Gender Discrimination

Nu-s feminista. Nu-s nici misogina. Nici androfera. Incerc sa fiu cat de cat justa, undeva la mijloc.

Nu inteleg de ce de fiecare data cand intr-o comunitate virtuala cu specific feminin (de gatit, in cazul meu) intra un barbat, dureaza intre 48h si 1 sapt ca femeile sa devina libidinoase. Nu jucause, nu glumete, nu altfel. Li-bi-di-noa-se. Cred ca e sindromul poiatei de gaini, de indata ce in sfarsit apare un cocos, toate se sucesc si culeg boabele cat mai jos plasate cat sa li se vada borta curului. Altfel nu-mi explic. femei normale de altfel, cu barbati potenti acasa, dovediti prin cârdul de sarcini si copii.

Ma intreb daca si invers tot asa e. In comunitatile de gaming e asa, dar intotdeauna m-am gandit ca asta e din cauza ca gamerul tipic e un adolescent bubos sau un programator slinos, ambii avand in comun doua prietene fidele, Palmela si Stângina. Ar trebui sa investighez prin comunitatile ...ce comunitati virtuale contin o majoritate covarsitoare de barbati cat de cat normali care si-o trag regulat? (nu unul altuia fireste)

Cred ca cele auto-moto, cele de pescuit (hm nu, aia care pleaca de tampiti sa le inghete 6 zile fundul in stufaris nu pot fi normali)...hai sa ne rezumam la alea auto moto.

Si in incheiere, ca tot vorbim de dreptate si echitate in judecarea sexelor.

Imaginati-va un barbat cantand versurile de mai jos. Si protagonistul videoclipului.

Read More

Şi voi, când?

Nu-i aşa că aţi auzit suficient de des întrebarea asta încât să vă fi construit deja un şubred scut de scuze şi glumiţe spuse printre dinţi?
Aţi crezut că aţi scăpat de ea când, mai împinşi de la spate de neamuri, mai de un soi de resemnare tacită, v-aţi luat cu acte.
Ei bine, nu. După "şi voi când vă căsătoriţi", vine invariabil "şi voi când faceţi un copil"

În caz că vă gândeaţi că într-un târziu veţi avea un copil şi veţi scăpa de întrebarea asta, ei bine vă înşelaţi; urmează "şi un frăţior sau o surioară pe când."

(nu mai pot, diacriticile naibii, parca vorbesc pe tocuri. Am sa le pun dupa. Momentan ma descalt.)

Te uiti adanc si trist in ochii imbecilului de interlocutor care tocmai te-a intrebat cand ai te gand sa te futi si tu cu folos (imi cer scuze, dom'Sorin), tragi aer in piept si te intrebi ce sa raspunzi.
Poate ar fi nimerit sa raspunzi "cine, eu, cand fac copii? ACUMA!" si sa rastorni consortul / consoarta pe masa, tragandu-i jos chilotii.

Adevarul e ca intrebarea este cat se poate de vulgara, indiscreta, prosteasca, inutila si riscanta.
A intreba pe cineva care nu isi doreste copii cand are de gand sa ii faca e ca si cum ai intreba o fetita de 8 ani cand are de gand sa si-o traga. Sunt pur si simplu etape in viata unui om care trebuie sa treaca de la sine, sa se incheie, sa fie complete.

Nu te poti naste dorindu-ti copii; daca patesti asta, you're seriously fucked up in the brain. Nu-mi pot imagina un copil intreg la cap dornic sa procreeze. Sunt etape in viata individuala care nu trebuiesc grabite si fortate sa apara; dovada ne stau generatiile intregi de decretei , de copii facuti in sila, de avorturi ratate, neiubiti, tratati cu ura si repulsie si incarcati de o panoplie de reprosuri absurde. Nu faceti copii de gura altora niciodata; vremurile in care aveam norma de puit s-au dus si din fericire nu se mai intorc.

Unii oameni nu ajung niciodata in etapa cu facutul copiilor; asta NU inseamna ca sunt, cum cred diverse tute si tantalai, niste neterminati sau niste egoisti sau niste infantili. Am prieteni excelenti, fiinte altruiste, inteligente, cu o viata perfect normala, cu farama lor de fericire care pur si simplu nu isi doresc copii.
Mai am si unii care nu-si doresc pana cand isi doresc si cand in sfarsit isi doresc, ii fac.
Eu pana sa imi doresc sa am copii nu-mi dorisem fix deloc. Si nu, nu sunt acum mai buna, mai desteapta, mai ceva, acum ca am facut unul. Si da, intrebarea respectiva m-a iritat pana DUPA ce am facut, drept dovada postul asta. Mai ales ca aceiasi oameni care imi pazeau curul cu un interes nedisimulat au radiat victoriosi de parca eu ramasesem gravida numai sa scap de gura lor.

Si sa nu mai zic de latura dureroasa a intrebarii asteia. Sunt unii oameni care isi doresc copii dar nu-i pot avea. Nu-i pot avea inca - in cazul fericit - sau nu ii pot avea deloc - in cazul nefericit. Si sunt mai multi decat credeti, mai aproape decat ati sti.
Am o prietena nascuta sa fie mama. Serios. Nu e nici un compliment si nici o insulta, e o simpla constatare. E nascuta sa faca mici pui vii, sa-i hraneasca cu lapte si sa le teasa nopti din vise si zile din zambete. Daca ati cunoaste-o v-ati dori toti sa fiti copiii ei, desi e mai mica decat majoritatea voastra - cred.

Si ei bine, minunea intarzie sa apara la aceasta prietena. Si o vad mereu strangandu-si toate sperantele intr-un ghem mic si pulsatil si ma strang si eu in mine odata cu ea si sper. Intr-o zi sii-a publicat pe net cateva poze cu Alex al meu in brate; era atat de zambitoare si de fericita. La scurt timp dupa insa, sperantele i s-au mai naruit odata; si-a revenit dar i-ar fi trebuit timp sa planga in sine, tmp sa recapete forte sa o ia de la capat....si fix in timpul ala apare o vaca. Evident, clasic, vede poza cu prietena mea cu plodul meu in brate, precoca si prspicaca (sic!) fiind deduce ca nu-i al ei si la fel de mecanic cum zici "noroc" cuiva care stranuta scrie "si tu cand faci unul".

Cate organe reproductive nu au zburat verbal catre aceasta domnisoara si cum s-au impletit si invartit in drumul spre prea larga sa gura. Oh, vai. S-ar fi crapat in doua Capela Sixtina iar Iehova si-ar fi retras de rusine indexul intins catre Adam si si l-ar fi infipt in urechi sa nu mai auda.

Rezumand. Terminati-o cu "si cand faceti copii". Nu va freaca pe voi grija cand se vor inmulti altii. Daca va e frica sa nu va prinda botezul nepregatiti, in mod sigur veti avea minim jumate de an sa strangeti bani de cadou. Daca va simtit singuri si parasiti odata ce ati devenit parinti, faceti-va ordine in prioritati; si oricum, nimeni nu se va pui doar ca sa va tina voua companie.

Howgh!

Read More

Ziceţi mă brânză.

Eu cred ca românii nu ştiu să zâmbească. Nu ştiu dacă din cauza faptului că suntem pe ultimele locuri în topul igienei dentare sau din cauza unui atavism mai peizănesc conform căruia când faci poza tre sa înlemnesti ca mortul. Dar cert este că văd şi în fotografii si pe stradă zâmbete strâmbe, reţinute, crispate, stângace, acoperite cu mâna, guri deformate de un rictus nervos, aud chicoteli de hienă în locul unui râs deschis, sincer şi când fac fotografii mi se întâmplă des ca subiecţii (prieteni, rude etc) sa înlemnească într-o "poză" în care cred ei ca dau bine, dar care seamănă mai mult a masca mortuară.

De ce zâmbim atât de urât şi rar?

Read More

Maidanezii musca mai legal.

A: unul din vaslui
A: are mai multe afaceri pe acolo
A: si la o fabrica de paine ...
A: avea vreo 4 caini
A: liberi
A: au sarit si au muscat un copil rau de tot
A: si
A: guess what
A: proprietarul a scapat doar cu amenda pentru ca erau 3 maidanezi si un ciobanesc german , deci nu erau in categoria caini periculosi
A: WTF ?


ART. 2

(1) Prin câini agresivi se înţelege:

orice câine

care, fără să fie provocat, muşcă sau atacă persoane ori animale domestice în locuri publice sau private;

orice câine care participă la lupte între câini sau care a fost antrenat în acest scop.




http://www.vrn.ro/pedepsit-cu-amenda-pentru-atacul-cainilor-asupra-unui-copil-de-12-ani


deci faptul ca au facut franjuri un copil nu ii claseaza ca periculosi. just great.

Read More

Ce deziluzie, tot n-ai murit.

Da, ba, tu. Esti inca viu. Ce deziluzie. Cum ai stat tu si te-ai cacat marunt pe tine, dandu-ti pasiente si uitandu-te la sefeuri pe AXN, sau la hardcore-sefeuri, pe Trinitas, in asteptarea zilei de azi. Cum ti-ai ros tu unghiutele uitandu-te pe toate canalele posibile la semnificatiile ezoterice si numerologice. Cum s-a umflat ranza in tine realizand cat de maret esti ca ai prins aceasta data, despre care vei vorbi nepotilor daca nu vei crapa, fireste. Cat de bou ai fost, sa nu iti amintesti ca a existat si un 10: 10 pe 10.10.2010, un 09:09 pe 09.09.2009, un 08:08 pe 08.08.2008 si tot asa.

Cat de deziluzionat trebuie sa fi fost cand s-a facut ceasul 11:11 azi si nici vreo extremitate mai batuta de soarta nu ti-a crescut, nici apocalipsa n-a venit. Futu-i ma-sa de apocalipsa, ca pana si asta ne da teapa, nu? Lasa, ca la anu vine 12:12:2012 si poti sa te emotionezi in nadragi si-atunci.

P.S. Daca tu te-ai infiorat asa, iti dai seama aia saracii din 11:11 11/11/1111 ce s-or fi speriat. Sau nu. Maybe they had shit to do.

Read More

Unul singur.

Un copil de doi ani a fost calcat de mai multe ori cu masina. A murit la spital. Dupa ce a fost lovita, pe langa ea au trecut cel putin 18 persoane, printre care si parinti cu copii.
Au trecut mai departe lasand in urma o fetita de 2 ani sangerand pe pavaj.

Tot incidentul este filmat de camerele de supraveghere. A fost ulterior postat pe youtube, linkul este aici.

Concluziile le trageti voi. Eu nu pot decat sa ma gandesc ca au trecut oameni REALI pe langa o fetita REALA muribunda si nu au reactionat, insa clipul mortii ei a devenit viral si a starnit reactia a peste 10 milioane de oameni.

Era nevoie de unul singur pentru a fi salvata.

Read More

Ce-aveti cu recensamantul?

Ce-aveti, frate, cu recensamantul? Ce-i cu atitudinea asta ostila, serios?
Nu tot noi ne scartaiam ca vrem un recensamant corect, detaliat, care sa includa si intrebari referitoare la religie, sa nu ne mai puna pe toti in oala cu cre(s)tini si tot asa? Nu noi ne vaitam ca statisticile nu sunt corecte, ca le face nu stiu care si e platit de nu stu cine?

Ei uite ca aveam sansa sa le facem chiar NOI de data asta statisticile si fireste ca dam cu bata in balta.
Stii cum va purtati, voi astia "anti-recensamant"? Ca fata aia urata cu crengi pe care n-a invitat-o nimeni in viata ei la dans. Si cand in sfarsit la banchet i s-a facut mila unuia si a intrebat-o, si-a vazut sansa vietii ei atinsa si a raspuns cu ochii stralucind de emotie:
"Multumesc nu, sunt la ciclu."

Cam asa si voi.

Serios, statistici sunt cacalau despre noi cu sau fara voia noastra. Ce cauti pe google, ce vorbesti la telefon, cu cine faci banking, cat comanzi de pe net si mii si sute de alte asemenea statistici exista deja si DA sunt folosite si NU nu crapi din asta si DA, ai ce face, du-te mataluta te rog pe muntele Sinai unde chiar nu fute pe nimeni grija de tine.

De jefuit te jefuiesc si fara sa vina cu formularul la usa ta si serios, prespunand prin absurd ca una din mamaitele alea platite cu 50 de ron pe zi care vin cu recensamantul si-ar dori apoi sa revina sa te jefuiasca, ar fi groaznic de prost inspirata pentru ca ar fi inclusa oricum in lista cu posibili suspecti.

Deschide usa, serios. Daca ti se par unele intrebari nelalocul lor aia e, raspunde altceva, dar preferabil ar fi sa raspunzi sincer ca recenzorul ala chiaunit nu va mai tine minte ce ai raspuns tu, al 331'lea intervievat , la intrebarea 47 alineat B corp A.

Read More

Tristeti neprovinciale de Herastrau.

Un caniche tremurand din tot corpul de dorinta de a misuna si el pe ici pe colo. Juma de metru de lesa. O baba acra "Stai aici, mama. Nu vezi ca e mizerie?"

Doua banci mai incolo, scena similara, beagle in loc de caniche, domn burtos in loc de baba. "Stai, ba, un'te tragi. Stai si uita-te la lume aicishilea."

Cu cateva zile in urma, o mama cu o fetita de vreo 8 ani si un pui de ciobanesc german, maxim 3 luni. Numai urechi, labe si curiozitate. Puiul da sa adulmece.Mama rage un impozant "Fui, Fulger!" apoi smuceste lesa incorect de altfel, dezechilibrand catelul in loc sa il corecteze. Scena se repeta ca din 2 in 2 pasi. Pe langa ei, fetita zburda fericita. Mama nu mai are maini libere.


Dragi oameni buni, posesori de caini si de lese prea scurte sau burti prea mari. Lasati cainele sa misune. Misunati cu tot cu el. Lasati-l sa adulmece. Nasul e mai important decat ochii, pentru ei. Pentru voi, o seara in parc poate inseamna o plimbare lenta, pe cimentul trotuarului, sau mai rau, stat in fund pe banca si urmarit din priviri lumea care trece. Pentru ei, inseamna umblat prin iarba, adulmecat prin tufisuri, mirosit urme, pete, urina, vant, soare, maini, praf, frunze, aer. Daca nu reusiti sa acceptati asta, de ce nu luati un catel din lemn.

Mama iritata, mergand apasat. In urma, baietelul, pedaland moale pe un kart. "Eu nu am dat o suta de mii ca sa te plimbi asa, in dorul lelii pe ala! Eu am dat banii aia ca sa te joci cu el! Sa pedalezi repede!"
"Dar ma joc deja..." o asigura timid copilul, pedaland demonstrativ ceva mai repede.
"Nu asa! "Il ducem inapoi! Acasa! "

Alta mama stergand apasat si usor smucit o fetita de cateva luni. Mutricica ei uimita pare un tablou pictat cu morcov si piersica. "Bluza asta era noua!"

Dati bluze vechi copiilor atunci, cand ii scoateti la joaca. Si pedalati voi pana va ies ochii si hemoroizii.

Un batranel privind fericit locul ed unde porneste vaporasul (si unde se si revarsa apa intr-o minicascada artificiala). Incetineste pasul si in ochi i se aprinde un licar vesel. Un baietel mic si jucaus a rasarit in corpul sau uscat. Ii povesteste sotiei, cu speranta mica mica ascunsa in gand ca poate se vor opri: "Uite, aici e foarte interesant...Apa se scurge prin..."
"Prostii." i-o taie sec sotia, continuand sa paseasca majestuos. Bastonul sau pare un sceptru iar ochelarii au capatat forma unei coroane intimidante.
Baietelul cel jucaus si licarul din ochi au fugit, lovit peste degete de bastonul-sceptru si vorba seaca. Batranul se cocarjeaza la loc si isi urmeaza supus consoarta, in plimbarea seaca, lunga si demna. Ii depasesc cativa biciclisti veseli. Amarat, arunca dupa ei cu vorbe triste si acre ca un strugure neatins de soare:
"Si astia, cu bicicletele lor...parca tot parcul ar fi al lor. Ce neobrazare."

Si totusi, o vorba in minus si un zambet in plus, si tot parcul, tot lacul ar fi fost si al lui.

Read More

Hurray, I can breed, let's rejoice

Stimabili si stimabile, starea mea de gravidenie se apropie de sfarsit. In vreo doua saptamani vom iesi din formula 2 in 1 si de-acolo vom vedea cum va fi.
Concluzii pe final:
- gravidele pot fi o specie dezgustator de egocentrica.
Nu stiu daca mizantropismul meu sau vreun rest de neuron au fost suficient de puternice incat sa ma impiedice sa ma alatur tagmei, eu asa sper.
Am citit / intalnit marturiile mai multor femei care odata ajunse mame s-au plans ca au ramas cam singure, raideri in World of Diapercraft, nu neaparat pentru ca n-ar mai avea timp de prieteni, ci pentru ca respectivii prieteni au inceput sa se cam care si sa-si gaseasca diverse motive prin care sa le evite.

Eu sincer cred ca s-ar putea sa ii fi pus chiar ele pe fuga, inca din timpul sarcinii. Culmea, pana si eu, gravida fiind, mi-am epuizat resursele de rabdare si am rarit discutiile cu una din ele sub diverse pretexte, pornind de la vizite imaginare inoportune si terminand cu bateria telefonului care poftim, ma lasa fix cand ma suna ea. Sa nu mai vorbim de diverse spatii virtuale dedicate noua; am rezistat cat am rezistat, apoi am inceput sa le evit si pe alea.

Rezumand; Fireste ca e minunat sa fii insarcinata si fireste ca fiecare mic detaliu e uimitor. Dar doar pentru tine. Pentru restul lumii, minunata ta incursiune in necunoscut e printre cele mai banale procese ale lumii vii. Si nu, nu ei sunt niste tampi insensibili, tu ai luat-o razna. Pentru ca da, e normal, e firesc si nu e chiar asa o mare branza incat sa vorbesti in continuu numai despre asta.

In jurul meu, prietenii mei isi continua viata la fel ca si mine. Doi isi cauta casa, una va pleca iar prin Europa in excursie, alta salveaza diverse animalute, alta face poze, alta si-a ajustat marimea bustului etc. Despre ce vorbeam inainte? Despre astea. Despre ce vorbim acum? Tot despre astea.

Fara a exagera, aminteste-ti totusi ca unele intrebari se pun din politete. Din nefericire, uneori sunt percepute fix ca dopul de sampanie, un pretext excelent pentru a rupe zagazul unor povesti interminabile despre diverse chestii fascinante (doar pentru tine, repet) care nu se mai termina.

Nici daca partenera de conversatie e tot o femeie gravida nu as recomanda un preaplin de informatii, in special daca sunt vag scabroase. Poate am eu un rest de pudibonderie, dar consider ca anumite lucruri trebuie pastrate strict pentru discutia din cabinetul medicului sau a moasei, dupa caz. Simplul fapt ca partenera ta de discutie trece probabil prin aceleasi experiente nu justifica o ploaie de povesti despre gaze intestinale, secretii vaginale, meconiu, cordoane, mameloane.

Gandeste-te altfel: toti ne cacam, nu? Mai des, mai rar, mai moale, nu conteaza, toti ajungem cumva la buda. Ai deschis cumva o discutie, pornind de la aceasta premisa, cu colegii de birou?
"Ce mai faci, draga?"
"Uite bine, azi m-am cacat cam moale dar pe final parca imi mai revenisem"
"Aaa stiu, si cumva si imprastiat?"
etc

Daca aceasta conversatie ti se pare de evitat, evita si restul de detalii expuse mai sus.
Ar mai fi un motiv. Presupunand prin absurd ca gasesti inca una fix ca tine, careia i se pare ca fiecare miscare a fatului ar trebui transmisa de Mediafax, tot paguboasa e conversatia. Veti ajunge sa va induceti una alteia diverse stari de panica sau sa va invartiti continuu in jurul unor detalii de altfel lipsite de importanta, augumentandu-le insa gravitatea. va veti ticni reciproc, mai pe scurt.

Prietenii barbati trebuie de asemenea menajati. In special cei cu care ai o relatie de colegialitate. Ti-a povestit vreodata vreunul dintre ei despre faptul ca-l supara prostata, ca are un mic inceput de hemoroizi sau ca se tot irita de la barbierit? Nu? Atunci fa-i un bine si nu-i povesti nici tu despre greturi, picioare umflate. Ti-a trimis vreunul vreo endoscopie pe email? Nu? Atunci nu-l fugari nici tu prin birou cu ecografia - din care garantez ca nici nu intelege nimic si nicic nu desprinde vreun sentiment, in afara de cel de disconfort.

Partenerul de viata e o categorie aparte. Aici fiecare puteti face cum va taie capul. Eu am preferat sa il includ pe al meu, dar am incercat sa nu-l inund nici pe el cu imagini si povesti amenintatoare. Ne-am bucurat amandoi de diverse schimbari, ne-am holbat amandoi ca curca in lemne la diverse ecografii, incercand sa ne dam cu parerea ( "hm asta cred ca era piciorul...") dar n-am exagerat.

Si mai presus de toate, sper eu, nu m-am cocotat pe un morman de frunze racnind ca sunt GRAVIDA LUME LUME. Nu m-am ferit sa raspund la intrebari, atat timp cat nu le-am considerat incomode sau cretine. Insa nici n-am dat raspunsuri necerute de nimeni, sper.

In incheiere, ultimele 9 luni au fost minunate. Daca stiam ca e asa fain, faceam 5 pana acum. Daca stiam ca fix cand raman eu gravida se gata si bugetul, se taie si indemnizatiile, se desfiinteaza si spitalele, probabil faceam asta un pic mai devreme. Sau strangeam niste bani la ciorap. Dar nu-i nimic, se putea si mai rau.

Noi sa fim sanatosi.

Read More

Alo, buna ziua, de la Retardis Bank va deranjam

Nu-i nici o rusine sa lucrezi ca agent in call center. Nu-i nici o rusine sa lucrezi in general, de altfel.
Nu-i cel mai fain job din lume, e monoton si frecator de nervi, e cam prost platit dar de ce nu. Macar nu te ploua in cap.

Pe de alta parte, n-ar fi nici o rusine si daca i-ar "trainui" si sa gandeasca pe respectivii agenti inainte de a deschide gura. Din pacate probabil nu e timp si nici buget alocat gandirii. Iete lista, poftim scriptul, iete si targetul tau de telefoane pe ziua de azi, pune mana si suna ca dracii te ia - cred ca la asta se rezuma trainingul majoritatii celor care m-au sunat in ultima vreme.

Acu ceva timp a reusit sa culmineze intr-un involuntar umor macabru o sarmana duduie de la o banca. Sa-i zicem Retardis Bank.
"Alo?"
"AlobunaziuadoamnaKariokamanumescPisilicaPisoniadelaRetardisBankvaderanjamaveticumvaunmomentliber?"
Aveam? Aveam moment liber si cum saraca duduie nu parea sa aiba nici de respirat intre silabe am decis ca i-l pot acorda pe al meu, macar s-o salvez de la apoplexie.
"Spuneti, domnisoara Pisonia."
La care domnisoara Pisonia s-a lansat in oferirea unui produs la bancii cu gratia cu care valseaza un bizon si cu un argument de o logica autistico-sofistica.
"Cum dumneavoastra aveti cardul de salarii la noi, va asteptam sa veniti la banca sa incheiati si o asigurare de viata tot cu noi"
"Pai de ce, sa ma asortez sau cum?"
"Ha?" raspunse domnisoara Pisonia, conform scriptului. (daca era sucursala Craiova probabil scriptul ar fi zis "Ce zaserati?")
"Am intrebat DE CE la voi" raspund eu regretand deja ca n-am ales varianta cu apoplexia "ca nu are legatura cardul de salariu cu necesitatea incheierii vreunei asigurari de viata din cate stiu"
"Pai pen'ca...cardu de salarii?"
La care am avut nefericita idee sa ma amuz o secunda si sa o scot din panarama aia de script. Am rugat-o frumos sa imi explice care sunt avantajele generale ale unei asigurari de viata. ("asa, dupa capul tau" completai eu in gand)
Dupa cateva gafaieli si fosgaieli grabite ("la ce pagina scrie asta?") duduia mi-a expus avantajele asigurarii de viata la Retardis dintr-un punct de vedere surprinzator de just si original:
"Deci dumneavoastra faceti o asigurare de viataaaaa..."
"Mhm.."
"..pen'ca....uhmm..aaa....daca are loc un evenement nefericit care nu dorim sa se intample, ha ha, da totusi poate se intampla..."
"Asa..." cad eu de acord cu nefericitul eveniment care fireste ca nu este dorit de Retardis Bank
"...daca tot e sa se intample, cand se va intampla, datorita asigurarii, cei din jurul dumneavoastra vor fi foarte fericiti!" termina duduia intr-un ton vesel ca o scosese la capat si cu vaca chitibusara de mine.
"Poftim?!"
Si cum domnisoara Pisonia imi recita mandra de sine noua definitie - recunosc, destul de fair - a asigurarii de viata iar eu nu ma mai tineam de ras, am protestat
"Dar eu nu vreau sa fie nimeni fericit cand crap, domnisoara! Eu vreau sa jeleasca toti!"
"Pai da, dar dupa?"

Read More

Velocipedus vulgaris

...adica eu.
Da, se pare ca n-am uitat sa merg pe bicicleta.
Nu, tot nu merg bine. Adica merg ezitant, ma dau jos la fiecare intersectie si evit sa fac slalom printre masini sau grasane. M-am si infipt intr-una. Nu intr-o grasana, intr-o masina. Nu s-a lasat cu zgarieturi, totul a fost ok.
In schimb am descoperit ca planul meu, de a merge cu bicicleta la serviciu, are niste dezavantaje majore.
Am decis initial sa pedalez pe banda de biciclisti cat o fi, apoi sa ma fofilez pe trotuar cand se termina banda si doar in ultimul caz sa merg pe strada, cat mai pe margine.
Esec total.
In primul rand se pare ca de cate ori vede o banda de biciclete pietonul bucurestean se simte bicicleta. Ii cresc roti in loc de picioare, nasul i se transforma in claxon, isi lungeste pula intr-un ghidon si curul ii devine sa.
Doar asa imi pot explica cardul de boi si scroafe care merg frumos incolonati toti PE nenorocita de banda de bicicleta, lasand restul trotuarului liber.
Mamicile cu carucior sunt campioane. Presupun ca merg pe premisa "are roti? are!"
Fofilatul pe langa ei pe restul trotuarului e si ala problematic, deoarece cand aud ceva venind din spate majoritatea trecatorilor nu se intorc sa vada ce e si mai ales de unde vine. Reactia naturala e sa se desfasoare brusc intr-un soi de evantai si sa mearga - tot fara sa intoarca pasul - intr-o tehnica oscilanta de pasi cunoscuta popular si sub denumirea de "pisatul boului"
O iau pe strada. Ideea mea de a pedala strans cu marginea soselei e si aia sortita esecului. Singura sansa ar fi sa invat sa zbor / sar peste zecile de masini parcate jumate in strada jumate pe trotuar, sau sa ma falfai si eu ca pisatul boului printre masini eventual.
Pe langa aceste nemultumiri mai adaug si neasteptate roiuri de musculite in care tot intru la propriu cand o iau prin parc. Nu stiu de unde apar, ce rost au si ce mananca dar cred ca prima lectie invatata rapid a fost "sa nu mai pedalez cu gura deschisa. Niciodata"
Si ce solutie am gasit?
Niciuna. Doar injur si balacaresc in gand tot universul plus ce-mi mai iese in cale ocazional.

Consider ca injuratul sau vulgaritatea verbala sunt solutia ideala pentru o descarcare nervoasa rapida si inofensiva. Inofensiva atat timp cat nu te duci la un 4pack angajat la BGS si-i zici in fata ceva de onorabila sa mama.
Insa in linii mari, cred ca balacaritul cat mai stufos este un pahar de apa rece peste nervii oricui. Ai draci? te irita seful, traficul, telefoanele, sotia, amanta, amantul amantei, copilul si viata in general? Daca nu-ti iese in gand, atunci refugiaza-te intr-o camera si da-i drumul. Zi-le de carne, zi-le de ma-sa, de morti, cruci, raniti, dumnezei, pasti, cepe si prastii. Da-i drumul, fa spume, scoate-le porcoase, spurca tot ce poti. Apoi iesi afara si pune-te pe ras.
E o solutie care zic eu tempereaza impulsul initial de a lipi palme sau arunca cu levierul dupa diverse persoane.
Cat despre confruntarile verbale, daca e bine dozata si adaptata situatiei, vulgaritatea verbala poate suprima orice trancaneala de prisos, salvand o gramada de timp.
Deci injurati oameni buni, injurati. Daca ne-am  petrece timpul mai mult umplandu-ne de sloboaze verbale decat de rangi si bate in cap, stirile de la ora 5 ar fi suprimate in mod natural in maxim un an. Ce-ar putea sa mai zica? "Doi braileni s-au injurat de mama"? "Balacareala teribila din Primaverii; martorii au sugerat ca suspectul ar fi dorit sa-i ia in pula tot neamul soferului neatent"?

Mda. In rest nimic nou. Mi-am amintit de ce am lasat interfonul pe "silent". Ca macar aici sa scap de diversi tantalai a caror logica sfideaza ....logica.
Alataieri dimineata a inceput sa raga interfonul. Ma duc chioara de somn
"Cine e?"
O voce batzaita de baba - vocea aia specifica de pensionara data cu dermatograf verde -
"Duduie, vreau sa ajung la numarul paisprezece...."
Eu sunt numarul 5.
"PAI FORMEAZA PAISPE'N PIZDA MA-TII!"
Si am dat pe silent.

Aici mai e cum mai e, mai nasol era cand stateam pe langa Gara de Nord la apartamentul 01. Devenisem secretara fara voie pentru vreo 3 strazi. Toti baietii cu pizza, pliante si covoare sunau la mine. Toate moliile senile tot la mine.
"Duduie, nu va suparati,  vreau sa ajung la notariat"
"...la doamna cu ficusul..."
"La administratie..."
"La vecinul"
Desi evident era o lista cu cine are ce nr de interfon, dar nr 01 era atat de tentant...
M-am trezit si cu un mos in casa intr-o zi, intreband plin de speranta daca sunt cabinet de stomatologie. I-am explicat ca nu, dar ca pot sa-i scot vreo doi dinti daca mai insista mult.

Read More

Macabre

Nu e musai o obsesie si nu e nici o tema recurenta a blogului.
Doar ca din moment ce cunostintele mele in materie de inmormantari romanesti mi-au fost puse la indoiala, ma simt datoare (ma simt pe naiba, nu ma simt de nici un fel dar am chef de scris) cu niste explicatii.

Am copilarit intre 1 si 12 ani printre mosnegi. Bunicii din partea mamei aveau deja 70 respectiv 80 de ani cand le-am fost livrata in Oltenia, sub pretextul "aici la noi e prea frig, cresteti-o voi si noi venim sa zbieram la ea in concediu"
Tataie-meu nu era deloc bisericos. Era injurios in schimb. De la el am invatat prima colectie de injuraturi care amestecau patrafire, cruci, matanii, diverse secretii, popi si maicute laolalta. Ati ghicit, era ateu. Pe langa scepticismul propriu mai avea si o raca personala contra preotilor; Un popa il turnase drept "origine nesanatoasa, averi ascunse" si astfel tataie-meu aterizase cativa ani buni pe la Doftana. Nu manastirea, puscaria Doftana.

Lamurindu-se ca averile cele ascunse erau de mult baute si jucate la carti din generatiile anterioare, i-au dat drumul batut bine si cu o dubla pneumonie. Puscaria a trecut, ranchiuna a ramas.

Mamaie-mea oscila intre mistic / superstitie / religie. Nu se ducea la biserica in schimb mergea la inmormantari cu frenezia cu care o studenta la ASE bate cluburile din Regie. Mai ghicea si in bobi, cafea si alte "tampenii de petrecut timpul", cum mi le-a definit intr-o seara.

Am fost carata la privegiuri si inmormantari si dezgropari si parastase de cand am facut ochi. Si poate de aceea le-am perceput initial fara umbra de grotesc sau macabru. Era firesc. Mamaie avea prietene care mureau. Cand mureau se faceau verzi-mov la fata si se aduna o multime de lume sa le vada. Isi pierdeau si identitatea, nu mai erau Florentina sau Maria sau Cristina. Erau "mortul"
Mai era firesc si sa fie o multime de lume imbracata in negru si sa "fim cuminti ca nu-i frumos la mort"
Fiind sat si astea petrcandu-se demult, se folosea un dric cu cai, de care eram fascinata. Mai putin fascinate au fost rudele mortului intr-o data cand caii, iritati de caldura si zgomot, au luat-o la fuga cu tot cu cosciug si bocitoare si s-au oprit tocmai in Olt cu tot atelajul. Bocitoarele sarisera pe drum, mortul picase din prima.

Era firesc si chiar recomandat sa te duci sa te uiti. Habar nu am de ce. Mi-era teama si sila dar ma inghionteau toti "ai vazut mortul? du-te sa vezi mortul!" Intram, strecurandu-ma printre batiste, lumanari, tinandu-mi respiratia, si vedeam respectiva fosta prietena a mamaie-mii stand foarte solemna si dreapta pe masa.

Preotii ma speriau si aia. Erau mari, burtosi si aveau o voce puternica, nazala. Stropeau tot ce prindeau cu aghiasma si intindeau relaxat maini grasute la pupat cui nimereau. Mamaie-mea evita abil aceste momente facandu-se ca brusc si-a scapat ceva pe jos sau o cheama cutare la bucatarie.

Era mancare peste tot dar ma feream cat puteam de ea. Cumva imi intrase in nari mirosul de mort si il asociam si cu tamaia si cu parfumul prost si cu ceara...si cu mirosul de mancare la cazan.
Foarte foarte tarziu am realizat ca si mamaie-mea ar putea intra in categoria mortului. Ani buni de zile am avut impresia ca eu, ea, mama, tata suntem nemuritori si doar restul se duc. Au trebuit asigurari ferme dupa zile intregi de urlete sa ma convinga ca mamaie-mea este oarecum cvasi-nemuritoare, adica se va duce si ea dar intr-un infinit de ani, catralioane, ere.

In ziua in care infinitul s-a finit, am gasit-o mangaiata de soare pe obraz. Zambea. Murise in somn, la maxim jumatate de ora dupa ce schimbaseram o vorba. Isi rontaise dulciurile cu care o mituia tata in fiecare zi - in utlimii ani incepuse sa-i accepte cadourile desi tot un "caine de moldovean" il considera, isi bause cafeaua si  se retrasese pentru obisnuitul ei pui de somn.

Ce-a urmat apoi a fost trist si grotesc. Inainte sa vina puhoiul de lume am spalat-o impreuna cu doua babe. Ca asa se cade. As fi vrut sa plece de langa ea, sa taca din gura macar. Sporovaiau vesele, manevrand-o pe-o parte si pe alta, facand aprecieri stupide de genul "ati avut bine grija de ea ca slaba nu e"

Am dus-o cu alaiul descris mai demult prin blogul asta la biserica. Si restul a fost ca de obicei.
Sunt putine lucruri pe care le regret pe lumea asta desi am facut o mie de pasi stangi si mi-am incalcat o mie de juraminte. Dar printre regrete se numara si promisiunea facuta ei.

De cand eram mica imi recita macar o data pe luna rugamintea asta:
"Mama, cand oi muri sa ma imbracati cu rochia asta."
"Da, mamaie"
"Si pantofii astia. Nu astia, ca astia ma strang"
"Da, mamaie."
"Si sa nu-mi puneti brose si cercei sa vie tiganii sa ma dezgroape pentru doua tinichele"
"Nu, mamaie"
 Isi aranja si-si peria garderoba funerara cu atat de multa atentie incat o dezbraca de orice gand sfasietor. Semana mai mult cu o femeie ducandu-se la un bal decand una pregatindu-se sa intre in groapa.

"Si aici sunt prosoapele, mamaie. Si aici batistele. Si uite, astea, astea le dati de pomana. Sa nu ma lasati fara batiste, mamaie"

Avea o conceptie aproape faraonica despre lumea de dincolo. Imparatia cea fara de Sfarsit o fi fost ea a unuia atotputernic, dar clar pe lista de cumparaturi a lui Dumnezeu nu se aflau batiste, prosoape, mobila, haine   si altele. Deci de astea trebuia sa ne ingrijim noi.

Eu nu stiam ce sa zic. Pe de o parte eram linistita, stiind ca se va duce undeva intr-un viitor indefinit, foarte indepartat. Pe de alta parte ma intimida, parca s-ar fi pregatit sa plece intr-o vizita importanta si eu nu puteam sa merg.
 Apoi invariabil se intorcea catre mine si devenea mica, mica, mica si fragila si ochii ei verzi se mareau ingrijorati, cercetandu-ma.

"Si mama, daca ajung pe la ai lui taica'tau prin Moldova sa mor, sa nu ma ingropati acolo. Aduceti-ma aici inapoi. Nu printre straini"
Incercam sa o conving ca noi nu-i suntem straini dar nu prea reuseam.

"Sa nu ma bagati in betoane. Sa nu ma bagati in...in cavou din ala, ca e rece si apasa si n-o sa mai pot sa ies" Sa ma ingropati in cosciug de lemn si in pamant, sa ma manance viermii. Da? "
"Da, mamaie"


Nu ne-am tinut de cuvant. Taica-meu avea de altfel dreptate in felul lui "unde sa ma car cu mortul prin toata tara si cum sa nu-i facem cavou o sa zica lumea ca ne-am zgarcit"
Si cu toate ca tot nu reusesc sa cred in Dumnezeu si nici in nici un fel de vieti de apoi, odata si odata am s-o scot de acolo si am s-o aduc inapoi in Oltenia. Probabil or sa ma fugareasca un potop de neamuri hulindu-ma ca m-am ticnit.
Dar macar atat. Macar acum.

Mama era evident non-religioasa. Sau ma rog. Anti-biserica. Evita cu obstinatie sa vorbeasca despre asta dar bombanea iritata uneori "Daca vrei sa te rogi, te rogi si-n casa. Nu trebuie sa te duci sa te vada toti aia..." Dar la cat vorbea mama si la cat de stins ii era glasul...
Tata oscileaza cumplit de hazliu intre religios activ, atoatepedepsitor, agnostic sceptic si scarbit de viata si supersitios. Sunt 3 extreme si cumva le bifeaza pe toate, in special in preajma posturilor.

De exemplu cu vreo doua saptamani inainte de post aparea ca o furtuna in casa explicandu-ne cum o sa tina el tot postul. Pentru ca el e credincios, spre deosebire de mine si mama, doua pacatoase fara credinta si care mai iau si in ras tainele. Si nu face nici un efort, pentru ca pe el il ajuta credinta in lucruri mari, d'apai in a manca de post, asta e floare la ureche. Si cat de purificat si intregit se va simti si tot asa.

Venea postul, taica-meu trecea intr-adevar pe chestii vegetale. Cam 2-3 zile - poate si o saptamana uneori - il vedeam umbland prin casa abatut, pungit, galben la fata si evident flamand. Neamul lui taica-meu e mai carnivor decat leii de savana. Nasol.
Predicile se stingeau brusc si mi-era o mila de el, dar evident nu puteam sa-i zic "lasa, mai, ca nu ne-am suparat, da-l incolo de post"
Dupa saptamana respectiva aparea brusc inviorat dar si rusinat, apasat de un mare secret - pe care-l stiam cam toti - si codindu-se sa mai vorbeasca despre post si altele. Se spurcase.
Il lasam in pace pentru ca urma sa vina cu o pledoarie inflacarata din care iesea triumfator basma curata - desi nimeni vreodata nu-l invinuise sau luase peste picior.
"A fost ziua doamnei X si ea nu tine post, cred, ca a adus un platou cu gustari si m-a invitat sa servesc. Si nu-i frumos sa refuzi."
Clatinam din cap, sugrumand zambetele.
Neconvins de propria explicatie, tata ridica miza
"Adica nu era de refuz, dar trebuia sa explic de ce refuz. Deci trebuia sa spun ca postesc. Si nu e bine sa spui, asta se cheama trufie!"
Alteori cand nu se nimerea ziua niciunei colege pacatoase care sa aduca platouri tentante taica-meu se infingea direct intr-un salam si recurgea la argumentul suprem:
"Am poftit! Si e mai rau sa poftesti decat sa poftesti, pacatul e mai mare! deci...auzi, vrei si tu? Ia cu mustar"

Despre alti bunici si alte intalniri cu moartea si diverse personificari ale ei, in episodul urmator.

Read More

Cresceat, Floreat, Crapat!

Noroc pe Michael Jackson ca a murit ca altfel nu-si mai amintea nimeni de el.
Weekendul trecut m-au astenizat stirile, documentarele si clipurile care curgeau care incotro, orice mijloc de comunicare mass media as fi deschis.
Acu e normal, ca pana la urma n-a murit mai ştiu eu ce laureat al Mamaia '92 ci ditai pop iconul. Pana la urma a setat niste standarde, a schimbat complet evolutia muzicii pop, iar MTV'ul ca televiziune si concept ii datoreaza enorm. Deci se justifica condoleantele.

Mai putin se justifica valul de cunoscuţi care inainte ca bietul anorexic cu nas de plastic sa fi dat coltul te-ar fi scuipat intre ochi daca aduceai vorba de el. M-am trezit cu massuri pe messenger - ce inspirata am fost totusi sa imi schimb ID'ul cu doar cateva saptamani inainte - care ma indemnau sa plîng pentru MJ, sa cant alaturi de el, sa iau parte la tot felul de comuniuni si adunari. Cea mai hilara a fost o invitatie la un....mars de protest?! era o invitatie mass-spam de genul "Bucuresteni fani ai lui MJ, sa ne adunam si sa protestam". Deh, exista un mic con Leonida in fiecare din noi.
Chiar sunt curioasa cum o fi evoluat actiunea de protest.

"Michael! Michael!"
"..a murit, bre! du-te-acasa!"
"Protestez!!! cine i-a dat voie? Michael! Michael! Jos Guvernul! vrem salarii! Michael!"

Eu recunosc ca n-am ascultat in mod activ Michael Jackson. Daca era pe vreun CD la vreun bairam, nu ma deranja. Daca nu era, iar nu ma deranja. Da, m-am scalambait si eu printr-a 4-a si a 5-a incercand sa fac moonwalk, dar am facut parte din alta generatie, in care Michael era deja desuet si uncool. Era mult mai cool sa porti tricouri cu diverse formatii de care nu erai sigur daca ai auzit, dar cat mai scabroase, musai negre, si cu o tenta vag sexuala.

În schimb sunt un mare fan al documentarelor de genul "making-of". Making of a movie, making of a pop star, making of a war, making of a screwdriver. Ma fascinează procesul din spatele fabricarii unei formaţii, unui icon, unui joc video, unei religii etc. Asa ca tot raul spre bine, daca tot a murit, producătorii de pe la TV au scos de la naftalina nişte documentare bunicele despre viaţa ăstuia.

Unul dintre ele e făcut de către un jurnalist din UK pe nume Bashir, si se numeşte "Living with Michael Jackson" sau ceva de genul. E foarte subiectiv si editat la greu, dar ramane interesant de văzut. Au fost cateva faze care m-au induiosat / amuzat ..un melanj din astea doua sentimente.

1. Referitor la operaţiile estetice; un Michael Jackson alb ca varul, cu un nas nefiresc de mic si ascuţit, încearcă sa convingă un jurnalist de vreo 8 ori mai negru ca el ca schimbările sunt datorate exclusiv...pubertatii.
Bashir insista totuşi, profitând si de faptul ca intervievatul nu are alta reacţie decât de a se crispa si tangui ca un plod - eu in locul lui MJ ii ştergeam doua picioare in cur ziaristului si cu asta basta "da ba, pubertate, ce nu-ti convine? ia cara-te de-aici! mars la Gange , la făcut reportaje despre capuse daca nu-ti convine"
Cum spuneam, Bashir insista: "dar nu mai arati la fel!" "pai am crescut!" se cramponeaza Michael cascand niste ochi alienesc de mari "da dar nu mai ai maxilare, pometi, nas!" "am slabit" "chiar vrei sa spui ca nu ai nici o operatie estetica, serios?" "ok ok am una la nas dar e pentru a respira mai bine"...etc.
Într-un final, incoltit, Michael riposteaza ghemuit in fotoliu "oamenii albi dau milioane anual pe produse de bronzat, sa se faca negri. Si stau la soare in public si nu le zice nimeni nimic. E o industrie întreaga bazată pe produsele de bronzat." Fair enough...

2. Satul de zgaibarat prin copacii Neverlandului, Michael o şterge la Londra si ulterior la Berlin. Bashir dupa el. Ajuns in "camera" superstarului, se împiedica printre altele de un scuter. "Ce-i cu asta?" "cand ma plictisesc, ma plimb pe aici prin hotel..." Si cu jocul ala ce e? "si ala tot pentru plictiseala, e ca si cum te-ai da cu un skateboard virtual".
La faza asta mi s-a rupt inima, oricît de manelistic ar suna. Si am gîndit cu voce tare "ce viaţa de cacat, sa ai toti banii din lume, sa fii adulat de atatia oameni si sa nu poti sa-ti omori altfel timpul decât dandu-te cu trotineta prin hotel"

3. "And how does that make you feel?"
Pana la sfarsitul documentarului nu eram foarte sigura daca capatasem prea multa simpatie sau compasiune in plus fata de MJ, dar îmi era clar ca îl urăsc pe Bashir.
Era o combinaţie îngrozitoare intre prezentatorul de la Cheaters, Catalin Radu Tanase si un habotnic. Punea intebari dificile pentru oricine cred, dupa care repeta obsesiv "and how does / did that make you feel?"

"So your father was beating you?"
"And how did that make you feel?"

"And your brothers were having sex in the same room where you were sleeping?"
"And how did that make you feel?"

"So everyone was picking on you for having a fat nose and looking very fugly?"
"And how does that make you feel?"

"Can you bring back the moments when you were humiliated and scared?"
"And how does THAT make you feel?"

...etc etc etc

ca incheiere, ieri trancaneam in lift cu o colega

"Cred ca Madonnei ii tataie curul la faza asta, ca am impresia ca-s de-o varsta iar ea inca se mai zbenguie in ciorapi de plasa"

"Aoleo sa nu crape vaca dracului ca mi-am luat bilete!"

Read More

Albumul

Tata avea un coleg Silviu, profesor de desen la aceeasi scoala. Silviu era genul de om sensibil pana in pragul depresiei, empatic, altruist, genul caruia urmeaza aproape invariabil sa i se intample cele mai mari nenorociri nemeritate in viata.


Silviu venea des pe la noi, inainte ca tata sa il renege de tot; gatea tot felul de chestii delicioase si de Craciun picta zeci de felicitari in acuarela, cu aceeasi gama de culori dulce-trista, pe care intentiona sa le vanda dar ajungea intr-un final sa le imparta cu teancul prietenilor.

De un 8 martie a ajuns pe la noi dupa ore; era jumatate amuzat, jumatate dezamagit. Intrase in cancelarie sa isi ia catalogul si surprinsese acest fragment de discutie dintre doua "duamne" profesoare:

"Ce ti-au luat, draga, ai tai?"
"o vaza si niste cercei! dar tie?"
si ailalta, dezamagita:
"eh, mie niste prostii..uite bratara asta si un album de..Broticelli."

Iertator ca un apostol, Silviu ii gasise si o scuza cucoanei: fiind profesoara de biologie, de la Boticelli la Broticelli si brotac nu mai erau decat cativa pasi marunti.

Read More

Senzational, eternul mister rezolvat

[17:03]Patric: http:[insert forum de pizde aici]/forum/[bla bla]/barbatul-din-zodia-balanta.html
[17:03] Patric: deci de mult n-am mai ris atit de bine
[17:04] Patric: riiiiiiiiizi
[17:05] Eu: stai
[17:06] Eu: omg ce vaci nefutute si distruse
[17:06] Eu: le urasc pe astea
[17:06] Patric: da
[17:06] Eu: care vb despre barbati ca despre o alta specie
[17:06] Patric: dar sint super amuzante
[17:06] Eu: niste alieni
[17:06] Patric: "nu reusesc sa il inteleg"
[17:06] Eu: care trebuie vesnic PACALITI
[17:06] Eu: ffs#
[17:07] Eu: ce e asa mult de inteles
[17:07] Eu: fute-l si da-i de mancare
[17:07] Patric: da
[17:07] Patric: DA
[17:07] Patric: DAAAAAAA
[17:07] P: de ce te-ai maritat cu altuuuuuuu
[17:07] Eu: :>
[17:07] Eu: why now that is a lovely compliment Sir

Read More

Nu plange, ca n-a venit popa

Am alunecat intr-o discutie usor morbida la ultima pauza de cafea. A venit vorba de grotescul inmormantarilor romanesti traditionale, cu popi marlani, bocitoare bete si tot tacamul.

Uneori ma gandesc ca toata avalansa aiuritoare de elemente inutile ale inmormantarii e acolo fix pentru a iti muta atentia de la durerea reala si a o indrepta spre enervare, oboseala, confuzie. Sa treci peste.

Cand a murit maica-mea au aparut brusc o haita de muieri la noi in casa. Pe toate le ajutase macar o data cu un gest, cu o vorba, un serviciu. Doar doua din peste doua duzini trecusera macar o data pe la ea in decursul celor 10 ani de suferinta, sa-i dea o vorba buna sau macar un zambet stramb cum o fi. Acum ca era moarta navalisera toate sa-si exprime stupoarea si durerea si o simfonie de laude la adresa raposatei. Nici un cuvant despre usurinta cu care au lasat-o sa moara singura in decurs de un deceniu, strop cu strop.

Am asteptat pana s-a golit sufrageria de ele apoi m-am strecurat inauntru. Mama se topise, ramasese o umbra din ea. Tot sicriul si toata masa erau pline de flori. Flori, multe flori. Si-au amintit toti cat de mult i-au placut florile si au adus galeti intregi. I se mai vedea doar chipul chinuit si in rest numai petale si corole de flori. In timpul bolii nu i-au adus insa nici macar una. Si mi-a venit sa plang, am strans-o de mana gandindu-ma ca macar o codita de crizantema sa-i fi adus cand era bolnava si ar fi bucurat-o atat de mult si acum uite ce risipa de flori pe bratele ei, pe pieptul ei...

Iar din respectiva adunare s-a desprins una, a intrat in sufragerie si am auzit-o spunandu-mi:
"Ce faci, plangi? Nu plange inca, asteapta sa vina popa"

.....

Macar am scapat de bocitoare cu ea. La bunica-meu au adus din ordinul bunica-mii, traditionalista pana in maduva oaselor. Erau vreo 4 babe bete clampa care literalmente l-au luat la calarit pe bunica-meu pe catafalc behaind cat le tineau bojocii. Mai haios a fost ca team-leaderul echipei de bocitoare, o baba mustacioasa, nu stia bine nici numele raposatului si a inceput corul racnind :

"Un'te duuuuci VAAASILEEEEEEE!...."

Bunica-mea, pe langa sicriu a marait un "...Stelian" pe care evident doamnele nu l-au auzit si au continuat sa boceasca un biet Vasile care se duce intr-o casa fara ferestre si unde iarba nu creste si tot asa cu zbierete si horcaituri pana cand cineva a strigat un STELIAN mai lamurit.

Grotesc, absurd, inutil, jignitor...
Mai degraba ma impaiati si ma tineti in debara sau in garaj.

Read More

"I'm thinking about killing myself" - Go for it!

Replica asta mi-a scăpat din tastatura in seara asta, in timp ce jucam World of Warcraft.
Nu ştiu de ce mi-a scăpat, ştiu însă ca a fost teribil de sincera.

Nu ştiu de unde iritarea asta spontana de cate ori citesc (mai mult citesc decat aud in ultima vreme, ca orice computer potatoe care (nu) se respecta) ca unul / una vrea sa se omoare.

Go for it. Need a soap, need a rope? Need some scissors?

Aproape toţi avem un moment sau poate si mai multe in care ni se înfiripa in minte ideea sinuciderii. Foarte putini avem si constrângeri sau traume atât de puternice încât sa justifice gestul. Motive? nu exista motive reale si concrete pentru sinucidere, decăt poate când ştii ca o sa fii torturat si omorât in rate timp de 5 ani si vrei sa scapi de asta, poate aşa ar fi justificabil. Habar n-am, de altfel. Mutsunake ar putea sa scrie vreo 5 cărţi pe tema asta având in vedere ca s-a specializat in aceasta ramura a...hmmm..psihiatriei?


Si nu, nu sunt din categoria celor care au avut o viaţă fericita, nişte părinţi extraordinari, au plesnit de sănătate si nici nu le-a trecut prin minte sa se sinucidă. M-au păscut si pe mine asemenea gânduri, am intenţionat sa le implementez, si doar datorita unor accidente tragicomice mai tastez astăzi aici (cale ferata in reparaţie, Rapidul de X trecea pe linia ailaltă. D'oh)

Încerc sa desfac firul in patru si sa determin ce anume îmi provoacă reacţia de agresivitate la destăinuiri de genul "vreau sa mă omor"

Cred ca pentru ca acest "vreau sa mă omor" se traduce - cel puţin in capul meu - de cele mai multe ori prin "de fapt numai asta nu îmi trece prin cap dar am probleme, am probleme si traume si sunt reale si vad ca nu pot fi băgat in seama sau protejat sau consolat sau ascultat aşa ca m-am gândit ca mort fiind tuturor le-ar părea extrem de rău, ar suferi, s-ar simţi vinovaţi, si-ar dori sa poată da timpul înapoi si ar fi prea târziu, eu fiind evident mort"

Da, cred ca asta este. Ma irita complicitatea forţată la o stare sufleteasca negativa, mă irita oamenii care te forţează sa ii victimizezi, cum ar fi, in afară de sinucigaşii cu public, persoanele care-si revarsă brusc toate traumele existente sau imaginare ale vieţii lor in poala ta din primele conversaţii.
De genul:

"Salut, ce mai faci, eu sunt Ina"
"Salut, eu sunt Ana, mă bucur sa te cunosc pari o buna ascultătoare ştii lumea nu mă prea asculta si eu mă simt complexata de asta poate si din cauza ca tata mă dădea cu capul de pereţi când eram mica si unul a încercat sa mă futa într-un tren când aveam 16 ani ca sa nu mai zic de faptul ca analizele mi-au ieşit rele si poate mai ştii poate am norocul sa am o boala incurabila dar sper ca nu una de piele pentru ca totuşi mi-as dori sa mai am sex appeal, ar fi fain sa am o boala romanţioasă sa ma topesc sa devin transparenta ca un înger si toţi sa bociţi in jurul meu...stai, unde pleci? Ina??"

Exagerez dar nu foarte mult, mă trezesc etichetata entuziast cu "eşti un bun ascultător" frecvent nu ştiu ce ar trebui sa fac pentru a scapă de tagul asta, poate sa va fut o palma peste ochi când începeţi tirada sau sa rad prosteşte si sa presar comentarii gen "serios, viol? si muie nu ţi-ai luat? lol!" ca sa scap de rahaturile astea de conversaţii gen "eu sunt mic si jalnic, te rog fii umărul pe care sa-l umplu de muci tura asta"

Nu mă refer la conversaţiile reale, intre oameni care se cunosc de mult timp, la traume reale si prezente, mă refer la genul ăla de cârpe care-si cară permanent pe umăr bagajelul de bocete si sinucideri la minut si vieţi ale lor care nu mai au sens - de parca ar fi avut vreodată, heh.

Cred ca acel "go for it" scurt s-ar putea traduce prin "not in a bililon years you're gonna make ME feel guilty for YOUR fucked up life, I got 6 tons of skeletons in my cupboard, how bout you take back yours and shove them up your arse"

Read More

Chestii amestecate

Nimic concret, doar maruntisuri.

1. Ce se poate intampla mai neasteptat cand duci un tip francez (seful nostru) intr-un restaurant 100% garantat romanesc si il barai la cap cu traditionalismul, in timp ce-i arati ulcele pe pereti si-l indopi cu carnati de Plescoi?
Sa inceapa un cancan indracit fix in mijlocul pledoariei tale cum ca exista localuri traditionale si tocmai l-ai dus intr-unul din ele. Niste mandre simpatice au inceput sa topaie vesele pe un autentic cancan (cu tot cu coregrafie, apreciata drept "vraiment traditionnelle....française") fix cand bateam noi campii pe tema restaurantului romanesc pursange.
Bat la pariu ca daca il aducem pe seful neamt acolo nimerim in seara cu tiroleze.

2. Din ciclul "m-am maritat cu un om adorabil": sedeam noi in pat si ne uitam la televizor, neputand sa schimbam canalul. Asta pentru ca pe de o parte ni s-a stricat telecomanda, pe de alta parte...lene, frate!
Si era o emisiune de hailaif si o demoazela de carton zice de alta demoazela de carton
"Are un bun gust extraordinar, e tot timpul cu un pas inaintea modei!"
La care barbat'meu conchide amuzat:
"Adica moda n-o prinde niciodata."

3. La lectiile de echitatie am atins un nou prag, adica in sfarsit am scapat de lonja si am fost lasata la "liber" vreo 15 minute. Vroiam doar sa spun ca ma asteptam la orice dar nu la senzatia aceea. Din multe filme si imagini razbate ideea gresita ca te lupti voiniceste cu capul calului si ma asteptam la o rezistenta indarjita sau la o tensiune continua in darlogi.
De fapt e exact aceeasi senzatie ca atunci cand tii un copil de mana. Serios, nu exagerez.

Read More

Taxi

Am avut azi o călătorie de sa-mi sară toate impresiile si lenea de "of parca n-as lua metroul azi"

Mai precis. Ma hotărăsc sa iau un taxi. Vad unul. Spre el se îndreaptă o baba , ajunge prima dar e refuzată. Ajung si eu si derulam banalul schimb de replici:

"Liber?"
"Depinde unde mergeţi"
"Merg in zona X strada Z"
"Ah e bine atunci"

Si pornim.

Cum la ora la care venim cu toţii acasă e un trafic înspăimântător, ne opream din metru in metru. Observ ca taximetristul scoate o carte si din obişnuinţa îmi arunc un ochi. Cred - nu sunt sigura - ca era o carte bisericeasca după slovele de la un început de capitol. Ce îmi sare in ochi însă e felul in care subliniază pasajele, unul după altul practic, si note mari mâzgălite din paragraf in paragraf pe margini. Ma dezumflu, îmi zic ca e un bou. Ma sâcâie oamenii care subliniază pasaje într-o carte de parca ar fi referatul la geografie, cu intenţia clara pseudo-intelectuala de a-i spune cui o mai citi-o după "iete-te aicisha mi-a plăcut cum a scris, consider ca mă reprezintă mă înţelegi."
Observ si trei cuvinte încercuite "falfaind din aripi" ...ce rahat o fi găsind aşa fantastic la sintagma falfaind din aripi imi zic eu, mai ales ca mai are un pic si da in pleonasm, din ce ar mai putea falfai, din urechi?

Ridic din umeri si îmi zic ca am dat peste vreun bisericos, fericire lui..însă la următoarea oprire in trafic observ ca scoate un caiet de matematica...
...îl aşează pe volan.. (poate îşi calculează vreo factura..)
..răsfoieşte nervos mai multe pagini umplute de un scris mare, nervos, aproape ilizibil..
..si spre oroarea mea începe sa scrie!

.."sa dau viaţa si dragostea mea unei femei care...ilizibil..ilizibil...dar de unde vine aceasta evlavie...ilizibil ..si într-o zi am sa ...ilizibil...apăs acceleraţia (OMFG WTF !!!!)..."

îmi sucesc brusc capul cu ochii deja holbaţi către geam si nu ştiu ce sa fac, reacţiile mele fiind contradictorii dar egale ca intensitate. îmi vine sa bufnesc in ras dar îmi vine si sa sar din maşină.
 Intre timp, micul meu Romain Rolland profita de fiecare încetinire a traficului pentru a-si nota conştiincios ideile. Nu mă pot stăpâni si arunc un ochi, de data asta precaut, către volan unde mana scrie, scrie, fraze aberante si ilizibile..sau poate aberante doar pentru ca eu nu mai prind decât cuvinte restul fiind un talmes balmes imposibil de desluşit.

"si atunci...dar către cine se îndreaptă...si atunci eu????....se intrupeaza in...."
Ajungem la semaforul din Dorobanti, prindem rosu, el scrie, eu ma chiorasc in caietul lui, se face verde, el tot mai scrie, masina din fata pleaca, el scrie iar eu ma intreb ce pizda ma-sii sa fac, sa-i zic "nu va suparati, e verde" dar nu se poate asta inseamna sa recunosc ca l-am vazut tot scriind si poate zice doamne fereste "ah da, scriam ceva aici, notam niste idei, vreti sa va spun?" sau si mai rau "prezenta dumneavoastra ma inspira" doamne pazeste si apara of ce prost moment mi-am ales sa fiu agnostica si poate in momentul ala nu ma mai pot tine si ma bufneste rasul si atunci poate e nebun de-a binelea si se enerveaza dar atunci ce dracului sa fac, sa tusesc? sa imi dreg vocea? nu, e prea evident, vai de capul meu ...

Din aceasta cavalcada de gânduri pe fundalul sonor din Psycho - care apropo a durat vreo 2 secunde - mă scapă claxonul salvator al unui şofer din spate mai puţin liric.

Ultima chestie scrisa o zaresc cand da pagina, cu majuscule apasate, rupand hartia aproape

"...era O FLOARE"

Si tot aşa o ducem pana aproape de casa când brusc ma săgetează o idee. De ce nu scria pe genunchi si se chinuia pe volan? te pomeneşti ca vrea sa-mi transmită mai ştiu eu ce chestie, ca atunci când te strâmbi in oglinda la cineva din spate, aoleo eu nu-l las pe asta sa ştie unde stau. Si il rog sa ma lase la câţiva metri mai in fata de scara, la magazinul Angst. Cursa face 150 de mii, eu ii dau 170, el imi înapoiază cele doua bancnote de 10 mii moment in care oroarea mea atinge cote paroxistice (aoleo ce fel de şofer de taxi e asta care nu ia bacşiş, e clar, e pocnit, e de Balaceanca), îmi ureaza cu o voce melodioasa si moale "o seara liniştită" eu baiguiesc ceva asemănător si o şterg in Angst.

Nicicând magazinul ăla nu mi s-a părut un refugiu. Si cum glumeam eu cu un vânzător care cântarea pachetele de monede fiindu-i lene sa le numere, îmi da prin minte un gând copilăros, stupid "te pomeneşti ca pana la urma mie îmi scria bazaconiile alea si o fi venit dupa mine in magazin" mă zbârlesc toată dar cei 26 de ani ai meu mă bruftuluiesc "ei s-a ţinut după tine, scria si omul poezele, si de ce s-ar tine după tine nici măcar machiata nu eşti azi arăţi ca un cur, ce sa-ţi spun, baba la pasiuni visează..."...întorc capul după raftul de pâine si E EL CU UN COS IN MANA SI SE UITA LA MINE pentru o fractiune de secunda după care pleacă repede capul si îşi caută ceva de pus in cos.

Cei 26 de ani degeaba încearcă palid sa mă liniştească "i-o fi fost si lui foame, numai tu sa crapi? a văzut Angstul a oprit sa isi cumpere un iaurt ceva". Studiez pret de peste 7 minute eticheta de la sunculita ţărăneasca, in timp ce tot aştept sa înainteze odată la coada si sa iasa din magazin, in tot timpul asta îmi trec si gânduri răzleţe prin cap "tot acolo e? se uita? tot acolo! de când dracului mâncam noi trioxid de potasiu si ce e ăla afânător ia te uita ce porcărie avea dreptate var'meu cu E'urile aoleu nu mai pleacă odată "

Cand pleacă o şterg in casa, ii povestesc totul pe nerăsuflate si foarte haotic lui barbat'meu care surâde amuzat - of odată nu s-ar panica - mă mai iau cu treaba mai citesc ceva pe net pun de mâncare, ies sa duc gunoiul....Si sa-mi sară inima din loc.

Pe mânerul uşii sta (fac poza, jur! ) o panarama de fiţuica electorala a lui Murgeanu de la PD-L (mă uit la ea acum) pe care scrie cu majuscule

VIN ACUM PE STRADA TA!

Read More

Absurd

Sunt atatea lucruri mici pe care nu le facem si care ar avea consecinte majore, un impact enorm pentru ceilalti.
Cred cu tarie ca iadul e un loc pe pamant faurit si mentinut cu indemanare de manutele noastre.
Exista o absurditate enorma, perpetua pe care o negam si de la care intoarcem ochii de fiecare data. Ma exprim anapoda azi, am fost data peste cap de o veste care are sanse sa devina si publica, nu depinde de mine pentru moment.
Oricum.
Decat concluzii, mai bine prezint exemple.
Sunt doamne care au catelusi de casa sau pisici sau poate chiar un cal bine periat intr-o pensiune hipica. Le cumpara hrana adecvata si plang sincer indurerate la moartea lor.
Aceleasi doamne au uneori sa spunem haine din cozi de vulpe sau chincilla.
Nu am de gand sa fac pe ecologista aici, doar ca
nu ti se pare absurd
spune, nu ti se pare absurd
cand exista acum blana ecologica, arata identic celei naturale
tine la fel de bine de cald
e poate chiar mai ieftina
nu ti se pare absurd pana la dureros
Ok carnea, poate chiar avem nevoie de proteine din carne dar
cozi de vulpe
in paralel cu un pui de bichon cocolit si indragit
Si asta


da, fireste ca nu o sa dai click, da, banuiesti corect, arata fix cum iti fac tie haina aia de vulpe

Si e scarbos monser, are sange, le dau cu capul de pereti
Sau
Oameni care se chinuie sa slabeasca sau sa se ingrase sau oameni care spioneaza alti oameni, celebritati de obicei, le masoara in tabloide sau la stiri dimensiunile curului, se banuiesc unii pe altii de anorexie, bulimie si altele
Si cumpara revista dupa revista
Si nu dau niciodata macar 1% din banii cheltuiti pe reviste, 1%
pentru cazuri reale de ingrijorare
Nu zic de asta, care a castigat si un Pulitzer (fotograful, copilul fireste a murit)



Ok poate copilul asta era prea departe de noi.
dar ai vecini care se hranesc cu paine si supa la plic de luni de zile.
Vezi copii desculti
Vezi batrani
Vezi, vezi, vezi, atatea lucruri
Si in acelasi timp iti arunci hainele la gunoi inainte sa te gandesti ca le-ai putea dona.
Si sari ingrozit peste linkuri sau imagini care ti-ar putea sfarama de cochilia de "nu vad, deci nu exista"
Si tot in acelasi timp esti preocupat de soarta curului mai stiu eu carei starlete de carton.



Nu e nedrept, spune, nu e stupid, nu e absurd? Atatea lucrui ne stau la indemana, am putea fi super eroi in fiecare zi, am putea salva vieti reale palpabile in fiecare zi si tot ce facem e sa dam click next si sa adulam eroi imaginari, nu e stupid?

Nu e mai dureros decat orice propriul nostru comportament, acela de a ridica din umeri si de a intari cochilia cu vreo trei truisme absurde gen "asta-i viata" "dumnezeu vegheaza" "n-ai ce face" cand AI CE FACE cand poti schimba cand poti opri
Nu e dureros ca exista oameni care neaga existenta unui Holocaust in Romania de exemplu, neaga si nu vor sa stie de sute de mii de morti fie in tara fie in afara care se petrec sub ochii nostri dar in acelasi timp cauta febril retete de slabit pe net sau stiri despre mai stiu eu ce tanti siliconata, cand le-ar lua tot atat timp sa faca ceva sa schimbe ceva

Read More