru in detalii ca le stiti si voi daca va spalati (ceea ce sper in mod sincer)
....iar citit
mai turnam niste chestii in apa
ne mai samponam
3 days and 47 hours later...
...ok ne clatim
4 hours later...
....ok punem balsam..
15 generations later
ei hai sa ies.

Acum, avand copil, baia e dus de multe ori si daca e sa fie baie in cada, apai se produce cat mai rapid si mai zmucit si mai militaros cu putina. Si pentru fiecare clabuc in plus si pentru fiecare zbieret de triiiiista eeeeste caaaaprioaaaraa ratacitaaa printreee muuuuuunti al fiului meu, care se considera deja abandonat de ticaloasa de ma-sa daca indraznesc sa dispar mai mult de 60 de secunde, ma simt teribil de vinovata.

Asa ca am sarit peste una-doua etape ale acestui ritual igienic. Cum ar fi, peste pieptanat.
N-a trebuit mult, doar vreo doua zile. S-a format un mic caltz, apoi un mare caltz, apoi un caltzoi, apoi The Caltz, frate. La sfarsitul saptamanii incercam deja, cu lacrimi, balsam, draci, vulgaritati verbale si piepteni de toate dimensiunile, sa desfac facatura ce-o facusem fara voia mea.

N-am reusit. O sa ziceti ca sunt proasta, n-am sa va contrazic, dar nu am reusit. Cu balsam, cu ulei de masline, cu leave-in, cu incercari din aproape in aproape, cu smucituri bruste de era dracu sa ma scalpez, cu pieptan, cu perie, cu degetele, n-a mers frate.

Asa ca intr-o zi m-am nimerit singura acasa. Ce prilej minunat. Si am mai icnercat o data cele de mai sus. Si n-a mers. Si bocita toata deja, am aruncat ochii peste marea de borcane, borcanele, balsamuri si piepteni si...undeva, spre margine, am zarit-o lucind sardonic. Da, tata, o foarfeca poate luci sardonic. A mea asa luceste. Nu-ti convine, esti probabil invidios.
Si cum lucea ea sardonic, mi s-a urcat un nod in gat si m-am uitat la suvitele lungi si matasoase - de atata balsam - din jurul cuibului de ciori ce imi tinea loc de par. Si mi-am zis "nu, nu, pai cat am asteptat eu sa creasca...." si am facut o ultima incercare sa desprind CEVA, un fir de par, o singura suvita din conglomeratul ala cu consistenta de scaiete. Si n-am putut.
Si foarfeca a lucit iar sardonic. Si mi-a zis (da ba, foarfeca mea mai si vorbeste, problem?) in soapta insidioasa: "da-l in ma-sa-n cur. E par. Creste el."
Si crant de ici, crant de colo, am dat jos cuibul de ciori. Si am ramas cu....
bai, nu stiu sincer cu ce am ramas, ca mi-e groaza sa ma uit la spate cu oglinda mai atent. Cert e ca am procedat ca baselu, anume am strans grijuliu ce par mai aveam si l=am prins intr-o coada care acu a devenit penibil de subtirica si de mica. Cum nu pot umbla cu limbricul asta in loc de coada la infinit, mi-am luat un voucher si maine ma duc la stilist. Adica la frizer, da mi-e frica sa ii zic asa, sa nu ma sluteasca mai rau.
Nu stiu cum dracului sa ma tund. Nici nu am prea multe optiuni. Imi doresc numai sa mestereasca stilistu' italian cu toata stiinta lui in floace si foarfeci si sa faca sa para groaznica slutire drept ceva intentionat si cat de cat ok.
Ma si vopsesc, daca tot e. Am intrebat mai multa lume cum sa ma tund si vopsesc. Majoritatea mi-au exemplificat boburi french style, lejere si superbe, dar eu stiu mai bine. Stiu ca in spatele frezei aleia "lejere" stau 3 ore de bibilit, 3 perechi de maini, 14 produse de styling si 7 oglinzi. Si eu n-am de niciunele din astea.
O alta prietena, inimoasa si buna de felul ei, mi-a zis ca ea ar baga mana in foc ca imi sta bine cum s-a tuns Keira Knightley. Nu stiu cum s-a tuns, dar caut. Insa fara prea mare tragere de inima, pentru ca aceeasi prietena ar baga mana in foc si ca eu seman cu aia. Mda. Seman cam cat seamana un cur de ceaun cu o oglinda venetiana, dar fie, complimentele de dar nu se cauta la acuratete.

Deci, maine ma tund. Am sa povestesc ce si cum cand revin, daca revin. Ca poate il fac din greseala "don' frizar" pe stilistu' si ma spinteca in doua cu o foarfeca.
Read More

25 June 2012

V-am zis cu radiografia?


Eu: ti-am zis cu mine la radiografia dentara?
M: nu
Eu: trebuia sa fac o radiografie
Eu: tanti aia
Eu: nush cum se cheama profesia
Eu: era asa cam zuzi
Eu: io cu maseaua bubuind
Eu: ea visatoare zice "cantati la pian?"
Eu: io "nu!"
Eu: "ah, am crezut ca da, aveti asa niste degete gracile...."
Eu: io perplexa decid sa tac
Eu: aia continua
Eu: "si ce mana delicata"
Eu: imi venea sa zic "vrei sa ti-o vezi in cur, asa gracila cum e?"
Eu: Anyways
Eu: apare in sfarsit cu un sort IMENS
Eu: de plumb
Eu: greu frate
M: cunooosc!
Eu: zici ca era hamu de carutza
Eu: zic "asta ce e";
Eu: "pai contra radiatiilor" zice ea si urmeaza o prelegera infioratoare despre efectele nasoale si neprevazute
Eu: aha\
Eu: si apoi ma iluminez brusc
Eu: ficatii, stomacu, ok
Eu: "da capul?!"
Eu: si ea da din umeri "eh, capu...." cu sensul de plm, zi merci ca te las cu pancreasu

Read More

22 May 2012

Amice, esti un dobitoc.

Trebuia sa platesc intretinerea. Intre 8 si 9. M-am invartit o ora cu Alex ba in sling ba pe jos pe tricicleta ba de manuta. Nimic.
Vizavi, trei fetite zgomotoase cromatic si auditiv, pe role, in parcarea interioara - goala - a unei firme, supravegheate de un domn carunt.
Apar 2 baieti pe role, vor sa se alature, fetitele chiraie dramatic si domnul carunt ii indeparteaza. Fetitele se aduna multumite intr-un coolt si ciripesc victoria. Mie imi vine in minte "For the Birds" - Pixar.

"Toti prietenii mei sunt acolo"
Cobor ochii si dau de un baietel plinut, aproape ciocolatiu. Cu sprancene negre, burtica si ochi catifelati.
"De ce nu mergi sa te joci cu ei?"
"Pentru ca nu am voie. Individul acela mi-a vorbit urat si nu imi permite."
Ma foiesc mental, surprinsa de dictia bizara. Ma uimeste dictia copiilor "de azi" si alegerea cuvintelor, intonatia. Copiii care sunt lasati prea mult la tv sunt atat de usor de ghicit, parca ar purta un tricou cu "Disney is my only friend". Recunosc de la o posta exagerarea vocalei, limba de lemn a traducatorilor si intonatia scartaita a actorilor care dubleaza. Fuck Disney.
"Nu te lasa sa te joci acolo?"
"Nu, m-a gonit." Si genele lungi se pleaca asupra ochilor, intr-o tristete dezarmanta.
"Ai facut ceva?"
"Nimic, m-am dus sa ma joc doar."
"Individul" e portarul care ma spioneaza mohorat de dupa baricada de sticla a usii de la firma. Cica l-a facut nesimtit si principalul motiv pentru care l-a gonit e ca "pentru ca nu stiu sa vorbesc". Ce porcarie. Dau sa trec strada sa ma iau de el dar apoi imi reamintesc ca in fond e un spatiu privat. Hm. Atunci alea mici de ce se joaca acolo? Ce-o fi avut cu asta micu, i-o fi zis vreun neologism care l-a pus in dubii. Sau o fi tigan. Ma mai uit odata la baiat, e brun cu accente de catifea si desi tenul pluseaza, accentul si atitudinea nu fac parte deloc din specificul natiei. Un copil de tigan (si acu scuzati rasismul) l-ar fi pus la punct sau umplut de noroace verbale pe respectivul paznic. Daca scena asta se petrecea in Baicului, in zona in care am stat eu acum ceva ani,  paznicul ar fi fost deja asediat de mama, bunici, tati, unchi, matusi, veri iar usa aia ar fi fost mata de atata scuipat. Deci poate n-o fi tigan si paznicul poate n-o fi vreun porc rasist. Sau poate da. Sau poate a facut asta micu ceva. Le-o fi speriat pe astea. Insa baiatul pare atat de inofensiv si moale, rasuceste un betisor cu mainile grase incat tai de pe lista posibilitatea asta. Pff...hai sa ma duc totusi.
Nu apuc, pentru ca interlocutorul meu ma intreaba "Acesta este copilul tau?"
"Da"
"Ce varsta aveai cand te-ai casatorit?"
"25 de ani"
"Oh!" exclama teatral micul meu intervievator. Dupa pauza de rigoare, adauga "asta este mult, in comparatie cu mama mea."
"Mhm..." cad si eu de acord, intr-o doara.
"...mama s-a casatorit la paisprezece ani."
E randul meu sa exclam un "oh!" prudent si sa ma gandesc "frate, paispe ani, la paispe ani nici nu stiu daca aveam par la..."
si gandurile mele murdare sunt intrerupte iarasi de dictia cristalina
"Sora mea are treisprezece ani iar eu noua".
Continuam discutia, mai vorbim de "individ", imi povesteste ca se va muta in curand "intr-o vila la Pipera", de cele trei masini pe care le-au avut pana acum, de cainele de la vila. Il incurajez spunandu-i ca acolo va avea prieteni noi si ca macar va scapa de "individ". Aproba cu un entuziasm mimat politicos.
Apare un alt baiat, tot pe role, transpirat tot, il abordeaza direct "baiatu' ia zi, ai vazut doi baieti..." si ii descrie pe cei goniti de domnul carunt. Nu aude sau nu baga in seama formula de salut cu care a fost intampinat "Buna! vrei te rog sa te joci cu mine?" si ceva in mine se strange ghem, ok poate avea dreptate sa nu se entuziasmeze prea tare, poate e fix din categoria nefasta a lui "vrei te rog sa te joci cu mine" care ajunge pana la urma sa se joace doar cu cele o suta de masinute singur prin sufragerie, cu Disney in fundal. Futu-i ma-sa de selectie sociala.
Baiatul pleaca, apare cineva la balcon si intreaba ceva intr-o limba hrascaita. ii spune Mustafa. Ah ok, ma iluminez. Sunt arabi. Mustafa povesteste incidentul intr-o araba presarata cu romana, "...nesimtit...idiot...nu ai ce cauta...pleaca". Mda.
Apare si tatal care converseaza intr-o romana stricata cu el, tot de la balcon
"Muztaba, ge s-a indamblat?"
Aceeasi relatare, dar intr-o romana fluenta si bizar de corecta. Ultimul tip pe care l-am auzit vorbind atat de corect e mort de cativa ani si se numea Pruteanu. S-o fi reincarnat in asta micu. Ce ghinion. Oricat de corect ar vorbi n-o sa treaca vreodata de zidul de indivizi.
Spre dezamagirea ambilor (visam sa iasa cu un iatagan ceva sau barim o petarda), tatal rezolva conflictul pe principiul inteleptului: cedeaza.
"Daga a zis za nu te duci, nu te mai du acolo."
Clanc. S-a inchis fereastra.
"Dar nu am cu cine ..."
Il iau pe Alex in brate, jenata, si imi fac de lucru cu slingul.
"...sa ma joc."
Alex casca, e somnoros, tipa de la intretinere mi-a tras clapa. Dau sa plec dar il reasigur pe Mustafa ca in nici un caz n-are dreptate individul, ca e un baietel destept si ca stie sa vorbeasca mai bine decat multi dintre cunoscutii mei. Imi raspunde iarasi, cu aceeasi politete impaciuitoare "Multumesc". Mda. Apa de ploaie, eu cu complimentele mele. Ridic ochii instinctiv si dau de alta pereche de ochi, puternic fardati, care imi zambeste recunoscator. Mama lui Mustafa a iesit si ea sa arunce un ochi. Flutur o mana si ma duc spre casa.

Ma tem de fundamentalistii religiosi de orice factura ar fi; si ma tem de Islam ca forta in asa hal incat evit pana si sa imi imaginez cum ar fi daca ar fi sa fie ce vor ei sa fie. Insa nu cred ca tratand urat ORICE emigrant arab, izolandu-l de mic si injurandu-l, ne alegem cu ceva bun. In nici un caz nu ne pictam portretul de "caini necredinciosi" in culori mai pastelate.

Deci stimate individ, n-am ce sa-ti fac pentru ca pana la urma pazesti un spatiu privat. Esti un dobitoc impaclit, atata pot sa-ti spun. Te temi de oameni pe care nu-i cunosti si te cuvinte pe care nu le intelegi. Sunt sigura ca te-ai dus acasa si i-ai povestit strambei de nevasta-ta cu mandrie cum ai aparat tu firma si patria si norodul de asaltul otomanilor, reincarnat intr-un baietel grasut de noua ani. Care folosea cuvinte din mai mult de doua silabe, spre scarba si spaima ta.

Later Edit:
am uitat sa scriu in post ca dupa ce a inchis ta-su fereastra
m-a intrebat
"oare de ce te simti foarte greu cand iti vine sa plangi?"




Read More

26 April 2012

Despre castiguri si pierderi

Prima data am castigat un set de decoratiuni pentru camera copilului. Le-am tot rasucit de pe o parte pe alta, minunandu-ma de ce mari si faine erau. Si apoi am regretat amar statutul meu precar de chiriasa, plus faptul ca deja eram pe picior de mutare.
Odata ajunsi in noua locuinta am constatat ca proprietara e o octogenara tipicara si usor senila si am amanat lipitul de stickere pentru cand om avea barlogul nostru propriu. Insa cateva luni mai tarziu, prada unui impuls de moment, am scos colile si am inceput sa umplu peretii camerei de elefanti, tigri, liane, testoase, flori si girafe.
A meritat? 100%
O sa faca baba infarct daca intra in camera asta?
110%, mai ales ca as putea bate pariu ca a uitat ca avem si caine, desi stam aici de prin iarna.

Acu m-am trezit ca am castigat o pereche de jeans. Foarte fain. Trebuie sa recunosc ca aici competitia a fost mai slabuta. Sau ma rog, invers, nu stiu....jeansii erau numarul 36 si in afara de mine s-au mai gasit doar 4 silfide care sa se inscrie pentru ei. Deci am avut 1/5 sanse.

O mica parte din mine, meschina si mercantila, imi sopteste sa incep sa bantui blogurile si sa ma inscriu la tot ce prind. Un jeans de ici, un mutunache de dincoace.
Din fericire e sugrumata prompt de o MARE parte din mine care se rusineaza de asemenea porniri si baga pumnul in gura unei lacomii in faza incipienta. Chiar citeam blogurile cu pricina - unul e din categoria de toate despre toti, inclinat catre parenting totusi, celalalt e "ce pot face doua maini dibace. Ma rog, ale ei, ca ale mele sunt stangi si de lemn, daca e sa te iei dupa ce iese din ele.
Nu ma vad bagandu-ma in seama sau imbulzindu-ma pe bloguri pe care nu le citesc. Habar n-am. Mi se pare urat. Si asa ma simt cu musca pe caciula pentru astea doua chestii castigate.

 una din marile mele temeri e sa nu fiu pomanagita sau atarnache. Cred ca e o reactie viscerala, dezacord voit si total cu atitudinea lui taica-meu, plescar si milog, care m-a impins in diverse situatii groaznic de jenante pe parcursul vietii petrecute cu el.

Un exemplu: intotdeauna am evitat sa vorbesc despre boala maica-mii sau in fine, despre situatia de acasa. Cu atat mai putin pentru a obtine favoruri sau mila. Mila m-a ingrozit intotdeauna; o simteam plutind ca o peltea imponderabila pe deasupra mea, in privirile celor care stiau ce se petrece. In special in ochii parintilor prietenilor / colegilor. Spre exasperarea mea, am aflat ca uneori ma mai dadeau si exemplu "uite, saraca, vai de capul ei si citeste, vorbeste frumos, se duce la olimpiade....". Prima data cand am auzit asta mi-a venit sa vars si sa plang simultan.

Tata in schimb, fix pe dos. Indemnurile sale incepeau cu"asculta la mine, Ina, te invat de bine, sunt umblat prin lume" si se terminau cu mine livida si incruntata si el explodand "nimic n-o sa iasa de capul tau!"
Indiferent daca aveam sanse sau nu, daca era admitere la liceu, olimpiada sau o simpla foaie de analize medicale, tata ma indemna sa exploatez situatia de acasa in cel mai slugarnic mod posibil.
"Zici asa, prima data zici sarumana (nu am mai zis de atunci in viata mea) dom'director si continui: sunt o fata sarmana, mamica mea e bolnava, taticul meu (nici mamica / taticu nu le-am zis vreodata ) e profesor, cadru in invatamant, am o situatie foarte grea, va rog daca puteti tine cont de ea?"

Nu pot cuantifica in cuvinte scrise cantitatea de scarba fizica resimtita doar la idee in sine. Ideea de a ma umili, ideea de a umbla cu bucile in sus si nasul in pamant, ideea de a desface brusc nodul de tacere si umbra pe care il purtam in mine, doar pentru un cacat de loc in fata la o coada sau o posibila emotionare a mai stiu eu cui dom'inspector.

Dupa ce a murit mama, textul s-a schimbat un pic, pe alocuri. "sunt o biata fata orfana, mamica a murit, taticul e profesor". Am refuzat cu aceeasi scarba, am fost expediata cu aceeasi exasperare sincera "o sa ajungi sa pasti  magarii la mamai-ta in Oltenia. Nu asa se reuseste in viata!"

Cu timpul am conchis ca taica-meu e vag scrantit sau oricum, de pe alta lume. Pentru ca timpul trecea, eu crescusem, intrasem pe rand la liceu, facultate, munca, job dupa job fara sa aplic vreodata formula magica cu fetita orfana si fara sa zic vreodata sarumana. Cu toate astea, reusitele au fost mereu considerate noroc chior, nemeritat si temporar, desi traiesc pe picioarele mele de mai bine de 12 ani.

Ultima data cand a revenit sfatul asta m-a bufnit rasul. Ii povesteam lui taica-meu ca am de gand sa imi fac mutatie in Bucuresti daca reusesc. Si evident a psalmodiat cu tonul plangacios de odinioara:
"Zici asa, sarumana doamna proprietara. Sunt si eu o fata orfana.....ce razi?"
"rad pentru ca am treij de ani si la varsta asta serios ca nu mai conteaza daca esti orfan sau nu. In inca 15 ani o sa fim orfani cam toti."
"Hm. Atunci zi asa. Sunt si eu o fata sarmana...."
"Dar nu-s sarmana! nici n-am fost vreodata!"
"Ina, asculta-ma pe mine ca-s umblat prin lume....."


Nu mi-am facut mutatie inca, apropos. Insa revenind la ideea de baza. Ma bucur cand castig chestii. Doar ca sper ca le merit, pana si cand sunt niste nimicuri intr-o tragere la sorti.



Read More

11 March 2012

Trenul din benzinarie si biroul mobil

Calatoriile cu masina tind sa fie plictisitoare.
Noroc cu tendintele mele schizo care ma poarta in paisprezece vieti si lumi diferite concomitent, conversatia inerenta si diverse intamplari care au loc pe parcurs.
De data asta notabile au fost:
Intamplarea 1.
aveti detector de radar? ca noi da. e pretty basic, il infingi in locul unde era inainte bricheta si caraie pe diverse tonuri semnalizand radare, usi si soferit de tir cu statii si manele la bord + mileuri PE bord.
In viata mea nu am auit nimic uman iesind din aparatul ala exceptand formula de inceput: "Testing. Beep-beep beep. Voice alert: On." In atatia ani nu am auzit nimic altceva din aparatul ala. Doar diverse caraituri si bipaituri.
Asa ca m-am cacat instant pe mine cand, in timp ce dadeam sa iesim dintr-o benzinarie, detectorul de radar a glasuit prompt "TRAIN".

Reactia sotului meu a fost un oarecum normal "E sa mori tu, train" Reactia mea in schimb a fost pe masura spontaneitatii aparatului. M-am intors cu ochii holbati de groaza in dreapta mea, asteptand in mod sincer sa vad un TREN venind catre noi, serpuind printre pompe.

Pentru ca asa a zis si paruse credibil pentru o milisecunda rahatul ala de trolling machine pe care il caram in masina pe post de fentator de amenzi.

Intamplarea 2 nu e o intamplare decat in masura in care consideri ca daca X vede Y atunci s-a intamplat ceva. Adica noi am trecut pe langa o masina care mergea incetisor si care avea scirs pe ea "Birou Mobil. Va rugam, depasiti".

Daca stiti careva ce e ala birou mobil si de ce dracu se deplaseaza incetisor prin trafic in loc sa stea locului ca orice birou cumsecade, va rog sa ne iluminati. Eu mi-am imaginat un contabil clantanind de zor intr-o tastatura cu o mana pe cand cu cealalta tine distrat volanul. Sper sa nu fie asa.

Read More

08 March 2012

Cate griji are o mama....

Fix atatea si un tata.

At least in my world.

Mi-e plin Facebookul de tot felul de cantecele lacrimogene si sexiste. De ce? E ziua ma-sii.

Nu stiu de ce dar cantecele care se pare ca merg la suflet romanilor datatori de share si likes de ziua mamei sunt alea care portretizeaza o martira vaicaricioasa, trudita mai ceva ca Batorul lui Fefeleaga, nestiuta de nimeni, umila, uitata, trista si comemorata cand e inca in viata.

Uite ce e. Stiu ca asta e mama traditionala dar avand in vedere ca ne cacam glorios pe traditii de cand ne stim, ce-ar fi sa scapam si de conceptul asta pagubos de mama cu lacrimi in coltul naframei.
E foarte fain sa fii mama.
E foarte fain sa fii si tata.
Poate trebuie cate un sut in cur sau cate o cicaleala in plus pentru unii tati sa iasa din starea pur contemplativa si sa se implice si ei in cresterea odraslei. Poate pentru altii nu trebuie. Ideea e ca stand intr-un colt si cantandu-ti ode de lauda despre ce prapadita si muncita esti nu vine nimeni sa te-ajute. Din contra, se concluzioneaza ca iti asumi si accepti un car de griji care in mod NORMAL ar trebui impartite la 2.

Pana si cantecelul ala pentru copii ma scoate din sarite :)) Nu ca as astepta cadouri, cu atat mai putin de la fi-miu. Dar, seriously?
 "E ziua ta, mamico
In dar ti-am adus inima
Si crede-ma, mamico
Un dar mai frumos nu se putea"

Ba da, se putea. Dragi tati, dragi fii, dragi fiice. Daca nu vreti sa primiti o inima care si-asa tot acolo era si in restul de 364 zile pe an si=un zambet de propriile zile sacrificati ceva alocatii si salarii si luati un cotor de floare si un pamplezir ceva pentru stimata doamna mama. Ca de Craciun Pasti onomastici si aniversari nu cred ca primiti atrii si ventricule, asa ca faceti bine si sariti peste ideea fixa si gresita ca nu-i trebuie nimic unei mame in afara de experienta propriei maternitati.

Multani de ziua fimeii si mamei. Terminati-o cu spamul cu Irina Loghin ca va sterg pe toti din lista.
Read More

25 February 2012

Operatiunea Ghiveciul









Here's the deal:

Imi plac mult plantele, florile, legumele dar nu am nici cel mai mic habar practic despre ingrijirea lor. Stiu teoretic destule, tataie-meu era horticultor si mama era mare iubitoare de flori si plante. Insa pana acum pana si cactusii s-au uscat sub mana mea.

DAR asa am zis si chiar vreau sa incerc.

here's the plan:

1. De schimbat pamantul la cele 3 plante (inca) vii din casa; un trandafir chinezesc (de ce dracu li se zice trandafiri? nu au nici o treaba cu trandafirii), un ceva fleostit si un altceva cu trei frunze prizarite.
2. De identificat speciile respectivelor plante si cerintele.
3. De aflat daca mai pot face ceva pentru ele - ingrasamant, eu stiu?
4. de jumulit flora spontana aparuta in jardiniera din balcon, de pus pamant fertilizat si acolo si de semanat CEVA, nu stiu ce, probabil cactusi ca nu stiu ce dracu rezista la atata soare. Dar vreau musai ceva viu in jardiniera. Nu gandaci.
5. De aruncat uscaciunile din ghivecele de pe hol. de plantat alte chestii in ele. Nu flori. Scuzati lipsa de sensibilitate. As prefera niste menta si alte plante aromatice. No kidding, ceva care se mananca.

Sa vedem ce iese :]

P.S. de plantat un sambure de avocado sa vedem daca iese ceva.
Read More

24 February 2012

Primul.

Acum cateva minute tocmai am dat de primul meu fir de par alb. Stralucea tantos si parea sa se infoaie la mine din oglinda.
L-am examinat atent, sa fiu sigura ca nu se reflecta cumva lumina. Nu, era chiar primul meu fir alb.
"O sa mor."
Certitudinea m-a lovit iarasi cu aceeasi aroma astringenta a constatarilor seci.
Apoi l-am smuls.
"Ei, o sa mor pe dracu."
Read More

20 February 2012

Hai cu primavara aia odata!

Urasc iarna. Nu stiu sa schiez, n-am unde sa ma dau cu sania si sunt hipotermica. Ma oboseste culoarea alb si ma deprima frigul. Iarna asta chiar am crezut ca am scapat. Am vazut ca se ducea deja ianuarie si mi-am zis "taci c-am scapat, acusi acusi se face cald." Chiar am crezut. Ei bine, teapa. A nins de toti banii. Manelistic. Fara numar.
Am bajbait in propriile linkuri si am dat de o prognoza care m-a amarat de tot; saptamana asta cica se face pana la 10 grade de cald dupa care cealalta saptamana IARASI temperaturi cu minus si-o mai pune de-o fulguiala. Oh cat imi doresc sa se insele - dar fireste singurele prognoze meteo gresite sunt alea bune.

Cand va veni primavara....oh cand va veni primavara....!


  • am sa scap pe veci de cizmele astea si am sa-mi port botinele sau pe cele beige cu toc
  • am sa port rochia de la M si-o sa-mi stea minunat in ea
  • am sa port si rochia rosie
  • jur JUR am sa imi port toate fustele si toate rochiile
  • am sa scap odata de atatea perechi de sosete si malete si mai stiu eu ce ingramadesc pe mine si tot dardai de frig
  • o sa pot sa-mi ondulez iar parul
  • si o sa scap de caciula
  • o sa-l iau pe alex in parc cu tot cu masinuta si o sa fie imbracat si el lejer nu in combinezoane si pulovere
  • si o sa fie peste tot miros de verde si de pamant reavan si muguri
  • si o sa fie soare si lumina aceea cruda, dulce, care ma face sa plang si sa fiu fericita asa ca proasta
  • si or sa apara prospaturile si pe tarabe si pe strada, har har
  • si o sa pasesc fara sa imi fie frica sa nu imi rup gatul alunecand
  • si o sa fac click clack sau tronc tronc ma rog acu depinde de tocuri si de cum merg pe ele
  • si cate si mai cate
Oh dar vino odata!
Read More

11 February 2012

30

Duminica fac 30 de ani. In mod ciudat sau poate firesc, nu ma simt nici mai matura nici mai trista. Acum 15 ani credeam ca asta va fi ziua in care ar fi cel mai potrivit sa mor. Acum cred ca ar fi o zi minunata de trait. Si inca una, si inca una....
Ma incearca o tristete, intr-adevar, dar nu din motivele suspectate de prietenii care ma incurajeaza preventiv. Probabil chiar par preocupata de aspectul fizic sau mai stii, o fi pentru ca sunt femeie, dar sunt mereu incurajata spunandu-mi-se ca "nu conteaza, nu-i arati anii oricum". Dar, oh, de-ar fi asta ce simplu ar fi.
Nu mi-e teama de batranete. Stiu ca pe de o parte un fond genetic bun si pe de alta parte ceva bun simt ma vor ajuta sa alunec frumos pe panta lina a degradarii fizice.

Cunosc trupul femeii de 30, 40, 50 de ani si nu ma inspaimanta. Stiu ca sanii mei isi vor imblanzi din ce in ce mai mult semetia, capatand in timp pante line si blande, amintind de obrajii copiilor pe care-i voi fi hranit. Stiu ca interiorul coapselor mele va capata albeata fragila si moale a painii dospite, pierzandu-si incordarea pietroasa. Stiu ca talia mea se va estompa treptat, mascand uitate solduri de vioara si unduiri de dans. Stiu ca ochii mei vor avea evantaie de zambete la colturi si  urme de incruntare deasupra. Stiu ca zambetul meu va fi cuprins de doua acolade, stiu ca buzele isi vor pierde incet consistenta matasoasa. Stiu toate astea si le accept fara prea mare ingrijorare.

Pentru ca vezi tu, sufletul sufletul, cum spunea bietul meu bunic, isi va pastra tineretea. Nu cred ca imbatranim cu adevarat; cred doar ca ramanem la fel, doar acoperiti de o coaja din ce in ce mai groasa sau mai dizgratioasa, de o carapace din ce in ce mai dura si mai incomoda.  Eu cel putin cam asa simt; uitate-mi sunt vitejiile de la 20 de ani si increderea pasnica de la 5; dar sunt doar urmari ale deselor ciocniri cu fruntea de praguri mult prea tari. Eu am ramas eu si nici nu cred ca voi imbatrani vreodata si pe dinauntru. Mai mult, nu cred ca nimeni imbatraneste pe dinauntru daca nu-si pleaca urechea la ceilalti.

Si de aici cu-atat mai dureros e gandul mortii.
Vezi tu, acesta-i avantajul enorm al oricarei babe cuvioase fata de noi cei ce nu credem. Fata de mine, cea care a citit din scoarta-n scoarta liturghiile pe care ea le dondane, cautand si scotocind inversunata o scanteie, o farama de iluminare...sau de indobitocire. Habar nu am, dar cui ii pasa.
Pentru cineva care, trecand de politetea deferenta a agnosticismului, nu reuseste sa se autoconvinga de absolut nici o forma de continuare a existentei dupa incetarea acesteia fizice, viata e o dureros de dulce experienta.

Oh, cat iubesc viata. Cat de mult imi savurez fiecare clipa a prezentului, oricat de cleioasa sau amara ar fi. Cum sorb minutele cele mai anoste, cum strang in pumni noptile cele mai reci. Si fiecare an incerc sa-l retin mai mult, incerc sa trisez tragand de clipe, desirand zile, intinzand seri, parfumand amintiri. Viata e minunata cand stii ca ai doar una. Nu-ti mai doresti nimc altceva decat s-o ai, e ca o implozie scop-rezultat, o condensare sfasietoare a dorintei.

Cineva spunea ca de fapt ne temem de durere si nu de moarte dar nu, oh, nu ma tem ci doar nu vreau, refuz. Durerea e atat de vie si de carnala, cum as putea sa ma tem. Refuz sa nu mai traiesc, atata tot. Nu vad in moarte decat incetarea vietii si viata e atat de frumoasa, oh, crede-ma, lasa rugaciunile, lasa teama de pacate, lasa speranta intr-un incert rai, crede-ma, e atat de frumos sa traiesti, clipa cu clipa, carte cu carte, pas cu pas, zambet cu zambet, an cu an, e atat de frumos sa vezi in jurul tau cum evolueaza materia, cum oamenii, viermi fragili si frumosi inventeaza si afla si descopera, uita-te in urma cu douazeci de ani, uite cate lucrui minunate am inventat de atunci, am facut de atunci, am reusit de atunci, ce frumos va fi si in urmatorii 20, si in urmatorii, cate lucruri minunate vor fi, le voi vedea, ma voi mira de fiecare dintre ele, voi cantari in palma unele, si-apoi nu voi mai vedea si nu voi mai sti.

Dar pana atunci ma bucur, in mod sincer. Ma gudur ca un caine al nimanui cand vad fiecare raza de soare. Mi-e groaza de moarte si cu atat mai mult mi-e drag de viata. Ma indoiesc sincer ca voi incerca vreodata sa abordez si vreo latura spirituala a sinelui meu; poate tocmai pentru ca acasta viata a mea e mult, mult prea minunata si prea unica sa mi-o petrec cu capul infipt in dos, cautandu-mi sinele interior si vreun zeu exterior care sa-mi promita un happy end undeva departe. Eu sunt toti zeii care-mi trebuie.
Read More

08 January 2012

Ziceţi mă brânză.

Eu cred ca românii nu ştiu să zâmbească. Nu ştiu dacă din cauza faptului că suntem pe ultimele locuri în topul igienei dentare sau din cauza unui atavism mai peizănesc conform căruia când faci poza tre sa înlemnesti ca mortul. Dar cert este că văd şi în fotografii si pe stradă zâmbete strâmbe, reţinute, crispate, stângace, acoperite cu mâna, guri deformate de un rictus nervos, aud chicoteli de hienă în locul unui râs deschis, sincer şi când fac fotografii mi se întâmplă des ca subiecţii (prieteni, rude etc) sa înlemnească într-o "poză" în care cred ei ca dau bine, dar care seamănă mai mult a masca mortuară.

De ce zâmbim atât de urât şi rar?
Read More

03 January 2012

Duios, timpul trecea.

Trasul de timp e ocupaţia mea favorită. Urăsc cuvântul "procrastinare", apropos. Pentru că nu există. Pentru că face parte din tagma lui "a cancela", "hai sa mixam nişte telemea cu roşii" şi alte oribilităţi de acest tip. Cuvinte grefate prost din altă limbă cu toate ca există deja echivalentul românesc perfect valabil pentru fiecare dintre ele. A trage de timp, a anula, a amesteca.

Cum spuneam, trag de timp. Nu o fac cu intenţie clară. De exemplu planul meu pentru astăzi fusese sa fac lună prin toată casa, să scriu ceva foarte frumos pe blog, o idee venită in cap înainte să adorm, să adorm copilul şi să gătesc ceva foarte gustos.

Însă nu sunt eu de vină! Ca să spun drept, nu eu trag de timp ci timpul de mine. M-am trezit şi fireşte, toate ideile mele excelente dispăruseră fără urmă într-o pâclă ceţoasă de nesomn şi confuzie. Aşa că scriu şi eu prostiile astea acum.

Copilul nu se dă adormit cu toate încercările mele înverşunate. Mai mult, odată lăsat jos sau singur protestează de parcă în locul covorului s-ar rostogoli bulgari moi de lavă.
Diverşi oameni de pe Facebook se tot felicită între ei, pun poze cu brazi, copii, friptane şi alte chestii complet neinteresante dar pe care totusi TREBUIE să le văd. Chit că nu mai ştiu exact cine sunt unii dintre ei şi cum de suntem tovarăşi şi pretini.

Curăţenia a demarat în trombă şi s-a dezlânat jalnic pe parcurs. Nu vreau să fac zgomot, mai ştii, poate adoarme ăsta micu (sanchi, dacă e să adoarmă poţi tăia şi lemne pe el, dar să lăsam.)

Pentru gătit ce visam să infulec îmi mai lipsesc nişte ingrediente şi ca să le iau ar trebui sa cobor să le cumpăr, deci să îl iau pe ăsta micu, să îl îndes în diverse haine împotriva voinţei lui, să declanşez astfel o sesiune de răcnete şi urlete care să înceteze brusc odată ce am ajuns jos cu el. Apoi să doarmă fireşte tot drumul de acasă la magazin şi înapoi şi să se trezească fix când intru în casă şi vreau sa mă apuc de ceva. Mai bine nu mă mai apuc deloc.
Read More

17 December 2011

Nu-mi gasesc nimic din ce-mi trebuie.

Daca am de gasit un singur card, pentru ca mai am de platit o singura datorie, sansele sunt sa dispara mancat de tenebrele universului acel card DAR sa reapara in locul lui altele asa, numa ca sa ma ia in ras:

- carduri de la soferii de taxi pe care nu imi amintesc le folosesc niciodata; mereu sun pe careva intreband "auz, stii un numar de taxi?"
- carduri de reducere pe care mereu uit sa le prezint sau le declar uitate acasa cand nu imi vin la mana; imi vin totusi la mana imediat ce am achitat cumparaturile.
- carti de vizita de la persoane pe care nu le (re)cunosc, nu le suport sau nu le mai vad
- carduri goale de la paispe mii de banci pentru ca cele paispe mii de firme unde am lucrat aveau fiecare paispe mii de cotnracte cu banci favorite de livrat salariul
- buletinul de vot pe care incep sa ma gandesc serios sa-l arunc ca si-asa mi-i frica sa mai votez. de cate ori am facut asta s-au dus toate din rau in mai rau. O fi din cauza mea.
- retete expirate
- numere de telefon notate in graba cand n-aveam mobilul la mine. pacat ca n-am notat si ale cui sunt, acu nu imi ramane decat sa sun si sa intreb cat mai persuasiv "aleoooo? papuse, mi sa pare ca ne stim de undeva?"
- niste bani care trebuiau sa intre pe respectivul card pe caer nu-l mai gasesc. E un semn divin, ateista de mine se inclina in fata proniei ceresti. Da-o incolo de rata.
Read More

Facebook

Popular Posts

Karioka. Powered by Blogger.

Tags

#rosiamontana (2) 198 (1) abuz (10) adoptie (2) AION (2) ajutor (10) alaptare (1) alimentatie (10) amintiri (17) animale (3) anotimpuri (2) arta (1) atelier (1) autism (1) award (1) babywearing (4) bac (2) Basarabia (2) biciclete (1) Bucuresti (1) bullshit (6) Cai (1) caini (15) capot (1) carti (3) carti pentru copii (3) cărți traduse (4) coada-coada (1) concediu (6) concurs (3) condus (1) copii (68) coruptie (5) cos saptamanal (1) crima (5) CRJ (1) crossbordering from andreanum (1) culinar (15) custom made (1) dana blandu (1) daydreaming (4) despre copii (2) dezvoltare (10) dezvoltare personala (1) doi ani (2) dumbrava minunilor (1) entatie (1) femei (7) film (7) filme (2) filozoafa de weekend (4) fotografie (2) frumoasa si chestia (1) fumat (3) gaming (3) Gheorghe Serban (1) gramatica (3) Grigore Alexandrescu (2) htc (1) intentii (6) internet (24) interviuri (13) Ioana Neagu (1) ipocrizie (7) Irecuperabili (6) keywords (2) la dentist (4) lene (1) liebster (1) limba romana (1) liniste (4) lol (14) Mamagolo (1) maria rosetti (1) Maruta (1) Mihai Ciobanu (1) music (18) nutritie (2) oameni (67) odiseea imobiliara (3) pedofilie (2) penal (1) pisici (1) poezie (1) polipi (1) prostie (18) psihiatrie (1) psihologie (1) reclama (11) recomand (10) religie (6) ring-sling (2) romania (1) rosia montana (1) ruxanda guger (4) sanatate (6) sarcina (2) scurte (20) shopping (2) Simona Tache (1) sling (1) spaga (2) spital (4) sport (2) teapa (2) tv (6) unguri (1) Veronica Bereanda (10) viata de zi cu zi (77) Waking up (11) web (2) World of Warcraft (8) wow (1) WTF (28) www.davidkinsella.com (1)