03 June 2018

Impresii din Concediu (2) - Sighișoara, Sibiu, Avrig

Ne-am continuat drumul din Tușnad către Sighișoara. Cum spuneam în postarea precedentă, este o zonă a țării despre care nu știam nimic, dar care ne-a impresionat mult.

Căsuța asta cu mușchi și mansardă, pierdută într-un câmp înverzit, mi s-a părut tare frumoasă. Din păcate, abia am reușit să o fotografiez în trecere cu telefonul.



Sighișoara


Când am ajuns în Sighișoara era nefiresc de cald; poate și asta a contribuit la lipsa de entuziasm cu care am străbătut o mică parte din oraș. E posibil ca festivalul să anime orașul și să-i aducă culoare în obraji. Dar vai, când am ajuns noi, nu era niciun soi de eveniment iar orașul ne-a părut veșted, părăginit și neprietenos.
 Ne-am învârtit ici colo; aceleași clădiri cu tencuiala prăbușită din Centrul Vechi al Bucureștiului erau și aici. Dar ce e considerat dovadă de corupție și nepăsare într-o parte poate deveni embodiment al spiritului medieval într-alta, se pare.
Bannere imense care ne somau să nu dăm bani cerșetorilor, flancate de afișe cu același mesaj. O porțiune de trotuar izolată cu bandă, pentru că tocmai picase o bucată de spirit medieval și se făcuse țăndări.
Nici turnul cu ceas și nici cetatea nu au reușit să ne scuture primele impresii. Posibil să nu fi fost nici noi în cele mai bune toane, dar Sighișoara n-a intrat pe lista locurilor pe care doresc să le revăd.

Drumul dinspre Sighișoara spre Sibiu era presărat de sate a căror priveliște ne-a lăsat un mic ghimpe de părere de rău dublată de admirație în suflet.
Probabil știți unii dintre voi că am origini în Vaslui și în Olt; două regiuni mult diferite, dar unite de sărăcie și ignoranță, din păcate, în ceea ce privește multe din zonele rurale. Peisajul era altul; mai bun, mai curat. Veșnicele vii în care trudesc cot la cot săteni întinși de foame, ca să aibă ce bea, erau înlocuite de nesfârșite câmpuri de cartofi și grâu. Da, nu-s absurdă, știu că se bea peste tot și știu că poți face alcool și din cartofi și grâu și rahat dacă insiști.
Dar totul era schimbat sub ochii noștri, în bine. Un bine la care nici nu știu dacă vom accede vreodată. Detalii care poate nu par să fie așa importante dar care spuneau multe.
Vaci curate și cai bine hrăniți luaseră locul gloabelor puse la ham, de la 1 an și vitelor pline de bălegar până la uger. Mult mai des vedeam tractoare care adunau fânul în baloți cilindrici, spre deosebire de căpițele medievale, adunate cu furca de bătrâni leșinați de căldură, pe care le tot vedem pe dincolo. Cum spuneam și în postarea precedentă, aproape niciun om pe drum, tândălind a pagubă; doar ceva copii întorcându-se de la școală și cel mult un părinte însoțindu-i.
Asfalt în sate, mai neted și mai bun ca în mijlocul Bârladului, de exemplu, dar și al multor cartiere din București.
Sate îngrijite, case curate, flori. Sate întregi brodate de trandafiri, iarbă frumos tunsă, garduri reparate, stâlpi văruiți atent. Era greu să nu te copleșească un sentiment de zădărnicie; de admirație față de ei și de deznădejde față de noi.







Sibiu 

Același sentiment, de aproape dureroasă uimire, l-am încercat și în Sibiu. Un oraș mare, viu, plin de oameni și mașini, în care lumea forfotea - am venit într-o zi lucrătoare - dar cumva fără câini maidanezi, fără oameni ai străzii, fără gropi, fără borduriade. Centrul vechi al orașului era reabilitat, clădiri medievale erau perfect întreținute, iluminate frumos, terasele largi gemeau de lume dar aveai suficient loc să nu te simți zdrobit într-un furnicar. Totul era aerisit, curat, atent dichisit; parcă intraserăm în casa răcoroasă a unei gospodine desăvârșite, acel gen de case în care îți vine să te descalți grijuliu la ușă, dar abia aștepți să fii servit cu o dulceață și un ceai. Deci se poate. De putut se poate. Dar nu peste tot...
Cât am așteptat mâncarea am avut timp să bat în lung și în lat Piața Mică. Fiecare dintre străzile care poartă nume în amintirea breslelor consacrate are câte un QR code care poate fi scanat pentru a afla mai multe informații, anecdote și explicații. 
Am luat cina la Einstein Cafe, unde am fost serviți de un mândru june de talia lui Iohannis și cam cu aceeași repeziciune în gesturi și vorbe. N-am crezut că cineva poate să ajungă să fie de fapt mai lent când se grăbește, mă jur. 
  • Servire lentă. Terasele erau arhipline, poate de asta.
  • Am comandat o socată și am primit apă plată + gheață + sirop de soc. Dezamăgire.
  • Mâncare ok

Palatul Brukenthal din Avrig

N-am să menționez Avrigul pentru că doar am trecut prin el, spre palat; de altfel arăta ca după bombardament, tocmai se reparau / desfundau străzi, totul era prăfos, spart și zgomotos.
Nimic nu mă putea pregăti însă pentru splendoarea Palatului Brukenthal.



Poate de unde am o mare dragoste pentru grădinile cu flori - cam pe cât de indiferentă mă lasă florile tăiate, în vază, pe atât mă emoționează să le văd vii, în pământ, sub soare. Palatul e scăldat în flori, culori și miresme. Când am ajuns mirosea înnebunitor a bujori, iarbă proaspăt tăiată și iasomie.








Nu știu de unde să încep și ce să laud mai întâi. 
Parcul îngrijit și plin de iarbă în care puteai sta liniștit, fără să te umple căpușele?
Locul de joacă, spațios și răcoros?
Terasa din grădina cu flori?
Socata care de data asta chiar era socată?
Mic dejunul nemaipomenit?


Camerele spațioase, superb mobilate?
Atmosfera atât de veridică, politețea personalului, încât ne-am simțit chiar ca niște invitați ai baronului la reședința sa de vară?
Ferma cu ponei, bivoli, iepurași?
...prețurile mult sub ale altor locații cu nici măcar o zecime din ce avea de oferit palatul?

Trebuie să mergeți să-l vedeți. Nu știu cum o fi iarna, dar acum totul e în floare și în pârg, au salată și plăcintă de căpșuni, au socată, au așternuturi satinate și răcoroase, mochete moi, bujori care miros amețitor, au liniște și parfum și bunăvoință.














La final de excursie, avem următoarele concluzii:

- Pe lista viitoarelor destinații revine palatul, dar cu destinație finală Alba Iulia
- Sibiul e intimidant de bine întreținut
- în Sighișoara poate ne trimitem copiii la festival când sunt mai mari
- Avem un copil care se descurcă excelent în călătorie cu mașina și altul care detestă asta. Poate e mai bine să așteptăm până la anul, în speranța că mezina se adaptează și ea în viitor.

0 comentarii:

Post a Comment

Facebook

Popular Posts

Karioka. Powered by Blogger.

Tags

#rosiamontana (2) 198 (1) abuz (10) adoptie (2) AION (2) ajutor (10) alaptare (3) alimentatie (11) amintiri (17) animale (4) anotimpuri (4) arta (1) atelier (1) autism (1) award (1) babywearing (4) bac (2) Basarabia (2) biciclete (1) Bucuresti (1) bullshit (6) Cai (1) caini (16) capot (1) carti (3) carti pentru copii (3) cărți traduse (4) coada-coada (1) concediu (6) concurs (3) condus (2) copii (71) coruptie (5) cos saptamanal (1) crima (5) CRJ (1) crossbordering from andreanum (1) culinar (15) custom made (1) dana blandu (1) daydreaming (4) despre copii (2) dezvoltare (10) dezvoltare personala (1) doi ani (2) dumbrava minunilor (1) entatie (1) femei (7) film (7) filme (2) filozoafa de weekend (4) fotografie (2) frumoasa si chestia (1) fumat (3) gaming (3) Gheorghe Serban (1) gramatica (3) Grigore Alexandrescu (2) htc (1) intentii (6) internet (24) interviuri (13) Ioana Neagu (1) ipocrizie (7) Irecuperabili (6) keywords (2) la dentist (4) lene (1) liebster (1) limba romana (1) liniste (4) lol (14) Mamagolo (1) maria rosetti (1) Maruta (1) Mihai Ciobanu (1) music (18) nutritie (2) oameni (69) odiseea imobiliara (3) pedofilie (2) penal (1) pisici (1) poezie (1) polipi (1) prostie (18) psihiatrie (1) psihologie (1) reclama (11) recomand (11) religie (6) ring-sling (2) romania (1) rosia montana (1) ruxanda guger (4) sanatate (6) sarcina (2) scoala (1) școală (2) scurte (20) shopping (2) Simona Tache (1) sling (1) spaga (2) Spectra 9+ (1) spital (4) sport (2) teapa (2) tv (6) unguri (1) Veronica Bereanda (10) viata de zi cu zi (82) Waking up (11) web (2) World of Warcraft (8) wow (1) WTF (28) www.davidkinsella.com (1)