16 May 2017

Les Memoires D'une Admine Derangee

Acum ceva ani, în încercarea de a mă descotorosi de întrebările de pe alt grup „Știți cumva un pediatru pe lângă Drumul Sării?” am făcut un grup destinat fix acestui gen de întrebări.
Și i-am zis Recomandări Medici.

Între timp, grupul s-a umflat neașteptat de mult, ajungând acum la 41 de mii de membri activi. Erau de două ori  mai mulți probabil, dacă nu dădeam afară cam cu același spor cu care primesc - dar despre asta nițel mai încolo.

La momentul de față, am rebotezat grupul în Recomandă un Medic, în efortul disperat de a risipi o confuzie etimologică  / logică pe care eu una nu o sesizez, de altfel. Cumva, se pare că un mare număr de oameni intră crezând că pe grup sunt niște medici care altă treabă n-au decât să dea toată ziulica sfaturi pe Facebook, unor necunoscuți, fără anamneză, fără prezentare, fără nimic. Nimic mai fals - avem sute de medici pe grup, într-adevăr, dar sunt ceva mai inteligenți și mai ocupați decât îi credem, să zic așa.

Acum că s-au împlinit ceva ani de când există grupul - și mi-e clar că nu am cum să-l dau de gard, chit că n-am nici un folos personal - iată câteva din observațiile mele de păstorit internautic, să zic așa:


  1. Neîncrederea în transparența / onestitatea sistemului medical e direct responsabilă de starea înfloritoare a grupului meu

    Cumva, oamenii par să se creadă mai degrabă unii pe alții când recomandă un medic, decât eventual recomandările medicului lor de familie, sau al specialistului căruia i se adresează. Traseul unui pacient, de la decizia de a se trata până la tratamentul propriu zis, e neclar și întrerupt.
    Sunt sute de întrebări care probabil s-ar fi clarificat cu niște instrucțiuni mai clare pe undeva, pentru că li se răspunde iar și iar și iar - mergeți la etajul cutare, spitalul cutare, vă trebuie următoarele acte, etc. Recunoștința e sinceră și spontană, și uneori desprinzi ușurarea cu care s-a făcut lumină în bâjbâiala unui biet bolnav, printre holuri și parafe și formulare pe care nu le pricepe. Și e păcat. E mare, mare păcat.
  2. Aprecierile sunt hiperbolice și emoționale

    Cumva suferim pe veci de cultul somității. Nu vrem la o piesă de teatru cu niște actori, vrem să țopăie pe ritmuri de can can în fața noastră niște „monștri sacri”. Nu vrem un medic, vrem cel mai medic dintre medici, tatalor și mamalor, șeful de secție, șeful spitalului, bulibașa medicinei moderne balcanice, însuși zeul Olimpului cu stetoscop. Chit că afecțiunea pe care o căutăm rezolvată poate fi minoră sau banală sau dracu știe, poate vrem doar un set de analize și să-și pogoare ochii asupra noastră însuși Zeul de la spitalul Zeiesc și nimeni altul.
    Prin urmare și aprecierile sunt cât de poate de hiperbolice, în ambele sensuri. A reușit intervenția? Medicul e un înger, un zeu, un apostol pogorât printre oameni, o minune nemeritată. N-a reușit intervenția? E un dobitoc macabru, un măcelar sinistru, un criminal, ar trebui tras pe roată, uns cu smoală și tăvălit prin fulgi. În mod destul de previzibil, aceste aprecieri aflate la extremele spectrului pertinenței se întâlnesc și dau cap în cap pe grupul meu: același medic e ridicat în slăvi și dat de pământ în două replici consecutive, de doi foști pacienți. Și să te ții scandal. În special dacă-i ginecolog. Te-ai plâns de medicul stomatolog, deși a zis cineva că face lucrări bune? Nu-i nimic, aia e. Te-ai plâns de ginecologul adorat al doamnelor X și Y? Păzea, că vin cu furci și topoare. Să fiu sinceră, dacă am adora cu aceeași fervoare medicii care se chinuie să ne peticească și alte orificii, n-am mai avea pic de carii, am fi fruntașii Europei la dințărit.

    Suferim, de asemenea, și de o privare de calitatea emoțională a comunicării între medic și pacient. 90% din recomandări vizează această calitate a comunicării - medicul e considerat bun pentru că vorbește frumos, mimează barim empatia cu succes, are răbdare, e iertător, explică în termeni simplificați. Bile negre și grele sunt aruncate prompt, dacă ferească dumnezău a avut vreo zi mai proastă și i-a făcut pacientului impresia de ciufut, grăbit, posac. Însă în fine, rezumând, medicul recomandat trebuie să fie veșnic optimist, carismatic, cu timp și răbdare infinită, vorbăreț, și să asculte doleanțele pacientului.

    Cumva competența în sine a actului medical cade pe loc secund. Nici nu știu ce concluzie să trag de aici, să fiu sinceră. Oare atât de privați să fi fost de umanitatea comunicării medicale, încât să ajungem să-i surclasăm importanța peste cea a actului în sine? Oare să fie o infantilizare a pacientului, care-și dorește să fie în primul rând alinat și corcolit și în al doilea rând vindecat? Oare să fie și postura teribil de vulnerabilă a omului bolnav și dezorientat de zborșeli și răspunsuri în doi peri? Eu aș zice că ultima. Cu excepții ipohondriace, n-ajungem niciunul de plictiseală și sănătoși tun prin lumea halatelor albe. Firește, odată ajunși acolo, devenim un caz, suntem prezentați medicului drept boala în sine, aici avem o hernie și dincoace este o apendicită care se externează mâine. Doar că pacientul are una bucată viață, una bucată apendice, una bucată copil bolnav. Nu se va putea clasa pe sine în cazuri în vecii vecilor. Și de aici discrepanța.
  3. La muci, bube și copii ne pricepem toți

    Poate de unde am avut cu toții, la un moment dat, din fiecare.
    Principalul motiv pentru care zbori afară din grupul ăsta este că dai sfaturi despre tratamente și medicație. Chit că scrie pe toți pereții să nu faci asta, tu totuși știi că ai avut 2 copii și le-au trecut deja mucii cu Colargol, deci de ce să bată Xulică drumul până la ăla de la ORL, care poate tot Colargol o să prescrie, când tu deții acum hățurile cunoașterii - iată LEACUL, iată SOLUȚIA - ești gata să ți le reverși din spatele tastaturii, fie că e vorba de o cataplasmă cu muștar, niște apă cu zahăr Boiron, rețeta cu concentrații cu tot de aerosoli, schema de antibiotic a bunicului sau niște mișcări super șmechere de tras pe gâlci, învățate de la un vraci de pe YouTube.

    Ce mai contează că poate e careva alergic la substanța cu care i-a trecut lui bunică-tu, ia o doză și crapă dracului în casă. Ce mai contează că poate ce sugerezi tu maschează niște simptome foarte importante, care trec nesesizate la un consult medical și așa tardiv (iar apoi, desigur, decidem că medicul e un bou și nu diagnostichează bine), și poate înrăutățesc o stare care s-ar fi ameliorat cu îngrijirea medicală adecvată. Ce mai contează că nu mai târziu de începutul anului ăsta am auzit de un bebeluș tratat cu sfaturile binevoitoare de pe internet, și mort ulterior, de la o pneumonie + infectat de arsurile cu sare de pe piept.

    Nu contează, pentru că pe tine de fapt te doare în cur de copil sau de cine e destinatarul sfaturilor și leacurilor tale. Tu vrei doar să te reverși, să juisezi în importanță efemeră, să te ungi încântat cu mulțumirile cuiva, ca porcul cu nămol. Dacă s-ar întâmpla să afli că în urma sfaturilor tale s-a îmbolnăvit grav un copil sau mai rău, te-ai disculpa cu ușurința cu care te lepezi de chiloți - că doar tu ai zis o vorbă, n-ai dat cu parul, n-ai obligat pe nimeni, trebuia să se fi dus la medic, doamne ferește, măicuța domnului.  Și de aia, stimabile imbecil, te dăm afară de câte ori te prindem în fapt.
  4. Babele sunt campioane la selfies

    M-am ales cu o grămadă de cunoștințe de care sper să nu am nevoie în vecii vecilor, tot administrând acest grup. Îmi doresc nespus să nu-mi trebuiască vreodată în halul ăsta de multe cunoștințe și recomandări medicale. Dar pe lângă asta, grupul meu e singurul loc de unde puteam afla cât de multe selfies poate să-și facă o băbuță. Pentru că în alte locuri nu ne prea intersectăm, pe internet. Aș fi crezut că preadolescenții, frământați de dubii, hormoni și nevoia de reconfirmare. Aș. Categoria 50+ conduce detașat.

    Am moderare la postări, deci nu prea mai trece nimic de mine. Așa că de ceva vreme, doar ochii mei văd o uluitoare cantitate de selfies de doamne coapte bine, cu tot cu duckface zbârcit și încântătoare efecte romantico-dubitabile - portret cu ramă trandafirași, emoticon cu cățeluș îndrăgostit, etc. Și descriere într-o română ezitantă, că deh, pe vremea lor se făcea carte, nu ca acum:

    „Eo l-a buctarie”
    ”Eu la beserica”
    ”C-u pretenii la un pahar de socată”
    „V-a poop pe toți!”

    Combinația cea mai șocantă fiind selfie + duckface + mesaj religios - adică băbuță cu botic țuguiat, + pic description „maica născătoare să vă aibă în pază”. Okay. Voi n-o să le vedeți vreodată. Sorry. Le șterg cum le prind. Nu dau afară din grup pt atâta lucru - de altfel mă încearcă o oarecare înduioșare amuzată - dar, well, tot spam se cheamă, deci se moderează.

    În rest, ce să zic. Dacă dai un scroll, ai impresia că potretul robot al pacientului e o gravidă cu probleme de vedere și fără dinți. Se caută febril în principal stomatologi, oftalmologi și obstretricieni  Dar lăsând la o parte prima impresie, eu zic că e de bine. Oamenii încep să se caute mai des și mai din timp. Încep să filtreze informații, de bine de rău. Încep să fie ceva mai sinceri cu ei și cu ceilalți. Încep să văd din ce în ce mai des „nu am plătit nimic, nu mi s-a cerut nimic”. Încep să fie apreciate și lăudate din ce în ce mai multe spitale. Încep să fie date în vileag tare comportamentale și profesionale de neiertat într-o lume civilizată. Foarte încet și foarte șchiop, dar începe să fie bine de ambele părți.

0 comentarii:

Post a Comment

Facebook

Popular Posts

Karioka. Powered by Blogger.

Tags

#rosiamontana (2) 198 (1) abuz (10) adoptie (2) AION (2) ajutor (10) alaptare (1) alimentatie (9) amintiri (17) animale (3) anotimpuri (2) arta (1) atelier (1) autism (1) award (1) babywearing (4) bac (2) Basarabia (2) biciclete (1) Bucuresti (1) bullshit (6) Cai (1) caini (15) capot (1) carti (3) carti pentru copii (3) cărți traduse (4) coada-coada (1) concediu (6) concurs (3) condus (1) copii (68) coruptie (5) cos saptamanal (1) crima (5) CRJ (1) crossbordering from andreanum (1) culinar (14) custom made (1) dana blandu (1) daydreaming (4) despre copii (2) dezvoltare (10) dezvoltare personala (1) doi ani (2) dumbrava minunilor (1) entatie (1) femei (7) film (7) filme (2) filozoafa de weekend (4) fotografie (2) frumoasa si chestia (1) fumat (2) gaming (3) Gheorghe Serban (1) gramatica (3) Grigore Alexandrescu (2) htc (1) intentii (6) internet (24) interviuri (13) Ioana Neagu (1) ipocrizie (7) Irecuperabili (6) keywords (2) la dentist (4) lene (1) liebster (1) limba romana (1) liniste (4) lol (14) Mamagolo (1) maria rosetti (1) Maruta (1) Mihai Ciobanu (1) music (18) nutritie (2) oameni (67) odiseea imobiliara (3) pedofilie (2) penal (1) pisici (1) poezie (1) polipi (1) prostie (18) psihiatrie (1) psihologie (1) reclama (11) recomand (10) religie (6) ring-sling (2) romania (1) rosia montana (1) ruxanda guger (4) sanatate (6) sarcina (2) scurte (20) shopping (2) Simona Tache (1) sling (1) spaga (2) spital (4) sport (2) teapa (2) tv (6) unguri (1) Veronica Bereanda (10) viata de zi cu zi (76) Waking up (11) web (2) World of Warcraft (8) wow (1) WTF (28) www.davidkinsella.com (1)