Showing posts with label copii. Show all posts
Showing posts with label copii. Show all posts

30 December 2013

Cum ne organizam de Pasti?

Pana la urma se pare, conform presei si catorva bloguri cu antene mai lungi, ca respectiva doamna invatatoare dezamagita de calitatea cadourilor primite este nimeni alta decat Dana Blandu, invatatoare la Maria Rosetti clasa 0 si patroana de after-school. La un simplu Google search am observat ca am dat peste o adevarata Seneca a invatamantului primar bucurestean, un Cucuzel viu al devotamentului fata de elevi si parinti. Cel putin asa reiese din articolele astea:

http://m.jurnalul.ro/stiri/observator/o-viata-in-slujba-elevilor-623738.html (apai cu asa pretentii, nu stiu cine in slujba cui intra, sa fiu sincera)

http://stirile.rol.ro/Afacerea-centrelor-after-school-profitabila-atat-pentru-investitori-cat-mai-ales-pentru-parinti-25654.html (pfoai, cat profit pe mine, acu mi-l inscriu!)

http://www.eva.ro/sanatate/mama-si-copilul/educatia/after-school-o-solutie-pentru-parintii-activi-articol-16846.html (parintii activi dar nu sarantoci in suflet si mai nesimtiti ca tiganii totusi, da?)

Cititi articolele alea, apoi uitati-va inca o data la inregistrare:

Read More

23 October 2013

Te iubesc, daca.

Daca speli vasele.
Daca aduci bani in casa.
Daca imi faci masaj.
Daca nu ma pui sa ma intalnesc cu rudele tale.
Daca iti pui pantofii aia pe care-i prefer eu.
Daca nu te mai imbraci asa.
Daca te tunzi altfel.
Daca faci ce-ti spun.
Daca citesti cartea asta.
Daca vorbesti cum iti cer eu.
Daca te angajezi unde te trimit eu.
Daca nu mai vorbesti cu prietenii tai.
Daca stai mai putin in oras si mai mult prin casa.


Cine-i asta?
Un manipulator / o manipulatoare. Cineva nasol, nociv, controlator.
Vrei sa fii iubit, iubita, de el?
Parca nu prea.
Te-ai casatori cu asa persoana?
Parca-i cam de evitat. Te vezi 18 ani iubit asa, din daca in daca?
Read More

18 September 2013

Aplicatie pentru copii

Laura a scris de curand un articol despre ce aplicatii pentru copii mai foloseste.

Ma rog, noi suntem la poluri opuse in ceea ce priveste vreo doua opinii. We agreed to disagree, sa zic asa.
Ea tine tv in camera de joaca, eu l-am aruncat cu totul din casa, eu sunt ok cu ideea de aplicatii - preselectate - la dispozitia copilului, ea nu.

Read More

17 September 2013

Patul, gomboții și moldoveanul

Stiti postările alea despre cum să facem nu știu ce felicitare din nu știu ce hârtie, cum să reorganizăm spațiul în debara, cum să coacem pâine în trei culori, cum să transformăm scrinul bunicăi într-un minunat nu știu ce art deco?
Ei bine și eu le știu și nu. în mod normal n-ai să vezi așa ceva la mine. Pentru că nu-mi ies, de aia. Nici un alt motiv nu m-ar împiedica să asaltez spațiul virtual cu nenumărate poze și rețete și know-how-hauri. Dar nu îmi ies, nu am îndemânare. Mâinile mele se împleticesc stângace, aluatul se lasă, sosurile se afumă, calculele de dinainte de somn niciodată nu se suprapun realității casnice de a doua zi și tot așa.
Băi da și când îmi iese câte ceva. Pfoai. Cotcodăcesc luni întregi de parcă mi-ar fi ieșit un ou de aur. Anunț lumea și îmi vine să ies cu cratița sau dulapul în brațe, drăgăstos înfășurate în scutec de mătase și priviri mândre....ok, aberez, you get the point.
Read More

14 September 2013

Mama, mi-e foame

Cam asta mi-ar spune Alex dacă ar putea, în fiecare zi în care revine de la creșă. Doar că nu poate, așa că zice și el ce știe: lapte? ou? piti? (pâine). Asta nu înseamnă că doar atât vrea să mănânce sau că doar atât ar trebui să primească. Mă frământă serios problema asta a mea și poate nu doar a mea - nu apuc să gătesc serios decât în weekend.
Read More

09 September 2013

Bazar, animale, proteste, o cutie albastra

Cam așa s-ar rezuma principalele activități din weekendul meu. Poate vă dau idei, poate nu.

Sâmbătă am fost la bazarul organizat de Alexandra Dincă, de la Fotografii de Familie.
Mă bucur că am mers. A fost vânzoleală, Alex s-a simțit ok, s-a jucat, am dat de cât am luat, am găsit chestii faine și am mâncat în sfârșit și eu celebrele găluște cu prune sau gomboți. Omigodz. The flavour, the savory.
Duminică am fost la Ferma Animalelor, ne-am holbat la animale și ele la noi, am hrănit entuziast cu lucernă bivoli în slo-mo, capre impertinente, măgari stoici și cam tot ce părea a fi ierbivor. Adică 98% din fermă. Am cumpărat lapte și am ajuns și la toaletă. unde am constatat că la bărbați si femei sunt niște plăcuțe, firește, dar pentru a respecta specificul locului sunt înșirate și denumirile diverselor specii domestice, în funcție de genul corespunzător. Cumva alea de bărbați sunau mai bine: cocoș, armăsar, iar astea de femei cam meh: scroafă, vacă, găină. Ah well.
Read More

04 September 2013

Sportacus Flick-flackus

Înainte să vină această săptămână plină de "ba tu nu faci, ba tu nu știi, ba tu ești și mai inutil" am avut un weekend pașnic. Sâmbătă m-a invitat Ana la lansarea LazyTown.

Am avut un moment de cumpănă. Ca de obicei.
Mă cheamă la ceva numit LazyTown.
Ok, e de mine, mă duc. Mă și mut acolo chiar.
Ah, cică sunt desene animate.
Dar n-am avea oricum la ce le vedea, că-s la televizor.
Ba da, am, Boomerang are și site.
Ok, dar despre ce sunt?
Read More

13 August 2013

Tomky: Site & Product Review

Am primit invitația de a face un product / website review pentru  Tomky. Și cum solicitarea a fost onestă, și eu voi face un review tot onest. Admit că nici mie nu-mi pică bine review-urile sau advertorialele deghizate, în care citești o frumoasă compunere despre viață, familie, suflet, bocești acolo pe tastatură, epuizezi șervețelele de atâta sensibilitate gâdilată și la final, hodoronc-tronc, "dar de când consumăm parizer Buzău, ne-am regăsit liniștea interioară." Pam-pam.

Read More

06 August 2013

Loc nou de joaca in Bucuresti

Delia m-a invitat la lansarea unui proiect fain, un nou spațiu de joacă pentru copii.
A trebuit să mă invite de vreo trei ori, și nu că m-aș fandosi ca fata mare la mazurcă, dar aveam un motiv am zis eu destul de întemeiat de a nu avea ce căuta pe acolo. Mai precis, nu aveam copilul cu mine, își petrecea ultimele zile de vacanță sub aripa (cam prea) protectoare a bunică-sii.
Paranteză - eu nu reușesc deloc să împart 21 de zile de concediu ale mele la 1 lună vacanță vară, 2 săptămâni iarna, 2 de Paști plus încă minim 2 pentru sezonul mucilor și cel al virozelor. Nu știu cum se descurcă alții, mie îmi dă minus rău de tot. 

Read More

19 June 2013

Ei doi

S-au intalnit prima data cand unul abia avea cateva zile si era pazit de o ma-sa foarte, foarte geloasa si tematoare, ca orice ma-sa cu instincte sanatoase. Paranteza: nu mai luati nou nascutii din bratele mamelor, din penele clostilor, din blana pisicilor si dintre labele catelelor decat daca musai vi-i ofera acestea. In primele momente din viata de mama am fost sufocata de o foame si de o manie imense. Foame de copil, trebuia sa-l tin, trebuia sa-l am, sa-l pazesc. Si manie impotriva tuturor care parca vroiau sa mi-l manance. Da, e instinct si da, e exagerat. Dar e o exagerare sanatoasa, provenita dintr-un instinct bun.
Cum spuneam, l-am lasat pe el uman sa fie adulmecat de un foarte curios el canin. El cel mare stia el ce stia. Acelasi instinct care-mi ridica mie maraituri isterice in gat ii spunea lui sa umble ca pe ace si sa nu iasa in calea nebunei care tocmai a nascut. Si mai presus de toate, sa demonstreze ca nu are de gand sa faca vreun rau lui el cel mic.
Read More

17 June 2013

Ce sa fac, fetelor?

Mi se pare halucinant ce intreaba lumea pe internet. Si eu intreb multe. Intreb de retete, intreb de magazine, intreb cu obstinatie cum sa fac aia si ailalta si de ce nu iese asta si care e legatura si de ce nu mai e pe stoc cutare si daca n-am oua oare mai iese si are cineva o sugestie pentru si etc. As putea sa gasesc si pe Google search si de obicei asta fac, dublez intrebarea cu un Google pentru ca prefer sa aflu cat mai multe opinii. Chit ca de obicei fac tot cum ma taie capul.
Dar sunt unele lucruri pentru care prefer sa nu ma incred in ce-mi spune o comunitate vasta de fucking nobodies, de anonimi si anonime cu usernames care probabil n-au nimic in comun cu numele reale, de doctori de Facebook si moase de Twitter. Pentru lucrurile alea am viata reala cu prieteni, familie, medici, IT-sti, etc. People who actually know and give some shit.
Ieri a intrebat una pe FB ce sa faca, pentru ca si-a scrantit gatul copilul ei si il doare. Mi se pare absolut cretin ca in momentul in care ai un copil cu gatul sucit care urla in background sa-i zici "stai asa, mami posteaza un status si aflam imediat". Dafuck, really? Daca pica intr-un cutit tot aia faceai?
Read More

10 June 2013

Prima noastra excursie in doi - cu Dacia Plant si Foto Union

A fost prima data cand am mers undeva doar eu si Alex, adica afara din Bucuresti.
Era sa nu merg.
Pentru ca era in timpul saptamanii, pentru ca Alex e inca mic, ziceam eu, la doi ani sa-l fatzai cu autocarul cu orele, pentru ca imi manca o zi de concediu, pentru ca nu stiam cine mai merge in afara de Olandezul Zburator, cu care as merge probabil oriunde.
Ma bucur tare mult ca am mers la Ziua Portilor Deschise de la Dacia Plant, si ca Ana Nicolescu si Foto Union m-au invitat.
Read More

06 June 2013

Ucidem cand nu ne mai iubim?

In caz ca va intrebati, cazul Sophie Guger merge inainte. Poate nu cu pasi mari si stralucitori si poate nu cu rapiditatea pe care am implorat-o. Dar toata lumea care a facut ceva pana acum, a facut tot ce-a putut. Aveti in postarea anterioara linkurile la principalele grupuri de suport si mediatizare. Pe pagina de FB gasiti de asemenea linkuri de la mai toate inregistrarile (nu stiu sa ne fi scapat vreuna) aparitiilor in presa si reportajelor pe aceasta tema.
Da, exista dubii si ezitari de ambele parti. Exista dubii si ezitari la nivel legal, manifestate prin actiuni - sau mai bine zis prin lipsa acestora. Exista si la nivel personal si fireste ca le am si eu pe ale mele. Probabil si Eduard Pascu le-a avut pe ale lui; este jurnalistul de la ZIUANews, singurul care a preluat acum jumatate de an cazul si care a luptat singur sa il aduca in atentia publicului. Da, acum e peste tot prin presa si televiziune, dar n-ar fi fost niciunde fara el. As vrea sa nu uitam asta.
Read More

24 May 2013

Devin expertă în alexandreză.

Am așteptat momentul asta de luni de zile. Tot visez si visez la el. La momentul în care copilul meu va trece de la fluctuații de vocale către silabe și limbaj articulat. Nu ca sa ma laud ci ca sa-l înțeleg  Să știu ce îl doare, ce vrea să mănânce, ce ar prefera sa facem, poate vrea alți pantaloni, poate prefera alt traseu în parc, poate putem negocia sa ma lase si pe mine sa fac o baie in tihna.
Read More

10 May 2013

Natiunea pedofoba


Florin Iepan a realizat in 2006 un documentar pe o tema dureroasa noua, in special generatiei parintilor si bunicilor nostri: decretul din 1966, prin care avortul intra in ilegalitate. Documentarul este prezent pe YouTube in forma integrala. Il puteti vedea aici, si v-as sfatui sa o faceti. Suntem datori cu asta , este de altfel singurul, din cate stiu eu, documentar, facut pe o tema atat de grijuliu sarita din discutii. Discutam intens in prezent despre copil, copilul in sus, copilul in jos, mama in sus, mama in jos, rolul tatalui, educatie blanda, etc. Suntem aproape la antipod fata de invatamintele unei generatii care inca nu s-a stins si care ne priveste cu uimire scandalizata de multe ori, prevestindu-ne ca dam lumii o generatie de loaze obraznice. Care nu vor sti de frica si implicit de respect (cumva, in anumite mentalitati, respect e atunci cand ti-e frica sa nu ti-o iei ), care nu vor fi in stare sa faca nimic, care ne vor lasa sa murim pe drumuri, care vor muri ca niste larve fara sa isi poata asigura traiul. Sau ca niste avortoni.
Read More

09 May 2013

O vară fără scutece

Continuăm seria articolelor pișăcioase, menținând avertizarea de cod maro-galben pentru cititorii cei fara prunci ai blogului, deși cred că au dat deja bir cu fugiții care încotro.

....exceptând noaptea și când merge în mașină cu tatăl care altfel ar conduce prea timorat și ar face accident tot întorcând capul și întrebând: "hă? te-ai pișat? faci pipi? a? faci? hă?".
Eu cred ca m-am nimerit fix între trenduri și probabil îmi iau scatoalce din ambele direcții. Am început prea devreme pentru mamele care încep pe la 3, 4 ani și prea târziu pentru cele care la 1 an deja au treaba rezolvată. Deci sunt deopotrivă stress şi loază leneşă, eu cu cei 2 ani si vreo 3 luni. Ei, asta e.
Sumarizând:
 - accidentele sunt rare, dar zilnice.
- dupa un început amăgitor de promițător, am avut un mic regres, cum ar fi că nu mai vrea să stea pe vasul de toaletă. Căutam alt reductor.
- o fi AP, n-o fi AP, dar eu l-am mituit cu o îndârjire de zici că îl pregăteam psihic să intre in vreun partid politic, nu să se cace într-o oală. Știți ciocolățele alea mici Kinder, care de fapt au ciocolata doar pe deasupra și o chestie albă, cică lapte, înăuntru? Din alea, cate o bucățică mică mică. De câte ori stătea pe afurisenia de oală. Când a și făcut ceva în ea am dansat, am dat bairam, am chemat lăutarii, am tăiat vițelul cel mai gras și am făcut trei zile sacrificii umane. Glumesc. I-am dat totusi jumătate de ciocolățică.
- nu l-am pedepsit in nici un fel, desi mi-a scapat un dezamăgit și dezamăgitor "iar pe jos, bă?!" dând de un anume mușuroi. Exclamație pe care o regret încă intens și sincer. Pentru că după aia nu a mai facut deloc vreo trei zile. De ajunsesem să mă rog să faca și în capul meu, numai să facă odată.
- la creșă cică are, vorba unui europarlamentar foarte activ (serios acum, activă fată, mai încurcă ea tanda cu manda dar barim are ce încurca), "și eșecuri, și succesuri".
- habar nu am daca progresăm. Se duce direct la oală când se trezește, deși n-am solicitat neam de neamul meu atâta rigurozitate. Nasol totuși că fiind în pampers, probabil deja a făcut.
- am sporit spălatul pe mâini și prin alte părți, încercând să țin pasul cu vertiginoasa auto descoperire a lui fi-miu.

- nu reuşesc să înţeleg corelaţia, dar de când am început chestia asta, refuză să se mai îmbrace. Cu orice, de la şosete la tricou. Aseară a dormit la bustul gol, aruncând cu furie pătura cu care l-am tot învelit. Ieri l-am luat pe sus, urlând si dând din picioare, exemplificând la perfecţie "the terrible twos". Tot din această cauză: apucasem să îi dau jos tricoul şi nu mai vroia altul. Nu ştiu exact unde am greşit, eu una cred că nicăieri, cred că pur şi simplu constată că lucrurile nu se întâmplă doar pentru că zice mă-ta că se întâmplă.

Constată că are halucinanta putere de a schimba cursul evenimentelor, zicând nu. Nu, ce? Ce mai contează ce? Nu, şi destinul se schimbă, nu şi ce urma să fie nu mai e. Eu una înţeleg oarecum aceasta imensă fascinaţie pentru "nu". E prima dovadă a faptului că poţi manipula universul. Punându-te în cur în mijlocul drumului şi făcând niste scheme care ar face o grămadă de tioneri celibatari să dea fuga la sterilizat, da, dar ce contează. Potţi schimba lumea şi nu e începutul.

Eu una n-am să renunţ aşa curând dar nici nu cred că insist la infinit. Îl ţin toată vara fără scutec, asta e, dau cu mopul, bag recompense, încurajări şi dacă la final nu ne-a ieşit nimic, asta e, reluam primavara ailaltă. Dar poate ne iese totuşi.

Adică mie una mi se pare un skill greu de dobândit, fiind cam împotriva firii. Din punct de vedere antropologic - mai bine zis din punctul MEU de vedere antropologic, da, să mă prezint, sunt Karioka, antropoloaga de weekend, stiu tot atâta antropologie cât ştie ăla cu izmene vărgate de la Meteo meteorologie - ....unde am rămas? Aşa. Dpdv antropologic, e nefiresc ca omul să se c...pardon, am promis că vorbesc mai frumos. Să își depună dejecţiile în acelaşi loc. Suntem o specie evoluată dintr-un soi de maimuţe culegătoare şi vânători oportunişti; da ne ascuţeam silexul şi pictam vânători de mamuţi prin sufrageriile comune, dar să fim serioşi, mai mult pictam decât mâncam. Eu insist pe ideea că baza hranei o constituiau fructe căzute pe jos, rădăcini, insecte, vegetale de tot soiul iar când nimeream si ceva cu suliţa aia era mare veselie, jackpot, baby! Aşa că în mod evident, nu cred că doamna CroMagnon se întorcea din drum 45 de kilometri să pună pe cel mic pe oală.



 Nop, cred ca instinctual şi natural era să ne căcăm pe unde apucăm, fertilizând astfel solul pe care probabil urma să revenim sezonul viitor. De atunci situaţia s-a schimbat drastic, însă nu putem să negăm meritul micilor temerari cand izbutesc până la urmă, de bine de rău, să nimerească toaleta. E un triumf al raţiunii contra instinctului! Să-i aplaudăm, zic.



Read More

04 May 2013

Habemus Pipi! (potty training, day 4)

Disclaimer: persoanele fara copii mici sa se duca sa citeasca altceva daca se poate, postarea asta m-ar fi oripilat pe ex-me aia fara copchii de acum vreo 4-5 ani.


Dupa 4 zile de mopuit intens, de pledat fierbinte, de tranca tranca "data viitoare poate faci la oala", de tentative lamentabile de santaj sentimental "ca ma doare spatele sa spal pe jos, ma-ta are scolioza" (n-a mers, s-a oferit sa spele el, unde dai si unde crapa), s-a pisat de bunavoie si nesilit de nimeni in oala.
Ce am schimbat:
calculatoarele inchise pe veci. Alin, stiu ca citesti. Sa nu te prind ca dai drumul. Like, ever. Exceptand cazul in care sta pe oala. Atunci da. Si numai atunci. Mai stai si tu pe tableta.
nu il mai duc in buda pentru ca am reusit sa il sperii cu reductorul ala, l-am lasat acolo ca proasta si saracul nu stia sa se mai dea jos. Ciudat, pentru ca acum 2 luni stia.
aaaa, nimic altceva. sper sa ne tina si sa nu fi fost un eveniment solitar. adica da, tin galeata si mopul aproape si sunt pregatita sufleteste sa le am sfetnici de nadejde luni de zile, da sper sa nu fi fost asa, o intamplare meteorica.
si mai sper si ca la cresa sa nu mi-l intoarca inapoi la pampers :/ ca mi-au tot explicat ca n-au personal (sunt 3 femei la 10 copii dar ok), ca nu apuca sa ii duca, ca nu stiu ce.

Atat. Cum spuneam, sper sa ne tina. Daca aveti sfaturi , pour them in, exceptand alea cu cafteala si bagat cu nasul si mai stiu eu ce alte retardisme.

Edit to add: in rest, concediul nostru in doi e surprinzator de relaxant si de ok.
Read More

01 May 2013

Niste sarbatori mai speciale

Anul asta stau acasa de pasti.
Doar eu si Alex.
Am decis sa incercam sa folosim astea 5-6 zile de concediu pentru a renunta la scutece si..habar nu am, sa vedem ce iese.
Nu stiu daca iese ceva. Momentan sta fericit in fundul gol prin casa.
Trimis sotul la mama soacra, sa nu ne perturbe din boot camp (sau booty camp mai bine zis) desi mai bine il tineam acasa; vad ca Fatzuca se aseaza pe oala numai sa-l vada zambind. Frate, cateodata ma exaspereaza adoratia asta.
Ia sa vad eu cum ma descurc 1 saptamana singura. Am prietene care stau cu lunile singure.
Mai mai ca imi vine sa regret, avand in  vedere ca abia la 15 minute dupa cde omul meu a iesit pe usa, oala sub presiune a incercat sa ne omoare, transformandu-se intr-un gheizer cu supa. Niciodata n-a facut asa, nu stiu ce dracului are. In plus, acum un ochi de la aragaz e inutilizabil, bolboroseste supa cand il deschid. Am uscat cat am putut de bine si le folosesc pe celelalte.
In rest, habar nu am. Va reusi oare Karioka sa isi faca copilul sa produca ceva intr-un recipient consacrat?
Voi nimeri sa duc gunoiul? O sa ne iasa ceva saptamana asta?
Tineti aproape. Dar nu chiar asa aproape. Mai lasati si voi blogurile, mergeti undeva pe la tara sau macar afara din casa, strangeti gunoiul daca faceti gratar, nu fiti muisti si nu afumati vecinii cu gratare pe terasa sau pe casa scarii. Nu va ingramaditi ca nehalitii prin supermaketuri, nu cumparati mici gata facuti, nu uitati ca nu e musai sa mancati TOATE ouale ciocnite dintr-o zi. Si nu uitati ca nu e musai sa mancati miel.
Eu sper sa am un concediu cat mai cacacios fructuos.
Read More

21 April 2013

Alex la 2 ani




Am mai scris in august anul trecut despre fiul meu.
Acum are 2 ani si vreo 2 luni. Cu aproximatie de cateva zile. Totul e cu aproximatie la el. Are aproximativ vreo 84-86 cm, pentru ca niciodata nu reusim sa-l masuram bine. Are aproximativ 11 kg jumatate pentru ca il cantarim rar si imprecis. Si drept sa spun, nici nu ne prea mai pasa in cate unitati precise de masura se cuantifica rostogolul de neastampar si zambet.

E micut, e slabut, e vioi. E sociabil si vesel; invata repede si are doar o pojghita subtire de timiditate de inceput. Acum un an imi faceam griji sa nu-l schimbe cresa; nu l-a schimbat. A ramas afectuos si lipicios. Imparte pupoaie generoase persoanelor pe care ajunge sa le placa, spre vaga mea neliniste fix pe gura. Nu neaparat din considerente pudibonde, cat din motive de igiena as prefera sa reusim sa il convingem sa pupe pe obraz.
Nu e agresiv, nu bate, nu scuipa, nu musca. A inceput de curand sa arunce cu pietricele sau nisip,dar se amuza teribil si nu pare sa realizeze ca poate rani pe cineva. Lucram si la asta.
Gadila in schimb. Stie zone corpului unde se gadila el, d ex burtica, axila, talpi si cauta sa gadile si pe altii tot acolo.
Ii place in baie in continuare. A avut un scurt episod de cateva saptamani de refuz ingrozit, dar din fericire a redevenit broasca noastra draga.

Are simtul umorului. Se amuza in special la situatii de un comic buf; daca surprinde pe cineva, daca persoana surprinsa se mai si stramba, daca poate face un "bau" reusit, daca provoaca surpriza, etc. A avut o perioada cand trola barbatii pe strada strigandu-le "tata!" . Aia se intorceau surprinsi si destul de multi cam speriati. Apoi Alex se hlizea ca o matza de Cheshire. Jur ca nu l-am invatat eu.

Nu ne-am chinuit sa il invatam nimic. Nu stiu, o fi rau, om fi loaze denaturate, dar chiar nu am facut mari eforturi in directia asta. I-am aratat in joaca, si cand zic in joaca nu ma refer la complexe metode pedagogice deghizate in chestii ludice. Zic de joaca relaxata, scurta, spontana. Habar nu am ce-o fi pe la cresa, dar pare relaxat si tare fericit iar bagajul de cantecele si deprinderi se tot ingroasa, deci o fi de bine.

Nu vorbeste inca, cel putin nu pe limba noastra. Altfel, turuie mereu si destul de fluent, intr-o pasareasca ciudatica dar din ce in ce mai articulata. Face afirmatii, gesticuleaza, interogheaza, protesteaza, argumenteaza, are toate elementele unui discurs coerent. Doar ca habar n-avem ce zice. Ne unesc totusi cateva cuvinte comune. O sa incerc sa le listez aici. Nu sa ma laud, ci poate, peste ani si ani, sa recitesc postarea asta. Daca nu cumva imi uit adresa si parola si tot, ca la restul de bloguri precedente astuia.
 - stie vreo cateva culori, inca nu m-am lamurit daca le percepe si pe celelalte sau daca doar le sare pentru ca nu le poate pronunta. Pana una alta, spectrul lui Alex contine: gache (galben), aba'u , ve'de, mou (mov). Atat.
Mai stie vreo 3 animale, vaca fiind favorita, si stie in general sa semnaleze cand ii e foame, daca ii e sete, pe cine cauta (io sau tac-su) si daca a facut pe el. Dupa mine, e fix de ajuns. As prefera sa stiu si cand il doare ceva si pe unde, dar mai asteptam.
Cumva a inteles ideea de numar, de a numara. Doar ca habar nu are ce numara si cum se numara. Ca si in cazul cul;orilor, a retinut vreo 4 cifre si numara acolo de zor cam tot ce prinde. Orice e numarabil.
2 = duoi
4 = papu
5 = fai (five?!)
10 = deceeee!
doar ca nu in ordinea asta. nici nu asociaza gramezile de obiecte cu numarul corespunzator, d ex poate numara 2, 2,2,5,4,2, 10! Ei, lasa ca se lamureste el. 10 se termina cu ridicat manute in aer si aplaudat frenetic.
Foarte bun self-esteem, apropos. Se felicita pentru fiecare chestie inainte sa apucam sa il felicitam si noi. Odata l-a apucat cantatul la Maracas si ne-a pus sa-l aplaudam pe ritmul unui infiorator de sintetizat "if you're happy and you know it". Am aplaudat ca la al 16lea Congres. Daca ne opream, se ingrijora. Asa ca nu ne-am oprit. Stiti emisiunile alea vechi cu tezaur folcloric (or mai fi dar nu stiu), in care una canta acolo o lalaiala interminabila si pe fundal vreo 15 "mandre" cu prea mult dermatograf aplauda, ranjind cam teapan? E, asa eram noi pe la al 7'lea bis.

Mananca excelent si singur la cresa, nu prea variat si mai mult hranit acasa. Cu ocazia operatiei de polipi am solicitat set complet de analize, daca tot trebuia intepat. Spre usurarea mea au iesit toate bune, deci nici ca ma mai stresez. Evita carnea dar poate fi pacalit cu diverse tocaturi. D ex sarmale. Sau ardei umpluti, sau ma rog, alte combinatii de carne tocata + orez.
La cresa are o prietena, se pare, si cam atat. Flirteaza cu mult succes cu tot personalul adult. Il gasesc mereu in bratele uneia, soptindu-i chestii, mangaind-o pe fata, inspectandu-i nasturii de la bluza, etc. Ce sa zic, bravo lui.
Il prefera pe tac-su. Cand tac-su vine sa ii ofere un sirop de tuse sau cu vitamine, de la el e nectar olimpian, de la mine e otrava si fiere. Cand vine vorba de schimbat, la el sta ca un mielusel, la mine e ca si cum as incerca sa incalt o anghila cu pantofi Louboutin. Il recunoaste oricand si oriunde, in orice poza, il soarbe din ochi, pupa cu religiozitate monitorul daca zareste vreo poza de-a lui. Se lumineaza de fericire cand il vede. Cand au fost despartiti de o vizita si s-au regasit, a alergat spre el de parca fusese pleca in Irak 8 ani, cu bratele deschise, razand si pangand si tropaind cat il tineau picioarele alea mici.
Il pupa pe cap, il mangaie, il hraneste cu atentie cu cereale si in general absolut orice face tac-su e minunat, deosebit, superb, admirabil. Eu imi scot parleala la culcare. Pe mine ma pupa de ma albeste si langa mine se culcuseste noaptea. Da, tot eu ma trezesc cu un fund pe fata sau cu un calcai in ochi dar asta e, you can't have roses without thorns.

Adoarme singur la cresa. Adoarme aproape singur aici. Adica lasat cu o carte in dormitor. Eu inca mai incercam sa il adorm prefacandu-maq si eu ca dorm pe langa el. Metoda asta nu e chiar ok dintr-un singur punct de vedere, de cateva ori bune am adormit lemn, mai ales cand mai si canta - da, am un copil care imi canta pana adorm - iar el a ramas treaz si vesel.

Exceptand polipii cu complicatiile lor, in cazul nostru apneea si cardurile de raceli cu muci si tuse, nu a avut probleme de sanatate. Sper sa nimerim sa luam varicela de la careva in urmatorii ani; nu ma incanta imunitatea de doar 3 ani oferita de vaccin.

Ii place sa cante, danseaza cu placere. Are memorie buna. Reproduce aproximativ (lalaie) cantecele preferate.
E infiorator de posesiv. Si de acaparator. Am ajuns sa evitam locurile pentru copii pentru ca evident trage direct la mingea, bicicleta, lopatica lui cutarica si urla cu 4 randuri de lacrimi. Nu par sa inteleaga prea bine conceptul de "al lui". Intelege insa perfect conceptul de "al meu". Al lui e tot ce vede cu ochii si pe tot ce poate pune mana. Sau pe tot ce isi doreste sa puna mana. Lucram si la asta. Pana atunci, ne vom multumi sa haladuim pe coclaurik, departe de tentatii materialiste. Adica evitam cu obstinatie Roata Mare si spatiile de joaca, in special in weekend. Am incercat sa aducem jucariile lui de acasa; ori le ignora complet ori le pazeste ca o closca, urland preventiv daca se apropie cineva pe raza judetului in care ne aflam. Deci nici asa nu merge.

Se scoala vesel, se culca vesel. Se plictiseste groaznic insa fara atentia si colaborarea cuiva. Nu se joaca singur decat destul de rar; cumva il inteleg, asa ar fi normal. Cauta sa integreze mereu pe cineva in joaca lui; ofera jucarii, minge, masinute etc si se entuziasmeaza daca celalalt accepta.
Pare sa fie complet amoral, ceea ce conform unui studiu descris de BBC e perfect normal - zona respectiva din creier se dezvolta tarziu, in jurul varstei de 20 de ani. Dupa cateva incercari de a studia natura soldate cu vreo doua victime (gandaci din aia vaca-domnului) care mai mai ca m-au lasat in lacrimi am decis ca poate totusi sadicul ala de Garleanu are si el rostul sau cu povestirile sfasietoare despre diverse fapturi mici si nevinovate care mor infiorator de greu si inutil.

Nu se teme de gandaci , nu se teme de nimic de fapt si am curtat-o pe madame Cioflec anuntand ca imi doresc si eu sa merg in expeditiile lor prin natura. Imi vor inabusi chiraielile daca dam peste vreo ganganie mai dubioasa; am citit ca uite-asa face copilul fobii, vede pe ma-sa urland suita pe sifonier de frica soaricului si pac, capata si el. Asta nu m-a oprit insa sa fac ca toate trenurile Garii de Nord cand anul trecut, in intunericul bland al dormitorului, mi-a deschis palma si mi-a pus in ea ceva. Ceva suspect de elastic, un pic tare pe deasupra, un pic molcut pe dedesubt. Ceva ce s-a dovedit a avea mai multe picioare decat ar putea suporta psihicul meu si-asa subrezit, picioare pe care le-a folosit pentru a o lua la trap in sus pe bratul meu. Da, a prins un gandac mare si negru, cum nu stiu, ca-s vioi, si mi l-a adus cadou.

In casa, se ataseaza frenetic de cea mai noua jucarie, are cateva zile in care doarme, mananca respira numai cu ea in brate, chiar si cand "ea" e o masinuta de metal cam incomoda. Prefera sa picteze cu degetele. Nu-l intereseaza deloc puzzles. Prefera sa ma puna pe mine sa fac turnulete iar el sa le darame. Recunosc ca mi-e ciuda de zici ca am si eu 2 ani. Da pase cu piciorul si face un aport la minge excelent. Tine la caine; si cainele la el, doar ca inca raportul lor de forte si marimi e prea disproportionat si o coada a cainelui prea entuziast mi-l trimite direct la pamant, deci le temperam si supraveghem atent interactiunile.
Astept vremea mai calda cu nerabdare. N-o sa ma mai prindeti prin casa. O sa-i iau casca, o sa-mi iau coburi si indiferent de ce decize iau astia cu pistele lor de bicicleta o sa il duc in Bordei, in Kiseleff si in alte colturi ale Herastraului decat astea in care ajungem pe jos.

Pai cam atat. Sunt curioasa sa vad ce-am sa scriu la anul.


Read More

13 April 2013

Operatia de Polipi

Am ajuns pe la 10. Ne-au raspuns sa mai asteptam cam 1 ora prin camera de garda, pana mai pleaca acasa din copii si incapem. Si ca ne suna ei cand e loc. Ok. Am fost, dar camera de garda era un fel de hruba umeda cu multe suflete respirand nas in nas si racnind ingrozite de cate ori se crapa usa "CORENTU'! CORENTU!". Mda. Am iesit deci afara, (in plin CORENT) si ne-am fatait pe afara pana am zarit Medicoverul. Dupa scurte ezitari - mai mult din partea mea -a ne-am dus sa asteptam in sala alora de asteptare. Ca orice capra a vecinului, era mai frumoasa. Si avea jucarii. Si era si mai mare. Si nu ne zicea nimeni cu fulgere olimpiene in ochi "dadeti-va sa nu va dau cu usa in cap" (inca nu stiu daca asta fuse o amenintare sau un sfat lol).
Ne-au sunat de fapt in vreo 15 minute si ne-am despartit, lasandu-l pe ta-su ingrijorat si amarat in fata usii.
Apoi am mai stat iar. Stat si stat. Discutat cu colega de salon. Plimbat in sus si in jos pe Alex care tot cerea apa, 'apte, ah-ah ( = haleu. potol, CEVA) din ce in ce mai artagos. Pana s-a resemnat si pe la pranz s-a culcat. Horcaia saracul de zgaltaia salonul. Au venit pe rand medicul, asistenta, anestezista si au hotarat ca Sforaila trebuie sa-si termine somnul. Ok. Am mai stat vreo ora, pana la urma a fost trezit si i s-au pus vreo doua picaturi in nas care l-au dus undeva in Lala Land in cateva secunde. Oi fi o mama rea, dar recunosc ca era comic. Era vesel, pasnic, avea niste ochi imensi si moi ca ai unui betiv afabil si avea mutricica aia de "woah, totul se-nvarte". Mi l-au luat si l-au dus asa, vesel si moale, cu tot cu inima mea si-o bucata de plaman, pentru ca n-am mai putut respira si era sa dau in plans cand s-a inchis usa in urma lor.
Am fost incurajata sa ...stau la un geam, sa respir adanc si sa nu ma ingrijorez. N-am apucat. Dupa vreo 10 minute de ingrijorat mi l-au adus inapoi. Era amarat, a plans vreo doua ore, s-a vaietat ba strident si cu repros, ba prelung si trist ca un batran care se crede singur. S-a dezmeticit in astea doua ore, dar tot il durea. N-a vomat si nici valurile de sange despre care citisem in marturiile internautice n-=au aparut. Avea multe...uh, cum sa zic. Bale. Sangerii. Pe care le-am tot sters.
Intre timp, ca ramasesem datoare cu "a da sau a nu da". N-am dat. Colega de salon a crezut ca nu dau de frica evenimentului cu arestul de saptamana asta si partial de aia nu dadeam, dar per total:
1. luna asta suntem faliti intr-un mare hal, cred ca fierbem ouale cainelui de pasti.
2. daca pot sa nu dau, eu nu dau. nici la medic nici pe nicaieri.

Asa. Deci m-a incurajat sa dau, oferind, hm, exemplu personal. Ca disclaimer, eu nu am vazut exemplificarea exemplului personal. Vorbesc serios; eram cu ochii la copil, nu la buzunare. Plus, daca o fi exemplificat, posibil sa fi exemplificat inainte. Intelegi matale?
Pe masura ce timpul trecea si eu tot nu dadeam, am observat ca se cam pungeste un pic. Colega de salon adica. Pe de alta parte, nimic din atitudinea personalului nu s-a schimbat. Au glumit, au ajutat, au raspuns la intrebari, au fost calme, era liniste, au incurajat, au explicat. Au felicitat. Bun. Colega (adica mama altei paciente, na) la un moment dat a sugerat ca de asta or veni prin salon, pentru ca n-am dat. Ca si la faza cu anestezistul din postarea anterioara, dintr-un soi de respect si clauza de nelacomie acordata oamenilor pe care nu-i cunosc, am sa prefer sa cred ca au venit pentru ca trebuiau sa vina, nu pentru ca asteptau ceva. Daca or fi asteptat, si-au mascat dezamagirea al naibii de bine pentru ca m-au petrecut cu acelasi zambet spre iesire si cu urari de bine, cu biletul de externare in mana. Pentru ca ma simteam deja cam prost  - de ce, nu situ, rational vorbind - am mintit colega ca de fapt vrusesem sa dau dar portofelul era la sot. Slaba minciuna, slab caracter.
Adevarul e ca atat eram si eu de intoxicata de miturile astea cine stie de unde propagate mereu cu "nu se uita daca nu dai, esti nebuna, e copilul tau, cum sa nu dai (de parca mi-l rascumparam de la somalezi), pai vine si iti zice "cocoana atata face", ha, pai parca eu nu stiu ca ti-l da inapoi cu tot cu polipi daca nu dai?" etc incat si eu am avut impresia constanta ca fac ceva rau, ca trag clapa unui mafiot, ca tai coada leului lui Nutu Camataru.
Paseam pe holul ala ingust de parca era The Green Mile, dar in sens invers, spre liberare. Cu copilul intr-o mana si papornita in alta, tot holbandu-ma un pic suspicios la toata lumea. Ni s-a facut pa-pa. am primit diploma de curaj si ni s-au urat diverse chestii firesti, cum ar fi refacere rapida. Deja spre vestiar panica mea atinsese cote comice. Sub ochii unei infirmiere cu un poker-face perfect, am sarit peste imbracat copilul, l-am bagat in Manduca si am sters-o asa, cu el in pijamale si eu descheiata si toate indesate val vartej in geanta.

Apoi ne-am intors acasa, apoi a adormit. Apoi s-a trezit de parca nu s-ar fi intamplat nimic. Apoi ne-a oferit un prim zambet si ne-am inmuiat amandoi si doua pietroaie imense au prins aripi si s-au ridicat de pe piepturile noastre. Apoi a mancat, rupt de foame, a cantat, a dansat, a desenat. Si apoi s-a dormit prima sa noapte fara apnee si fara sforaitul acela spart, intrerupt.

Eu am avut adanci remuscari ca n-am dat, m-au calmat sotul si un amic, cu calcule indarjite ale banilor dati pe luna la CAS si de cate ori m-am dus eu de fapt la spital de stat (o data) si inmultiri si impartiri si asigurari ca probabil nu stateau ei in aia 400 de lei ai mei - in care eu insa o sa stau atarnata intr-un echilibru precar financiar pana dupa pasti. Ceea ce, avand in vedee o medie aritmetica a anumitor sume vehiculate in folclor, e destul de adevarat.

Asta fuse. Nu mai  are polipi, nu mai are apnee, totul a fost ok. Acu ma duc, un mic convalescent canta vesel ca toate animalele si trebuie sa ma alatur, e nevoie de vocea a doua.
Read More

Facebook

Popular Posts

Karioka. Powered by Blogger.

Tags

#rosiamontana (2) 198 (1) abuz (10) adoptie (2) AION (2) ajutor (10) alaptare (1) alimentatie (9) amintiri (17) animale (3) anotimpuri (2) arta (1) atelier (1) autism (1) award (1) babywearing (4) bac (2) Basarabia (2) biciclete (1) Bucuresti (1) bullshit (6) Cai (1) caini (15) capot (1) carti (3) carti pentru copii (3) cărți traduse (4) coada-coada (1) concediu (6) concurs (3) condus (1) copii (67) coruptie (5) cos saptamanal (1) crima (5) CRJ (1) crossbordering from andreanum (1) culinar (14) custom made (1) dana blandu (1) daydreaming (4) despre copii (2) dezvoltare (10) dezvoltare personala (1) doi ani (2) dumbrava minunilor (1) entatie (1) femei (7) film (7) filme (2) filozoafa de weekend (4) fotografie (2) frumoasa si chestia (1) fumat (2) gaming (3) Gheorghe Serban (1) gramatica (3) Grigore Alexandrescu (2) htc (1) intentii (6) internet (24) interviuri (13) Ioana Neagu (1) ipocrizie (7) Irecuperabili (6) keywords (2) la dentist (4) lene (1) liebster (1) limba romana (1) liniste (4) lol (14) Mamagolo (1) maria rosetti (1) Maruta (1) Mihai Ciobanu (1) music (18) nutritie (2) oameni (67) odiseea imobiliara (3) pedofilie (2) penal (1) pisici (1) poezie (1) polipi (1) prostie (18) psihiatrie (1) psihologie (1) reclama (11) recomand (10) religie (6) ring-sling (2) romania (1) rosia montana (1) ruxanda guger (4) sanatate (6) sarcina (1) scurte (20) shopping (2) Simona Tache (1) sling (1) spaga (2) spital (4) sport (2) teapa (2) tv (6) unguri (1) Veronica Bereanda (10) viata de zi cu zi (76) Waking up (11) web (2) World of Warcraft (8) wow (1) WTF (28) www.davidkinsella.com (1)